Trâmbițele din argint
1Domnul i‑a vorbit lui Moise, zicând: 2„Fă‑ți două trâmbițe din argint. Să le faci din argint bătut și să le folosești pentru chemarea comunității și pentru pornirea taberelor. 3Când se va suna din ele, toată comunitatea să vină înaintea ta, la intrarea în Cortul Întâlnirii. 4Când se va suna doar dintr‑una singură, să vină la tine doar conducătorii, căpeteniile miilor lui Israel. 5Când veți suna alarma, să pornească taberele din partea de răsărit. 6Când veți suna a doua alarmă, să pornească taberele din partea de sud. Să se sune alarma ori de câte ori pornesc. 7Când veți strânge laolaltă adunarea, să sunați, dar să nu sunați ca la alarmă.
8Fiii lui Aaron, preoții, să sune din trâmbițe. Aceasta să fie o hotărâre veșnică pentru voi de‑a lungul generațiilor voastre. 9Când veți merge la război în țara voastră, împotriva vrăjmașului care vă asuprește, să sunați alarma din trâmbițe și Domnul, Dumnezeul vostru, Își va aduce aminte de voi și veți fi izbăviți de dușmanii voștri. 10De asemenea, în zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre periodice, să sunați din trâmbițe peste arderile voastre de tot și peste jertfele de pace10 Vezi nota de la 6:14.. Ele vor face ca Domnul, Dumnezeul vostru, să‑Și aducă aminte de voi. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.“
Poporul părăsește Sinaiul
11În al doilea an, în luna a doua, în a douăzecea zi a lunii, norul s‑a ridicat de pe Tabernaculul Mărturiei. 12Atunci fiii lui Israel au pornit din pustia Sinai în călătoriile lor. Și norul s‑a așezat în pustia Paran. 13Era pentru prima oară când porneau la porunca Domnului dată prin Moise.
14Steagul taberei fiilor lui Iuda a pornit primul, potrivit oștirilor lor. Peste oștirea lui Iuda era Nahșon, fiul lui Aminadab. 15Peste oștirea seminției fiilor lui Isahar era Netanel, fiul lui Țuar, 16iar peste oștirea seminției fiilor lui Zabulon era Eliab, fiul lui Helon. 17După ce a fost coborât Tabernaculul, fiii lui Gherșon și fiii lui Merari au pornit, ducând Tabernaculul.
18Apoi a pornit steagul taberei lui Ruben, potrivit oștirilor lor. Peste oștirea lui Ruben era Elițur, fiul lui Ședeur. 19Peste seminția fiilor lui Simeon era Șelumiel, fiul lui Țurișadai, 20iar peste oștirea seminției fiilor lui Gad era Eliasaf, fiul lui Deuel. 21După aceea au pornit chehatiții, care duceau Sfântul Lăcaș. Tabernaculul fusese pregătit înainte ca ei să sosească.
22Apoi a pornit steagul taberei fiilor lui Efraim, potrivit oștirilor lor. Peste oștirea lui Efraim era Elișama, fiul lui Amihud. 23Peste oștirea seminției fiilor lui Manase era Gamaliel, fiul lui Pedahțur, 24iar peste oștirea seminției fiilor lui Beniamin era Abidan, fiul lui Ghidoni.
25Apoi a pornit steagul taberei fiilor lui Dan, care forma ariergarda tuturor taberelor, potrivit oștirilor lor. Peste oștirea lui Dan era Ahiezer, fiul lui Amișadai. 26Peste oștirea seminției fiilor lui Așer era Paghiel, fiul lui Ocran, 27iar peste oștirea seminției fiilor lui Neftali era Ahira, fiul lui Enan. 28Aceasta a fost ordinea de marș a fiilor lui Israel, potrivit oștirilor lor, când au pornit la drum.
29Moise i‑a zis lui Hobab, fiul midianitului Reuel, socrul lui Moise:
– Pornim către locul despre care Domnul a zis: „Vi‑l voi da vouă!“ Vino cu noi și‑ți vom face bine, căci Domnul i‑a promis binele lui Israel.
30Dar el i‑a răspuns:
– Nu, eu nu voi merge, ci mă voi întoarce în țara mea și la rudele mele.
31Moise însă i‑a zis:
– Te rog, nu ne părăsi, pentru că tu știi unde putem să ne așezăm tabăra în pustie și astfel vei fi ca ochii pentru noi. 32Dacă vei merge cu noi, te vom face părtaș la orice bine pe care ni‑l va face Domnul.
33Și astfel, ei au pornit de la muntele Domnului și au mers cale de trei zile. Chivotul Legământului Domnului a mers înaintea lor cale de trei zile ca să le caute un loc de odihnă. 34Norul Domnului era peste ei în ziua când au pornit din tabără.
35Ori de câte ori Chivotul pornea, Moise zicea:
„Ridică‑Te, Doamne!
Dușmanii Tăi să fie împrăștiați
și cei ce Te urăsc să fugă dinaintea feței Tale!“
36Și când se odihnea, zicea:
„Întoarce‑Te, Doamne,
la mulțimea miilor lui Israel!“
As Cornetas de Prata
1O Senhor disse a Moisés: 2“Faça duas cornetas de prata batida a fim de usá-las para reunir a comunidade e para dar aos acampamentos o sinal para partirem. 3Quando as duas cornetas tocarem, a comunidade inteira se reunirá diante de você, à entrada da Tenda do Encontro. 4Se apenas uma tocar, os líderes, chefes dos clãs de Israel, se reunirão diante de você. 5Quando a corneta der um toque de alerta, as tribos acampadas a leste deverão partir. 6Ao som do segundo toque, os acampamentos do lado sul partirão. O toque de alerta será o sinal para partir. 7Para reunir a assembleia, faça soar as cornetas, mas não com o mesmo toque.
8“Os filhos de Arão, os sacerdotes, tocarão as cornetas. Este é um decreto perpétuo para vocês e para as suas gerações. 9Quando em sua terra vocês entrarem em guerra contra um adversário que os esteja oprimindo, toquem as cornetas; e o Senhor, o Deus de vocês, se lembrará de vocês e os libertará dos seus inimigos. 10Também em seus dias festivos, nas festas fixas e no primeiro dia de cada mês, vocês deverão tocar as cornetas por ocasião dos seus holocaustos e das suas ofertas de comunhão10.10 Ou de paz; também em 15.8., e elas serão um memorial em favor de vocês perante o seu Deus. Eu sou o Senhor, o Deus de vocês”.
Os Israelitas Partem do Sinai
11No vigésimo dia do segundo mês do segundo ano, a nuvem se levantou de cima do tabernáculo que guarda as tábuas da aliança. 12Então os israelitas partiram do deserto do Sinai e viajaram por etapas, até que a nuvem pousou no deserto de Parã. 13Assim partiram pela primeira vez, conforme a ordem do Senhor anunciada por Moisés.
14Os exércitos do acampamento de Judá partiram primeiro, junto à sua bandeira. Naassom, filho de Aminadabe, estava no comando. 15Natanael, filho de Zuar, comandava os exércitos da tribo de Issacar, 16e Eliabe, filho de Helom, chefiava os exércitos da tribo de Zebulom. 17Quando o tabernáculo era desmontado, os gersonitas e os meraritas o carregavam e partiam.
18Os exércitos do acampamento de Rúben partiram em seguida, junto à sua bandeira. Elizur, filho de Sedeur, estava no comando. 19Selumiel, filho de Zurisadai, comandava os exércitos da tribo de Simeão, 20e Eliasafe, filho de Deuel, chefiava os exércitos da tribo de Gade. 21Então os coatitas partiam carregando as coisas sagradas. Antes que eles chegassem, o tabernáculo já deveria estar armado.
22Os exércitos do acampamento de Efraim partiram em seguida, junto à sua bandeira. Elisama, filho de Amiúde, estava no comando. 23Gamaliel, filho de Pedazur, comandava os exércitos da tribo de Manassés, 24e Abidã, filho de Gideoni, os exércitos da tribo de Benjamim.
25Finalmente, partiram os exércitos do acampamento de Dã, junto à sua bandeira, como retaguarda para todos os acampamentos. Aieser, filho de Amisadai, estava no comando. 26Pagiel, filho de Ocrã, comandava os exércitos da tribo de Aser, 27e Aira, filho de Enã, a divisão da tribo de Naftali. 28Essa era a ordem que os exércitos israelitas seguiam quando se punham em marcha.
29Então Moisés disse a Hobabe, filho do midianita Reuel, sogro de Moisés: “Estamos partindo para o lugar a respeito do qual o Senhor disse: ‘Eu o darei a vocês’. Venha conosco e o trataremos bem, pois o Senhor prometeu boas coisas para Israel”.
30Ele respondeu: “Não, não irei; voltarei para a minha terra e para o meu povo”.
31Moisés, porém, disse: “Por favor, não nos deixe. Você sabe onde devemos acampar no deserto e pode ser o nosso guia10.31 Hebraico: os nossos olhos.. 32Se vier conosco, partilharemos com você todas as coisas boas que o Senhor nos der”.
33Então eles partiram do monte do Senhor e viajaram três dias. A arca da aliança do Senhor foi à frente deles durante aqueles três dias para encontrar um lugar para descansarem. 34A nuvem do Senhor estava sobre eles de dia, sempre que partiam de um acampamento.
35Sempre que a arca partia, Moisés dizia:
“Levanta-te, ó Senhor!
Sejam espalhados os teus inimigos
e fujam de diante de ti os teus adversários”.
36Sempre que a arca parava, ele dizia:
“Volta, ó Senhor,
para os incontáveis milhares de Israel”.
