Matei 9 – NTLR & CARS

Nouă Traducere În Limba Română

Matei 9:1-38

Vindecarea unui paralitic

(Mc. 2:1-12; Lc. 5:17-26)

1Isus S-a urcat în barcă, a trecut marea și a venit în cetatea Lui1 Este vorba despre Capernaum (vezi 4:13).. 2Și iată că niște oameni au adus la El un paralitic întins pe un pat2, 6 Cele mai multe paturi erau niște saltele umplute cu lână sau niște simple rogojini pe care dormeau oamenii. Puțini oameni își permiteau luxul de a avea un pat. Însă în acest context, patul trebuie să fi fost un fel de targă pentru ca omul să poată fi transportat mai ușor.. Văzând Isus credința lor, i-a zis paraliticului: „Îndrăznește, copile! Păcatele îți sunt iertate!“

3Dar iată că unii dintre cărturari și-au zis în ei înșiși: „Acesta blasfemiază!“

4Isus, cunoscând gândurile lor, a zis: „De ce gândiți lucruri rele în inimile voastre? 5Căci ce este mai ușor: a spune «Păcatele îți sunt iertate!» sau a spune: «Ridică-te și umblă!»? 6Dar, ca să știți că Fiul Omului are pe pământ autoritatea de a ierta păcatele, ție îți spun – i-a zis El paraliticului – ridică-te, ia-ți patul și du-te acasă!“ 7Și, ridicându-se, s-a dus acasă. 8Mulțimile s-au înfricoșat când au văzut lucrul acesta și L-au slăvit pe Dumnezeu, Cel Care a dat oamenilor o astfel de autoritate.

Chemarea lui Matei; Isus stă la masă cu „păcătoșii“

(Mc. 2:13-17; Lc. 5:27-32)

9Plecând mai departe de acolo, Isus a văzut un om, numit Matei, șezând la vamă9 Locul unde se percepea impozitul pe circulația mărfurilor (în latină, portorium), Capernaum aflându-se pe ruta comercială dintre Damasc, Galileea și M. Mediterană. Vama era pusă pe produsele aduse în zonă spre comercializare și intra în vistieria imperială. De aceea colectorii de taxe mai sunt numiți și vameși. și i-a zis: „Urmează-Mă!“ El s-a ridicat și L-a urmat.

10În timp ce Isus era la masă, în casa lui Matei, iată că mulți vameși și păcătoși10-11 Acei oameni care nu păzeau Legea lui Moise și interpretările pe care i le dădeau fariseii. au venit și ședeau la masă împreună cu Isus și cu ucenicii Săi.

11Văzând lucrul acesta, fariseii le-au zis ucenicilor Lui:

– De ce mănâncă Învățătorul vostru împreună cu vameșii și cu păcătoșii?

12Însă Isus i-a auzit și le-a zis:

– Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci bolnavii. 13Duceți-vă, deci, și învățați ce înseamnă: „Milă doresc, și nu jertfă!“13 Vezi Os. 6:6. Căci Eu n-am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.

Întrebarea ucenicilor lui Ioan despre post

(Mc. 2:18-22; Lc. 5:33-39)

14Atunci ucenicii lui Ioan s-au apropiat de El, zicând:

– De ce noi și fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc?

15Isus le-a răspuns:

– Oare pot jeli nuntașii cât timp mirele este cu ei? Vor veni însă zile când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti. 16Nimeni nu aplică un petic de pânză nouă la o haină veche, căci umplutura trage din haină și ruptura se face mai rea. 17Și oamenii nu toarnă vin nou în burdufuri vechi. Altfel, burdufurile se crapă, vinul se varsă și burdufurile sunt distruse. Ci vinul nou se toarnă în burdufuri noi și astfel se păstrează amândouă.

Vindecarea unei femei și învierea unei fetițe

(Mc. 5:21-43; Lc. 8:40-56)

18În timp ce Isus spunea aceste lucruri, iată că unul dintre conducătorii sinagogii a venit și I s-a închinat, zicând: „Fiica mea tocmai a murit; dar vino și pune-Ți mâna peste ea și va trăi!“ 19Ridicându-Se, Isus l-a urmat împreună cu ucenicii Săi. 20Și iată că o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge, apropiindu-se prin spate, s-a atins de marginea hainei Lui. 21Căci își zicea în ea însăși: „Dacă doar aș atinge haina Lui, voi fi vindecată!“ 22Isus, întorcându-Se și văzând-o, i-a zis: „Îndrăznește, fiică! Credința ta te-a vindecat!“ Și femeia a fost vindecată chiar în ceasul acela.

23Când a ajuns Isus la casa conducătorului sinagogii și a văzut cântăreții la fluier și mulțimea tulburată, 24le-a zis: „Plecați, pentru că fetița n-a murit, ci doarme!“ Dar ei râdeau de El.

25După ce mulțimea a fost scoasă afară, Isus a intrat, a apucat-o pe fetiță de mână și ea a fost înviată. 26Iar vestea despre aceasta s-a răspândit în tot ținutul acela.

Vindecarea a doi orbi și a unui mut

27În timp ce Isus pleca de acolo, L-au urmat doi orbi, strigând și zicând:

– Ai milă de noi, Fiul lui David27 Titlu mesianic. Vezi 2 Sam. 7:12-16; Is. 9:6-7. În Iudaism exista o tradiție care spunea că Fiul lui David (Solomon, și mai târziu Mesia) are mari puteri de a vindeca (vezi Flavius Josephus, Antichități, 8.2.5) [peste tot în carte].!

28Când a ajuns în casă, orbii s-au apropiat de El.

Isus le-a zis:

– Credeți că pot face lucrul acesta?

Ei I-au zis:

– Da, Doamne.

29Atunci El le-a atins ochii și le-a zis:

– Să vi se facă după credința voastră!

30Și ochii lor au fost deschiși.

Isus i-a avertizat și le-a zis:

– Vedeți să nu știe nimeni!

31Dar ei, ieșind, au răspândit vestea despre El în tot ținutul acela.

32După ce au plecat ei, iată că au adus la Isus un om mut, care era demonizat. 33După ce demonul a fost alungat, mutul a vorbit. Mulțimile au rămas uimite, zicând: „Niciodată nu s-a mai văzut așa ceva în Israel!“

34Însă fariseii ziceau: „El alungă demonii cu ajutorul conducătorului34 Gr.: archon, titlu dat magistraților în Grecia antică. Aceștia erau selectați din aristocrația locală. demonilor.“

Lucrători puțini pentru un seceriș atât de mare

(Lc. 10:2; Mc. 6:34)

35Isus călătorea prin toate cetățile și satele, dând învățătură în sinagogi, predicând Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință. 36Când a văzut El mulțimile, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și risipite, ca niște oi care n-au păstor36 Vezi Num. 27:17; 1 Regi 22:17; 2 Cron. 18:16; Zah. 10:2.. 37Atunci le-a zis ucenicilor Săi: „Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini. 38Deci, rugați-L fierbinte pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul Său!“

Священное Писание

Матай 9:1-38

Исцеление парализованного и прощение его грехов

(Мк. 2:3-12; Лк. 5:18-26)

1Иса вошёл в лодку, переправился на другую сторону озера и вернулся в город, где Он жил. 2Несколько человек принесли к Нему парализованного, лежащего на постели. Когда Иса увидел их веру, Он сказал парализованному:

– Не бойся, сын Мой, прощаются тебе твои грехи!

3Тогда некоторые из учителей Таурата подумали про себя: «Он кощунствует!»

4Зная, о чём они думают, Иса сказал:

– Почему у вас в сердце такие злые мысли? 5Вы, наверное, думаете, что сказать «Прощаются тебе грехи» намного легче, чем сказать «Встань и ходи»? 6Но чтобы вы знали, что Ниспосланный как Человек имеет власть на земле прощать грехи…

И Он обратился к парализованному:

– Вставай, возьми свою постель и иди домой.

7Человек встал и пошёл домой. 8Видевшие это исполнились благоговейного ужаса и стали славить Всевышнего, давшего человеку такую власть.

Обед в доме у Матая

(Мк. 2:14-17; Лк. 5:27-32)

9Когда Иса шёл оттуда, Он увидел человека по имени Матай, сидевшего на месте сбора таможенных пошлин.

– Следуй за Мной, – сказал ему Иса.

Тот встал и пошёл за Ним. 10Позже, когда Иса возлежал за столом в доме у Матая, там собралось много сборщиков налогов и прочих грешников. Они возлегли с Исой и Его учениками. 11Когда блюстители Закона увидели это, они спросили учеников Исы:

– Почему ваш Учитель ест со сборщиками налогов и грешниками?

12Когда Иса услышал это, Он сказал:

– Не здоровым нужен врач, а больным. 13Попытайтесь вначале понять, что значат слова: «Милости хочу, а не жертвы»9:13 Ос. 6:6.. Я пришёл призвать не праведников, а грешников.

О посте

(Мк. 2:18-22; Лк. 5:33-39)

14Затем пришли ученики Яхии и спросили:

– Почему мы и блюстители Закона постимся, а Твои ученики – нет?

15Иса ответил им так:

– Разве могут гости на свадьбе печалиться, когда с ними жених? Но наступит время, когда жених будет взят от них, вот тогда они и будут поститься9:15 То есть пока Иса (жених) находился с верующими, им не нужно было печалиться и держать пост.. 16Никто не пришивает к старой одежде заплату из новой ткани: она, когда сядет, разорвёт дыру ещё больше. 17Никто не наливает молодое вино в старые бурдюки, иначе бурдюки прорвутся: и вино вытечет, и бурдюки пропадут. Нет, молодое вино наливают в новые бурдюки, тогда и то и другое будет цело.

Господство Исы Масиха над болезнью и смертью

(Мк. 5:22-43; Лк. 8:41-56)

18Когда Иса ещё говорил, к Нему подошёл один начальник. Он поклонился Исе и сказал:

– Моя дочь только что умерла, но если Ты придёшь и возложишь на неё руку, она оживёт.

19Иса встал и пошёл с ним. Ученики тоже пошли за ними. 20В это время к Исе сзади подошла женщина, двенадцать лет страдавшая кровотечением, и прикоснулась к кисточке на краю Его одежды9:20 К краям верхней мужской одежды иудеи пришивали кисточки, в которые обязательно вплетались голубые нити. Эти кисточки должны были напоминать иудеям о необходимости исполнять повеления Всевышнего (см. Чис. 15:38-40; Втор. 22:12).. 21Она думала про себя: «Если я только прикоснусь к Его одежде, то исцелюсь». 22Иса обернулся и увидел её.

– Не бойся, дочь Моя, – сказал Он, – твоя вера исцелила тебя.

И женщина в тот же момент выздоровела.

23Когда Иса вошёл в дом начальника и увидел свирельщиков, приглашённых для похорон, и смятение толпы, 24Он сказал:

– Выйдите, ведь девочка не умерла, а спит.

Но они лишь посмеялись над Ним. 25Когда людей всё-таки удалили, Иса вошёл, взял девочку за руку, и она встала. 26Слух об этом распространился по всей округе.

Исцеление двух слепых и немого

27Когда Иса вышел оттуда, за Ним пошли двое слепых, крича:

– Сжалься над нами, Сын Давуда!9:27 Сын Давуда – один из титулов Масиха. Согласно Книге Пророков ожидаемый Масих (т. е. праведный Царь и Освободитель) должен был быть потомком царя Давуда (см. Ис. 11:1-5; Иер. 23:5-6).

28Когда Он вошёл в дом, слепые подошли к Нему, и Он спросил их:

– Вы верите, что Я могу это сделать?

– Да, Повелитель, – ответили те.

29Тогда Иса прикоснулся к их глазам и сказал:

– Пусть же с вами будет по вашей вере.

30И они тотчас прозрели. Иса же строго наказал им:

– Смотрите, чтобы никто не узнал об этом.

31Но они пошли и рассказали о Нём по всей округе. 32Не успели ещё они выйти, как к Исе привели немого человека, одержимого демоном. 33Когда демон был изгнан, человек, который был нем, заговорил. Люди удивлялись:

– Ничего подобного ещё не бывало в Исраиле.

34Блюстители же Закона говорили:

– Он изгоняет демонов силой повелителя демонов.

Жатвы много, а работников мало

35Иса ходил по всем городам и селениям, учил в молитвенных домах, возвещал Радостную Весть о Царстве и исцелял людей от всех болезней и немощей. 36Увидев толпы народа, Он сжалился над ними, потому что эти люди были измучены и беспомощны, как овцы без пастуха9:36 См. Чис. 27:17; 3 Цар. 22:17; Езек. 34:5.. 37Он говорил Своим ученикам:

– Жатвы много, а работников мало. 38Поэтому просите Хозяина жатвы, чтобы Он выслал работников на Свою жатву.