Nouă Traducere În Limba Română

Matei 22

Pilda nunţii fiului de împărat

1Isus a început să le vorbească din nou în pilde şi le-a zis:

„Împărăţia lui Dumnezeu poate fi asemănată cu un împărat care i-a făcut nuntă fiului său. El şi-a trimis sclavii să-i cheme pe cei invitaţi la nuntă, dar aceştia n-au vrut să vină. A trimis din nou alţi sclavi, zicându-le: «Spuneţi-le celor invitaţi: ‘Iată, am pregătit masa, boii şi animalele îngrăşate au fost tăiate şi toate sunt pregătite! Veniţi deci la nuntă!’»

Dar invitaţii nu le-au dat nici o atenţie şi au plecat, unul la ogorul lui, iar altul la negustoria lui. Ceilalţi i-au înşfăcat pe sclavi, i-au maltratat şi i-au omorât. Împăratul s-a mâniat foarte tare. El şi-a trimis trupele, i-a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea.

Apoi le-a zis sclavilor săi: «Nunta este pregătită, dar cei invitaţi n-au fost vrednici de ea. Mergeţi, aşadar, la răspântiile drumurilor şi chemaţi-i la nuntă pe toţi aceia pe care îi găsiţi!» 10 Sclavii aceia au ieşit pe drumuri şi i-au adunat pe toţi aceia pe care i-au găsit, şi răi, şi buni; şi sala nunţii s-a umplut de oaspeţi.

11 Când împăratul a venit să-şi vadă oaspeţii, a văzut acolo un om care nu se îmbrăcase în haină de nuntă 12 şi l-a întrebat:

– Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?

Acesta a amuţit. 13 Atunci împăratul le-a zis slujitorilor:

– Legaţi-l de mâini şi de picioare şi aruncaţi-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor!

14 Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.“

Tributul datorat Cezarului

15 Atunci fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să-L prindă în cursă cu vorba. 16 I-au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii[a], care I-au zis:

– Învăţătorule, ştim că eşti corect şi că-i înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, căci nu cauţi la faţa oamenilor. 17 Aşadar, spune-ne, ce părere ai: se cuvine să-i plătim tribut Cezarului[b] sau nu?

18 Isus însă a înţeles intenţia lor rea şi le-a zis:

– De ce Mă puneţi la încercare, ipocriţilor? 19 Arătaţi-Mi moneda pentru tribut!

Ei I-au adus un denar[c]. 20 Isus i-a întrebat:

– Chipul acesta şi inscripţia, ale cui sunt?

21 – Ale Cezarului, au răspuns ei.

Atunci El le-a zis:

– Daţi-i deci Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu![d]

22 Ei au rămas uimiţi când au auzit aceste cuvinte. Şi astfel L-au lăsat şi au plecat.

Despre înviere

23 În aceeaşi zi au venit la El saducheii, care zic că nu există înviere, şi L-au întrebat:

24 – Învăţătorule, Moise a zis că, dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele acestuia trebuie să se căsătorească cu văduva şi să-i ridice un urmaş fratelui său.[e] 25 Erau printre noi şapte fraţi. Primul s-a căsătorit, dar a murit fără să aibă vreun urmaş, lăsându-i-o astfel pe soţia sa fratelui său. 26 Aşa s-a întâmplat şi cu al doilea, şi cu al treilea, apoi tot aşa până la al şaptelea. 27 Femeia a murit ultima dintre toţi. 28 La înviere, soţia căruia dintre cei şapte va fi ea? Căci toţi au avut-o de soţie!

29 Isus le-a răspuns:

– Sunteţi rătăciţi, pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu! 30 Căci la înviere nici nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita, ci vor fi ca îngerii din cer. 31 Iar cu privire la învierea morţilor, n-aţi citit ce v-a spus Dumnezeu, când zice: 32 „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov“?[f] El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii!

33 Auzind aceste lucruri, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui.

Cea mai mare poruncă

34 Când au auzit fariseii că Isus le astupase gura saducheilor, s-au strâns la un loc. 35 Unul dintre ei, un expert în Lege, ca să-L pună la încercare, L-a întrebat:

36 – Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?

37 Isus i-a răspuns:

– „Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta“[g]. 38 Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. 39 Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi“[h]. 40 Toată Legea şi Profeţii[i] depind[j] de aceste două porunci.

Al cui fiu este Cristos?

41 În timp ce fariseii erau strânşi la un loc, Isus a întrebat:

42 – Ce părere aveţi voi despre Cristos? Al cui Fiu este El?

Ei I-au răspuns:

– Al lui David.

43 Isus le-a zis:

– Cum atunci David, în Duhul, Îl numeşte „Domn“, când spune:

44 „Domnul I-a zis Domnului meu:[k]
    «Şezi la dreapta Mea
până-Ţi voi pune duşmanii
    sub picioare!»“?[l]

45 Deci, dacă David Îl numeşte „Domn“, cum este El Fiul lui?

46 Nimeni n-a putut să-I răspundă nici măcar un cuvânt şi, din acea zi, nimeni n-a mai îndrăznit să-I pună întrebări.

Notas al pie

  1. Matei 22:16 Susţinători ai dinastiei irodiene; irodienii erau partizani ai romanilor, cu sprijinul cărora domnea dinastia irodiană, deci erau favorabili tributului, pe când fariseii erau nişte naţionalişi moderaţi, care nu agreau tributul
  2. Matei 22:17 Titlu purtat de împăraţii romani, preluat de la Iulius Caesar (44 î.Cr.); şi în v. 21
  3. Matei 22:19 Moneda romană cea mai comună în acele vremuri; pe o parte avea chipul împăratului roman, iar pe cealaltă, o inscripţie care susţinea că acesta este divin; pentru valoarea denarului, vezi nota de la 20:2
  4. Matei 22:21 Probabil o aluzie la pretenţia afirmaţiei de pe reversul monedei; vezi nota de la 22:19
  5. Matei 22:24 Vezi Deut. 25:5-6; în cf. cu legea leviratului (lat.: levir, „cumnat“), fiul care avea să se nască era moştenitorul celui decedat, pentru a-i duce numele mai departe, pentru a nu înstrăina posesiunea familiei şi pentru a-i asigura văduvei un trai liniştit
  6. Matei 22:32 Vezi Ex. 3:6
  7. Matei 22:37 Vezi Deut. 6:5. În Deut. 6:5, TM conţine: inima, sufletul, puterea; unele mss ale LXX adaugă şi mintea în Deut. 6:5; vezi Mc. 12:30, unde sunt toate patru
  8. Matei 22:39 Vezi Lev. 19:18
  9. Matei 22:40 Vezi nota de la 5:17
  10. Matei 22:40 Lit.: atârnă sau: se ţin de
  11. Matei 22:44 În TM cuvintele pentru Domnul sunt diferite: Domnul (YHWH) i-a zis Stăpânului (Adoni) meu; în textul grecesc: Domnul (Kurios) i-a zis Domnului (Kurios) meu
  12. Matei 22:44 Vezi Ps. 110:1

La Bible du Semeur

Matthieu 22

La parabole des invités

1Jésus leur parla de nouveau au moyen de paraboles. Il leur dit: Il en est du royaume des cieux comme d’un roi qui célèbre les noces de son fils. Il envoie ses serviteurs convier les invités aux noces. Mais ceux-ci refusent de venir. Alors il envoie d’autres serviteurs pour insister de sa part auprès des invités: «Portez-leur ce message: J’ai préparé mon banquet, j’ai fait tuer mes jeunes taureaux et mes plus belles bêtes, et tout est prêt. Venez donc aux noces.»

Mais les invités restent indifférents, et s’en vont, l’un à son champ, l’autre à ses affaires. Les autres s’emparent des serviteurs, les maltraitent et les tuent.

Alors le roi se met en colère. Il envoie ses troupes exterminer ces assassins et mettre le feu à leur ville. Ensuite, il dit à ses serviteurs: «Le repas de noces est prêt, mais les invités n’en étaient pas dignes. Allez donc aux carrefours des chemins et invitez au festin tous ceux que vous trouverez.»

10 Alors les serviteurs s’en vont par les routes et rassemblent tous ceux qu’ils rencontrent, méchants et bons, de sorte que la salle des noces se remplit de monde. 11 Le roi entre pour voir l’assistance. Il aperçoit là un homme qui n’a pas d’habit de noces.

12 «Mon ami, lui demande-t-il, comment as-tu pu entrer ici sans être habillé comme il convient pour un mariage?»

L’autre ne trouve rien à répondre.

13 Alors le roi dit aux serviteurs: «Prenez-le et jetez-le, pieds et poings liés, dans les ténèbres du dehors où il y a des pleurs et d’amers regrets.»

14 Car, beaucoup sont invités, mais les élus sont peu nombreux.

Controverse sur l’impôt dû à César

15 Alors les pharisiens s’éloignèrent et discutèrent entre eux pour trouver une question à poser à Jésus, afin de le prendre au piège par ses propres paroles. 16 Ils lui envoyèrent donc quelques-uns de leurs disciples accompagnés de gens du parti d’Hérode[a]. Ces émissaires lui dirent: Maître, nous savons que tu dis la vérité et que tu enseignes en toute vérité la voie à suivre selon Dieu. Tu ne te laisses influencer par personne, car tu ne regardes pas à la position sociale des gens. 17 Dis-nous donc ce que tu penses de ceci: A-t-on, oui ou non, le droit de payer des impôts à César?

18 Mais Jésus, connaissant leurs mauvaises intentions, leur répondit: Hypocrites! Pourquoi me tendez-vous un piège? 19 Montrez-moi une pièce qui sert à payer cet impôt!

Ils lui présentèrent une pièce d’argent.

20 Alors il leur demanda: Cette effigie et cette inscription, de qui sont-elles?

21 – De César.

Jésus leur dit alors: Rendez donc à César ce qui revient à César, et à Dieu ce qui revient à Dieu.

22 En entendant cette réponse, ils en restèrent tout déconcertés. Ils le laissèrent donc et se retirèrent.

Controverse sur la résurrection

23 Ce même jour, des sadducéens vinrent le trouver. Ils prétendent que les morts ne ressuscitent pas. Ils lui posèrent la question suivante: 24 Maître, Moïse a donné cet ordre: Si quelqu’un meurt sans avoir d’enfant, son frère devra épouser sa veuve, pour donner une descendance au défunt[b]. 25 Or, il y avait parmi nous sept frères. L’aîné s’est marié, et il est mort sans avoir de descendant. Il a donc laissé sa veuve à son frère. 26 Il est arrivé la même chose au deuxième frère, puis au troisième, et ainsi de suite jusqu’au septième. 27 En fin de compte, la femme est décédée elle aussi. 28 A la résurrection, duquel des sept frères sera-t-elle la femme? Car ils l’ont tous eue pour épouse.

29 Jésus leur répondit: Vous êtes dans l’erreur, parce que vous ne connaissez pas les Ecritures, ni quelle est la puissance de Dieu. 30 En effet, une fois ressuscités, les hommes et les femmes ne se marieront plus; ils vivront comme les anges qui sont dans le ciel. 31 Quant à la résurrection des morts, n’avez-vous donc jamais lu ce que Dieu vous a déclaré: 32 Je suis le Dieu d’Abraham, le Dieu d’Isaac, le Dieu de Jacob[c]? Dieu n’est pas le Dieu des morts, mais le Dieu des vivants.

33 Les foules qui entendaient ses réponses étaient profondément impressionnées par son enseignement.

Le plus grand commandement

34 En apprenant que Jésus avait réduit au silence les sadducéens, les pharisiens se réunirent. 35 L’un d’entre eux, un enseignant de la Loi, voulut lui tendre un piège. Il lui demanda: 36 Maître, quel est, dans la Loi, le commandement le plus grand?

37 Jésus lui répondit: Tu aimeras le Seigneur, ton Dieu, de tout ton cœur, de toute ton âme et de toute ta pensée[d]. 38 C’est là le commandement le plus grand et le plus important. 39 Et il y en a un second qui lui est semblable: Tu aimeras ton prochain comme toi-même[e]. 40 Tout ce qu’enseignent la Loi et les prophètes est contenu dans ces deux commandements.

Controverse sur l’identité du Messie

41 Comme les pharisiens se trouvaient rassemblés là, Jésus les interrogea à son tour: 42 Quelle est votre opinion au sujet du Messie? D’après vous, de qui descend-il?

– De David, lui répondirent-ils.

43 – Alors, comment se fait-il que David, parlant sous l’inspiration de l’Esprit de Dieu, l’appelle Seigneur? En effet, il déclare:

44 Le Seigneur a dit à mon Seigneur:
Viens siéger à ma droite[f]
jusqu’à ce que j’aie mis tes ennemis à terre sous tes pieds[g].

45 Si donc David l’appelle son Seigneur, comment est-il possible que le Messie soit son descendant?

46 Nul ne fut capable de lui donner un mot de réponse et, à partir de ce jour-là, personne n’osa plus lui poser de question.

Notas al pie

  1. 22.16 Le parti d’Hérode comprenait les Juifs qui soutenaient le règne d’Hérode Antipas et voulaient qu’un membre de la famille hérodienne remplace le gouverneur romain.
  2. 22.24 Dt 25.5.
  3. 22.32 Ex 3.6, 15.
  4. 22.37 Dt 6.5.
  5. 22.39 Lv 19.18.
  6. 22.44 La droite du roi est la place d’honneur (Ps 45.10; 1 R 2.19).
  7. 22.44 Ps 110.1.