Trâmbițele din argint
1Domnul i‑a vorbit lui Moise, zicând: 2„Fă‑ți două trâmbițe din argint. Să le faci din argint bătut și să le folosești pentru chemarea comunității și pentru pornirea taberelor. 3Când se va suna din ele, toată comunitatea să vină înaintea ta, la intrarea în Cortul Întâlnirii. 4Când se va suna doar dintr‑una singură, să vină la tine doar conducătorii, căpeteniile miilor lui Israel. 5Când veți suna alarma, să pornească taberele din partea de răsărit. 6Când veți suna a doua alarmă, să pornească taberele din partea de sud. Să se sune alarma ori de câte ori pornesc. 7Când veți strânge laolaltă adunarea, să sunați, dar să nu sunați ca la alarmă.
8Fiii lui Aaron, preoții, să sune din trâmbițe. Aceasta să fie o hotărâre veșnică pentru voi de‑a lungul generațiilor voastre. 9Când veți merge la război în țara voastră, împotriva vrăjmașului care vă asuprește, să sunați alarma din trâmbițe și Domnul, Dumnezeul vostru, Își va aduce aminte de voi și veți fi izbăviți de dușmanii voștri. 10De asemenea, în zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre periodice, să sunați din trâmbițe peste arderile voastre de tot și peste jertfele de pace10 Vezi nota de la 6:14.. Ele vor face ca Domnul, Dumnezeul vostru, să‑Și aducă aminte de voi. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.“
Poporul părăsește Sinaiul
11În al doilea an, în luna a doua, în a douăzecea zi a lunii, norul s‑a ridicat de pe Tabernaculul Mărturiei. 12Atunci fiii lui Israel au pornit din pustia Sinai în călătoriile lor. Și norul s‑a așezat în pustia Paran. 13Era pentru prima oară când porneau la porunca Domnului dată prin Moise.
14Steagul taberei fiilor lui Iuda a pornit primul, potrivit oștirilor lor. Peste oștirea lui Iuda era Nahșon, fiul lui Aminadab. 15Peste oștirea seminției fiilor lui Isahar era Netanel, fiul lui Țuar, 16iar peste oștirea seminției fiilor lui Zabulon era Eliab, fiul lui Helon. 17După ce a fost coborât Tabernaculul, fiii lui Gherșon și fiii lui Merari au pornit, ducând Tabernaculul.
18Apoi a pornit steagul taberei lui Ruben, potrivit oștirilor lor. Peste oștirea lui Ruben era Elițur, fiul lui Ședeur. 19Peste seminția fiilor lui Simeon era Șelumiel, fiul lui Țurișadai, 20iar peste oștirea seminției fiilor lui Gad era Eliasaf, fiul lui Deuel. 21După aceea au pornit chehatiții, care duceau Sfântul Lăcaș. Tabernaculul fusese pregătit înainte ca ei să sosească.
22Apoi a pornit steagul taberei fiilor lui Efraim, potrivit oștirilor lor. Peste oștirea lui Efraim era Elișama, fiul lui Amihud. 23Peste oștirea seminției fiilor lui Manase era Gamaliel, fiul lui Pedahțur, 24iar peste oștirea seminției fiilor lui Beniamin era Abidan, fiul lui Ghidoni.
25Apoi a pornit steagul taberei fiilor lui Dan, care forma ariergarda tuturor taberelor, potrivit oștirilor lor. Peste oștirea lui Dan era Ahiezer, fiul lui Amișadai. 26Peste oștirea seminției fiilor lui Așer era Paghiel, fiul lui Ocran, 27iar peste oștirea seminției fiilor lui Neftali era Ahira, fiul lui Enan. 28Aceasta a fost ordinea de marș a fiilor lui Israel, potrivit oștirilor lor, când au pornit la drum.
29Moise i‑a zis lui Hobab, fiul midianitului Reuel, socrul lui Moise:
– Pornim către locul despre care Domnul a zis: „Vi‑l voi da vouă!“ Vino cu noi și‑ți vom face bine, căci Domnul i‑a promis binele lui Israel.
30Dar el i‑a răspuns:
– Nu, eu nu voi merge, ci mă voi întoarce în țara mea și la rudele mele.
31Moise însă i‑a zis:
– Te rog, nu ne părăsi, pentru că tu știi unde putem să ne așezăm tabăra în pustie și astfel vei fi ca ochii pentru noi. 32Dacă vei merge cu noi, te vom face părtaș la orice bine pe care ni‑l va face Domnul.
33Și astfel, ei au pornit de la muntele Domnului și au mers cale de trei zile. Chivotul Legământului Domnului a mers înaintea lor cale de trei zile ca să le caute un loc de odihnă. 34Norul Domnului era peste ei în ziua când au pornit din tabără.
35Ori de câte ori Chivotul pornea, Moise zicea:
„Ridică‑Te, Doamne!
Dușmanii Tăi să fie împrăștiați
și cei ce Te urăsc să fugă dinaintea feței Tale!“
36Și când se odihnea, zicea:
„Întoarce‑Te, Doamne,
la mulțimea miilor lui Israel!“
As duas trombetas de prata
1Então o Senhor disse a Moisés: 2“Faz duas cornetas de prata batida, para com elas convocares o povo para uma reunião, ou para levantarem o acampamento. 3Quando ambas as trombetas tocarem ao mesmo tempo, o povo ficará a saber que deverá juntar-se à entrada da tenda do encontro. 4Se for uma só a tocar, então é porque são só convocados os chefes das tribos para virem ter contigo.
5-7Serão também precisos toques diferentes para distinguir entre a convocação de toda a assembleia do povo e o sinal de levantar o acampamento e continuar a marcha. Quando se tratar do sinal de prosseguir a deslocação, as tribos que estão a oriente do tabernáculo serão as primeiras a partir; ao segundo sinal, seguirão as que estão a sul.
8Só aos sacerdotes é permitido tocar as cornetas. É uma ordem permanente, a ser seguida por toda as gerações vindouras.
9Quando chegarem à terra prometida e tiverem de combater, o Senhor, vosso Deus, vos ouvirá e vos salvará dos vossos inimigos, quando tocarem em sinal de alarme, com estas duas cornetas. 10Usem-nas igualmente em tempos de alegria, como por exemplo nas vossas festividades anuais, assim como no início de cada mês, para se alegrarem com os vossos holocaustos e sacrifícios de paz, como memorial para o povo de Israel da aliança que Deus fez convosco. Eu sou o Senhor, o vosso Deus.”
Os israelitas deixam o Sinai
11A nuvem ergueu-se então sobre o tabernáculo no dia 20 do segundo mês do segundo ano após a saída de Israel do Egito; 12e foi assim que os Israelitas deixaram o deserto de Sinai, seguindo a nuvem até se deter sobre o deserto de Parã. 13Esta foi a sua primeira deslocação após terem recebido as instruções que o Senhor deu a Moisés respeitantes às viagens que teriam de realizar.
14À cabeça da coluna ia a tribo de Judá, agrupada atrás do seu pendão, conduzida por Nassom, o filho de Aminadabe. 15Logo a seguir vinha a tribo de Issacar, chefiada por Netanel, filho de Zuar; 16após eles, a tribo de Zebulão, com Eliabe, filho de Helom, à frente.
17O tabernáculo fora desarmado e os homens dos grupos de Gerson e de Merari, da tribo de Levi, vinham logo a seguir na linha de marcha, transportando o tabernáculo aos ombros.
18Vinha a seguir a bandeira do campo de Rúben, com Elizur, filho de Sedeur, conduzindo o povo. 19E depois a tribo de Simeão, trazendo à cabeça Selumiel, filho de Zurisadai; 20após eles, a tribo de Gad, comandados por Eliasafe, filho de Deuel.
21Seguiam-se os coatitas, carregando os objetos que lhes competiam, do interior do santuário. Quando estes chegavam ao novo local, já os outros tinham montado a estrutura do tabernáculo.
22A seguir, na ordem da coluna, vinha a tribo de Efraim, sob a sua bandeira, conduzida por Elisama, filho de Amiude; 23e depois a tribo de Manassés, com Gamaliel, filho de Pedazur, à frente, 24e a tribo de Benjamim, conduzida por Abidã, filho de Gideoni.
25A coluna fechava com as seguintes três tribos, ordenadas assim: Dan sob a chefia de Aiezer, filho de Amisadai; 26Aser, com Pagiel, filho de Ocrã, como chefe; 27e Naftali, conduzida por Airá, filho de Enã.
28Esta era a ordem pela qual se deslocavam as tribos.
29Um dia, Moisés disse para o seu cunhado Hobabe, filho de Reuel, midianita, sogro de Moisés: “Estamos, enfim, a caminhar para a terra prometida! Vem connosco e te faremos bem. Olha que o Senhor fez promessas maravilhosas a Israel!”
30Mas ele respondeu-lhe: “Eu tenho de regressar à minha terra e à minha família.”
31“Fica connosco”, insistiu Moisés, “porque como conheces bem todos os caminhos do deserto, serias uma grande ajuda para nós. 32Já sabes, se vieres, partilharás de todas as boas coisas que o Senhor nos der e fizer.”
33E assim viajaram durante três dias, após terem deixado o monte do Senhor, levando a arca da aliança do Senhor à cabeça da coluna, para lhes mostrar o local onde deviam parar. 34Era dia quando iniciaram a marcha, com a nuvem deslocando-se à sua frente. 35Quando a arca partia, Moisés dizia:
“Levanta-te, Senhor, e dispersa os teus inimigos!
Que fujam diante de ti!”
36Assim também, quando a arca tornava a ser posta no chão, dizia:
“Volta, Senhor, para os milhares de milhares de Israel!”
