Neemia, trimis de Artaxerxes la Ierusalim
1În luna Nisan1 Luna Nisan era prima lună în calendarul babilonian, care începea undeva în martie sau aprilie. De menționat că prima zi a fiecărei luni calendaristice era marcată de Luna nouă (momentul când Luna este vizibilă pentru prima oară în partea de vest a bolții cerești, când apune Soarele, la 24-36 de ore după conjunția sa cu Soarele). , în al douăzecilea an al împăratului Artaxerxes1 Artaxerxes I Longimanus (465/464–425 î.Cr.); martie-aprilie 445 î.Cr., pe când vinul fusese pus înaintea lui, am luat vin și l‑am servit pe împărat. Nu mai fusesem trist niciodată înaintea lui.
2Împăratul mi‑a zis:
– De ce ai fața așa tristă? Nu ești bolnav; deci nu poate fi decât o întristare a inimii!
Atunci m‑am temut foarte tare 3și i‑am răspuns împăratului:
– Să trăiască împăratul pe vecie! Cum să nu am fața tristă când cetatea unde se află mormintele părinților mei este în ruine, iar porțile ei au fost mistuite de foc?
4Împăratul mi‑a zis:
– Ce anume ceri?
M‑am rugat Dumnezeului cerurilor, 5iar apoi i‑am zis împăratului:
– Dacă împăratul găsește de cuviință și dacă robul tău are trecere înaintea ta, dă‑mi drumul să merg în Iuda, la cetatea unde sunt mormintele părinților mei, ca s‑o rezidesc.
6Atunci împăratul, lângă care era așezată și împărăteasa, m‑a întrebat:
– Cât va dura călătoria ta și când te vei întoarce?
Am hotărât o dată, iar împăratul a fost binevoitor și mi‑a dat voie să plec. I‑am mai zis împăratului:
7– Dacă împăratul găsește de cuviință, să mi se dea scrisori către guvernatorii provinciei de peste Râu7 Teritoriul de la vest de Eufrat: Aram, Fenicia și restul Canaanului; [peste tot în carte]., ca să‑mi dea voie să trec până când voi ajunge în Iuda, 8și o scrisoare către Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să‑mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile citadelei din preajma Templului, pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui.
Împăratul mi‑a dat tot ce am cerut, fiindcă mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine. 9Am ajuns la guvernatorii provinciei de peste Râu și le‑am dat scrisorile împăratului. Împăratul trimisese împreună cu mine niște căpetenii de armată și niște călăreți. 10Când Sanbalat, horonitul, și Tobia, slujitorul amonit, au auzit aceasta, s‑au tulburat foarte tare pentru faptul că cineva venise să caute binele fiilor lui Israel.
Neemia cercetează zidurile Ierusalimului
11Când am ajuns la Ierusalim, am rămas acolo timp de trei zile. 12Apoi m‑am trezit noaptea și am luat cu mine câțiva oameni, fără să spun nimănui ce mi‑a pus Dumnezeu pe inimă să fac la Ierusalim. Nu am luat cu mine niciun alt animal, în afară de cel pe care mergeam călare. 13Am ieșit noaptea pe Poarta Văii și m‑am îndreptat înspre Izvorul Balaurului13 Sau: Șacalului; sau: Șarpelui; sau: Măslinilor. și înspre Poarta Gunoiului, uitându‑mă cu atenție la zidurile Ierusalimului, care fuseseră dărâmate, și la porțile lui care fuseseră mistuite de foc. 14Când am vrut să trec prin Poarta Izvorului înspre Iazul Regelui, nu a fost destul loc pentru animalul pe care călăream. 15M‑am suit noaptea prin vale și m‑am uitat cu atenție la zid, după care am intrat prin Poarta Văii și m‑am întors. 16Dregătorii nu știau nici unde am mers, nici ce am făcut. Până atunci nu le spusesem nimic nici iudeilor, nici preoților, nici nobililor, nici leviților, nici dregătorilor și nici celorlalți slujbași.
17Atunci le‑am zis:
– Vedeți starea nenorocită în care ne aflăm! Ierusalimul este în ruine, iar porțile lui sunt mistuite de foc. Haideți să reconstruim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de rușine!
18Și le‑am istorisit cât de bună a fost mâna Dumnezeului meu față de mine și cuvintele pe care mi le‑a spus împăratul.
Ei au zis:
– Să ne ridicăm și să zidim! Și și‑au întărit mâinile pentru această lucrare bună.
19Când horonitul Sanbalat, Tobia, slujitorul amonit, și arabul Gheșem au aflat aceasta, ne‑au batjocorit și ne‑au disprețuit, zicând:
– Ce faceți voi acolo? Vă răsculați împotriva împăratului?
20Eu le‑am răspuns și le‑am zis:
– Dumnezeul cerurilor, El ne va ajuta să reușim. Noi, robii Lui, vom începe să rezidim. Cât despre voi, nu aveți nici moștenire, nici drepturi și nici amintire în Ierusalim.
Nehemias rejser til Jerusalem
1En dag i nisan2,1 Årets første måned, svarende til marts-april. Der var altså gået fire måneder. måned i kong Artaxerxes’ 20. regeringsår skulle jeg bringe vin ind til kongen. Jeg havde aldrig tidligere set sørgmodig ud, når jeg stod foran ham. Da jeg rakte ham vinen, 2udbrød han: „Hvorfor ser du så bedrøvet ud, Nehemias? Du er jo ikke syg, så der må være noget andet, der piner dig.” Jeg blev helt bange, 3men jeg tog mod til mig og svarede: „Deres Majestæt længe leve! Ja, det piner mig, at den by, hvor mine forfædre er begravet, ligger i ruiner, og at portene er nedbrændt.”
4„Hvad kan jeg gøre for dig?” spurgte kongen.
Da sendte jeg en bøn op til Gud i Himlen 5og svarede: „Hvis det behager Deres Majestæt at vise godhed imod mig, så lad mig rejse til Juda og genopbygge mine forfædres by.”
6Kongen kastede et blik på dronningen, der sad ved hans side, og spurgte så: „Hvor lang tid vil det tage? Hvornår kan du være tilbage?” Jeg gav ham en omtrentlig tidsramme, og han gav mig lov at rejse.
7„Hvis det behager Deres Majestæt, så lad mig få breve med til guvernørerne i området vest for Eufratfloden, så de kan give mig lov til at rejse gennem deres område på vej til Juda,” fortsatte jeg. 8„Lad mig også få et brev med til Asaf, der har ansvar for de kongelige skove, så han kan give mig bjælker til nye porte i bymuren og til genopbygningen af tempelborgen og til det hus, hvor jeg skal bo.” Kongen gav mig alt, hvad jeg bad om, for Herren var med mig.
9Kongen gav mig desuden officerer og ryttere med til beskyttelse på rejsen. Da vi nåede frem til provinserne vest for Eufratfloden, afleverede jeg kongens breve til de forskellige guvernører og rejste videre uden problemer. 10Men da horonitten Sanballat og den ammonitiske embedsmand Tobija hørte om det, blev de vrede over, at nogen ønskede at hjælpe israelitterne.
Nehemias inspicerer muren omkring Jerusalem
11-12Så kom jeg til Jerusalem, og da jeg havde været der i tre dage, foretog jeg om natten en inspektion sammen med nogle få mænd uden at sige til nogen, hvad Gud havde lagt mig på hjerte angående Jerusalem. Vi havde kun et æsel, som jeg red på, mens de andre gik. 13Først red jeg ud gennem Dalporten i retning af Sjakalbrønden og nåede til Møgporten, mens jeg undersøgte den nedrevne murs beskaffenhed og resterne af de brændte porte. 14-15Derfra fortsatte vi til Kildeporten og Kongedammen, men der var der ikke plads til, at mit æsel kunne komme videre. Så drejede jeg af og red op gennem Kedrondalen, mens jeg inspicerede murene, hvorefter vi vendte hjem gennem Dalporten.
16Ingen af de lokale embedsmænd vidste, hvor jeg havde været, eller hvad jeg havde foretaget mig. Jeg havde nemlig ikke sagt noget til nogen, hverken judæere, præster, embedsmænd eller de andre ledere, selvom det var dem, som ville få ansvar for genopbygningen.
17Men nu sagde jeg: „I ved alt om den tragedie, der har ramt vores by. I ved, at murene ligger i ruiner, og at portene er brændt. Men lad os nu i fællesskab genopbygge Jerusalems mure, så ingen længere skal gøre nar af os.”
18Så fortalte jeg dem, hvordan Gud havde været med mig, og hvad kongen havde sagt. „Lad os begynde med det samme!” udbrød de ivrigt. Derefter gik de i gang med at forberede arbejdet.
19Da Sanballat, Tobija og araberen Geshem hørte om planen, gjorde de nar af os: „Hvad er I ude på? Gør I oprør imod kongen?”
20„Himlens Gud vil hjælpe os,” svarede jeg. „Vi er hans tjenere, og nu går vi i gang med at genopbygge muren. Men I har ingen rettigheder i Jerusalem, for det er ikke jeres by og har aldrig været det.”
