Neemia 1 – NTLR & HOF

Nouă Traducere În Limba Română

Neemia 1:1-11

Rugăciunea lui Neemia

1Cuvintele lui Neemia, fiul lui Hacalia.

În luna Chislev1 Luna a noua în calendarul babilonian, ce corespunde lunilor noiembrie-decembrie., în al douăzecilea an, în timp ce mă aflam în citadela Susei, 2unul din frații mei, Hanani, a sosit din Iuda împreună cu câțiva bărbați. I‑am întrebat despre iudeii care supraviețuiseră, cei rămași după captivitate, și despre Ierusalim. 3Ei mi‑au răspuns: „Supraviețuitorii, cei care au rămas după captivitate, sunt acolo, în provincie, în necaz mare și rușine! Zidul Ierusalimului este dărâmat, iar porțile lui sunt arse de foc.“

4Când am auzit aceste lucruri, m‑am așezat jos, am plâns și am bocit câteva zile. Am postit și m‑am rugat Dumnezeului cerurilor, 5zicând:

„Oh, Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare și de temut, Cel Care Își ține legământul și îndurarea5 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului. Sau: Își păstrează cu loialitate legământul; sau Își păstrează legământul dragostei. față de cei ce‑L iubesc și păzesc poruncile Lui, 6Te rog, să ia aminte urechea Ta și ochii Tăi să fie deschiși, ca să asculți rugăciunea pe care robul Tău o rostește acum înaintea Ta, zi și noapte, cu privire la fiii lui Israel, robii Tăi. Mărturisesc păcatele fiilor lui Israel, pe care noi le‑am săvârșit față de Tine. Atât eu, cât și familia mea am păcătuit. 7Te‑am jignit și nu am păzit poruncile, hotărârile și judecățile pe care Tu le‑ai poruncit lui Moise, robul Tău. 8Te rog, adu‑Ți aminte de cuvântul pe care i l‑ai poruncit lui Moise, robul Tău, zicând: «Dacă veți fi necredincioși, vă voi împrăștia printre popoare, 9dar, dacă vă veți întoarce la Mine, dacă veți păzi poruncile Mele și le veți împlini, chiar dacă veți fi alungați la capătul cerului și de acolo vă voi aduna și vă voi aduce în locul unde am ales să locuiască Numele Meu.» 10Ei sunt robii Tăi și poporul Tău, pe care l‑ai răscumpărat cu puterea Ta cea mare și cu brațul Tău cel puternic. 11Oh, Stăpâne, Te rog, să ia aminte urechea Ta la rugăciunea robului Tău și la rugăciunea robilor Tăi care‑și găsesc plăcerea în a se teme de Numele Tău. Te rog, fă să reușească robul Tău astăzi! Fă să capăt îndurare înaintea acestui om!“

Pe atunci eram paharnicul împăratului.

Hoffnung für Alle

Nehemia 1:1-11

Nehemia wird nach Jerusalem entsandt

(Kapitel 1–2)

Nehemia betet für Jerusalem

1Dies ist der Bericht von Nehemia, dem Sohn von Hachalja:

Im 20. Regierungsjahr des Königs Artaxerxes von Persien, im Monat Kislew, hielt ich mich in der königlichen Residenz Susa auf. 2Da besuchte mich Hanani, einer meiner Brüder, und mit ihm noch andere Männer aus Juda. Ich fragte sie: »Wie geht es den Juden, die aus der Verbannung heimgekehrt sind, und wie steht es um Jerusalem?« 3Sie berichteten: »Die Zurückgekehrten leiden bittere Not. Man beschimpft sie. Von der Stadtmauer Jerusalems sind nur noch Trümmer übrig, die Tore liegen in Schutt und Asche.«

4Als ich das hörte, setzte ich mich hin und weinte. Ich trauerte tagelang, fastete und betete:

5»Ach, Herr, du Gott des Himmels, du großer und ehrfurchtgebietender Gott! Du hältst deinen Bund mit uns und erweist allen deine Güte, die dich lieben und nach deinen Geboten leben. 6Verschließe deine Augen und Ohren nicht, wenn ich zu dir flehe! Tag und Nacht bete ich zu dir für das Leben der Israeliten. Du bist unser Herr. Ich bekenne dir, dass wir gegen dich gesündigt haben, auch ich und meine Verwandten. 7Wir alle haben schwere Schuld auf uns geladen. Wir hielten uns nicht an die Gebote und Weisungen, die dein Diener Mose von dir bekommen hat. 8Aber denke doch daran, was du zu Mose gesagt hast: ›Wenn ihr mich verlasst, werde ich euch unter die fremden Völker zerstreuen; 9wenn ihr aber wieder zu mir umkehrt und meine Gebote befolgt, dann lasse ich euch in euer Land zurückkehren, auch wenn ich euch bis ans Ende der Erde vertrieben habe. Ich bringe euch an den Ort, den ich erwählt habe, um dort selbst zu wohnen1,9 Wörtlich: um meinen Namen dort wohnen zu lassen. – Vgl. »Name Gottes« in den Sacherklärungen..‹ 10Ach, Herr, sie gehören ja trotz allem zu dir; sie sind dein Volk, das du durch deine Macht und Stärke erlöst hast. 11Bitte erhöre doch mein Gebet und das Gebet aller, die dir dienen und dich ehren wollen. Und wenn ich beim König vorspreche, dann hilf mir, dass ich ein offenes Ohr bei ihm finde!«

Denn ich war der Mundschenk des Königs.