Rebeliunea poporului și judecata Domnului
1Atunci întreaga comunitate și‑a ridicat glasul și a strigat. Și în noaptea aceea poporul s‑a plâns.
2Toți fiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise și a lui Aaron și întreaga comunitate le‑a zis:
– O, de am fi murit noi în țara Egiptului sau de am fi murit în pustia aceasta! 3De ce ne aduce Domnul în țara aceasta? Ca să cădem loviți de sabie? Soțiile noastre și copilașii noștri vor ajunge pradă. N‑ar fi mai bine să ne întoarcem în Egipt?
4Și fiecare i‑a zis fratelui său:
– Să ne alegem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt!
5Atunci Moise și Aaron s‑au aruncat cu fața la pământ înaintea întregii adunări a comunității fiilor lui Israel.
6Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, care erau dintre cei care cercetaseră țara, și‑au sfâșiat hainele 7și au vorbit întregii comunități a fiilor lui Israel, zicând:
– Țara pe care am străbătut‑o ca s‑o cercetăm este o țară deosebit de bună. 8Dacă Domnul Își găsește plăcerea în noi, ne va duce în această țară și ne‑o va da nouă; este o țară în care curge lapte și miere. 9Numai nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă temeți de poporul din țară, căci vor fi ca pâinea pentru noi. Protecția le‑a fost luată, iar Domnul este cu noi. Nu vă temeți de ei.
10Dar întreaga comunitate zicea să‑i omoare cu pietre. Atunci slava Domnului s‑a arătat la Cortul Întâlnirii, înaintea fiilor lui Israel.
11Domnul i‑a zis lui Moise:
– Până când Mă va disprețui poporul acesta? Până când nu va crede în Mine, în pofida tuturor semnelor pe care le‑am făcut în mijlocul lui? 12Îl voi lovi cu molimă și‑l voi dezmoșteni, iar pe tine te voi face un neam mai mare și mai puternic decât el.
13Dar Moise i‑a zis Domnului:
– Egiptenii vor auzi lucrul acesta, căci prin puterea Ta ai scos acest popor din mijlocul lor, 14și‑l vor spune locuitorilor acestei țări. Ei au auzit că Tu, Doamne, ești în mijlocul acestui popor, că Tu, Doamne, ești văzut de ei față în față, că norul Tău stă deasupra lor și că mergi înaintea lor în timpul zilei într‑un stâlp de nor, iar noaptea într‑un stâlp de foc. 15Dacă omori acest popor ca pe un singur om, atunci neamurile care au auzit despre Tine vor zice: 16„Pentru că Domnul n‑a putut să ducă acest popor în țara pe care le‑o jurase, de aceea i‑a omorât în pustie.“ 17Te rog, lasă acum ca puterea Stăpânului să se arate în măreția ei, după cum ai promis, zicând: 18„Domnul este încet la mânie și plin de îndurare18 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului; [peste tot în carte]., iertând nelegiuirea și fărădelegea, dar nu lasă nepedepsit pe cel vinovat, ci pedepsește nelegiuirea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la a treia și a patra generație.18 Cel care păcătuia atrăgea pedeapsa atât asupra sa, cât și asupra familiei sale, alcătuită de obicei din trei sau patru generații (vezi Num. 16:31-34; Ios. 7:24).“ 19Te rog, iartă nelegiuirea acestui popor, potrivit măreției îndurării Tale, așa cum ai iertat acest popor din Egipt până acum.
20Domnul a zis:
– I‑am iertat așa cum ai cerut. 21Dar, cât este de adevărat faptul că Eu sunt viu și că slava Domnului va umple tot pământul, 22tot așa niciunul din oamenii care au văzut slava Mea și semnele pe care le‑am făcut în Egipt și în pustie și care totuși M‑au pus la încercare22 Același verb este folosit atât în cazul lui Dumnezeu, Care pune la încercare omul/poporul (Gen. 22:1; Ex. 15:25; 16:4), cât și în cazul omului/poporului, care Îl pune la încercare (Îl ispitește) pe Dumnezeu (Ex. 17:2, 7). Vezi și Mt. 4:1; Mc. 1:13 și Lc. 4:2, unde verbul în limba greacă este folosit și în cazul Satanei, care Îl ispitește pe Isus. de zece ori până acum și n‑au ascultat de glasul Meu, 23nu vor vedea țara pe care am jurat că le‑o voi da părinților lor. Niciunul dintre cei care M‑au disprețuit nu o va vedea. 24Dar pentru că robul Meu Caleb a fost călăuzit de un alt duh și M‑a urmat pe deplin, îl voi duce în țara în care a fost, iar sămânța lui o va stăpâni. 25Amalekiții și canaaniții locuiesc în vale. De aceea, mâine, întoarceți‑vă și porniți spre pustie, pe drumul către Marea Roșie25 Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor– vezi Iona 2:5, unde același termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roșie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX și Vulgata. În VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar și astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf. Vezi 1 Regi 9:26..
26Domnul le‑a vorbit lui Moise și Aaron, zicând: 27„Până când va cârti această comunitate rea împotriva Mea? Am auzit cârtirile pe care fiii lui Israel le‑au rostit împotriva Mea. 28De aceea spuneți‑le: «Viu sunt Eu, zice Domnul, că vă voi face precum ați vorbit în auzul Meu: 29cadavrele voastre vor zăcea în pustia aceasta. Dintre toți cei de la vârsta de douăzeci de ani în sus care ați fost numărați și înscriși și care ați cârtit împotriva Mea, 30niciunul nu va intra în țara în care am jurat că vă voi așeza, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun. 31Pe copilașii voștri însă, despre care ați zis că vor ajunge pradă, îi voi duce în țară și astfel ei vor cunoaște țara pe care voi ați respins‑o. 32Cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. 33Fiii voștri vor fi păstori în pustie timp de patruzeci de ani și vor purta vina necredincioșiei voastre până când trupurile voastre moarte își vor găsi sfârșitul în pustie. 34După cum timp de patruzeci de zile ați cercetat țara, tot așa, timp de patruzeci de ani – câte un an pentru fiecare zi – veți purta pedeapsa pentru nelegiuirea voastră și astfel veți cunoaște respingerea Mea.» 35Eu, Domnul, am vorbit. Cu siguranță așa îi voi face acestei comunități rele care s‑a adunat împotriva Mea. În pustia aceasta își vor găsi sfârșitul și aici vor muri.“
36Bărbații pe care Moise îi trimisese să cerceteze țara și care, atunci când s‑au întors, au făcut toată comunitatea să cârtească împotriva lui, aducând un raport nefavorabil despre țară, 37deci oamenii aceia care aduseseră un raport rău despre țară, au murit loviți de o urgie înaintea Domnului. 38Numai Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, au rămas în viață dintre bărbații care se duseseră să cerceteze țara.
39Când Moise le‑a spus aceste cuvinte tuturor fiilor lui Israel, poporul a bocit mult.
40Ei s‑au trezit dis‑de‑dimineață și s‑au urcat pe vârful muntelui, zicând:
– Iată‑ne! Ne vom sui spre locul pe care l‑a promis Domnul, căci am păcătuit.
41Dar Moise le‑a zis:
– De ce încălcați porunca Domnului? Acest plan nu va reuși. 42Să nu vă suiți, căci Domnul nu este în mijlocul vostru și veți cădea loviți înaintea dușmanilor voștri. 43Amalekiții și canaaniții sunt înaintea voastră și veți cădea loviți de sabie. Fiindcă v‑ați abătut de la Domnul, El nu va fi cu voi.
44Ei însă s‑au îngâmfat și s‑au suit pe înălțimile muntelui, chiar dacă Moise și Chivotul Legământului Domnului nu au părăsit tabăra. 45Atunci amalekiții și canaaniții care locuiau pe muntele acela au coborât, i‑au atacat și i‑au zdrobit până la Horma45 Horma înseamnă Nimicire..
Mozes pleit voor het volk
1Toen begon het hele volk luid te klagen en ging daar de hele nacht mee door. 2De stemmen vormden één grote klaagzang aan het adres van Mozes en Aäron. ‘Waren we maar in Egypte gestorven,’ beklaagden zij zichzelf, ‘of hier in de woestijn. 3Dat nog liever dan het land binnentrekken dat voor ons ligt. De Here zal ons daar laten omkomen en onze vrouwen en kinderen zullen slaven worden. Laten we hier vandaan gaan en terugkeren naar Egypte!’ 4Dat idee sloeg aan in het kamp. ‘Laten wij een leider kiezen die ons kan terugbrengen naar Egypte,’ schreeuwden zij. 5Toen wierpen Mozes en Aäron zich in het bijzijn van het volk Israël met hun gezicht op de grond. 6Twee van de spionnen, Jozua, de zoon van Nun, en Kaleb, de zoon van Jefunne, begonnen hun kleren te scheuren 7en zeiden tegen het verzamelde volk: ‘Het land dat voor ons ligt, is prachtig en de Here is ons welgezind. 8Daarom zal Hij ons veilig dat land binnenbrengen en het ons geven. Het is erg vruchtbaar, een land dat overvloeit van melk en honing. 9Mensen, kom toch niet in opstand tegen de Here! Wees niet bang voor de inwoners van dat land. Wij zullen hen overwinnen want zij zijn als brood voor ons. De Here staat aan onze kant en beschermt hen niet langer! Daarom moeten wij niet bang voor hen zijn!’
10-11 Maar de enige reactie van de Israëlieten bestond uit het voorstel Jozua en Kaleb te stenigen. Toen verscheen de heerlijkheid van de Here in de tabernakel aan al de Israëlieten en Hij zei tegen Mozes: ‘Hoe lang zal dit volk nog dwarsliggen? Zullen ze Mij ooit geloven na alle wonderen die Ik onder hen heb gedaan? 12Ik zal hen verstoten en vernietigen door de pest en ú tot een volk maken dat veel groter en machtiger is dan zij!’ 13‘Maar wat zullen de Egyptenaren zeggen als zij dat horen?’ hield Mozes de Here voor. ‘Zij hebben kennis gemaakt met uw kracht toen U uw volk uit hun land redde. 14Zij hebben die verhalen ook aan de inwoners van dit land verteld en die weten maar al te goed dat U aan de kant van Israël staat en persoonlijk met het volk spreekt. Zij zien de wolk en de zuil van vuur boven ons en weten dat U ons dag en nacht leidt en beschermt. 15Als U nu uw volk doodt, zullen de volken die uw faam kennen, zeggen: 16“De Here moest hen wel doden, want Hij was niet in staat voor hen te zorgen in de woestijn. Hij was niet machtig genoeg hen het land binnen te brengen, waarvan Hij had gezworen dat Hij het hun geven zou.” 17-18 Ach, alstublieft, laat toch uw grote kracht zien! Zoals U, Here, hebt gesproken: de Here is eindeloos geduldig en rijk aan goedheid en trouw. Hij vergeeft de zonde en de overtreding, ook al houdt U de schuldige niet voor onschuldig en laat U de kinderen tot aan de derde en vierde generatie boeten voor de zonde van hun vaders. 19Och, ik smeek U, vergeef de zonden van dit volk in uw grote onveranderlijke liefde, zoals U dat deed met de zonden die zij deden tijdens de reis van Egypte naar hier.’ 20-21 Toen zei de Here: ‘Goed, Ik zal hen vergeven, zoals u hebt gevraagd. Maar Ik verzeker u, omdat Ik leef en de hele aarde zal zijn vervuld met de glorie van de Here, 22dat geen van de mannen die mijn glorie kennen en de wonderen gezien hebben die Ik in Egypte en in de woestijn heb gedaan, het land zullen zien. Want zij hebben tienmaal geweigerd Mij te gehoorzamen en te vertrouwen. 23Daarom zullen zij het land niet zien dat Ik de afstammelingen van dit volk heb beloofd. 24Mijn dienaar Kaleb is daarentegen met een andere geest vervuld. Hij heeft Mij trouw gehoorzaamd. Ik zal hem het land binnenbrengen dat hij als spion heeft gezien en zijn kinderen zullen hun erfdeel van het land krijgen. 25Maar omdat het volk Israël zo bang is voor de Amalekieten en de Kanaänieten, die in de dalen wonen, moet u morgen terugkeren naar de woestijn en in de richting van de Rietzee trekken.’
26-27 Vervolgens zei de Here tegen Mozes en Aäron: ‘Hoe lang zullen deze slechte mensen zich nog over Mij beklagen? Want Ik heb alles gehoord wat zij zeiden. 28Zeg tegen hen: “De Here zweert dat Hij zal doen waarvoor u zo bang was: 29u zult allen sterven in de woestijn! Niemand van u die twintig jaar en ouder is en die tegen Mij in opstand is gekomen, 30zal het beloofde land binnengaan. Alleen Kaleb en Jozua mogen het land binnengaan. 31U zei dat uw kinderen slaven zouden worden van de inwoners van het land. Welnu, in plaats daarvan zal Ik hen veilig het land binnenbrengen en zij zullen erven wat u te min was. 32En wat u betreft: uw lijken zullen in deze woestijn achterblijven. 33Veertig jaar zult u als nomaden in deze woestijn rondtrekken. Op die manier zult u boeten voor uw ontrouw, net zolang tot de laatste van u in de woestijn gestorven is. 34-35 Omdat de spionnen veertig dagen in het land waren, moet u veertig jaar in de woestijn rondzwerven. Voor elke dag één jaar met op uw schouders de last van uw zonden. Dan zult u zien wat het betekent dat Ik ú de rug toekeer.” Ik, de Here, heb gesproken. Ieder die tegen Mij heeft samengezworen, zal in deze woestijn de dood vinden.’ 36-38De tien verspieders die met hun verhalen het volk hadden aangezet tot opstand tegen de Here, stierven onder de ogen van de Here. Van de twaalf verspieders bleven alleen Jozua en Kaleb in leven.
39Toen Mozes de woorden van de Here aan het volk overbracht, heerste diepe rouw in het kamp. 40De volgende morgen was iedereen vroeg op en zij trokken in de richting van het beloofde land. ‘Hier zijn wij,’ zeiden zij, ‘wij weten dat we hebben gezondigd, maar nu staan we klaar om het land dat de Here ons heeft beloofd, binnen te trekken.’ 41Maar Mozes zei: ‘Het is nu te laat. De Here heeft opdracht gegeven terug te keren naar de woestijn en die opdracht negeert u. 42Trek niet verder, want uw vijanden zullen u vernietigen, omdat de Here niet bij u is. 43U weet toch nog wel dat de Amalekieten en Kanaänieten daar wonen? U hebt de Here in de steek gelaten, nu laat Hij u in de steek.’ 44Maar zij trokken toch het bergland in, ook al bleven de ark en Mozes in het kamp achter. 45Daarop werden zij aangevallen door de Amalekieten en de Kanaänieten die daar woonden. Zij werden verslagen en teruggedreven tot aan Chorma.
