Isus hrănește peste patru mii de oameni
(Mt. 15:32-39)
1În zilele acelea s‑a adunat din nou o mare mulțime de oameni și nu aveau ce să mănânce.
Isus i‑a chemat pe ucenici și le‑a zis:
2– Mi‑e milă de cei din mulțime, pentru că sunt deja trei zile de când ei stau cu Mine și n‑au ce să mănânce, 3iar dacă îi las să plece acasă flămânzi, vor leșina pe drum, mai ales că unii dintre ei au venit de departe.
4Ucenicii Lui I‑au răspuns:
– De unde ar putea lua cineva pâini aici, în pustie, ca să‑i sature pe acești oameni?
5Isus i‑a întrebat:
– Câte pâini aveți?
Ei au zis:
– Șapte.
6Isus i‑a poruncit mulțimii să se așeze pe pământ. Și după ce a luat cele șapte pâini și a mulțumit, le‑a frânt și le‑a dat ucenicilor Săi ca să le împartă, iar ei le‑au împărțit mulțimii. 7Mai aveau și câțiva peștișori. El i‑a binecuvântat și a zis să fie împărțiți și aceștia. 8Au mâncat toți și s‑au săturat. Și au adunat șapte coșuri pline cu firimiturile rămase. 9Erau în jur de patru mii de bărbați. După ce i‑a lăsat să plece, 10Isus S‑a urcat imediat în barcă împreună cu ucenicii Lui și S‑a dus în părțile Dalmanutei.10 Vezi Mt. 15:39 și nota.
Fariseii cer un semn
(Mt. 16:1-4)
11Fariseii au venit și au început să discute aprins cu Isus, căutând un semn din cer11-12 Un semn care să demonstreze că El este Mesia, ceva ce numai Dumnezeu poate să facă. de la El ca să‑L pună la încercare. 12Însă Isus, oftând adânc în duhul Său, a zis: „De ce caută această generație un semn? Adevărat vă spun că acestei generații nu i se va da niciun semn.“ 13Apoi i‑a lăsat, S‑a urcat iarăși în barcă și S‑a dus de cealaltă parte a mării.
Drojdia fariseilor și a lui Irod
(Mt. 16:5-12)
14Ucenicii uitaseră să ia pâini și nu aveau cu ei în barcă decât o pâine.
15Isus le‑a poruncit, zicând:
– Aveți grijă, feriți‑vă de drojdia fariseilor și de drojdia lui Irod!
16Ei vorbeau unii cu alții despre faptul că nu aveau pâini.
17Cunoscând aceasta, Isus le‑a zis:
– De ce vorbiți între voi că n‑aveți pâini? Tot nu înțelegeți, nici nu pricepeți? Aveți inima împietrită? 18Aveți ochi, dar nu vedeți și aveți urechi, dar nu auziți?18 Vezi Ier. 5:21. Nu vă mai aduceți aminte, 19atunci când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii de oameni, câte coșnițe pline cu firimituri ați ridicat?
Ei I‑au zis:
– Douăsprezece.
20– Iar când am frânt cele șapte pâini la cei patru mii de bărbați, câte coșuri pline cu firimituri ați ridicat?
Ei I‑au zis:
– Șapte.
21Atunci El le‑a zis:
– Tot nu înțelegeți?
Isus vindecă un orb la Betsaida
22Când au ajuns în Betsaida, I‑au adus un orb și L‑au rugat să Se atingă de el. 23Isus l‑a luat pe orb de mână și l‑a dus afară din sat.
A scuipat pe ochii acestuia, Și‑a pus mâinile peste el și l‑a întrebat:
– Vezi ceva?
24Omul s‑a uitat și a zis:
– Văd niște oameni, dar mi se par ca niște pomi care umblă.
25Atunci Isus Și‑a pus din nou mâinile peste ochii acestuia, iar el a privit țintă și i‑a revenit vederea. Acum el vedea toate lucrurile clar.
26Isus l‑a trimis acasă, zicând:
– Să nu intri în sat și nici să nu spui cuiva în sat!
Mărturisirea de credință a lui Petru
(Mt. 16:13-16, 20; Lc. 9:18-21)
27Isus S‑a dus împreună cu ucenicii Lui în satele Cezareei lui Filip27 Cetatea a fost întemeiată de tetrarhul Filip (care a domnit între anii 4–34 d.Cr.), fiul lui Irod cel Mare, fiind situată la izvoarele Iordanului (vezi Flavius Josephus, Antichități, XVIII, 2.1). A nu se confunda cu portul mediteranean Cezareea Maritima..
Pe drum, Isus i‑a întrebat pe ucenicii Săi, zicându‑le:
– Cine zic oamenii că sunt Eu?
28Ei I‑au răspuns, zicând:
– Unii zic că ești Ioan Botezătorul, alții zic că ești Ilie, iar alții spun despre Tine că ești unul dintre profeți.
29El i‑a întrebat:
– Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?
Petru, răspunzând, I‑a zis:
– Tu ești Cristosul!
30Atunci Isus le‑a atras atenția să nu spună nimănui despre El.
Isus vorbește despre moartea și învierea Sa
(Mt. 16:21-23; Lc. 9:22)
31Apoi a început să‑i învețe că Fiul Omului trebuie să sufere multe31 Vezi Is. 52:13–53:12. și să fie respins de către bătrâni31 Probabil membri laici ai Sinedriului (vezi nota de la 14:55), capi ai celor mai importante familii evreiești [peste tot în carte]., de către conducătorii preoților și de către cărturari, să fie omorât, iar după trei zile să învie. 32Le vorbea deschis despre aceasta. Petru însă L‑a luat deoparte și a început să‑L mustre.
33Dar Isus S‑a întors, S‑a uitat la ucenicii Săi și l‑a mustrat pe Petru, zicând:
– Pleacă! Înapoia Mea, Satan33 Vezi nota de la 1:13., căci tu nu te gândești la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.
Prețul uceniciei
(Mt. 16:24-28; Lc. 9:23-27)
34Apoi i‑a chemat pe cei din mulțime alături de ucenicii Săi și le‑a zis: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea și să Mă urmeze. 35Căci oricine vrea să‑și salveze viața, o va pierde, dar cel ce‑și pierde viața de dragul Meu și de dragul Evangheliei, o va salva. 36Într-adevăr, la ce i‑ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă și‑ar pierde sufletul? 37Sau ce va da un om în schimbul sufletului său? 38Căci de cel ce îi va fi rușine de Mine și de cuvintele Mele, în această generație adulteră și păcătoasă, de acela Îi va fi rușine și Fiului Omului când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri.“
1Sempre in quel periodo, un giorno capitò di nuovo che si riunisse unʼimmensa folla, e ancora una volta la gente rimase a corto di cibo. Gesù riunì allora i suoi discepoli per esaminare la situazione.
2«Questa gente mi fa compassione», disse, «è qui da tre giorni e non ha più niente da mangiare. 3Se li mando a casa a stomaco vuoto, si sentiranno male lungo la strada; perché ce ne sono alcuni che vengono da molto lontano!»
4«Come possiamo trovare cibo per tutti in questo posto deserto?» chiesero allora i discepoli. Gesù domandò:
5«Quanti pani avete?» «Sette», risposero. 6Allora Gesù ordinò alla folla di sedersi per terra. Poi prese i sette pani, ringraziò Dio, li spezzò e li diede ai suoi discepoli; e i discepoli li distribuirono alla folla.
7Si trovarono anche dei pesciolini, e Gesù ringraziò Dio anche per essi, poi ordinò ai discepoli di distribuirli.
8-9La folla mangiò, finché tutti non furono sazi, poi Gesù li mandò a casa. Quel giorno cʼerano circa quattromila persone e, quando dopo il pasto furono raccolti gli avanzi, se ne riempirono sette grandi cesti.
«Perché chiedono miracoli?»
10Subito dopo, Gesù salì sulla barca con i discepoli e andò nella regione di Dalmanuta. 11Quando i capi giudei del luogo seppero del suo arrivo, vennero per discutere con lui. «Compi un miracolo per noi», gli dissero. «Fai apparire qualcosa nel cielo, allora ti crederemo!»
12Gesù sospirò e disse: «Perché questa gente chiede un miracolo? Di una cosa vi assicuro: non farò nessun miracolo per loro!»
13Poi risalì in barca e li lasciò per passare sullʼaltra riva del lago. 14Ma i discepoli avevano dimenticato di fare provvista di cibo prima della partenza, infatti non avevano che una pagnotta.
15Mentre attraversavano il lago, Gesù disse loro molto seriamente: «Badate di star lontani dal lievito di Erode e dei Farisei!» 16E i discepoli cominciarono a dire fra loro: «Dice così, perché ci siamo dimenticati di portar del pane…»
17Gesù sʼaccorse di quello che dicevano e disse: «Ma no! Il pane non cʼentra! Possibile che non riusciate a capire? È proprio così duro il vostro cuore? 18Cosa disse Isaia, “I vostri occhi sono fatti per vedere, perché non guardate? Perché non aprite le orecchie per ascoltare? Non ricordate più nulla?”
19Che dite delle cinquemila persone che ho nutrito con quattro pagnotte? Quanti cesti di avanzi raccoglieste dopo?»
«Dodici», risposero i discepoli.
20«E quando ho dato da mangiare a quattromila persone con sette pagnotte, quanto ne avanzò?»
«Sette cesti», risposero.
21«E ancora pensate che possa preoccuparmi se siamo senza cibo?» 22Quando giunsero a Betsaida, alcune persone gli portarono un cieco, supplicandolo che lo toccasse e lo guarisse.
23Gesù prese il cieco per una mano e lo condusse fuori dal villaggio, poi gli toccò gli occhi con la saliva, pose le mani su di lui e gli domandò: «Riesci a vedere qualcosa?» 24Lʼuomo si guardò intorno. «Sì», disse, «vedo degli uomini. Ma non posso distinguerli chiaramente; mi sembrano alberi che camminano!»
25Allora Gesù mise ancora le mani sugli occhi dellʼuomo e, quando questi guardò di nuovo, era guarito e poteva vedere tutto con chiarezza. 26Gesù lo rimandò a casa direttamente dalla sua famiglia. «Non tornare neppure al villaggio!» gli disse.
«Tu sei il Cristo!»
27Poi Gesù e i discepoli partirono dalla Galilea verso i villaggi della regione di Cesarea di Filippo. Cammin facendo, egli chiese loro: «Chi pensano che io sia? Che dice la gente?»
28«Alcuni di loro pensano che tu sia Giovanni Battista», risposero i discepoli. «Altri dicono che sei Elia o qualche altro antico profeta risuscitato».
29Poi Gesù chiese: «E secondo voi: chi sono io?» Rispose Pietro: «Tu sei il Cristo». 30Allora Gesù ordinò loro severamente di non dirlo a nessuno.
31Poi cominciò a raccontar loro le cose terribili che avrebbe dovuto subire: che sarebbe stato respinto dagli anziani, dai capi sacerdoti e dagli altri capi giudei e che sarebbe stato ucciso per risuscitare tre giorni dopo. 32Parlava con loro di questo argomento molto apertamente, perciò Pietro lo prese da parte e lo rimproverò. «Non dovresti dire cose del genere!» disse a Gesù.
33Allora Gesù si voltò a guardare i discepoli, poi disse a Pietro con severità: «Vattene via da me, Satana! Tu guardi le cose da un punto di vista umano e non da quello di Dio».
34Poi chiamò i discepoli e la folla, perché si avvicinassero ad ascoltare. «Se qualcuno di voi vuole seguirmi», disse loro, «deve smettere di pensare a se stesso, per prendere la sua croce e seguirmi da vicino. 35Chi vuole salvare la propria vita, la perderà. Chi, invece, è pronto a sacrificare la propria vita per amor mio e per amore del Vangelo saprà che cosa significa veramente vivere.
36Che vantaggio cʼè se uno guadagna tutto il mondo, ma poi perde la sua anima? 37Cʼè forse qualcosa che valga più dellʼanima? 38Chiunque si vergogna di me e del mio messaggio in questi giorni dʼincredulità e di peccato, sappia che anchʼio, il Messia, mi vergognerò di lui, quando tornerò nella gloria di mio Padre con i santi angeli».
