Marcu 9 – NTLR & JCB

Nouă Traducere În Limba Română

Marcu 9:1-50

1Și le‑a zis: „Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta nicidecum moartea înainte de a vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere.“1 Posibil ca această predicție să se refere la episodul „schimbării la față“ (vezi v. 2-3; 2 Pet. 1:16) sau la episodul „coborârii Duhului Sfânt“, din F.A. 2.

Schimbarea la față

(Mt. 17:1-13; Lc. 9:28-36)

2După șase zile, Isus i‑a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și i‑a dus deoparte, pe ei singuri, pe un munte înalt. Acolo I s‑a schimbat înfățișarea înaintea lor. 3Hainele Lui au devenit strălucitoare, foarte albe, așa cum niciun înălbitor de pe pământ nu le‑ar putea înălbi. 4Și iată că li s‑au arătat Ilie împreună cu Moise; ei stăteau de vorbă cu Isus.

5Petru I‑a zis5 Lit.: Petru, răspunzând, I‑a zis. lui Isus „Rabbi5 Rabbi înseamnă mai marele meu, iar în acest context se referă la o autoritate spirituală; sau Învățătorule, Maestre., este bine să fim aici! Să facem trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie.“ 6Căci nu știa ce să zică6 Unele mss conțin: răspundă., fiindcă erau îngroziți. 7Un nor a venit și i‑a acoperit, iar din nor s‑a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit! De El să ascultați!7 Vezi Deut. 18:15.

8Ei s‑au uitat deodată în jur, dar n‑au mai văzut pe nimeni altcineva decât pe Isus singur cu ei.

9În timp ce coborau de pe munte, Isus le‑a poruncit să nu povestească nimănui ceea ce au văzut, până când nu va învia Fiul Omului dintre cei morți. 10Ei au ținut pentru ei lucrul acesta și au discutat ce înseamnă învierea dintre cei morți.

11Apoi L‑au întrebat, zicând:

– De ce spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?

12El le‑a răspuns:

– Într-adevăr, Ilie vine primul pentru a reașeza toate lucrurile. Totuși, cum de este scris despre Fiul Omului că El trebuie să sufere multe și să fie disprețuit? 13Dar Eu vă spun că Ilie a și venit, însă ei au făcut cu el tot ce‑au vrut, așa cum este scris despre el.

Vindecarea unui băiat demonizat

(Mt. 17:14-19; Lc. 9:37-42)

14Când au ajuns la ceilalți ucenici, au văzut o mare mulțime în jurul lor și pe niște cărturari care discutau aprins cu ei. 15Imediat ce întreaga mulțime L‑a văzut pe Isus, au rămas uimiți și au alergat la El să‑L salute.

16El i‑a întrebat:

– Despre ce discutați atât de aprins cu ei?

17Un om din mulțime I‑a răspuns:

– Învățătorule, l‑am adus la Tine pe fiul meu, care are în el un duh de muțenie. 18Oriunde îl apucă, îl trântește la pământ. El face spume la gură, scrâșnește din dinți și devine țeapăn. Le‑am spus ucenicilor Tăi să‑l alunge, dar n‑au putut.

19Isus, răspunzând, le‑a zis:

– O, generație necredincioasă! Până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai îngădui? Aduceți‑l la Mine!

20Și ei l‑au adus la El. Imediat ce L‑a văzut pe Isus, duhul l‑a aruncat pe băiat în spasme. Acesta a căzut la pământ și se rostogolea, făcând spume la gură.

21Isus l‑a întrebat pe tatăl acestuia:

– De cât timp i se întâmplă așa?

El I‑a răspuns:

– Din copilărie. 22Și de multe ori îl aruncă în foc și în ape, ca să‑l omoare. Dar, dacă poți face ceva, ai milă de noi și ajută‑ne!

23Isus i‑a zis:

– „Dacă poți…“?! Toate lucrurile sunt posibile pentru cel care crede!

24Imediat tatăl băiatului a strigat, zicând:

– Cred! Ajută necredinței mele!

25Când a văzut Isus că mulțimea vine în fuga mare, a mustrat duhul necurat, zicându‑i: „Duh mut și surd, ție îți poruncesc: ieși afară din el și să nu mai intri în el!“ 26Duhul a strigat și apoi a ieșit, aruncându‑l pe băiat în convulsii puternice. Băiatul a rămas ca mort, așa că mulți ziceau că a murit. 27Isus însă l‑a apucat de mână și l‑a ridicat. Și el s‑a sculat în picioare.

28Când a intrat El în casă, ucenicii Lui L‑au întrebat deoparte:

– Noi de ce n‑am putut să‑l alungăm?

29El le‑a zis:

– Acest fel de demoni nu poate ieși afară prin nimic, decât prin rugăciune și post.

Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa

(Mt. 17:22-23; Lc. 9:43-45)

30Au plecat de acolo și au trecut prin Galileea. Isus nu voia să știe nimeni lucrul acesta, 31pentru că îi învăța pe ucenici și le zicea: „Fiul Omului urmează să fie predat31 Verbul poate însemna și a trăda. Totuși, sensul literal este a preda. în mâinile oamenilor. Ei Îl vor omorî, dar la trei zile după ce‑L vor fi omorât, va învia.“ 32Ei însă nu pricepeau cuvintele acestea și se temeau să‑L întrebe.

Cine este cel mai mare?

(Mt. 18:1-5; Lc. 9:46-48)

33Apoi au ajuns în Capernaum.

În timp ce Se afla în casă, Isus i‑a întrebat:

– Despre ce ați discutat pe drum?

34Dar ei tăceau, pentru că pe drum discutaseră unii cu alții cu privire la cine este cel mai mare.

35Isus S‑a așezat, i‑a chemat pe cei doisprezece și le‑a zis:

– Dacă vrea cineva să fie primul, va fi ultimul dintre toți și slujitorul tuturor.

36Isus a luat un copilaș, l‑a pus să stea în mijlocul lor și, luându‑l în brațe, le‑a zis:

37– Oricine primește în Numele Meu pe unul dintre astfel de copilași, pe Mine Mă primește, iar cel ce Mă primește pe Mine, nu Mă primește de fapt pe Mine, ci pe Cel Ce M‑a trimis pe Mine.

De partea lui Isus

(Mt. 10:42; Lc. 9:49-50)

38Ioan I‑a zis:

– Învățătorule, noi am văzut pe cineva care alunga demoni în Numele Tău și l‑am oprit, pentru că nu ne urma.

39Dar Isus a zis:

– Nu‑l opriți, căci nu este nimeni care să facă o minune în Numele Meu și care să Mă poată vorbi de rău imediat după aceea. 40Cel care nu este împotriva noastră este de partea noastră. 41Căci oricine vă dă un pahar cu apă în Numele Meu, pentru că sunteți ai lui Cristos, adevărat vă spun că nu‑și va pierde răsplata.

Cauze de păcătuire

(Mt. 18:8-9; Lc. 17:1-2)

42Dar dacă cineva îl face să păcătuiască pe vreunul dintre acești micuți care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el dacă i s‑ar atârna de gât o piatră mare de moară și ar fi aruncat în mare. 43Dacă mâna ta te face să păcătuiești, taie‑o! Este mai bine pentru tine să intri în viață schilod, decât să ai două mâini și să mergi în Gheenă43, 45, 47 Gr.: gheenna, termen ce desemna Valea (fiilor lui) Hinom (ebr.: ghe‑hinom), o vale situată la sud de Ierusalim, loc unde, în vremea lui Ahaz și Manase, îi erau aduse sacrificii umane zeului amonit Moleh (2 Cron. 28:3; 33:6). Iosia a profanat valea (2 Regi 23:10), aceasta ajungând ulterior un loc în care deșeurile ardeau continuu. Valea a devenit o imagine a locului pedepsei finale., în focul care nu se stinge, 44unde viermele lor nu moare, iar focul nu se stinge. 45Și dacă piciorul tău te face să păcătuiești, taie‑l! Este mai bine pentru tine să intri în viață olog, decât să ai două picioare și să fii aruncat în Gheenă, 46unde viermele lor nu moare, iar focul nu se stinge. 47Dacă ochiul tău te face să păcătuiești, scoate‑l! Este mai bine pentru tine să intri în Împărăția lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în Gheenă,

48unde viermele lor nu moare,

iar focul nu se stinge.48 Vezi Is. 66:24.

49Căci orice om va fi sărat cu foc și orice jertfă va fi sărată cu sare49 Vezi Lev. 2:13..

50Sarea este bună, dar dacă sarea și‑a pierdut puterea de a săra, prin ce o veți face din nou sărată?! Aveți deci sare în voi înșivă și trăiți în pace unii cu alții!

Japanese Contemporary Bible

マルコの福音書 9:1-50

9

栄光に輝くイエス

1イエスはさらに、ことばをお続けになりました。「ここに立っている人たちの中には、神の国が大きな力を持って来るのを見るまで、生きている人がいます。」

2それから六日後、イエスはペテロとヤコブとヨハネだけを連れて、山に登られました。すると突然、イエスの顔が栄光に輝き、 3着物はまばゆいばかりの白さになりました。世のどんな布さらし屋も、こんなに白くはできないと思われるほどの白さでした。 4そこへ、なんとエリヤとモーセが現れ、イエスと親しく話し始めたではありませんか。

5これを見たペテロは、思わず叫びました。「先生。なんとすばらしいことでしょう! ここに、お一人に一つずつ、三つの幕屋(神がイスラエルの民と会う聖所)を建てましょう。」

6こう言う以外に、何と言ってよいかわからなかったのです。弟子たちはおびえ切っていました。

7ペテロがまだ言い終わらないうちに、雲がすっぽり彼らを包んで、太陽をさえぎったかと思うと、雲の中から、「これはわたしの愛する子。彼の言うことを聞きなさい」という声がしました。

8あっけにとられた弟子たちがあたりを見回すと、すでにモーセとエリヤの姿はありませんでした。ただイエスがおられるだけでした。

9山を降りながら、イエスは弟子たちに、いま見たことを、自分が死者の中から復活する時まで、だれにも口外しないようにとお命じになりました。 10三人はそのことを深く心に秘めておきましたが、「死者の中から復活する」とはどういう意味かわからず、あれこれ話し合いました。

11そこで彼らはイエスに、「どうしてユダヤ人の宗教的指導者たちは、メシヤ(救い主)が来る前に必ずエリヤが来るはずだ、と言っているのでしょうか」と尋ねました〔もしイエスがメシヤなら、先に来ているはずのエリヤはどうなっているのかと思ったからです〕。 12-13イエスは、「まずエリヤが来て道を整えるというのはほんとうです。実際、エリヤはもう来たのです」とお答えになりました。そして、エリヤが預言どおり、人々からひどい仕打ちを受けたことを説明してから、「では、メシヤが多くの苦しみを受け、さげすまれると預言されていることは、どう考えますか」とお尋ねになりました。

山を降りたイエス

14四人が弟子たちのところに帰って来てみると、大ぜいの群衆に囲まれて、弟子たちと数人のユダヤ人の指導者たちが論争のまっ最中でした。 15人々は、イエスの姿を見て驚き、すぐに駆け寄り、あいさつしました。 16イエスは、「何を議論しているのですか」とお尋ねになりました。

17すると一人の男が、こう答えました。「先生。あなたに息子を治していただこうと連れてまいりました。息子は悪霊につかれていて、ものを言うことができません。 18この悪霊が取りつくと、どこであろうと、あたりかまわず押し倒すので、息子は口からあわを吹き、歯ぎしりして、体を硬直させてしまいます。お弟子さんたちに、悪霊を追い出してくださるよう願ったのですが、できませんでした。」

19「ああ、なんと信仰の薄い人たちでしょう。いつまで、あなたがたといっしょにいなければならないのでしょうか。さあ、その子を連れて来なさい。」

20さっそく少年が連れて来られました。ところが、イエスを見るなり悪霊が彼をひどくひきつけさせたので、彼はばったり倒れ、あわを吹いて転げ回りました。

21イエスは父親にお尋ねになりました。「いつからこのようになったのですか。」「それが、小さい時分からなのです。 22悪霊はこの子を殺そうと、何度も火の中、水の中に倒したのです。先生、お願いです。もしおできになるなら、何とかして助けてください。」

23「もしできるなら、と言うのですか。あなたが信じるなら、どんなことでもできるのです。」

24「信じます、信じますとも! ああ、どうか不信仰な私をお助けください。」

25人だかりがだんだん大きくなるのを見て、イエスは悪霊をしかりつけました。「聞くことも言うこともできなくさせる霊よ。さあ、この子から出て行きなさい。二度と戻って来てはいけない。」

26すると悪霊は大声をあげ、もう一度、少年を激しくひきつけさせて出て行きました。少年はぐったりとなり、まるで死んだように動きません。人々はざわつき始めました。「おい、死んでしまったぞ」というささやきも聞こえます。 27ところが、イエスが少年の手を取って起こされると、彼はぱっと立ち上がり、すっかり元気になりました。 28あとで家に入り、ほかにはだれもいなくなった時、弟子たちはイエスに尋ねました。「どうして私たちには、あの悪霊を追い出せなかったのでしょう。」

29イエスは、「こういうことには、特に祈りが必要なのです」とお答えになりました。

30一行はそこを去り、ガリラヤを通って行きました。イエスは、できるだけ人目につかないように心を配っておられました。 31なるべく多くの時間をさいて、弟子たちと語り合い、教育するつもりだったからです。「メシヤ(救い主)であるわたしは裏切られ、殺され、そして三日目に復活します」と、イエスは教えられました。

32しかし、弟子たちには何のことかわかりませんでした。かといって、イエスに直接その意味を尋ねるのもこわかったのです。

33カペナウムに着き、泊まることになっていた家に入ってしばらくすると、イエスは弟子たちに、「ここへ来る途中、何を言い合っていたのですか」とお尋ねになりました。

34弟子たちは顔を真っ赤にして、うつむいてしまいました。実は、自分たちの中でだれが一番偉いかと言い合っていたからです。

35イエスは腰をおろし、弟子たちを回りに呼び寄せると、「だれでも一番偉くなりたい人は、一番小さい者となり、だれにでも仕える者となりなさい」と教えられました。 36それから、小さな子どもを真ん中に立たせ、腕に抱いて言われました。 37「見なさい。だれでもわたしの名のゆえに、このような小さい者をも受け入れる人は、わたしを受け入れているのです。そして、わたしを受け入れるなら、わたしを遣わされたわたしの父をも受け入れているのです。」

38ある時、弟子のヨハネがイエスに言いました。「先生。あなたのお名前を使って悪霊を追い出している人を見かけました。でも、私たちの仲間ではなかったので、すぐにやめさせました。」

39するとイエスは言われました。「やめさせることはありません。わたしの名によって奇跡を行いながら、そのすぐあとで、わたしに逆らう者はいないのですから。 40わたしたちに反対しない者は、味方なのです。 41よく言っておきますが、あなたがたがキリストの弟子だと知って、水一杯でも飲ませてくれる人は、必ず報いを受けます。

42だが反対に、私を信じるこのような小さい者の一人にでも信仰を失わせる者は、大きな石を首にくくりつけられて、海に投げ込まれたほうがましです。

43-44もしあなたの手が悪いことをするなら、切り取ってしまいなさい。片手になっても永遠に生きるほうが、両手そろって、いつまでも燃え続ける地獄の火に投げ込まれるよりは、ずっとよいのです。 45-46もし足があなたを悪事に引きずり込むなら、切り取ってしまいなさい。片足になっても永遠に生きるほうが、両足そろって地獄に落ちるよりは、ずっとよいのです。

47もし目が罪を犯すなら、えぐり出してしまいなさい。片目になっても神の国に入るほうが、両目そろって地獄の火を見るより、はるかによいのです。 48地獄では、彼らを食ううじはいつまでも死なず、燃えさかる火は消えることがありません。

49すべてのものは、火のような試練によって塩けをつけられるのです。 50良い塩も、塩けをなくしたら、だいなしです。味つけの役に立たなくなってしまいます。だからあなたがたも、塩けをなくさないように、よく注意しなさい。そして、互いに仲良く暮らしなさい。」