Matei 22 – NTLR & NVI

Nouă Traducere În Limba Română

Matei 22:1-46

Pilda nunții fiului de împărat

(Lc. 14:16-24)

1Isus, răspunzând din nou, le-a vorbit în pilde și a zis:

2– Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un împărat care i-a făcut nuntă fiului său. 3El și-a trimis sclavii să-i cheme pe cei invitați la nuntă, dar aceștia n-au vrut să vină. 4A trimis din nou alți sclavi, zicând: „Spuneți-le celor invitați: «Iată, am pregătit masa! Boii și animalele îngrășate au fost tăiate și toate sunt pregătite! Veniți deci la nuntă!»“ 5Dar ei, nepăsători, au plecat, unul la ogorul lui, iar altul la afacerea lui. 6Ceilalți i-au înșfăcat pe sclavi, i-au chinuit și i-au omorât.

7Atunci împăratul s-a mâniat și, trimițându-și armatele, i-a nimicit pe ucigașii aceia și le-a ars cetatea. 8Apoi le-a zis sclavilor săi: „Nunta este pregătită, dar cei invitați n-au fost vrednici de ea. 9Mergeți, așadar, la răspântiile drumurilor și chemați-i la nuntă pe toți aceia pe care îi găsiți!“ 10Sclavii aceia au ieșit pe drumuri și i-au adunat pe toți aceia pe care i-au găsit, și răi, și buni, așa că sala de nuntă s-a umplut de oaspeți.

11Când împăratul a venit să-și vadă oaspeții, a observat acolo un om care nu se îmbrăcase în haină de nuntă 12și l-a întrebat: „Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?“ Acesta a amuțit. 13Atunci împăratul le-a zis slujitorilor: „Legați-l de mâini și de picioare și alungați-l în întunericul de afară. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!“

14Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.

Tributul datorat Cezarului

(Mc. 12:13-17; Lc. 20:20-26)

15Atunci fariseii s-au dus și s-au sfătuit cum să-L prindă în cursă cu vorba.

16I-au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii16 Susținători ai dinastiei irodiene (37 î.Cr.–93 d.Cr.). Irodienii erau partizani ai romanilor, cu sprijinul cărora domnea dinastia irodiană, deci erau favorabili tributului, pe când fariseii erau niște naționaliști moderați, care nu agreau tributul., care I-au zis:

– Învățătorule, știm că ești adevărat16 Sau: știm că ești sincer. și-i înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr și că nu-Ți pasă de nimeni, căci nu Te uiți la fața oamenilor16 Expresia nu Te uiți la fața oamenilor înseamnă nu ești părtinitor.. 17Așadar, spune-ne ce crezi: se cuvine să-i plătim tribut Cezarului17, 21 Titlu purtat de împărații romani, preluat de la Gaius (sau Caius) Julius Caesar (100–44 î.Cr.), cel care a jucat un rol cheie în evenimentele care au dus la desființarea Republicii Romane și începutul Imperiului Roman. Octavian/Augustus (27 î.Cr.–14 d.Cr.), primul împărat roman, își ia titlul de Imperator Caesar Augustus, titlu pe care îl vor purta și împărații de mai târziu. sau nu?

18Isus însă, cunoscând răutatea lor, le-a zis:

– De ce Mă puneți la încercare, ipocriților? 19Arătați-Mi moneda pentru tribut!

Ei I-au adus un denar19 Moneda romană cea mai comună în acele vremuri. Pe o parte avea chipul împăratului roman, cu inscripția Ti(berius) Caesar Divi(ni) Augus(ti) F(ilius) Augustus (adică Tiberius, Caesar, fiul Divinului August, Augustus), iar pe cealaltă imaginea Liviei (mama lui Tiberius) cu inscripția Pontifex Maximus (Mare Preot). De vreme ce Augustus a fost declarat divin de către Senatul Roman, Tiberius avea pretenția că este fiu de dumnezeu. Pentru valoarea denarului, vezi nota de la 20:2..

20El le-a zis:

– Chipul acesta și inscripția ale cui sunt?

21Ei I-au zis:

– Ale Cezarului.

Atunci El le-a zis:

– Așadar, dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!21 Probabil o aluzie la pretenția afirmației de pe monedă. Vezi nota de la 22:19.

22Ei au rămas uimiți când au auzit aceste cuvinte. Și astfel, L-au lăsat și au plecat.

Despre înviere

(Mc. 12:18-27; Lc. 20:27-40)

23În aceeași zi, s-au apropiat de El saducheii, care zic că nu există înviere, și L-au întrebat, 24zicând:

– Învățătorule, Moise a zis: „Dacă cineva moare fără să aibă copii, fratele lui să se căsătorească cu văduva și să-i ridice un urmaș fratelui său.“24 Vezi Deut. 25:5-6. În conformitate cu legea leviratului (lat.: levir, care înseamnă cumnat), fiul care avea să se nască era moștenitorul celui decedat, pentru a-i duce numele mai departe, pentru a nu înstrăina posesiunea familiei și pentru a-i asigura văduvei un trai liniștit. 25Erau deci printre noi șapte frați. Primul, după ce s-a căsătorit, a murit. Și, neavând niciun urmaș, i-a lăsat-o pe soția sa fratelui său. 26Așa s-a întâmplat și cu al doilea, și cu al treilea, până la al șaptelea. 27La urmă, după ei toți, a murit și femeia. 28Așadar, la înviere, soția căruia dintre cei șapte va fi ea? Căci toți au avut-o de soție!

29Isus, răspunzând, le-a zis:

– Sunteți rătăciți, pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. 30Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii din cer. 31Iar cu privire la învierea celor morți, n-ați citit ce v-a spus Dumnezeu, când zice: 32„Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov“?32 Vezi Ex. 3:6. El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii!

33Auzind aceste lucruri, mulțimile au rămas uimite de învățătura Lui.

Cea mai mare poruncă

(Mc. 12:28-31; Lc. 10:25-28)

34Când fariseii au auzit că Isus le închisese gura saducheilor, s-au strâns la un loc.

35Unul dintre ei, un învățător al Legii, ca să-L pună la încercare, a întrebat:

36– Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?

37Isus i-a spus:

– „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată mintea37 Sau: cu tot cugetul tău. ta“37 Vezi textul din Deut. 6:5, acolo unde TM conține: inima, sufletul, puterea. Unele mss ale LXX adaugă, în Deut. 6:5, și termenul mintea. Vezi Mc. 12:30, unde se regăsesc toți acești patru termeni.. 38Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. 39Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți“39 Vezi Lev. 19:18.. 40Toată Legea și Profeții40 Vezi nota de la 5:17. atârnă de40 Lit.: sunt atârnate în. Sau: se țin de. aceste două porunci.

Al cui fiu este Cristos?

(Mc. 12:35-37; Lc. 20:41-44)

41În timp ce fariseii erau strânși la un loc, Isus i-a întrebat:

42– Ce credeți voi despre Cristos? Al cui Fiu este El?

Ei I-au răspuns:

– Al lui David.

43El le-a zis:

– Cum atunci David, prin43 Sau: în. Duhul, Îl numește „Domn“, când spune:

44„Domnul I-a zis Domnului meu:44 În TM (Ps. 110:1), termenii pentru Domnul sunt diferiți: Domnul (YHWH) I-a zis Domnului meu (Adoni). În textul grecesc sunt folosiți aceiași termeni: Domnul (Kurios) I-a zis Domnului (Kurios) meu.

«Șezi la dreapta Mea,

până-i voi pune pe dușmanii Tăi sub picioarele Tale!»“?44 Vezi Ps. 110:1.

45Deci, dacă David Îl numește „Domn“, cum este El fiul lui?

46Nimeni n-a putut să-I răspundă nici măcar un cuvânt și, din ziua aceea, nimeni n-a mai îndrăznit să-L întrebe nimic.

Nueva Versión Internacional

Mateo 22:1-46

Parábola del banquete de bodas

1Jesús volvió a hablarles en parábolas y dijo: 2«El reino de los cielos es como un rey que preparó un banquete de bodas para su hijo. 3Mandó a sus siervos que llamaran a los invitados, pero estos se negaron a asistir al banquete. 4Luego, mandó a otros siervos y les ordenó: “Digan a los invitados que ya he preparado mi comida. Ya han matado mis toros y mis reses cebadas; todo está listo. Vengan al banquete de bodas”. 5Pero ellos no hicieron caso y se fueron: uno a su campo, otro a su negocio. 6Los demás agarraron a los siervos, los maltrataron y los mataron. 7El rey se enfureció. Mandó su ejército a destruir a los asesinos y a incendiar su ciudad. 8Luego dijo a sus siervos: “El banquete de bodas está preparado, pero los que invité no merecían venir. 9Vayan al cruce de los caminos e inviten al banquete a todos los que encuentren”. 10Así que los siervos salieron a los caminos y reunieron a todos los que pudieron encontrar, buenos y malos, y se llenó de invitados el salón de bodas.

11»Cuando el rey entró a ver a los invitados, notó que allí había un hombre que no estaba vestido con el traje de boda. 12“Amigo, ¿cómo entraste aquí sin el traje de boda?”, dijo. El hombre se quedó callado. 13Entonces el rey dijo a los sirvientes: “Átenlo de pies y manos y échenlo afuera, a la oscuridad, donde habrá llanto y crujir de dientes”. 14Porque muchos son los invitados, pero pocos los escogidos».

El pago de impuestos al césar

22:15-22Mr 12:13-17; Lc 20:20-26

15Entonces salieron los fariseos y tramaron cómo tenderle a Jesús una trampa con sus mismas palabras. 16Enviaron algunos de sus discípulos junto con los partidarios del rey Herodes, los cuales le dijeron:

—Maestro, sabemos que eres un hombre íntegro y que enseñas el camino de Dios de acuerdo con la verdad. No te dejas influir por nadie, porque no te fijas en las apariencias. 17Danos tu opinión: ¿Está permitido pagar impuestos al césar o no?

18Conociendo sus malas intenciones, Jesús respondió:

—¡Hipócritas! ¿Por qué me tienden trampas? 19Muéstrenme la moneda para el impuesto.

Y se la enseñaron.22:19 se la enseñaron. Lit. le trajeron un denario.

20—¿De quién es esta imagen y esta inscripción? —preguntó.

21—Del césar —respondieron.

—Entonces —dijo Jesús—, denle al césar lo que es del césar y a Dios lo que es de Dios.

22Al oír esto, quedaron asombrados. Así que lo dejaron y se fueron.

El matrimonio en la resurrección

22:23-33Mr 12:18-27; Lc 20:27-40

23Ese mismo día los saduceos, que dicen que no hay resurrección, se acercaron y le plantearon un problema:

24—Maestro, Moisés nos enseñó que si un hombre muere sin tener hijos, el hermano de ese hombre tiene que casarse con la viuda para que su hermano tenga descendencia. 25Pues bien, había entre nosotros siete hermanos. El primero se casó y murió y, como no tuvo hijos, dejó la esposa a su hermano. 26Lo mismo les pasó al segundo y al tercer hermano; fue así hasta llegar al séptimo. 27Por último, murió la mujer. 28Ahora bien, en la resurrección, ¿de cuál de los siete será esposa esta mujer, ya que todos estuvieron casados con ella?

29Jesús contestó:

—Ustedes andan equivocados porque desconocen las Escrituras y el poder de Dios. 30En la resurrección, las personas no se casarán ni serán dadas en casamiento, sino que serán como los ángeles que están en el cielo. 31Pero en cuanto a la resurrección de los muertos, ¿no han leído lo que Dios les dijo a ustedes: 32“Yo soy el Dios de Abraham, de Isaac y de Jacob”?22:32 Éx 3:6. Él no es Dios de muertos, sino de vivos.

33Al oír esto, la gente quedó admirada de su enseñanza.

El mandamiento más importante

22:34-40Mr 12:28-31

34Los fariseos se reunieron al oír que Jesús había hecho callar a los saduceos. 35Uno de ellos, experto en la Ley, le tendió una trampa con esta pregunta:

36—Maestro, ¿cuál es el mandamiento más importante de la Ley?

37—“Ama al Señor tu Dios con todo tu corazón, con toda tu alma y con toda tu mente”22:37 Dt 6:5. —respondió Jesús—. 38Este es el primero y el más importante de los mandamientos. 39El segundo se parece a este: “Ama a tu prójimo como a ti mismo”.22:39 Lv 19:18. 40De estos dos mandamientos dependen toda la Ley y los Profetas.

¿De quién es hijo el Cristo?

22:41-46Mr 12:35-37; Lc 20:41-44

41Mientras estaban reunidos los fariseos, Jesús preguntó:

42—¿Qué piensan ustedes acerca del Cristo? ¿De quién es descendiente?

—De David —respondieron ellos.

Jesús les dijo:

43—Entonces, ¿cómo es que David, hablando por el Espíritu, lo llama “Señor”? Él afirma:

44»“Dijo el Señor a mi Señor:

‘Siéntate a mi derecha,

hasta que ponga a tus enemigos

debajo de tus pies’ ”.22:44 Sal 110:1.

45Si David lo llama “Señor”, ¿cómo puede entonces ser su descendiente?».

46Nadie pudo responderle ni una sola palabra y desde ese día ninguno se atrevía a hacerle más preguntas.