Nouă Traducere În Limba Română

Numeri 11

Focul Domnului

1După o vreme poporul a început să se plângă în auzul Domnului că-i merge rău; Domnul a auzit şi s-a aprins de mânie. Focul Domnului s-a aprins împotriva lor şi a mistuit o parte din marginea taberei. Atunci poporul a strigat către Moise; Moise s-a rugat Domnului şi focul s-a stins. Locul acela s-a numit Tabera[a] pentru că focul Domnului s-a aprins împotriva lor.

Prepeliţele

După aceea, adunătura de oameni[b] care era în mijlocul lor a început să poftească cu nesaţ, astfel că şi israeliţii s-au plâns din nou şi au zis: „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne aducem aminte de peştele pe care-l mâncam fără plată în Egipt, de castraveţi, de pepeni, de praz, de ceapă şi de usturoi. Acum însă ni s-a uscat sufletul! Nu mai este nimic înaintea ochilor noştri, decât mana aceasta!“

Mana era ca sămânţa de coriandru, iar la culoare era ca răşina. Poporul umbla prin împrejurimi şi o aduna, o măcina în râşniţă sau o pisa într-o piuă mică, apoi o fierbea în oale şi făcea turte din ea; la gust era ca o turtă coaptă cu ulei. Mana cădea în tabără în timpul nopţii, odată cu lăsarea rouăi.

10 Moise a auzit poporul plângând, fiecare în clanul lui şi la intrarea cortului lui. Atunci mânia Domnului s-a aprins foarte tare; Moise a înţeles că ceea ce făceau ei era un lucru rău. 11 Moise i-a zis Domnului:

– De ce te-ai purtat atât de rău cu robul Tău? De ce n-am găsit bunăvoinţă la Tine şi ai lăsat asupra mea povara acestui popor? 12 Oare eu am conceput poporul acesta? I-am născut eu ca să-mi spui: „Poartă-i la sân cum poartă o doică un sugar“ înspre ţara pe care ai jurat părinţilor lor că le-o vei da? 13 De unde să iau carne pentru tot poporul acesta? Căci vin şi plâng înaintea mea şi zic: „Dă-ne carne să mâncăm!“ 14 Nu pot duce singur acest popor, căci este o povară prea grea pentru mine. 15 Dacă aşa te porţi cu mine, mai bine, Te rog, omoară-mă! Omoară-mă, dacă am găsit bunăvoinţă la Tine şi nu mă mai lăsa să-mi văd nenorocirea!

16 Domnul i-a răspuns lui Moise:

– Adună-Mi şaptezeci de bărbaţi dintre bătrânii lui Israel, despre care ştii că sunt sfetnici ai poporului şi supraveghetori peste el; adu-i la Cortul Întâlnirii ca să stea acolo împreună cu tine. 17 Eu Mă voi coborî şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din Duhul Care este peste tine şi-L voi pune peste ei; ei vor purta povara poporului împreună cu tine şi astfel n-o vei mai purta singur.

18 Să spui poporului: „Sfinţiţi-vă pentru ziua de mâine; veţi mânca şi carne, pentru că v-aţi plâns în auzul Domnului, spunând: «Cine ne va da carne să mâncăm? Ne era mai bine în Egipt.» De aceea Domnul vă va da carne să mâncaţi. 19 Nu veţi mânca doar o zi sau două sau cinci sau zece sau douăzeci de zile, 20 ci o lună întreagă, până vă va ieşi pe nări şi vă veţi scârbi de ea, pentru că L-aţi respins pe Domnul Care este în mijlocul vostru, zicând: «De ce am ieşit oare din Egipt?»“

21 Dar Moise I-a zis:

– Poporul care este cu mine este de şase sute de mii de oameni care merg pe jos şi Tu zici: „Le voi da carne ca să mănânce o lună întreagă!“ 22 Sunt destule turme şi cirezi să tăiem? Este destul peşte în mare să prindem?

23 Domnul i-a răspuns lui Moise:

– Este oare mâna Domnului prea scurtă? Vei vedea acum dacă se va adeveri sau nu Cuvântul Meu.

24 Moise a ieşit şi a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat şaptezeci de bătrâni din popor şi i-a pus să stea de jur împrejurul Cortului. 25 Apoi Domnul S-a coborât în nor, i-a vorbit lui Moise, a luat din Duhul Care era peste el şi L-a pus peste bătrâni; când Duhul S-a aşezat peste ei au început să profeţească. Dar după aceea n-au mai profeţit.

26 În tabără rămăseseră doi oameni: pe unul îl chema Eldad, iar pe celălalt Medad. Duhul S-a aşezat şi peste ei; aceştia erau dintre cei scrişi, dar nu se duseseră la Cort aşa că au profeţit în tabără.

27 Un tânăr a alergat şi i-a spus lui Moise:

– Eldad şi Medad profeţesc în tabără.

28 Iosua, fiul lui Nun, care-i slujea lui Moise încă din tinereţe, i-a zis acestuia:

– Moise, stăpânul meu, opreşte-i!

29 Dar Moise i-a răspuns:

– Eşti gelos de dragul meu? Eu îmi doresc ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din profeţi şi Domnul să-Şi pună Duhul Său peste ei!

30 Apoi Moise şi sfatul bătrânilor lui Israel[c] s-au întors în tabără.

31 Domnul a trimis un vânt puternic care a adus prepeliţe dinspre mare şi le-a făcut să zboare[d] pe lângă tabără, cale de o zi, de o parte şi de alta a taberei, la o înălţime de doi coţi[e] de la pământ[f]. 32 Toată ziua şi toată noaptea şi apoi toată ziua următoare, poporul a adunat prepeliţe; cel care adunase cel mai puţin avea zece homeri[g]. Ei şi le-au întins în jurul taberei. 33 Dar în timp ce carnea le era încă între dinţi, înainte să o mestece, mânia Domnului s-a aprins împotriva poporului şi Domnul a lovit poporul cu o mare urgie. 34 Locul acela a fost numit Chibrot-Hataava[h] pentru că acolo i-au îngropat pe cei care au poftit.

35 De la Chibrot-Hataava, poporul a călătorit spre Haţerot şi s-a oprit acolo.

Notas al pie

  1. Numeri 11:3 Tabera înseamnă Pârjol
  2. Numeri 11:4 Este vorba despre acea mulţime amestecată de non-israeliţi care au plecat din Egipt împreună cu israeliţii (vezi Ex. 12:38)
  3. Numeri 11:30 Lit.: bătrânii lui Israel, şefi de familii şi de clanuri, recunoscuţi ca autoritate la toate popoarele orientale; rol de judecători în cadrul comunităţii locale (Deut. 19:12; 21:1-9; 18-21; 22:13-21; 25:5-10) sau lideri militari (Ios. 8:10). Ca instituţie, Sfatul Bătrânilor lui Israel (lit. bătrânii lui Israel) este atestat în special în perioada monarhiei, cu rol de consiliu (2 Sam. 3:17; 5:3; 17:4; 1 Regi 20:7); peste tot în carte
  4. Numeri 11:31 Sau: le-a făcut să cadă
  5. Numeri 11:31 Aproximativ 1 m
  6. Numeri 11:31 Sensul frazei în ebraică este nesigur: prepeliţele fie zburau la o înălţime de 1 m de la pământ, fie zăceau în mormane înalte de 1 m
  7. Numeri 11:32 Aproximativ 2200 l
  8. Numeri 11:34 Chibrot-Hataava înseamnă Mormintele Poftei

New International Version - UK

Numbers 11

Fire from the Lord

1Now the people complained about their hardships in the hearing of the Lord, and when he heard them his anger was aroused. Then fire from the Lord burned among them and consumed some of the outskirts of the camp. When the people cried out to Moses, he prayed to the Lord and the fire died down. So that place was called Taberah,[a] because fire from the Lord had burned among them.

Quail from the Lord

The rabble with them began to crave other food, and again the Israelites started wailing and said, ‘If only we had meat to eat! We remember the fish we ate in Egypt at no cost – also the cucumbers, melons, leeks, onions and garlic. But now we have lost our appetite; we never see anything but this manna!’

The manna was like coriander seed and looked like resin. The people went around gathering it, and then ground it in a hand-mill or crushed it in a mortar. They cooked it in a pot or made it into loaves. And it tasted like something made with olive oil. When the dew settled on the camp at night, the manna also came down.

10 Moses heard the people of every family wailing at the entrance to their tents. The Lord became exceedingly angry, and Moses was troubled. 11 He asked the Lord, ‘Why have you brought this trouble on your servant? What have I done to displease you that you put the burden of all these people on me? 12 Did I conceive all these people? Did I give them birth? Why do you tell me to carry them in my arms, as a nurse carries an infant, to the land you promised on oath to their ancestors? 13 Where can I get meat for all these people? They keep wailing to me, “Give us meat to eat!” 14 I cannot carry all these people by myself; the burden is too heavy for me. 15 If this is how you are going to treat me, please go ahead and kill me right now – if I have found favour in your eyes – and do not let me face my own ruin.’

16 The Lord said to Moses: ‘Bring me seventy of Israel’s elders who are known to you as leaders and officials among the people. Make them come to the tent of meeting, that they may stand there with you. 17 I will come down and speak with you there, and I will take some of the power of the Spirit that is on you and put it on them. They will share the burden of the people with you so that you will not have to carry it alone.

18 ‘Tell the people: “Consecrate yourselves in preparation for tomorrow, when you will eat meat. The Lord heard you when you wailed, ‘If only we had meat to eat! We were better off in Egypt!’ Now the Lord will give you meat, and you will eat it. 19 You will not eat it for just one day, or two days, or five, ten or twenty days, 20 but for a whole month – until it comes out of your nostrils and you loathe it – because you have rejected the Lord, who is among you, and have wailed before him, saying, ‘Why did we ever leave Egypt?’”’

21 But Moses said, ‘Here I am among six hundred thousand men on foot, and you say, “I will give them meat to eat for a whole month!” 22 Would they have enough if flocks and herds were slaughtered for them? Would they have enough if all the fish in the sea were caught for them?’

23 The Lord answered Moses, ‘Is the Lord’s arm too short? Now you will see whether or not what I say will come true for you.’

24 So Moses went out and told the people what the Lord had said. He brought together seventy of their elders and made them stand round the tent. 25 Then the Lord came down in the cloud and spoke with him, and he took some of the power of the Spirit that was on him and put it on the seventy elders. When the Spirit rested on them, they prophesied – but did not do so again.

26 However, two men, whose names were Eldad and Medad, had remained in the camp. They were listed among the elders, but did not go out to the tent. Yet the Spirit also rested on them, and they prophesied in the camp. 27 A young man ran and told Moses, ‘Eldad and Medad are prophesying in the camp.’

28 Joshua son of Nun, who had been Moses’ assistant since youth, spoke up and said, ‘Moses, my lord, stop them!’

29 But Moses replied, ‘Are you jealous for my sake? I wish that all the Lord’s people were prophets and that the Lord would put his Spirit on them!’ 30 Then Moses and the elders of Israel returned to the camp.

31 Now a wind went out from the Lord and drove quail in from the sea. It scattered them up to two cubits[b] deep all around the camp, as far as a day’s walk in any direction. 32 All that day and night and all the next day the people went out and gathered quail. No one gathered less than ten homers.[c] Then they spread them out all around the camp. 33 But while the meat was still between their teeth and before it could be consumed, the anger of the Lord burned against the people, and he struck them with a severe plague. 34 Therefore the place was named Kibroth Hattaavah,[d] because there they buried the people who had craved other food.

35 From Kibroth Hattaavah the people travelled to Hazeroth and stayed there.

Notas al pie

  1. Numbers 11:3 Taberah means burning.
  2. Numbers 11:31 That is, about 90 centimetres
  3. Numbers 11:32 That is, possibly about 1.6 metric tons
  4. Numbers 11:34 Kibroth Hattaavah means graves of craving.