Marcu 10 – NTLR & NSP

Despre divorț

(Mt. 19:1-9)

1Apoi a plecat de acolo și a venit în hotarele Iudeei și1 Unele mss nu conțin această conjuncție. dincolo de Iordan. Mulțimile s‑au adunat din nou în jurul Lui, iar El, după cum Îi era obiceiul, a început iarăși să‑i învețe.

2Niște farisei au venit la El ca să‑L pună la încercare și L‑au întrebat dacă îi este îngăduit unui soț să divorțeze de soția lui.

3Isus, răspunzând, le‑a zis:

– Ce v‑a poruncit Moise?

4Ei au zis:

– Moise a dat voie ca soțul să‑i scrie soției o scrisoare de despărțire și să divorțeze de ea4 O aluzie la Deut. 24:1..

5Dar Isus le‑a zis:

– Din cauza inimilor voastre împietrite v‑a scris el această poruncă, 6însă la începutul creației Dumnezeu „i‑a făcut bărbat și femeie“6 Vezi Gen. 1:27.. 7„De aceea bărbatul își va lăsa tatăl și mama și se va alipi de soția lui, 8iar cei doi vor fi un singur trup.“7-8 Vezi Gen. 2:24. Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. 9Deci, ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă!

10În casă, ucenicii L‑au întrebat iarăși cu privire la aceasta. 11El le‑a zis: „Oricine divorțează de soția lui și se căsătorește cu alta comite adulter împotriva ei. 12Și dacă o soție divorțează de soțul ei și se căsătorește cu altul, comite adulter.“

Isus și copilașii

(Mt. 19:13-15; Lc. 18:15-17)

13I‑au adus niște copilași, ca să Se atingă de ei, dar ucenicii i‑au mustrat. 14Isus însă, când a văzut acest lucru, S‑a indignat și le‑a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine! Nu‑i opriți, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei! 15Adevărat vă spun că oricine nu primește ca un copilaș Împărăția lui Dumnezeu, nicidecum nu va intra în ea!“ 16Apoi i‑a luat în brațe și i‑a binecuvântat punându‑Și mâinile peste ei.

Isus și tânărul bogat

(Mt. 19:16-30; Lc. 18:18-30)

17Tocmai când pornea la drum, a alergat la El un om care a căzut în genunchi înaintea Lui și L‑a întrebat:

– Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viață veșnică?

18Isus i‑a zis:

– De ce Mă numești „bun“? Nimeni nu este bun, decât Unul: Dumnezeu.18 Afirmația lui Isus este interpretată în moduri diferite: 1) unii comentatori consideră că Isus, deși știa foarte bine că este Dumnezeu, îi spune tânărului aceste cuvinte pentru a da dovadă de smerenie. 2) Alții susțin că, prin această afirmație, Isus neagă faptul că este bun și că este Dumnezeu. 3) O altă categorie de comentatori sunt de părere că întrebarea este una retorică, având rolul de a‑l determina pe tânăr să‑și clarifice îndoielile, să se gândească mai bine la cine este, de fapt, Isus și să acționeze în consecință. Cu alte cuvinte, Isus îi spune acestuia: „De vreme ce Mă numești «bun» și știm cu toții că doar Dumnezeu este bun, presupun că știi foarte bine cine sunt.“ Această interpretare se încadrează bine în logica întregului context (v. 17-31): dacă Isus nu este bun și nu este Dumnezeu, atunci de ce I s‑ar adresa astfel, de ce L‑ar întreba cum poate să moștenească viață veșnică și, în cele din urmă, de ce și‑ar vinde toată averea ca să‑L urmeze? Dar dacă tânărul crede cu adevărat ceea ce spune, – că Isus este bun și, prin urmare, este Dumnezeu –, atunci se merită să facă orice sacrificiu ca să‑L urmeze. De asemenea, afirmația lui Isus trebuie înțeleasă atât în contextul evangheliei lui Marcu (vezi și 2:7, 10; 12:36-37; 14:62), cât și în contextul întregului NT, unde se afirmă explicit că Isus Cristos este Dumnezeu, este Una cu Tatăl (vezi, de ex., In. 1:1; 10:30; 14:9; Flp. 2:5-9; Evr. 1:3 etc.). 19Cunoști poruncile: „Să nu ucizi“, „Să nu comiți adulter“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Să nu păgubești pe nimeni“, „Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta.“19 Vezi Ex. 20:12-16; Deut. 5:16-20; 24:14.

20El I‑a spus:

– Învățătorule, pe toate acestea le‑am păzit încă din tinerețea mea.

21Uitându‑Se la el, Isus l‑a îndrăgit și i‑a zis:

– Îți lipsește un singur lucru: du‑te, vinde tot ce ai și dă săracilor, și vei avea astfel o comoară în cer. Apoi vino, urmează‑Mă!

22Mâhnit de aceste cuvinte, a plecat întristat, pentru că avea multe averi.

23Isus a privit în jur și le‑a zis ucenicilor Săi:

– Cât de greu va fi pentru cei bogați să intre în Împărăția lui Dumnezeu!

24Ucenicii au rămas uimiți de cuvintele Lui.

Isus le‑a zis iarăși:

– Copii, cât de greu este pentru cei ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! 25Este mai ușor să treacă o cămilă prin gaura acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu!

26Ei au rămas și mai uimiți și au zis unii către alții:

– Atunci cine poate fi mântuit?

27Uitându‑Se la ei, Isus a zis:

– Este imposibil pentru oameni, dar nu și pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.

28Petru a început să‑I zică:

– Iată, noi am lăsat totul și Te‑am urmat.

29Isus a răspuns:

– Adevărat vă spun că nu este nimeni care să‑și fi lăsat casă sau frați sau surori sau mamă sau tată sau copii sau ogoare de dragul Meu și de dragul Evangheliei 30și care să nu primească acum, în vremea aceasta, de o sută de ori mai mult case, frați, surori, mame, copii și ogoare, împreună cu persecuții, iar în veacul care vine, viață veșnică. 31Dar mulți dintre cei dintâi vor fi cei din urmă, iar cei din urmă vor fi cei dintâi.

Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa

(Mt. 20:17-19; Lc. 18:31-34)

32Ei erau pe drum și se suiau spre Ierusalim. Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau uimiți, iar cei care‑L urmau erau speriați. Isus i‑a luat din nou deoparte pe cei doisprezece și a început să le vorbească despre ce urma să I se întâmple: 33„Iată că ne suim spre Ierusalim și Fiul Omului va fi dat pe mâna conducătorilor preoților și a cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte și‑L vor da pe mâna neamurilor, 34care Îl vor batjocori, Îl vor scuipa, Îl vor biciui și‑L vor omorî. Dar după trei zile va învia.“

Cererea fiilor lui Zebedei

(Mt. 20:20-28; Lc. 22:24-27)

35Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei, au venit la El și I‑au zis:

– Învățătorule, dorim să faci pentru noi orice‑Ți vom cere.

36El i‑a întrebat:

– Ce doriți să fac pentru voi?

37Ei I‑au zis:

– Dă‑ne voie să ședem unul la dreapta și altul la stânga Ta, în slava Ta.

38Isus le‑a zis:

– Nu știți ce cereți! Puteți voi să beți paharul pe care îl beau Eu38-39 Figură de stil care se referă la a împărtăși soarta cuiva. Paharul simbolizează aici suferința cauzată de păcatul omenirii și de judecata lui Dumnezeu, pe care Isus avea să le ia asupra Lui (vezi, de ex., Is. 51:17; Ier. 25:15; Eze. 23:32-33 și Mc. 14:36; 15:34). sau să fiți botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu38 Vezi Lc. 12:50.?

39Ei I‑au zis:

– Putem!

Isus le‑a zis:

– Veți bea paharul pe care‑l voi bea Eu și veți fi botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu, 40dar dreptul de a sta la dreapta sau la stânga Mea nu ține de Mine să‑l dau, ci este pentru aceia cărora le‑a fost pregătit.

41Ceilalți zece, când au auzit, au început să fie indignați din cauza lui Iacov și a lui Ioan. 42Atunci Isus i‑a chemat la El și le‑a zis: „Știți că aceia care sunt considerați domnitorii neamurilor stăpânesc peste ele, iar mai marii lor își exercită autoritatea asupra lor. 43Dar între voi nu este așa! Dimpotrivă, oricine vrea să fie mai mare între voi, va fi slujitorul vostru, 44iar cel ce vrea să fie primul între voi, va fi sclavul tuturor. 45Căci Fiul Omului a venit nu ca să fie slujit, ci ca să slujească și să‑Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.“

Vindecarea orbului Bartimeu

(Mt. 20:29-34; Lc. 18:35-43)

46Au ajuns în Ierihon. Când a ieșit Isus din Ierihon, împreună cu ucenicii Lui și cu o mulțime mare de oameni, un cerșetor orb, pe nume Bartimeu, fiul lui Timeu, ședea lângă drum.

47Când a auzit el că este Isus din Nazaret, a început să strige și să zică:

– Fiul lui David47-48 Titlu mesianic. Vezi 2 Sam. 7:12-16; Is. 9:6-7. În iudaism exista o tradiție care spunea că Fiul lui David (Solomon, și mai târziu Mesia) are mari puteri de a vindeca (vezi Flavius Josephus, Antichități, 8.2.5)., Isuse, ai milă de mine!

48Mulți îl mustrau ca să tacă, dar el striga și mai tare:

– Fiul lui David, ai milă de mine!

49Isus S‑a oprit și a zis: „Chemați‑l!“ Ei l‑au chemat pe orb și i‑au zis: „Îndrăznește! Ridică‑te, căci te cheamă!“ 50El și‑a aruncat haina, a sărit în picioare și a venit la Isus.

51Atunci Isus, răspunzându‑i, a întrebat:

– Ce dorești să fac pentru tine?

Orbul I‑a zis:

– Rabuni51 Gr.: rabbouni. Unii comentatori sunt de părere că rabuni este un epitet reverențios, probabil forma de superlativ a lui rabbi; vezi nota de la 9:5. În textele din In. 1:38 și 20:16 atât rabbi, cât și rabbouni sunt traduse prin didaskalos (învățător), fără a se face vreo diferență între cei doi termeni. În literatura evreiască însă, rabbouni este folosit atât cu referire la Dumnezeu (Stăpânul, Domnul meu), cât și în sens secular, pentru a desemna anumiți lideri, nu neapărat învățători., să‑mi recapăt vederea!

52Isus i‑a zis:

– Du‑te! Credința ta te‑a vindecat.

Imediat el și‑a recăpătat vederea și L‑a urmat pe Isus pe drum.