Neemia 7 – NTLR & HCV

Nouă Traducere În Limba Română

Neemia 7:1-73

1După ce s‑a reconstruit zidul și am fixat porțile, au fost puși în slujbele lor portarii, cântăreții și leviții. 2I‑am pus responsabili peste Ierusalim pe fratele meu Hanani și pe Hanania, conducătorul citadelei, un om care întrecea pe mulți în credincioșie și în teamă de Dumnezeu, 3și le‑am zis: „Să nu se deschidă porțile Ierusalimului înainte de miezul zilei! În timp ce portarii continuă să stea de veghe, porțile să fie închise și zăvorâte! Să puneți de strajă pe locuitorii Ierusalimului, pe fiecare la locul lui de strajă, în dreptul casei lui.“

Lista exilaților repatriați

(Ezra 2:1-70)

4Cetatea era largă și încăpătoare, dar poporul din mijlocul ei era puțin, iar casele încă nu fuseseră rezidite. 5Dumnezeul meu mi‑a pus pe inimă să adun nobilii, dregătorii și poporul, ca să‑i înscriu în genealogii. Am descoperit cartea cu genealogia celor ce se suiseră primii din captivitate, unde am găsit scrise următoarele:

6„Aceștia sunt fiii provinciei care s‑au suit din captivitatea exilului, cei pe care îi dusese în captivitate Nebucadnețar6 Nebucadnețar (Nabucodonosor, cf. LXX, Vulgata). [604–561 î.Cr.], împăratul Babilonului, și care s‑au întors la Ierusalim, în Iuda, fiecare în cetatea sa. 7(Ei i‑au însoțit pe Zerub-Babel, pe Iosua, pe Neemia, pe Azaria, pe Raamia, pe Nahamani, pe Mardoheu, pe Bilșan, pe Misperet, pe Bigvai, pe Nehum și pe Baana.) Așadar, iată care este numărul acestor oameni din poporul Israel:

8urmașii lui Paroș – în număr de două mii o sută șaptezeci și doi;

9urmașii lui Șefatia – în număr de trei sute șaptezeci și doi;

10urmașii lui Arah – în număr de șase sute cincizeci și doi;

11urmașii lui Pahat-Moab, dintre urmașii lui Iosua și ai lui Ioab, – în număr de două mii opt sute optsprezece;

12urmașii lui Elam – în număr de o mie două sute cincizeci și patru;

13urmașii lui Zatu – în număr de opt sute patruzeci și cinci;

14urmașii lui Zacai – în număr de șapte sute șaizeci;

15urmașii lui Binui – în număr de șase sute patruzeci și opt;

16urmașii lui Bebai – în număr de șase sute douăzeci și opt;

17urmașii lui Azgad – în număr de două mii trei sute douăzeci și doi;

18urmașii lui Adonikam – în număr de șase sute șaizeci și șapte;

19urmașii lui Bigvai – în număr de două mii șaizeci și șapte;

20urmașii lui Adin – în număr de șase sute cincizeci și cinci;

21urmașii lui Ater, dintre urmașii lui Ezechia, – în număr de nouăzeci și opt;

22urmașii lui Hașum – în număr de trei sute douăzeci și opt;

23urmașii lui Bețai – în număr de trei sute douăzeci și patru;

24urmașii lui Harif – în număr de o sută doisprezece;

25urmașii lui Ghivon – în număr de nouăzeci și cinci;

26oamenii din Betleem și Netofa – în număr de o sută optzeci și opt;

27oamenii din Anatot – în număr de o sută douăzeci și opt;

28oamenii din Bet‑Azmavet – în număr de patruzeci și doi;

29oamenii din Chiriat-Iearim, din Chefira și din Beerot – în număr de șapte sute patruzeci și trei;

30oamenii din Rama și din Gheva – în număr de șase sute douăzeci și unu;

31oamenii din Micmaș – în număr de o sută douăzeci și doi;

32oamenii din Betel și din Ai – în număr de o sută douăzeci și trei;

33oamenii din celălalt Nebo – în număr de cincizeci și doi;

34urmașii celuilalt Elam – în număr de o mie două sute cincizeci și patru;

35urmașii lui Harim – în număr de trei sute douăzeci;

36urmașii lui Ierihon – în număr de trei sute patruzeci și cinci;

37urmașii lui Lod, ai lui Hadid și ai lui Ono – în număr de șapte sute douăzeci și unu;

38urmașii lui Senaa – în număr de trei mii nouă sute treizeci;

39preoții, urmași ai lui Iedaia, din familia lui Iosua, – în număr de nouă sute șaptezeci și trei;

40urmașii lui Imer – în număr de o mie cincizeci și doi;

41urmașii lui Pașhur – în număr de o mie două sute patruzeci și șapte;

42urmașii lui Harim – în număr de o mie șaptesprezece;

43leviții, urmași ai lui Iosua și ai lui Kadmiel, dintre urmașii lui Hodavia, – în număr de șaptezeci și patru;

44cântăreții, urmași ai lui Asaf, – în număr de o sută patruzeci și opt;

45portarii, urmași ai lui Șalum, ai lui Ater, ai lui Talmon, ai lui Akub, ai lui Hatita și ai lui Șobai, – în număr de o sută treizeci și opt;

46slujitorii de la Templu, urmași ai lui Țiha, ai lui Hasufa, ai lui Tabaot,

47ai lui Cheros, ai lui Sia, ai lui Padon,

48ai lui Lebana, ai lui Hagaba, ai lui Șalmai,

49ai lui Hanan, ai lui Ghidel, ai lui Gahar,

50ai lui Reaia, ai lui Rețin, ai lui Nekoda,

51ai lui Gazam, ai lui Uza, ai lui Paseah,

52ai lui Besai, Meunim, Nefușsim,

53ai lui Bakbuk, ai lui Hakufa, ai lui Harhur,

54ai lui Bațlit, ai lui Mehida, ai lui Harșa,

55ai lui Barkos, ai lui Sisera, ai lui Temah,

56ai lui Nețiah și ai lui Hatifa;

57urmașii slujitorilor lui Solomon, urmași ai lui Sotai, ai lui Soferet, ai lui Prida,

58ai lui Iaala, ai lui Darkon, ai lui Ghidel,

59ai lui Șefatia, ai lui Hatil, ai lui Pocheret-Hațebaim, ai lui Amon;

60toți slujitorii de la Templu și slujitorii lui Solomon la un loc – în număr de trei sute nouăzeci și doi.“

61Aceștia sunt cei care s‑au suit din Tel‑Melah, din Tel‑Harșa, din Cherub, din Adan și din Imer și care n‑au putut să arate dacă familia părinților lor și sămânța lor erau din Israel:

62urmașii lui Delaia, ai lui Tobia și ai lui Nekoda – în număr de șase sute patruzeci și doi;

63dintre preoți, urmașii lui Hobaia, ai lui Hakoț și ai lui Barzilai (cel care a luat‑o de soție pe una din fetele ghiladitului Barzilai și care și‑a luat numele acestuia).

64Ei și‑au căutat înscrierile lor genealogice, dar nu le‑au găsit, astfel că au fost îndepărtați din preoție ca fiind necurați. 65Guvernatorul le‑a zis să nu mănânce din lucrurile preasfinte, până când preotul nu va hotărî lucrul acesta după Urim și Tumim65 Cuvinte cu origine și sens nesigur, însemnând, probabil, Lumini și Desăvârșiri. Pietre cu funcție oraculară, de căutare a voii lui Dumnezeu, în timp de criză (Num. 27:21; 1 Sam. 28:6; Ezra 2:63)..

66În total, în toată adunarea erau patruzeci și două de mii trei sute șaizeci de oameni, 67în afară de slujitorii și slujitoarele lor – în număr de șapte mii trei sute treizeci și șapte – și de cântăreți și cântărețe – în număr de două sute patruzeci și cinci. 68Aveau șapte sute treizeci și șase de cai, două sute patruzeci și cinci de catâri, 69patru sute treizeci și cinci de cămile și șase mii șapte sute douăzeci de măgari.

70Câteva din căpeteniile de familii au dăruit pentru lucrare. Însuși guvernatorul a depus în vistierie, următoarele: o mie de darici70 TM: darkemonim, termen care, cel mai probabil, face referire la daric, o monedă persană de aur. Unii comentatori sunt de părere că este vorba despre drahmă, o monedă grecească din argint, dar această ipoteză este mai puțin probabilă. Aproximativ 8,5 kg. de aur, cincizeci de cupe de aur și cinci sute treizeci de tunici preoțești. 71Câteva din căpeteniile familiilor au depus în vistierie, pentru lucrare: douăzeci de mii de darici71-72 Aproximativ 170 kg. de aur și două mii două sute de mine71 Aproximativ 1,3 t. de argint. 72Restul poporului a dăruit: douăzeci de mii de darici de aur, două mii de mine72 Aproximativ 1,2 t. de argint și șaizeci și șapte de tunici preoțești.

73Așadar, preoții, leviții, portarii, cântăreții, unii oameni din popor, slujitorii de la Templu și tot Israelul s‑au așezat în cetățile lor. La începutul lunii a șaptea, fiii lui Israel erau în cetățile lor.

Hindi Contemporary Version

नेहेमियाह 7:1-73

1जब शहरपनाह बनाने का काम पूरा हो गया, मैंने पल्लों को ठीक जगह पर बैठा दिया और द्वारपालों, गायकों और लेवियों को चुना, 2मैंने अपने भाई हनानी और गढ़ के हाकिम हननियाह को येरूशलेम का अधिकारी ठहरा दिया, क्योंकि हननियाह विश्वासयोग्य व्यक्ति था और वह परमेश्वर का बहुत भय मानने वाला व्यक्ति था. 3उनके लिए मेरा आदेश था, “जब तक सूरज में गर्मी रहे येरूशलेम के फाटक न खोले जाएं और जब तक पहरेदार द्वार पर खड़े ही होंगे, द्वार बंद ही रखे जाएं और उनमें चिटकनी लगी रहे. जो द्वारपाल ठहराए जाएं, वे येरूशलेम के रहनेवाले ही हों; हर एक को अपने-अपने निर्दिष्ट स्थानों पर और शेष अपने घरों के सामने के द्वार पर खड़ा किये जाए.”

बंधुआई से लौटे हुओं की सूची

4नगर फैला हुआ और बड़ा था, किंतु निवासियों की गिनती थोड़ी ही थी और अभी घर नहीं बने थे. 5तब मेरे परमेश्वर ने मेरे मन में यह विचार डाला कि रईसों, अधिकारियों और प्रजा को इकट्ठा किया जाए कि वंशावली के अनुसार उन्हें गिना जाए. मुझे वह पुस्तक भी मिल गई, जिसमें उन व्यक्तियों के नाम लिखे थे, जो सबसे पहले यहां पहुंचे थे. मुझे उस पुस्तक में जो लेखा मिला, वह इस प्रकार था:

6इस प्रदेश के वे लोग, जो बाबेल के राजा नबूकदनेज्ज़र द्वारा बंधुआई में ले जाए गए थे और जो बंधुआई से यहूदिया और येरूशलेम, अपने-अपने नगर को लौट आए थे, वे इस प्रकार हैं 7वे ज़ेरुब्बाबेल, येशुआ, नेहेमियाह, अज़रियाह, रामियाह, नाहामानी, मोरदकय, बिलषान, मिसपार, बिगवाई, नेहुम और बाअनाह के साथ लौटे थे.

कुल-पिताओं के नाम के अनुसार इस्राएल देश के पुरुषों की गिनती थी:

8पारोश 2,1729शेपाथियाह 37210आराह 65211पाहाथ-मोआब के वंशजों में से येशुआ एवं योआब के वंशज 2,81812एलाम 1,25413ज़त्तू 84514ज़क्काई 76015बिन्‍नूइ 64816बेबाइ 62817अजगाद 2,32218अदोनिकम 66719बिगवाई 2,06720आदिन 65521हिज़किय्याह की ओर से अतेर 9822हाषूम 32823बेज़ाइ 32424हरिफ 11225गिबयोन 9526बेथलेहेम और नेतोपाह के निवासी 18827अनाथोथ के निवासी 12828बेथ-अज़मावेह के निवासी 4229किरयथ-यआरीम के कफीराह तथा बएरोथ के निवासी 74330रामाह तथा गेबा के निवासी 62131मिकमाश के निवासी 12232बेथेल तथा अय के निवासी 12333अन्य नेबो के निवासी 5234अन्य एलाम के निवासी 1,25435हारिम के निवासी 32036येरीख़ो के निवासी 34537लोद, हदिद तथा ओनो के निवासी 72138सेनाआह के निवासी 3,930

39पुरोहित:

येशुआ के परिवार से येदाइयाह के वंशज, 97340इम्मर के वंशज 1,05241पशहूर के वंशज 1,24742हारिम के वंशज 1,017

43लेवी:

होदवियाह के वंशजों में से कदमिएल तथा येशुआ के वंशज 74

44गायक:

आसफ के वंशज 148

45द्वारपाल निम्न लिखित वंशों से:

शल्लूम, अतेर, तालमोन, अक्कूब, हतिता, शेबाई 138

46मंदिर सेवक निम्न लिखित वंशों से:

ज़ीहा, हासुफ़ा, तब्बओथ47केरोस, सिया, पदोन48लेबानाह, हागाबाह, शामलाई49हनान, गिद्देल, गाहार50रेआइयाह, रेज़िन, नेकोदा,51गज्ज़ाम, उज्जा, पासेह,52बेसाई, मिऊनी, नेफिसिम,53बकबुक, हकूफा, हरहूर,54बाज़लुथ, मेहिदा, हरषा,55बारकोस, सीसरा, तेमाह,56नेज़ीयाह, हातिफा.

57शलोमोन के सेवकों के वंशज इन वंशों से: सोताई, हसोफेरेथ, पेरिदा,

58याला, दारकोन, गिद्देल,59शेपाथियाह, हत्तील, पोचेरेथ-हज्ज़ेबाइम, अमोन.60मंदिर के सेवक और शलोमोन के सेवकों की कुल गिनती 392

61ये व्यक्ति वे हैं, जो तेल-मेलाह, तेल-हरषा, करूब, अद्दान तथा इम्मर से आए, तथा इनके पास अपनी वंशावली के सबूत नहीं थे, कि वे इस्राएल के वंशज थे भी या नहीं:

62देलाइयाह के वंशज, तोबियाह के वंशज तथा नेकोदा के वंशज, 642

63पुरोहितों में:

होबाइयाह के वंशज,

हक्कोज़ के वंशज तथा बारज़िल्लाई, जिसने गिलआदवासी बारज़िल्लाई की पुत्रियों में से एक के साथ विवाह किया था, और उसने उन्हीं का नाम रख लिया.

64इन्होंने अपने पुरखों के पंजीकरण की खोज की, किंतु इन्हें सच्चाई मालूम न हो सकी; तब इन्हें सांस्कृतिक रूप से अपवित्र माना गया तथा इन्हें पुरोहित की जवाबदारी से दूर रखा गया. 65अधिपति ने उन्हें आदेश दिया कि वे उस समय तक अति पवित्र भोजन न खाएं, जब तक वहां कोई ऐसा पुरोहित न हो, जो उरीम तथा थुम्मिन से सलाह न ले लें.

66सारी सभा की पूरी संख्या हुई 42,360. 67इनके अलावा 7,337 दास-दासियां तथा 245 गायक-गायिकाएं भी थी. 68उनके घोड़ों की गिनती 736 और खच्चरों की 245, 69ऊंटों की 435 और गधों की गिनती 620 थी.

70पूर्वजों के परिवारों के प्रधानों ने इस काम के लिए आर्थिक सहायता दी. राज्यपाल ने खजाने में 1,000 सोने के द्राखमा, 50 चिलमचियां और पुरोहितों के लिए ठहराए गए 530 अंगरखे दिए. 71पूर्वजों के परिवारों के कुछ प्रधानों ने इस काम के लिए खजाने में 20,000 सोने के द्राखमा और 2,200 चांदी मीना दिए. 72वह सब, जो बाकी लोगों ने भेंट में दिया, वह था कुल 20,000 सोने के द्राखमा, 2,000 चांदी मीना और पुरोहितों के 67 अंगरखे.

73अब पुरोहित, लेवी, द्वारपाल, गायक, कुछ सामान्य प्रजाजन, मंदिर के सेवक, जो सभी इस्राएल वंशज ही थे, अपने-अपने नगरों में रहने लगे.

एज़्रा द्वारा व्यवस्था-विधान का पाठन

सातवें महीने तक पूरा इस्राएल अपने-अपने नगर में बस चुका था.