Neemia 3 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Neemia 3:1-32

Organizarea lucrărilor

1Marele preot Eliașib împreună cu frații săi dintre preoți s‑au ridicat și au rezidit Poarta Oilor. Ei au sfințit‑o și i‑au pus porțile. Au rezidit până la Turnul Celor O Sută, pe care l‑au sfințit1 Verbul poate avea sensul de a pune pe cineva/ceva într‑o stare specială (fizic sau spiritual), a consacra, a pune deoparte pentru Dumnezeu (uneori printr‑un ritual de ungere cu ulei sau sânge, spălare și/sau rugăciune ori declarație publică)., și până la Turnul lui Hananel. 2Oamenii din Ierihon au rezidit următoarea parte a zidului, iar Zacur, fiul lui Imri, pe următoarea. 3Fiii lui Hasenaa au rezidit Poarta Peștilor; au placat‑o cu scânduri și i‑au pus porțile, încuietorile și zăvoarele. 4Meremot, fiul lui Uria, fiul lui Hakoț, a restaurat următoarea parte a zidului, iar Meșulam, fiul lui Berechia, fiul lui Meșezabel, pe următoarea; Țadok, fiul lui Baana, a restaurat următoarea parte a zidului. 5Apoi următoarea parte a fost restaurată de tekoaniți. Nobilii lor însă nu au pus umărul5 Lit.: nu au adus ceafa. la lucrarea stăpânilor5 Sau: Stăpânului lor, cu referire fie la Domnul, fie la Neemia. lor. 6Ioiada, fiul lui Paseah, și Meșulam, fiul lui Besodia, au restaurat Poarta Veche. Ei au placat‑o cu scânduri și i‑au pus porțile, încuietorile și zăvoarele. 7Următoarea parte a zidului au restaurat‑o ghivonitul Melatia și meronotitul Iadon, care erau oameni din Ghivon și din Mițpa, teritorii aflate sub autoritatea guvernatorului provinciei de peste Râu.7 Sau: Mițpa, teritorii aflate sub autoritatea guvernatorului provinciei de peste Râu. 8Uziel, fiul lui Harhaia, unul dintre aurari, a restaurat următoarea parte a zidului, iar Hanania, unul dintre producătorii de miresme, pe următoarea. Au refăcut Ierusalimul până la Zidul cel Lat.

9Refaia, fiul lui Hur, conducător peste jumătate din ținutul Ierusalimului, a restaurat următoarea parte a zidului. 10După aceea, următoarea parte a zidului a restaurat‑o Iedaia, fiul lui Harumaf, chiar în dreptul casei sale, iar Hatuș, fiul lui Hașabnia, pe următoarea. 11O altă parte a zidului și Turnul Cuptoarelor au fost restaurate de Malchia, fiul lui Harim și de Hașub, fiul lui Pahat-Moab. 12Șalum, fiul lui Haloheș, conducător peste cealaltă jumătate din ținutul Ierusalimului, însoțit fiind de fiicele sale, a restaurat următoarea parte. 13Hanun și locuitorii din Zanoah au restaurat Poarta Văii. Ei au rezidit‑o și i‑au pus porțile, încuietorile și zăvoarele. Tot ei au mai restaurat și o mie de coți13 Aproximativ 500 m. de zid, până la Poarta Gunoiului. 14Malchia, fiul lui Recab, conducătorul ținutului Bet‑Hacherem, a restaurat Poarta Gunoiului. El a rezidit‑o și i‑a pus porțile, încuietorile și zăvoarele.

15Șalun, fiul lui Col‑Hoze, conducătorul ținutului Mițpei, a restaurat Poarta Izvorului. El a rezidit‑o, i‑a făcut acoperiș și i‑a pus porțile, încuietorile și zăvoarele. A mai restaurat și zidul Iazului Siloamului aflat în apropierea grădinii regelui, până la treptele care coboară din Cetatea lui David. 16După el, Neemia, fiul lui Azbuk, conducător peste jumătate din ținutul Bet‑Țurului, a restaurat partea care se întinde până în dreptul mormintelor16 Cu referire, probabil, la mormântul familiei regale. LXX, câteva mss ale Vulgatei, Siriacă: mormântului. lui David, până la iazul artificial și până la Casa Vitejilor. 17După el, leviții, conduși de Rehum, fiul lui Bani, au restaurat următoarea parte a zidului. A urmat apoi, pentru ținutul său, Hașabia, conducător peste jumătate din ținutul Cheilei, 18iar după aceea frații lor împreună cu Binui, fiul lui Henadad, conducător peste cealaltă jumătate din ținutul Cheilei. 19Ezer, fiul lui Iosua, conducătorul Mițpei, a restaurat o altă parte a zidului, cea din fața drumului care duce la depozitul de arme, la contrafortul din unghiul zidului. 20A urmat Baruc, fiul lui Zacai, care a restaurat cu multă râvnă o altă parte a zidului, adică de la unghi până la poarta casei marelui preot Eliașib.

21A urmat Meremot, fiul lui Uria, fiul lui Hakoț, care a restaurat o altă parte a zidului, adică de la poarta casei lui Eliașib până la capătul casei lui Eliașib. 22După el, preoții din împrejurimile Ierusalimului au restaurat următoarea parte. 23Apoi următoarea parte a fost restaurată de Beniamin și Hașub, chiar în dreptul caselor lor, iar Azaria, fiul lui Maaseia, fiul lui Anania, a restaurat zidul de lângă casa lui. 24După ei, o altă parte a zidului a restaurat‑o Binui, fiul lui Henadad, cea din dreptul casei lui Azaria până la unghi și până la colț. 25Palal, fiul lui Uzai, a restaurat următoarea parte în dreptul unghiului și a turnului care iese în afară din palatul de sus al regelui, aproape de curtea temniței. După el, Pedaia, fiul lui Paroș, 26și slujitorii de la Templu, care locuiau în Ofel26-27 Vezi nota de la 2 Cron. 27:3., au restaurat zidul până în dreptul Porții Apelor, înspre răsărit și până la turnul care iese în afară. 27Au urmat tekoaniții care au restaurat o altă parte a zidului, începând din dreptul marelui turn care iese în afară și până la zidul Ofelului.

28Preoții au restaurat partea de deasupra a Porții Cailor, fiecare în dreptul casei sale. 29A urmat Țadok, fiul lui Imer, care a restaurat în dreptul casei lui, după care Șemaia, fiul lui Șecania, păzitorul Porții de Răsărit, a restaurat și el. 30Au urmat Hanania, fiul lui Șelemia, și Hanun, al șaselea fiu al lui Țalaf, care au restaurat o altă parte a zidului. După ei a urmat Meșulam, fiul lui Berechia, care a restaurat în dreptul chiliei lui. 31A urmat Malchia, unul dintre aurari, care a restaurat până în dreptul caselor slujitorilor de la Templu și ale negustorilor, până în dreptul Porții de Control și până la odaia de deasupra colțului, 32iar de la odaia de deasupra colțului până la Poarta Oilor au restaurat aurarii și negustorii.