Neemia 9 – NTLR & CST

Nouă Traducere În Limba Română

Neemia 9:1-38

Israeliții își mărturisesc păcatele

1În a douăzeci și patra zi a aceleiași luni, fiii lui Israel, încinși cu saci și având țărână pe cap, s‑au strâns laolaltă pentru ținerea unui post. 2Cei din sămânța lui Israel s‑au separat de toți străinii și, stând în picioare, și‑au mărturisit păcatele lor și nelegiuirile părinților lor. 3S‑au așezat la locurile lor și, timp de un sfert din zi, au citit din Cartea Legii Domnului, Dumnezeul lor. Apoi, într‑un alt sfert din zi, și‑au mărturisit păcatele și s‑au închinat Domnului, Dumnezeul lor.

4Iosua, Bani, Kadmiel, Șebania, Buni, Șerebia, Bani și Chenani s‑au urcat pe estrada leviților și au strigat cu glas tare către Domnul, Dumnezeul lor. 5Leviții Iosua, Kadmiel, Bani, Hașabnia, Șerebia, Hodia, Șebania și Petahia au zis:

„Ridicați‑vă și binecuvântați‑L pe Domnul, Dumnezeul vostru, Care este din veșnicie în veșnicie!5 Sau: Ridicați‑vă și binecuvântați‑L pe Domnul, Dumnezeul vostru, pentru totdeauna! Binecuvântat să‑Ți fie Numele cel slăvit, care este mai presus de orice binecuvântare și laudă! 6Tu ești Domnul și în afară de Tine nu este un altul! Tu ai făcut cerurile și cerurile cerurilor cu toată oștirea lor, pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce este în ele. Tu dai viață tuturor acestora, iar oștirea cerurilor Ți se închină.

7Tu ești Domnul, Dumnezeul Care l‑ai ales pe Avram, Care l‑ai scos din Ur, din Caldeea, și i‑ai pus numele Avraam. 8Tu i‑ai găsit inima credincioasă înaintea Ta și ai încheiat cu el un legământ, potrivit căruia îi vei da seminței8 Termenul ebraic pentru sămânță este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca termenul să exprime, în cele mai multe cazuri, o ambiguitate intenționată. În traducerea de față a fost redat fie literal, fie cu urmaș sau urmași, în funcție de contextul literal și de cel teologic. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică același termen, sămânță, lui Isus Cristos, argumentând exegetic că promisiunea făcută lui Avraam își găsește împlinirea supremă în Isus Cristos. lui țara canaaniților, a hitiților, a amoriților, a periziților, a iebusiților și a ghirgașiților. Ți‑ai ținut promisiunile, căci Tu ești drept.

9Apoi ai văzut asuprirea părinților noștri în Egipt și le‑ai auzit strigătul la Marea Roșie9 Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor– vezi Iona 2:5, unde același termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roșie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX și Vulgata. În VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar și astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf. Vezi 1 Regi 9:26.. 10Ai făcut semne și minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor săi și împotriva întregului popor din țara sa, căci ai știut cât de arogant s‑au purtat cu aceștia și Ți‑ai făcut un Nume, cum se știe astăzi. 11Ai despărțit marea înaintea lor, și ei au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat; pe urmăritorii lor însă i‑ai aruncat în adâncuri ca pe o piatră în ape mari. 12Apoi i‑ai condus printr‑un stâlp de nor ziua, și printr‑un stâlp de foc noaptea, ca să le luminezi calea pe care mergeau.

13Ai coborât pe muntele Sinai și le‑ai vorbit din ceruri. Le‑ai dat reguli drepte, legi adevărate, hotărâri și porunci bune. 14Le‑ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt și le‑ai dat porunci, hotărâri și o Lege prin mâna lui Moise, robul Tău. 15Le‑ai dat pâine din cer, atunci când le era foame, le‑ai scos apă din stâncă, atunci când le era sete și le‑ai spus să vină să ia în stăpânire țara pe care juraseși că le‑o vei da.

16Însă ei, părinții noștri, s‑au îngâmfat, și‑au înțepenit ceafa și n‑au ascultat de poruncile Tale. 17Au refuzat să asculte și nu și‑au amintit de lucrările Tale minunate, pe care le‑ai înfăptuit printre ei. Și‑au înțepenit ceafa și, în răzvrătirea lor, și‑au numit o căpetenie, ca să se întoarcă la robia lor. Dar Tu ești un Dumnezeu iertător, plin de har și milostiv, încet la mânie și plin de îndurare și nu i‑ai părăsit. 18Chiar și atunci când și‑au făcut un vițel turnat, zicând: «Acesta este Dumnezeul tău, Care te‑a scos din Egipt!» și s‑au făcut vinovați de multă blasfemie, 19Tu, în marea Ta îndurare, nu i‑ai părăsit în pustie. Stâlpul de nor n‑a încetat să‑i călăuzească ziua pe drum, iar stâlpul de foc n‑a încetat să le lumineze noaptea drumul pe care mergeau. 20Le‑ai dat chiar și Duhul Tău cel bun ca să‑i instruiască. Nu Ți‑ai retras mana de la gura lor și ai continuat să le dai apă ca să‑și potolească setea. 21Timp de patruzeci de ani le‑ai asigurat hrana în pustie și n‑au dus lipsă de nimic; hainele nu li s‑au învechit, iar picioarele nu li s‑au umflat.

22Le‑ai dat regate și popoare și ai împărțit între ei fiecare ținut.22 Lit.: colț. Astfel, ei au luat în stăpânire țara lui Sihon, adică țara regelui din Heșbon, și țara lui Og, regele Bașanului. 23Le‑ai înmulțit fiii ca stelele cerurilor și i‑ai adus în țara în care le‑ai zis părinților lor să intre ca s‑o ia în stăpânire. 24Fiii lor au intrat și au luat în stăpânire țara, iar Tu i‑ai smerit înaintea lor pe locuitorii țării, pe canaaniți, și ai dat în mâinile lor pe regii acestora și popoarele țării, ca să le faci pe plac. 25Au cucerit cetăți fortificate, pământuri roditoare, au luat în stăpânire case pline cu tot felul de bunuri, puțuri deja săpate, vii, măslini și o mulțime de pomi fructiferi. Au mâncat, s‑au săturat, s‑au îngrășat și s‑au desfătat datorită bunătății Tale celei mari.

26Dar apoi s‑au arătat neascultători, s‑au răzvrătit împotriva Ta, au aruncat înapoia lor Legea Ta, i‑au ucis pe profeții Tăi, care mărturiseau împotriva lor pentru a‑i întoarce la Tine, și s‑au făcut astfel vinovați de multă blasfemie. 27Atunci i‑ai dat pe mâna vrăjmașilor lor, care i‑au asuprit. Totuși, în vremea necazului lor, ei au strigat către Tine, iar Tu i‑ai auzit din ceruri. În marea Ta îndurare le‑ai dat izbăvitori care i‑au izbăvit din mâna vrăjmașilor lor.

28Când au avut odihnă însă, au săvârșit iarăși ce este rău înaintea Ta. Atunci i‑ai lăsat pe mâna dușmanilor lor, care au domnit peste ei. Dar ei s‑au întors și au strigat către Tine, iar Tu i‑ai auzit din ceruri și, în îndurarea Ta, i‑ai eliberat în numeroase rânduri.

29I‑ai avertizat să se întoarcă la Legea Ta, dar ei s‑au îngâmfat, n‑au ascultat de poruncile Tale și au păcătuit împotriva hotărârilor Tale, pe care, dacă omul le face va trăi prin ele. Și‑au întors umărul cu încăpățânare, și‑au înțepenit ceafa și n‑au ascultat. 30I‑ai îngăduit așa mulți ani, i‑ai avertizat prin Duhul Tău, prin profeții Tăi, dar ei tot nu au luat aminte, astfel că i‑ai dat pe mâna popoarelor străine. 31Cu toate acestea, în marea Ta îndurare, nu i‑ai nimicit, nici nu i‑ai părăsit, căci Tu ești un Dumnezeu plin de har și milostiv.

32Acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule cel Mare, Puternic și Înfricoșător, Cel Care ții legământul și îndurarea32 Sau: păstrezi cu loialitate legământul; sau: păstrezi legământul dragostei., nu privi ca puțin lucru toate greutățile prin care am trecut, atât noi, cât și regii noștri, conducătorii noștri, preoții noștri, profeții noștri și părinții noștri, tot poporul Tău, din zilele împăraților Asiriei și până în ziua aceasta! 33Cu privire la tot ce a venit peste noi, Tu ai fost drept, căci ai lucrat cu credincioșie, dar noi am făcut ceea ce este rău! 34Regii, conducătorii, preoții și părinții noștri nu au împlinit Legea Ta. N‑au dat ascultare poruncilor și înștiințărilor Tale prin care i‑ai avertizat. 35În regatul lor, în mijlocul multor bunătăți primite de la Tine, în țara cea întinsă și bogată pe care le‑o dăduseși, ei nu Ți‑au slujit și nu s‑au întors de la faptele lor cele rele.

36Și iată‑ne astăzi robi în țara pe care le‑ai dat‑o părinților noștri, ca să‑i mănânce roadele și bunătățile! Iată‑ne robi chiar în ea! 37Rodul ei îi îmbogățește pe împărații pe care i‑ai pus stăpâni peste noi din cauza păcatelor noastre. Ei stăpânesc după bunul lor plac asupra trupurilor noastre și asupra vitelor noastre, iar noi ne aflăm într‑un mare necaz.“

Poporul încheie o înțelegere

38Cu privire la toate acestea, noi am încheiat în scris o înțelegere de neclintit, pe document punându‑și pecetea conducătorii, leviții și preoții.

Nueva Versión Internacional (Castilian)

Nehemías 9:1-38

Los israelitas confiesan sus pecados

1El día veinticuatro de ese mes, los israelitas se reunieron para ayunar, se vistieron de luto y se echaron ceniza sobre la cabeza. 2Habiéndose separado de los extranjeros, confesaron públicamente sus propios pecados y la maldad de sus antepasados, 3y asumieron así su responsabilidad. Durante tres horas leyeron el libro de la ley del Señor su Dios, y en las tres horas siguientes9:3 tres horas … tres horas siguientes. Lit. una cuarta parte del día … una cuarta parte. le confesaron sus pecados y lo adoraron. 4Luego los levitas Jesúa, Baní, Cadmiel, Sebanías, Buní, Serebías, Baní y Quenaní subieron a la plataforma y en alta voz invocaron al Señor su Dios. 5Y los levitas Jesúa, Cadmiel, Baní, Jasabnías, Serebías, Hodías, Sebanías y Petaías clamaron:

«¡Vamos, bendecid al Señor vuestro Dios

desde ahora y para siempre!

¡Bendito seas, Señor!

¡Sea exaltado tu glorioso nombre,

que está por encima de toda bendición y alabanza!

6»¡Solo tú eres el Señor!

Tú has hecho los cielos,

y los cielos de los cielos

con todas sus estrellas.9:6 todas sus estrellas. Lit. todo su ejército.

Tú le das vida a todo lo creado:

la tierra y el mar

con todo lo que hay en ellos.

¡Por eso te adoran los ejércitos del cielo!

7»Tú, Señor y Dios,

fuiste quien escogió a Abram.

Tú lo sacaste de Ur de los caldeos

y le pusiste por nombre Abraham.

8Descubriste en él un corazón fiel;

por eso hiciste con él un pacto.

Le prometiste que a sus descendientes

les darías la tierra de los cananeos,

de los hititas, amorreos y ferezeos,

de los jebuseos y gergeseos.

Y cumpliste tu palabra

porque eres justo.

9»En Egipto viste la aflicción de nuestros padres;

junto al Mar Rojo escuchaste sus lamentos.

10Lanzaste grandes señales y maravillas

contra el faraón, sus siervos y toda su gente,

porque viste la insolencia

con que habían tratado a tu pueblo.

Fue así como te ganaste

la buena fama que hoy tienes.

11A la vista de ellos abriste el mar,

y lo cruzaron sobre terreno seco.

Pero arrojaste a sus perseguidores

en lo más profundo del mar,

como piedra en aguas caudalosas.

12Con una columna de nube los guiaste de día,

con una columna de fuego los guiaste de noche:

les alumbraste el camino que debían seguir.

13»Descendiste al monte Sinaí;

desde el cielo les hablaste.

Les diste juicios rectos y leyes verdaderas,

estatutos y mandamientos buenos.

14Les diste a conocer tu sábado santo,

y por medio de tu servidor Moisés

les entregaste tus mandamientos,

estatutos y leyes.

15»Saciaste su hambre con pan del cielo;

calmaste su sed con agua de la roca.

Les diste posesión de la tierra

que bajo juramento les habías prometido.

16Pero ellos y nuestros padres fueron altivos;

no quisieron obedecer tus mandamientos.

17Se negaron a escucharte;

no se acordaron de las maravillas

que hiciste por ellos.

Fue tanta su terquedad y rebeldía

que hasta se nombraron un jefe

para que los hiciera volver

a la esclavitud de Egipto.

Pero tú no los abandonaste

porque eres Dios perdonador,

clemente y compasivo,

lento para la ira y grande en amor.

18»Y, a pesar de que se hicieron

un becerro de metal fundido

y dijeron: “Este es tu dios

que te hizo subir de Egipto”,

y aunque fueron terribles

las ofensas que cometieron,

19tú no los abandonaste en el desierto

porque eres muy compasivo.

»Jamás se apartó de ellos la columna de nube

que los guiaba de día por el camino;

ni dejó de alumbrarlos la columna de fuego

que de noche les mostraba por dónde ir.

20»Con tu buen Espíritu les diste entendimiento.

No les quitaste tu maná de la boca;

les diste agua para calmar su sed.

21Cuarenta años los sustentaste en el desierto.

¡Nada les faltó!

No se desgastaron sus vestidos

ni se les hincharon los pies.

22»Les entregaste reinos y pueblos,

y asignaste a cada cual su territorio.

Conquistaron las tierras de Og y de Sijón,

que eran reyes de Hesbón y de Basán.

23Multiplicaste sus hijos

como las estrellas del cielo;

los hiciste entrar en la tierra

que bajo juramento les prometiste a sus padres.

24Y sus hijos entraron en la tierra

y tomaron posesión de ella.

Ante ellos sometiste a los cananeos que la habitaban;

les entregaste reyes y pueblos de esa tierra,

para que hicieran con ellos lo que quisieran.

25Conquistaron ciudades fortificadas

y una tierra fértil;

se adueñaron de casas repletas de bienes,

de cisternas, viñedos y olivares,

y de gran cantidad de árboles frutales.

Comieron y se hartaron y engordaron;

¡disfrutaron de tu gran bondad!

26»Pero fueron desobedientes:

se rebelaron contra ti,

rechazaron tu ley,

mataron a tus profetas

que los convocaban a volverse a ti;

¡te ofendieron mucho!

27Por eso los entregaste a sus enemigos,

y estos los oprimieron.

En tiempo de angustia clamaron a ti,

y desde el cielo los escuchaste;

por tu inmensa compasión les enviaste salvadores

para que los liberaran de sus enemigos.

28Pero, en cuanto eran liberados,

volvían a hacer lo que te ofende;

tú los entregabas a sus enemigos,

y ellos los dominaban.

De nuevo clamaban a ti,

y desde el cielo los escuchabas.

¡Por tu inmensa compasión

muchas veces los libraste!

29Les advertiste que volvieran a tu ley,

pero ellos actuaron con soberbia

y no obedecieron tus mandamientos.

Pecaron contra tus normas,

que dan vida a quien las obedece.

En su rebeldía, te rechazaron;

fueron tercos y no quisieron escuchar.

30»Durante años tuviste paciencia con ellos;

con tu Espíritu los amonestaste

por medio de tus profetas,

pero ellos no quisieron escuchar.

Por eso los dejaste caer en manos

de los pueblos de esa tierra.

31Sin embargo, es tal tu compasión

que no los destruiste ni abandonaste,

porque eres Dios clemente y compasivo.

32»Y ahora, Dios nuestro,

Dios grande, temible y poderoso,

que cumples el pacto y eres fiel,

no tengas en poco los sufrimientos

que han padecido nuestros reyes,

gobernantes, sacerdotes y profetas,

nuestros padres y todo tu pueblo,

desde los reyes de Asiria hasta hoy.

33Tú has sido justo en todo

lo que nos ha sucedido,

porque actúas con fidelidad.

Nosotros, en cambio, actuamos con maldad.

34Nuestros reyes y gobernantes,

nuestros sacerdotes y antepasados

desobedecieron tu ley

y no acataron tus mandamientos

ni las advertencias con que los amonestabas.

35Pero ellos, durante su reinado,

no quisieron servirte

ni abandonar sus malas obras,

a pesar de que les diste muchos bienes

y les regalaste una tierra extensa y fértil.

36»Por eso ahora somos esclavos,

esclavos en la tierra

que les diste a nuestros padres

para que gozaran de sus frutos y sus bienes.

37Sus abundantes cosechas son ahora de los reyes

que nos has impuesto por nuestro pecado.

Como tienen el poder, hacen lo que quieren

con nosotros y con nuestro ganado.

¡Grande es nuestra aflicción!

38»Por todo esto, nosotros hacemos este pacto y lo ponemos por escrito, firmado por nuestros gobernantes, levitas y sacerdotes».