Marcu 5 – NTLR & LCB

Nouă Traducere În Limba Română

Marcu 5:1-43

Isus vindecă un om demonizat

(Mt. 8:28-34; Lc. 8:26-37)

1Au ajuns de cealaltă parte a mării, în ținutul gherasenilor1 Locuitorii Gherasei, orașul principal al acelei regiuni, situat la aproximativ 50 km de țărm (vezi și Lc. 8:26). Teritoriul era locuit de eleniști (vezi Is. 65:1). Multe mss conțin gadareni (vezi Mt. 8:28 și nota). Alte mss conțin ghergheseni sau ghergusteni.. 2Când a coborât Isus din barcă, L‑a întâmpinat imediat un om care ieșea din morminte și avea în el un duh necurat. 3El își avea locuința în morminte și nimeni nu mai putea să‑l țină legat nici chiar cu un lanț. 4Fusese de multe ori legat cu lanțuri și cu cătușe, dar rupsese lanțurile și sfărâmase cătușele și nimeni nu‑l putea stăpâni. 5Toată noaptea și toată ziua era prin morminte sau prin munți, urlând și tăindu‑se cu pietre.

6Când L‑a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s‑a închinat 7și a strigat cu glas tare, zicând:

– Ce am eu de‑a face cu Tine, Isuse, Fiu al Dumnezeului cel Preaînalt? Te pun să juri pe Dumnezeu, să nu mă chinui!

8Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieși afară din acest om!“

9Isus l‑a întrebat:

– Care‑ți este numele?

El I‑a zis:

– Numele meu este „Legiune“9, 15 O legiune romană era un contingent militar format din 6000 de soldați., pentru că suntem mulți.

10Și Îl ruga mult pe Isus să nu‑l trimită afară din ținutul acela.10 Vezi Lc. 8:31 și nota.

11Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care pășteau.

12Duhurile necurate L‑au rugat, zicând:

– Trimite‑ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei!

13Și El le‑a dat voie. Duhurile necurate au ieșit din om și au intrat în porci. Atunci turma, în jur de două mii de porci, s‑a repezit pe râpă în jos, în mare; și s‑au înecat în mare.

14Păzitorii lor au fugit și i‑au anunțat pe oameni în cetate și în cătune. Și aceștia au venit să vadă ce s‑a întâmplat. 15Când au ajuns la Isus și l‑au văzut pe cel ce fusese demonizat, – pe cel ce avusese în el legiunea –, stând jos, îmbrăcat și întreg la minte, s‑au înspăimântat. 16Cei ce văzuseră ce s‑a întâmplat cu cel ce fusese demonizat și cu porcii, le‑au istorisit totul. 17Atunci ei au început să‑L roage pe Isus să plece din hotarele lor.

18În timp ce Isus Se urca în barcă, cel ce fusese demonizat Îl ruga să‑l lase să rămână cu El, 19dar Isus nu l‑a lăsat, ci i‑a zis: „Du‑te acasă, la ai tăi, și istorisește‑le cât de mult a făcut Domnul pentru tine și cum a avut milă de tine!“19 Spre deosebire de alte situații (vezi 1:44 sau 5:43), în care Isus le‑a poruncit celor pe care i‑a vindecat să nu divulge nimănui ce li s‑a întâmplat, în cazul acesta El procedează exact invers, trimițându‑l pe cel vindecat să povestească toată experiența avută. Isus Se afla, de data aceasta, într‑un teritoriu cu populație majoritar elenistică, unde nu exista pericolul ca lucrarea Lui să fie înțeleasă greșit, ca fiind una de natură politică. 20El a plecat și a început să proclame prin Decapolis20 Sau: Cele Zece Orașe, o ligă formată din zece cetăți elenistice, nouă dintre ele situate la est de Iordan. cât de mult făcuse Isus pentru el. Și toți erau uimiți.

Vindecarea unei femei și învierea unei fetițe

(Mt. 9:18-26; Lc. 8:40-56)

21După ce Isus a trecut iarăși cu barca de cealaltă parte, s‑a adunat la El o mare mulțime de oameni. Și El stătea lângă mare. 22A venit la El unul dintre conducătorii sinagogii, pe nume Iair. Când L‑a văzut, a căzut la picioarele Lui 23și L‑a rugat fierbinte, zicând: „Fetița mea este pe moarte. Vino și pune‑Ți mâinile peste ea ca să fie vindecată și să trăiască!“ 24Isus a plecat împreună cu el. Și o mare mulțime de oameni Îl urma și se îmbulzea în jurul Lui. 25Era acolo o femeie care, de doisprezece ani, avea o scurgere de sânge. 26Ea suferise multe din partea multor doctori și cheltuise tot ce avusese fără vreun folos, ba dimpotrivă, se îmbolnăvise mai rău. 27Auzind despre Isus, a venit în mulțime prin spate și s‑a atins de haina Lui. 28Căci își zicea: „Dacă aș atinge măcar hainele Lui, voi fi vindecată!“ 29Imediat izvorul sângelui ei a secat și ea a simțit în trup că fusese vindecată de boala ei.

30Isus Și‑a dat seama imediat că din El ieșise o putere și, întorcându‑Se spre mulțime, a întrebat:

– Cine s‑a atins de hainele Mele?

31Ucenicii I‑au zis:

– Vezi că mulțimea se îmbulzește în jurul Tău, iar Tu întrebi: „Cine M‑a atins?!“

32El însă Se uita de jur‑împrejur ca s‑o vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. 33Atunci femeia, știind ce i se întâmplase, a venit înfricoșată și tremurând și a căzut înaintea Lui, spunându‑I tot adevărul. 34Isus i‑a zis: „Fiică, credința ta te‑a vindecat! Du‑te în pace și fii vindecată de boala ta!“

35În timp ce El încă vorbea, au venit câțiva din casa conducătorului sinagogii și au zis:

– Fiica ta a murit. De ce‑L mai deranjezi pe Învățător?

36Dar Isus, fără să ia în seamă cuvintele lor, i‑a zis conducătorului sinagogii:

– Nu te teme! Crede doar!

37N‑a dat voie nimănui să‑L însoțească în afară de Petru, Iacov și Ioan, fratele lui Iacov. 38Când au ajuns ei la casa conducătorului sinagogii, Isus a văzut acolo tulburare și pe cei ce plângeau și boceau mult. 39El a intrat și le‑a zis: „De ce sunteți tulburați și plângeți? Copilul n‑a murit, ci doarme!“ 40Ei însă râdeau de El.

Isus i‑a scos pe toți afară, i‑a luat pe tatăl copilului, pe mama acestuia și pe cei ce erau cu El și a intrat acolo unde era copilul. 41A apucat copilul de mână și i‑a zis: „Talita kum!“, care tradus înseamnă41 Evanghelistul preferă să traducă termenii ebraici sau aramaici, ceea ce indică faptul că evanghelia pe care a scris‑o le‑a fost adresată mai întâi vorbitorilor de limbă greacă.: „Fetițo, ție îți zic, scoală‑te!“ 42Fetița s‑a ridicat imediat și a început să umble. Ea era în vârstă de doisprezece ani. Ei42 Unele mss conțin: Și imediat ei. au înmărmurit de mirare. 43Isus le‑a poruncit stăruitor ca nimeni să nu știe despre aceasta și a spus să i se dea fetiței să mănânce.

Luganda Contemporary Bible

Makko 5:1-43

Yesu Awonya Omusajja Eyaliko Baddayimooni

1Awo Yesu n’abayigirizwa be ne batuuka emitala w’ennyanja mu nsi y’Abageresene. 25:2 a Mak 4:1 b Mak 1:23Yesu bwe yali yaakava mu lyato omuntu eyaliko omwoyo omubi n’ajja gy’ali ng’ava mu malaalo. 3Omuntu ono yasulanga mu malaalo era yali alaluse nnyo nga tewakyali na muntu asobola kumusiba. 4Emirundi mingi baagezangako okumussa ku mpingu n’okusiba amagulu ge n’enjegere naye byonna ng’abikutulakutula. Ne wataba na muntu w’amaanyi ayinza kumusiba kumunyweza. 5Naye bulijjo yatambulanga emisana n’ekiro mu malaalo ne mu nsozi. Yawowoggananga nga bw’akaaba era nga bwe yeesalaasala n’amayinja.

6Awo bwe yalengera Yesu ng’akyali walako ku nnyanja n’adduka n’agenda eryato we lyagoba, n’asinza Yesu. 75:7 a Mat 8:29 b Mat 4:3; Luk 1:32; 6:35; Bik 16:17; Beb 7:1N’aleekaana nnyo nti, “Onjagaza ki, ggwe Yesu, Omwana wa Katonda, Ali Waggulu Ennyo? Nkwegayirira, olw’ekisa kya Katonda, tombonyaabonya.” 8Kubanga Yesu yali alagidde omwoyo omubi okuva ku musajja.

95:9 nny 15Awo Yesu n’amubuuza nti, “Erinnya lyo ggw’ani?” N’addamu nti, “Erinnya lyange nze Ligyoni, kubanga tuli bangi.” 10N’amwegayirira nnyo aleme okumugoba mu kitundu ekyo.

11Awo waaliwo eggana ly’embizzi nnyingi nnyo ku lusozi nga zirya. 12Omwoyo omubi ne gwegayirira Yesu nti, “Tusindike mu mbizzi ziri.” 13Yesu n’abakkiriza, ne bava ku musajja ne bayingira mu ggana ly’embizzi. Awo eggana ly’embizzi lyonna ne liserengetera ku kagulungujjo ne lyeyiwa mu nnyanja, embizzi zonna ne zisaanawo.

14Awo abaali bazirunda ne badduka mangu ne bagenda bategeeze ab’omu kibuga ne mu byalo ebiriraanyeewo. Abantu bangi ne bajja okulaba ebibaddewo. 155:15 a nny 9 b nny 16, 18; Mat 4:24Ekibiina ky’abantu ne kikuŋŋaana awali Yesu, naye bwe baalaba omusajja eyaliko ligyoni ng’ayambadde bulungi era ng’ategeera bulungi, ne batya nnyo.

16Abo abaaliwo ne babategeeza ebyatuuka ku musajja eyaliko ddayimooni n’ebyatuuka ku mbizzi. 17Awo abantu ne batandika okwegayirira Yesu abaviire!

18Yesu bwe yali ng’alinnya mu lyato, omusajja eyali abaddeko baddayimooni n’amwegayirira bagende bonna. 195:19 Mat 8:4Yesu n’atakkiriza, n’amugamba nti, “Ddayo ewammwe mu bantu bo obabuulire ebintu byonna Mukama by’akukoledde era nga bw’akusaasidde.” 205:20 Mat 4:25; Mak 7:31Awo omusajja oyo n’agenda ng’atambula mu Dekapoli5:20 dekapoli kitegeeza ebibuga kkumi ebiri awamu (ebibuga eby’omu kitundu ekyo) ng’abuulira abantu Katonda bye yali amukoledde byonna. Bonna abaabiwulira ne bawuniikirira nnyo.

Omuwala Eyali Afudde, n’Omukazi Omulwadde

215:21 a Mat 9:1 b Mak 4:1Awo Yesu n’awunguka mu lyato nate n’atuuka emitala w’ennyanja. Abantu bangi ne bakuŋŋaanira w’ali ku lubalama lw’ennyanja. 225:22 nny 35, 36, 38; Luk 13:14; Bik 13:15; 18:8, 17Omukulu w’ekkuŋŋaaniro erinnya lye Yayiro n’ajja n’agwa w’ali, 235:23 Mat 19:13; Mak 6:5; 7:32; 8:23; 16:18; Luk 4:40; 13:13; Bik 6:6n’amwegayirira nnyo ng’agamba nti, “Muwala wange abulako katono okufa. Nkwegayiridde jjangu omukwateko omuwonye.”

24Awo Yesu n’agenda naye n’ekibiina ky’abantu kinene ne kimugoberera nga bagenda bamunyigiriza. 255:25 Lv 15:25-30Mu kibiina omwo mwalimu omukazi eyali amaze emyaka kkumi n’ebiri nga mulwadde ekikulukuto ky’omusaayi. 26Yali yeewuubye mu basawo bangi abaamujanjabanga okumala emyaka egyo gyonna; ne byonna bye yalina nga bimuweddeko, obulwadde ne butawona wabula okweyongera obweyongezi. 27Yali awulidde ebikwata ku Yesu. Bw’atyo n’ajja nga yeenyigiriza mu kibiina ky’abantu n’atuuka emabega wa Yesu, n’akoma ku kyambalo kye. 285:28 Mat 9:20Kubanga yagamba mu mutima gwe nti, “Ne bwe nnaakoma obukomi ku kyambalo kye nzija kuwona.” 295:29 nny 34Awo olwakikomako, amangwago ekikulukuto ky’omusaayi ne kikalira n’ategeerera ddala ng’awonye.

305:30 Luk 5:17; 6:19Amangwago Yesu n’awulira ng’amaanyi agamuvuddemu, n’akyukira ekibiina ky’abantu n’abuuza nti, “Ani akutte ku kyambalo kyange?”

31Naye abayigirizwa be ne bamuddamu nti, “Ku bantu abangi bati abakunyigiriza oyinza otya okubuuza nti, ‘Ani ankutteko?’ ”

32Naye Yesu ne yeetoolooza amaaso ge mu bonna alabe oyo amukutteko. 33Awo omukazi bwe yategeera ekituuseewo n’ajja eri Yesu ng’atidde nnyo era ng’akankana, n’agwa awo mu maaso ga Yesu n’amutegeeza amazima gonna. 345:34 a Mat 9:22 b Bik 15:33Yesu n’agamba omukazi nti, “Omuwala, okukkiriza kwo kukuwonyezza, genda mirembe obulwadde bwo buwonedde ddala.”

355:35 nny 22Naye yali akyayogera n’omukazi ababaka ne batuuka nga bava mu maka g’omukulu w’ekuŋŋaaniro, ne babikira Yayiro nti, “Omuwala afudde, noolwekyo tekikyetaagisa kuteganya Muyigiriza.”

36Yesu n’awulira ebigambo ebyayogerwa wabula n’agamba omukulu w’ekkuŋŋaaniro nti, “Totya, ggwe kkiriza bukkiriza.”

375:37 Mat 4:21Awo Yesu n’aziyiza ekibiina kyonna okugenda naye, okuggyako Peetero ne Yakobo ne Yokaana muganda wa Yakobo. 385:38 nny 22Bwe baatuuka mu nju y’omukulu w’ekkuŋŋaaniro, n’alaba okwaziirana ng’abantu bakaaba nga bakuba ebiwoobe. 395:39 Mat 9:24Bwe yayingira mu nju n’agamba abantu nti, “Mwaziiranira ki n’okukuba ebiwoobe? Omwana tafudde naye yeebase bwebasi!” 40Awo abantu bonna ne bamusekerera nnyo.

Naye n’abagamba bonna bafulume mu nju. N’atwala abazadde b’omwana n’abayigirizwa be abasatu n’ayingira nabo mu kisenge omwana mwe yali. 415:41 a Mak 1:31 b Luk 7:14; Bik 9:40Yesu n’akwata omwana ku mukono n’amugamba nti, “Talisa kumi!” amakulu nti, “Omuwala golokoka!” 42Amangwago omuwala eyali aweza emyaka kkumi n’ebiri, n’ayimirira n’atambulatambula. Abaaliwo ne bawuniikirira nnyo. 435:43 Mat 8:4Naye Yesu n’abakuutira nnyo baleme okubuulirako omuntu yenna. Awo n’abalagira bawe omwana ekyokulya.