Pilda viticultorilor
(Mt. 21:33-46; Lc. 20:9-19)
1Apoi a început să le vorbească în pilde:
– Un om a plantat o vie. A împrejmuit‑o cu un gard, a săpat un teasc și a construit un turn de pază.1 Vezi Is. 5:1-2, 7. Apoi a arendat‑o unor viticultori și a plecat într‑o călătorie. 2La vremea potrivită a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei din roadele viei. 3Viticultorii însă l‑au apucat, l‑au bătut și l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. 4Stăpânul a trimis apoi la ei un alt sclav, dar și pe acela l‑au lovit peste cap și l‑au umilit. 5A trimis apoi un altul, dar pe acela l‑au omorât, și apoi încă mulți alții, dintre care pe unii i‑au bătut, iar pe alții i‑au omorât.
6Singurul pe care‑l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l‑a trimis la ei, zicând: „Pe fiul meu îl vor respecta!“ 7Dar viticultorii aceia și‑au zis între ei: „Acesta este moștenitorul! Haideți să‑l omorâm și moștenirea va fi a noastră!“ 8Și l‑au apucat, l‑au omorât și l‑au scos afară din vie.
9Așadar, ce va face stăpânul viei? El va veni și‑i va nimici pe viticultori, iar via o va da altora. 10N‑ați citit cuvântul acesta în Scriptură:
„Piatra pe care au respins‑o zidarii
a devenit Piatra din capul unghiului.
11Domnul a făcut acest lucru
și este minunat în ochii noștri!“?10-11 Vezi Ps. 118:22, 23.
12Ei căutau să pună mâna pe El, dar le‑a fost frică de mulțime; căci știau că împotriva lor spusese Isus pilda. Așa că L‑au lăsat și au plecat.
Tributul datorat Cezarului
(Mt. 22:15-22; Lc. 20:20-26)
13I‑au trimis la El pe câțiva dintre farisei și dintre irodieni13 Susținători ai dinastiei irodiene (37 î.Cr.–93 d.Cr.) și partizani ai romanilor, cu sprijinul cărora domnea dinastia irodiană. Irodienii erau favorabili tributului, pe când fariseii erau niște naționaliști moderați, care nu agreau tributul. ca să‑L prindă în cursă cu vorba.
14Ei au venit și I‑au zis:
– Învățătorule, știm că ești adevărat14 Sau: știm că ești sincer. și că nu‑Ți pasă de nimeni, căci nu Te uiți la fața oamenilor,14 Cu sensul de: nu ești părtinitor. ci‑i înveți calea lui Dumnezeu potrivit cu adevărul. Se cuvine să plătim tribut Cezarului14, 16-17 Titlu purtat de împărații romani, preluat de la Gaius (sau Caius) Julius Caesar (100–44 î.Cr.), cel care a jucat un rol cheie în evenimentele care au dus la desființarea Republicii Romane și începutul Imperiului Roman. Octavian/Augustus (27 î.Cr.–14 d.Cr.), primul împărat roman, își ia titlul de Imperator Caesar Augustus, titlu pe care îl vor purta și împărații de mai târziu. sau nu? Să plătim sau să nu plătim?
15El însă, înțelegând ipocrizia lor, le‑a zis:
– De ce Mă puneți la încercare? Aduceți‑Mi un denar15 Moneda romană obișnuită în acele vremuri. Pe o parte avea chipul împăratului roman, cu inscripția Ti(berius) Caesar Divi(ni) Augus(ti) F(ilius) Augustus (adică Tiberius, Caesar, fiul Divinului August, Augustus), iar pe cealaltă imaginea Liviei (mama lui Tiberius) cu inscripția Pontifex Maximus (Mare Preot). De vreme ce Augustus a fost declarat divin de către Senatul Roman, Tiberius avea pretenția că este fiu de dumnezeu. Pentru valoarea denarului, vezi nota de la 6:37., să‑l văd!
16Ei I‑au adus.
Isus le‑a zis:
– Chipul acesta și inscripția, ale cui sunt?
Ei I‑au zis:
– Ale Cezarului.
17Isus le‑a zis:
– Dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!17 Probabil o aluzie la pretenția afirmației de pe monedă. Vezi nota de la v. 15.
Ei erau foarte uimiți de El.
Despre înviere
(Mt. 22:23-33; Lc. 20:27-40)
18Apoi au venit la El saducheii18 Saducheii formau gruparea cea mai influentă pe plan politic, membrii ei făcând parte din familiile preoțești. Ei respingeau învățăturile despre înviere, îngeri și duhuri (vezi F.A. 23:8 și Flavius Josephus, Istoria II.8.14; Antichități XVIII.1.4)., care zic că nu există înviere, și L‑au întrebat:
19– Învățătorule, Moise ne‑a scris: „Dacă fratele cuiva moare și lasă în urmă o soție, dar fără să lase vreun copil, fratele lui s‑o ia de soție pe văduvă și să‑i ridice un urmaș19-22 Lit.: o sămânță. fratelui său.“19 Vezi Deut. 25:5-6. În conformitate cu legea leviratului (lat.: levir, care înseamnă cumnat), fiul care avea să se nască era moștenitorul celui decedat, pentru a‑i duce numele mai departe, pentru a nu înstrăina posesiunea familiei și pentru a‑i asigura văduvei un trai liniștit. 20Erau deci șapte frați. Primul și‑a luat o soție, dar, când a murit, n‑a lăsat niciun urmaș. 21Al doilea a luat‑o de soție pe văduvă, dar și el a murit fără să lase vreun urmaș. Așa s‑a întâmplat și cu al treilea. 22Și niciunul dintre cei șapte n‑a lăsat un urmaș. La urmă, după ei toți, a murit și femeia. 23La înviere, când vor învia, soția căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut‑o de soție!
24Isus le‑a zis:
– Oare nu vă rătăciți voi tocmai pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? 25Căci atunci când învie dintre cei morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri. 26Iar cu privire la faptul că cei morți sunt înviați, n‑ați citit în Cartea lui Moise, acolo unde scrie despre rug, cum i‑a vorbit Dumnezeu, zicând: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.“26 Vezi Ex. 3:6.? 27El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii! Sunteți foarte rătăciți!
Cea mai mare poruncă
(Mt. 22:34-40; Lc. 10:25-28)
28Unul dintre cărturari venise și‑i auzise discutând.
Când a văzut că Isus le‑a răspuns bine, L‑a întrebat:
– Care este cea dintâi poruncă dintre toate?
29Isus a răspuns:
– Cea dintâi poruncă este: „Ascultă, Israel! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.29 Sau: Domnul este Dumnezeul nostru, Domnul este unul. 30Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta.“30 Vezi Deut. 6:4-5. Aceasta este cea dintâi poruncă. 31A doua este: „Să‑l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți.“31 Vezi Lev. 19:18. Nu există altă poruncă mai mare decât acestea.
32Cărturarul I‑a zis:
– Bine, Învățătorule! Este adevărat ceea ce ai spus, și anume că El este Unul singur, că nu este altul în afară de El 33și că a‑L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea și cu toată puterea și a‑l iubi pe semenul tău ca pe tine însuți înseamnă mult mai mult decât toate arderile‑de‑tot și decât toate jertfele.
34Când a văzut Isus că răspunsese cu înțelepciune, i‑a zis:
– Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.
Și nimeni nu mai îndrăznea să‑L întrebe nimic.
Al cui fiu este Cristos?
(Mt. 22:41-46; Lc. 20:41-44)
35În timp ce dădea învățătură în Templu, Isus a întrebat: „Cum de zic cărturarii despre Cristos că este fiul lui David? 36David însuși, prin36 Sau: în. Duhul Sfânt, a spus:
«Domnul I‑a zis Domnului meu:36 În TM (Ps. 110:1), termenii pentru Domnul sunt diferiți: Domnul (YHWH) I‑a zis Domnului meu (Adoni). În textul grecesc sunt folosiți aceiași termeni: Domnul (Kurios) I‑a zis Domnului (Kurios) meu.
‘Șezi la dreapta Mea,
până‑i voi pune pe dușmanii Tăi sub picioarele Tale!’»36 Vezi Ps. 110:1.
37David însuși Îl numește «Domn». Deci cum este El fiul lui?“
Mulțimea cea mare Îl asculta cu plăcere.
Modul de viață ipocrit al cărturarilor
(Mt. 23:1-7; Lc. 11:43-46; 20:45-47)
38În învățătura Lui spunea: „Feriți‑vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi, le plac saluturile în piețe, 39scaunele de onoare în sinagogi și locurile de onoare la mese. 40Ei devorează casele văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o condamnare mult mai mare.“
Văduva săracă și dărnicia ei
(Lc. 21:1-4)
41S‑a așezat în fața vistieriei41, 43 Cu referire la locul unde se aflau cutiile pentru daruri, daruri ce luau drumul vistieriei. Mișna (culegere de texte legislative, reflectând cinci secole de tradiție: 300 î.Cr.–200 d.Cr.) atestă existența a 13 astfel de cutii, în formă de cornuri de suflat, în Templu (tratatul Shekalim 6). Templului și Se uita cum punea mulțimea bani în vistierie. Mulți dintre cei bogați puneau mult. 42A venit și o văduvă săracă și a pus doi leptoni42 Un lepton (monedă grecească din cupru) era jumătate de codrant (pentru valoarea codrantului, vezi nota următoare) și a 128-a parte dintr‑un denar (pentru valoarea denarului, vezi nota de la 6:37)., care fac împreună un codrant42 Cea mai mică monedă romană din bronz; a 4-a parte dintr‑un as (vezi nota de la Mt. 10:29) și a 64-a dintr‑un denar (pentru valoarea denarului, vezi nota de la 6:37)..
43Isus i‑a chemat pe ucenicii Lui și le‑a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toți cei care au pus în vistierie, 44pentru că toți au pus din belșugul lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, întreaga ei sursă de trai.“
The Parable of the Tenants
1Jesus then began to speak to them in parables: “A man planted a vineyard. He put a wall around it, dug a pit for the winepress and built a watchtower. Then he rented the vineyard to some farmers and moved to another place. 2At harvest time he sent a servant to the tenants to collect from them some of the fruit of the vineyard. 3But they seized him, beat him and sent him away empty-handed. 4Then he sent another servant to them; they struck this man on the head and treated him shamefully. 5He sent still another, and that one they killed. He sent many others; some of them they beat, others they killed.
6“He had one left to send, a son, whom he loved. He sent him last of all, saying, ‘They will respect my son.’
7“But the tenants said to one another, ‘This is the heir. Come, let’s kill him, and the inheritance will be ours.’ 8So they took him and killed him, and threw him out of the vineyard.
9“What then will the owner of the vineyard do? He will come and kill those tenants and give the vineyard to others. 10Haven’t you read this passage of Scripture:
“ ‘The stone the builders rejected
has become the cornerstone;
11the Lord has done this,
and it is marvelous in our eyes’12:11 Psalm 118:22,23?”
12Then the chief priests, the teachers of the law and the elders looked for a way to arrest him because they knew he had spoken the parable against them. But they were afraid of the crowd; so they left him and went away.
Paying the Imperial Tax to Caesar
13Later they sent some of the Pharisees and Herodians to Jesus to catch him in his words. 14They came to him and said, “Teacher, we know that you are a man of integrity. You aren’t swayed by others, because you pay no attention to who they are; but you teach the way of God in accordance with the truth. Is it right to pay the imperial tax12:14 A special tax levied on subject peoples, not on Roman citizens to Caesar or not? 15Should we pay or shouldn’t we?”
But Jesus knew their hypocrisy. “Why are you trying to trap me?” he asked. “Bring me a denarius and let me look at it.” 16They brought the coin, and he asked them, “Whose image is this? And whose inscription?”
“Caesar’s,” they replied.
17Then Jesus said to them, “Give back to Caesar what is Caesar’s and to God what is God’s.”
And they were amazed at him.
Marriage at the Resurrection
18Then the Sadducees, who say there is no resurrection, came to him with a question. 19“Teacher,” they said, “Moses wrote for us that if a man’s brother dies and leaves a wife but no children, the man must marry the widow and raise up offspring for his brother. 20Now there were seven brothers. The first one married and died without leaving any children. 21The second one married the widow, but he also died, leaving no child. It was the same with the third. 22In fact, none of the seven left any children. Last of all, the woman died too. 23At the resurrection12:23 Some manuscripts resurrection, when people rise from the dead, whose wife will she be, since the seven were married to her?”
24Jesus replied, “Are you not in error because you do not know the Scriptures or the power of God? 25When the dead rise, they will neither marry nor be given in marriage; they will be like the angels in heaven. 26Now about the dead rising—have you not read in the Book of Moses, in the account of the burning bush, how God said to him, ‘I am the God of Abraham, the God of Isaac, and the God of Jacob’12:26 Exodus 3:6? 27He is not the God of the dead, but of the living. You are badly mistaken!”
The Greatest Commandment
28One of the teachers of the law came and heard them debating. Noticing that Jesus had given them a good answer, he asked him, “Of all the commandments, which is the most important?”
29“The most important one,” answered Jesus, “is this: ‘Hear, O Israel: The Lord our God, the Lord is one.12:29 Or The Lord our God is one Lord 30Love the Lord your God with all your heart and with all your soul and with all your mind and with all your strength.’12:30 Deut. 6:4,5 31The second is this: ‘Love your neighbor as yourself.’12:31 Lev. 19:18 There is no commandment greater than these.”
32“Well said, teacher,” the man replied. “You are right in saying that God is one and there is no other but him. 33To love him with all your heart, with all your understanding and with all your strength, and to love your neighbor as yourself is more important than all burnt offerings and sacrifices.”
34When Jesus saw that he had answered wisely, he said to him, “You are not far from the kingdom of God.” And from then on no one dared ask him any more questions.
Whose Son Is the Messiah?
35While Jesus was teaching in the temple courts, he asked, “Why do the teachers of the law say that the Messiah is the son of David? 36David himself, speaking by the Holy Spirit, declared:
“ ‘The Lord said to my Lord:
“Sit at my right hand
until I put your enemies
under your feet.” ’12:36 Psalm 110:1
37David himself calls him ‘Lord.’ How then can he be his son?”
The large crowd listened to him with delight.
Warning Against the Teachers of the Law
38As he taught, Jesus said, “Watch out for the teachers of the law. They like to walk around in flowing robes and be greeted with respect in the marketplaces, 39and have the most important seats in the synagogues and the places of honor at banquets. 40They devour widows’ houses and for a show make lengthy prayers. These men will be punished most severely.”
The Widow’s Offering
41Jesus sat down opposite the place where the offerings were put and watched the crowd putting their money into the temple treasury. Many rich people threw in large amounts. 42But a poor widow came and put in two very small copper coins, worth only a few cents.
43Calling his disciples to him, Jesus said, “Truly I tell you, this poor widow has put more into the treasury than all the others. 44They all gave out of their wealth; but she, out of her poverty, put in everything—all she had to live on.”
