1Și le‑a zis: „Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta nicidecum moartea înainte de a vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere.“1 Posibil ca această predicție să se refere la episodul „schimbării la față“ (vezi v. 2-3; 2 Pet. 1:16) sau la episodul „coborârii Duhului Sfânt“, din F.A. 2.
Schimbarea la față
(Mt. 17:1-13; Lc. 9:28-36)
2După șase zile, Isus i‑a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și i‑a dus deoparte, pe ei singuri, pe un munte înalt. Acolo I s‑a schimbat înfățișarea înaintea lor. 3Hainele Lui au devenit strălucitoare, foarte albe, așa cum niciun înălbitor de pe pământ nu le‑ar putea înălbi. 4Și iată că li s‑au arătat Ilie împreună cu Moise; ei stăteau de vorbă cu Isus.
5Petru I‑a zis5 Lit.: Petru, răspunzând, I‑a zis. lui Isus „Rabbi5 Rabbi înseamnă mai marele meu, iar în acest context se referă la o autoritate spirituală; sau Învățătorule, Maestre., este bine să fim aici! Să facem trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie.“ 6Căci nu știa ce să zică6 Unele mss conțin: răspundă., fiindcă erau îngroziți. 7Un nor a venit și i‑a acoperit, iar din nor s‑a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit! De El să ascultați!7 Vezi Deut. 18:15.“
8Ei s‑au uitat deodată în jur, dar n‑au mai văzut pe nimeni altcineva decât pe Isus singur cu ei.
9În timp ce coborau de pe munte, Isus le‑a poruncit să nu povestească nimănui ceea ce au văzut, până când nu va învia Fiul Omului dintre cei morți. 10Ei au ținut pentru ei lucrul acesta și au discutat ce înseamnă învierea dintre cei morți.
11Apoi L‑au întrebat, zicând:
– De ce spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?
12El le‑a răspuns:
– Într-adevăr, Ilie vine primul pentru a reașeza toate lucrurile. Totuși, cum de este scris despre Fiul Omului că El trebuie să sufere multe și să fie disprețuit? 13Dar Eu vă spun că Ilie a și venit, însă ei au făcut cu el tot ce‑au vrut, așa cum este scris despre el.
Vindecarea unui băiat demonizat
(Mt. 17:14-19; Lc. 9:37-42)
14Când au ajuns la ceilalți ucenici, au văzut o mare mulțime în jurul lor și pe niște cărturari care discutau aprins cu ei. 15Imediat ce întreaga mulțime L‑a văzut pe Isus, au rămas uimiți și au alergat la El să‑L salute.
16El i‑a întrebat:
– Despre ce discutați atât de aprins cu ei?
17Un om din mulțime I‑a răspuns:
– Învățătorule, l‑am adus la Tine pe fiul meu, care are în el un duh de muțenie. 18Oriunde îl apucă, îl trântește la pământ. El face spume la gură, scrâșnește din dinți și devine țeapăn. Le‑am spus ucenicilor Tăi să‑l alunge, dar n‑au putut.
19Isus, răspunzând, le‑a zis:
– O, generație necredincioasă! Până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai îngădui? Aduceți‑l la Mine!
20Și ei l‑au adus la El. Imediat ce L‑a văzut pe Isus, duhul l‑a aruncat pe băiat în spasme. Acesta a căzut la pământ și se rostogolea, făcând spume la gură.
21Isus l‑a întrebat pe tatăl acestuia:
– De cât timp i se întâmplă așa?
El I‑a răspuns:
– Din copilărie. 22Și de multe ori îl aruncă în foc și în ape, ca să‑l omoare. Dar, dacă poți face ceva, ai milă de noi și ajută‑ne!
23Isus i‑a zis:
– „Dacă poți…“?! Toate lucrurile sunt posibile pentru cel care crede!
24Imediat tatăl băiatului a strigat, zicând:
– Cred! Ajută necredinței mele!
25Când a văzut Isus că mulțimea vine în fuga mare, a mustrat duhul necurat, zicându‑i: „Duh mut și surd, ție îți poruncesc: ieși afară din el și să nu mai intri în el!“ 26Duhul a strigat și apoi a ieșit, aruncându‑l pe băiat în convulsii puternice. Băiatul a rămas ca mort, așa că mulți ziceau că a murit. 27Isus însă l‑a apucat de mână și l‑a ridicat. Și el s‑a sculat în picioare.
28Când a intrat El în casă, ucenicii Lui L‑au întrebat deoparte:
– Noi de ce n‑am putut să‑l alungăm?
29El le‑a zis:
– Acest fel de demoni nu poate ieși afară prin nimic, decât prin rugăciune și post.
Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa
(Mt. 17:22-23; Lc. 9:43-45)
30Au plecat de acolo și au trecut prin Galileea. Isus nu voia să știe nimeni lucrul acesta, 31pentru că îi învăța pe ucenici și le zicea: „Fiul Omului urmează să fie predat31 Verbul poate însemna și a trăda. Totuși, sensul literal este a preda. în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar la trei zile după ce‑L vor fi omorât, va învia.“ 32Ei însă nu pricepeau cuvintele acestea și se temeau să‑L întrebe.
Cine este cel mai mare?
(Mt. 18:1-5; Lc. 9:46-48)
33Apoi au ajuns în Capernaum.
În timp ce Se afla în casă, Isus i‑a întrebat:
– Despre ce ați discutat pe drum?
34Dar ei tăceau, pentru că pe drum discutaseră unii cu alții cu privire la cine este cel mai mare.
35Isus S‑a așezat, i‑a chemat pe cei doisprezece și le‑a zis:
– Dacă vrea cineva să fie primul, va fi ultimul dintre toți și slujitorul tuturor.
36Isus a luat un copilaș, l‑a pus să stea în mijlocul lor și, luându‑l în brațe, le‑a zis:
37– Oricine primește în Numele Meu pe unul dintre astfel de copilași, pe Mine Mă primește, iar cel ce Mă primește pe Mine, nu Mă primește de fapt pe Mine, ci pe Cel Ce M‑a trimis pe Mine.
De partea lui Isus
(Mt. 10:42; Lc. 9:49-50)
38Ioan I‑a zis:
– Învățătorule, noi am văzut pe cineva care alunga demoni în Numele Tău și l‑am oprit, pentru că nu ne urma.
39Dar Isus a zis:
– Nu‑l opriți, căci nu este nimeni care să facă o minune în Numele Meu și care să Mă poată vorbi de rău imediat după aceea. 40Cel care nu este împotriva noastră este de partea noastră. 41Căci oricine vă dă un pahar cu apă în Numele Meu, pentru că sunteți ai lui Cristos, adevărat vă spun că nu‑și va pierde răsplata.
Cauze de păcătuire
(Mt. 18:8-9; Lc. 17:1-2)
42Dar dacă cineva îl face să păcătuiască pe vreunul dintre acești micuți care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el dacă i s‑ar atârna de gât o piatră mare de moară și ar fi aruncat în mare. 43Dacă mâna ta te face să păcătuiești, taie‑o! Este mai bine pentru tine să intri în viață schilod, decât să ai două mâini și să mergi în Gheenă43, 45, 47 Gr.: gheenna, termen ce desemna Valea (fiilor lui) Hinom (ebr.: ghe‑hinom), o vale situată la sud de Ierusalim, loc unde, în vremea lui Ahaz și Manase, îi erau aduse sacrificii umane zeului amonit Moleh (2 Cron. 28:3; 33:6). Iosia a profanat valea (2 Regi 23:10), aceasta ajungând ulterior un loc în care deșeurile ardeau continuu. Valea a devenit o imagine a locului pedepsei finale., în focul care nu se stinge, 44unde viermele lor nu moare, iar focul nu se stinge. 45Și dacă piciorul tău te face să păcătuiești, taie‑l! Este mai bine pentru tine să intri în viață olog, decât să ai două picioare și să fii aruncat în Gheenă, 46unde viermele lor nu moare, iar focul nu se stinge. 47Dacă ochiul tău te face să păcătuiești, scoate‑l! Este mai bine pentru tine să intri în Împărăția lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în Gheenă,
48unde viermele lor nu moare,
iar focul nu se stinge.48 Vezi Is. 66:24.
49Căci orice om va fi sărat cu foc și orice jertfă va fi sărată cu sare49 Vezi Lev. 2:13..
50Sarea este bună, dar dacă sarea și‑a pierdut puterea de a săra, prin ce o veți face din nou sărată?! Aveți deci sare în voi înșivă și trăiți în pace unii cu alții!
1—Zapewniam was: Niektórzy z obecnych tu—mówił dalej do uczniów—jeszcze za swojego życia ujrzą potęgę nadchodzącego królestwa Bożego!
Przemienienie
2Sześć dni później Jezus wziął ze sobą na szczyt pewnej góry Piotra, Jakuba i Jana. Poza nimi nie było tam nikogo. Nagle, na ich oczach, przemienił się: 3Jego płaszcz zalśnił taką nieziemską bielą, jakiej nie zdołałby osiągnąć żaden farbiarz. 4Potem zjawili się Eliasz i Mojżesz, którzy zaczęli z Nim rozmawiać.
5—Nauczycielu, jak dobrze, że tu jesteśmy!—wykrzyknął Piotr do Jezusa. —Jeśli chcesz, zbuduję trzy szałasy: dla Ciebie, dla Mojżesza i dla Eliasza.
6Powiedział tak, gdyż—podobnie jak pozostali—był sparaliżowany strachem i nie wiedział, co mówić. 7Ale zanim skończył, otoczył ich jasny obłok, z którego rozległ się głos:
—Oto mój ukochany Syn. Słuchajcie Go!
8Po chwili, gdy się rozejrzeli, stwierdzili, że poza Jezusem nie ma już nikogo. 9Schodząc z góry, Jezus nakazał im, aby do czasu Jego zmartwychwstania nikomu nie opowiadali o tym, co widzieli. 10Zatrzymali to więc dla siebie, ale często rozmawiali o tym we własnym gronie i zastanawiali się, co Jezus miał na myśli, mówiąc o zmartwychwstaniu. 11Zapytali Go też, dlaczego przywódcy religijni twierdzą, że przed przyjściem Mesjasza musi pojawić się Eliasz.
12—Mają rację—odparł Jezus. —Eliasz musi przyjść i wszystko przygotować. A co prorocy napisali o Mnie, Synu Człowieczym? Mam cierpieć i być odrzucony! 13Mówię wam: Eliasz już przyszedł, ale—zgodnie z tym, co przepowiedzieli prorocy—został haniebnie potraktowany!
Uzdrowienie chłopca zniewolonego przez demona
14U podnóża góry zastali ogromny tłum, otaczający pozostałych dziewięciu uczniów, żywo dyskutujących z przywódcami religijnymi. 15Ludzie, uradowani widokiem Jezusa, przybiegli Go powitać.
16—O co chodzi?—zapytał.
17—Nauczycielu!—odezwał się ktoś z tłumu. —Przyprowadziłem tu mojego syna, żebyś go uzdrowił. Opanował go zły duch i nie może mówić. 18Gdy go napada, chłopiec rzuca się na ziemię z pianą na ustach, zgrzyta zębami i sztywnieje. Prosiłem Twoich uczniów, żeby wypędzili demona, lecz oni nie potrafili.
19—Dlaczego wciąż brakuje wam wiary?—zwrócił się do nich Jezus. —Jak długo jeszcze muszę być z wami, żebyście wreszcie uwierzyli? Jak długo mam was znosić? Przyprowadźcie tu chłopca!
20Ujrzawszy Jezusa, demon rzucił chłopca na ziemię tak gwałtownie, że ten wił się w konwulsjach, z pianą na ustach.
21—Jak długo na to cierpi?—zapytał Jezus ojca.
—Od dzieciństwa. 22Zły duch często usiłuje go zabić, rzucając go w ogień lub wodę. Zmiłuj się nad nami i jeśli możesz, zrób coś!
23—„Jeśli możesz”?—powtórzył Jezus. —Dla tego, kto wierzy, wszystko jest możliwe!
24—Wierzę!—gorąco zapewnił ojciec. —Ale, proszę, pomóż mi wierzyć jeszcze mocniej!
25A ponieważ tłum gęstniał coraz bardziej, Jezus zwrócił się do demona:
—Duchu niemy i głuchy! Rozkazuję ci: Opuść to dziecko raz na zawsze!
26Demon przeraźliwie krzyknął, targnął chłopcem i wyszedł z niego, pozostawiając go leżącego nieruchomo i bezwładnie, jak gdyby był martwy. Przez tłum przebiegł szmer:
—Nie żyje…
27Lecz Jezus wziął go za rękę i podniósł. Chłopiec był całkowicie uzdrowiony!
28Później, gdy Jezus znalazł się w domu sam na sam z uczniami, zapytali Go:
—Dlaczego my nie mogliśmy wypędzić tego demona?
29—Takiego rodzaju złych duchów nie uda się wypędzić bez modlitwy—odpowiedział.
30Gdy opuścili to miejsce, przemierzali dalej Galileę, lecz Jezus unikał tłumów. Chciał bowiem poświęcić czas przygotowaniu uczniów na to, co miało nastąpić. 31Mówił im:
—Ja, Syn Człowieczy, zostanę wkrótce wydany w ręce ludzi, którzy Mnie zabiją, ale trzeciego dnia zmartwychwstanę.
32Uczniowie nie rozumieli tego, lecz bali się prosić Go o wyjaśnienie.
Kto jest największy?
33Tak doszli do Kafarnaum. Gdy rozgościli się w domu, gdzie ich przyjęto, Jezus zapytał:
—O czym to dyskutowaliście w drodze?
34Lecz oni wstydzili się odpowiedzieć, ponieważ spierali się o to, który z nich jest najważniejszy. 35Wtedy Jezus usiadł, zebrał Dwunastu wokół siebie i rzekł:
—Kto chce być największy, musi stać się sługą wszystkich!
36Postawił wśród nich dziecko i obejmując je ramieniem powiedział:
37—Każdy, kto ze względu na Mnie przyjmie nawet takie małe dziecko, Mnie przyjmie; a kto Mnie przyjmie—przyjmie samego Ojca, który Mnie posłał.
Kto nie jest przeciwko nam, jest z nami
38Niedługo potem Jan—jeden z uczniów—zwrócił się do Jezusa:
—Nauczycielu, spotkaliśmy człowieka, który w Twoim imieniu wypędza demony, i zabroniliśmy mu działać. Nie należy bowiem do naszego grona.
39—Nie zabraniajcie mu—odparł Jezus. —Kto w moim imieniu czyni cuda, nieprędko wystąpi przeciwko Mnie. 40Każdy, kto nie jest nam przeciwny, jest naszym sprzymierzeńcem. 41Zapewniam was, że jeśli ktoś poda wam choćby kubek wody—dlatego, że należycie do Mnie—nie ominie go nagroda!
Powód do grzechu
42Lecz jeśli z czyjegoś powodu upadnie choćby jeden z najmniejszych moich uczniów, to lepiej byłoby, aby takiemu człowiekowi przywiązano do szyi kamień młyński i wrzucono go do morza. 43-44Jeśli więc twoja własna ręka skłania cię do grzechu—odetnij ją; lepiej bowiem wejść do nieba z jedną ręką, niż mając dwie znaleźć się w ogniu piekielnym, który nigdy nie gaśnie. 45-46Podobnie, jeśli twoja noga skłania cię do grzechu—odetnij ją; lepiej jest dla ciebie kalekim wejść do nieba, niż z obiema nogami zostać wrzuconym do piekła. 47Jeśli twoje oko skłania cię do grzechu—wyłup je; lepiej bowiem wejść do królestwa Bożego z jednym okiem, niż z dwojgiem oczu być wrzuconym do piekła, 48gdzie udręka się nie kończy i ogień nigdy nie gaśnie. 49Tam wszyscy zostaną „posoleni” ogniem cierpień.
50Sól jest dobra; lecz jeśli utraci swój smak, staje się bezwartościowa. Nie utraćcie więc i wy swoich właściwości, ale zachowajcie pokój między sobą.
