Nouă Traducere În Limba Română

Maleahi 1:1-14

1O rostire a Cuvântului Domnului către Israel prin Maleahi.1 Sau: prin mesagerul Meu.

Întâietatea lui Iacov

2„V‑am iubit! zice Domnul. Dar voi întrebați: «Cum ne‑ai iubit?» N‑a fost Esau fratele lui Iacov? zice Domnul. Și totuși pe Iacov l‑am iubit, 3dar pe Esau l‑am urât. I‑am prefăcut munții într‑o pustietate, iar moștenirea lui am dat‑o șacalilor din pustie.“ 4Dacă Edom ar zice: „Suntem doborâți, dar ne vom întoarce și vom rezidi ruinele!“, atunci așa vorbește Domnul Oștirilor4 Ebr.: YHWH Țebaot. Termenul ebraic pentru oștiri se poate referi la: (1) oștirile lui Israel (Ex. 7:4; Ps. 44:9); (2) corpurile cerești (Gen. 2:1; Deut. 4:19; Is. 40:26); (3) îngeri (Ios. 5:14; 1 Regi 22:19; Ps. 148:2). Acest titlu face referire, probabil, la suveranitatea lui Dumnezeu peste orice putere din univers [peste tot în carte].: „Ce vor rezidi ei, voi dărâma Eu. Și vor fi numiți: «Teritoriul Răutății, Poporul pe care Domnul este indignat pentru totdeauna». 5Veți vedea lucrul acesta cu ochii voștri și veți zice: «Mărit să fie Domnul dincolo de hotarele lui Israel!»

Necredincioșia lui Israel

(1:6–2:16)

Un cuvânt de mustrare pentru preoți

6Un fiu îl cinstește pe tatăl său și un rob îi dă cinste stăpânului său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Și dacă sunt Stăpân, unde este teama față de Mine? vă spune Domnul Oștirilor vouă, preoților, care disprețuiți Numele Meu. Voi însă spuneți: «Cum Ți‑am disprețuit noi Numele?» 7Aducând pe altarul Meu hrană pângărită. Dar voi întrebați: «Cum Te‑am pângărit?» Spunând că masa Domnului este de disprețuit7 În sensul că nu contează ce fel de jertfă este adusă pe altar (vezi prima parte a v. 7).. 8Când aduceți ca jertfă animale oarbe, nu este acesta un lucru rău? Iar când aduceți animale șchioape sau bolnave, nu este acesta un lucru rău?8 Vezi Lev. 22:17-25. Încearcă să le aduci guvernatorului tău! Va fi el oare mulțumit de tine? Te va lua el în seamă? zice Domnul Oștirilor.

9Și acum, căutați fața lui Dumnezeu ca să‑Și arate bunăvoința față de noi. Vă va lua El în seamă de vreme ce mâinile voastre aduc astfel de daruri?9 Sau: noi! Vina este a voastră! Vă va lua El în seamă?, zice Domnul Oștirilor.

10O, de ar închide careva dintre voi porțile Templului, ca să nu mai aprindeți degeaba focul pe altarul Meu! Nu‑Mi găsesc nicio plăcere în voi, zice Domnul Oștirilor, și nu voi accepta niciun dar de mâncare din mâinile voastre. 11Căci de la răsăritul soarelui și până la asfințitul lui11 Sau: de la un capăt al pământului și până la celălalt. Numele Meu este mare printre neamuri. Și în orice loc se arde tămâie în cinstea Numelui Meu, și se aduc daruri de mâncare curate, căci Numele Meu este11 Verbele din acest verset pot fi redate și la timpul viitor: va fi, se va arde, se vor aduce, va fi, în TM verbul fiind fie omis, fie la modul participiu. mare printre neamuri, zice Domnul Oștirilor.

12Dar voi Îl batjocoriți, zicând: «Masa Domnului este pângărită și rodul ei este o hrană de disprețuit!12 Sau: Masa Domnului poate fi pângărită și rodul ei poate fi o hrană de disprețuit!» 13Voi ziceți: «Iată, ce osteneală!» și vă strâmbați la ea13 Sau: la El., zice Domnul Oștirilor. Apoi aduceți ce a fost luat prin jaf, ce este șchiop sau bolnav. Da, astfel de daruri de mâncare aduceți! Să le primesc Eu din mâinile voastre? zice Domnul. 14Blestemat să fie înșelătorul care are în turma sa un mascul sănătos și care, deși jură că‑l va aduce pe acesta, totuși îl jertfește Domnului pe cel cu meteahnă. Căci Eu sunt un Împărat mare, zice Domnul Oștirilor, și Numele Meu este de temut printre neamuri.

Chinese Contemporary Bible (Traditional)

瑪拉基書 1:1-14

1以下是耶和華藉瑪拉基以色列人的宣告。

耶和華愛以色列

2耶和華說:「我曾愛你們。」你們卻說:「你在何事上愛我們呢?」耶和華說:「以掃不是雅各的哥哥嗎?但我卻愛雅各3厭惡以掃。我使以掃的山嶺荒涼,把他的地業留給曠野的豺狼。」 4也許以掃的後代以東人會說:「我們現在雖然被毀,但我們要重建毀壞之處。」萬軍之耶和華卻這樣說:「他們儘管建造,但我必拆毀。他們的土地要被稱為『罪惡之地』,他們要被稱為『耶和華永遠惱怒之民。』」 5以色列人啊,你們必親眼看見這事,也必說:「願耶和華在以色列境外受尊崇!」

斥責祭司

6萬軍之耶和華對祭司說:「兒子應當尊敬父親,僕人應當敬畏主人。我是你們的父親,但你們對我的尊敬在哪裡呢?我是你們的主人,但你們對我的敬畏在哪裡呢?你們藐視我的名,卻狡辯說,『我們在何事上藐視過你的名呢?』 7你們把污穢的食物獻在我的祭壇上,還說,『我們在何事上玷污了你呢?』你們說耶和華的桌子是可藐視的。 8你們拿瞎眼、瘸腿和有病的牲畜來獻祭,難道這不是罪過嗎?你試試把這樣的東西送給你的省長,看他會不會悅納你、恩待你。這是萬軍之耶和華說的。」

9現在,你們祈求上帝向我們施恩吧!然而,你們獻上這樣的祭物,祂怎會垂聽你們的祈求呢? 10萬軍之耶和華說:「我真希望你們當中有人把殿門關上,免得你們在我祭壇上枉然點火。因為我不喜悅你們,也不接納你們的祭物。」 11萬軍之耶和華說:「從日出之地到日落之處,列國必尊崇我的名。世上每個角落都有人向我焚香,獻上潔淨的供物。因為我的名必受列國尊崇。 12可是,你們卻褻瀆我的名,竟然說我的桌子是污穢的,上面的祭物是可藐視的。 13你們不屑地說,『哼!這些事真麻煩!』這是萬軍之耶和華說的。你們把搶來的、瘸腿的、有病的獻給我,我豈能接納呢?這是耶和華說的。 14許願時說要獻上羊群中的公羊,後來卻拿傷殘的來獻給主,這種人該受咒詛!因為我是大君王,就是外族人也敬畏我的名。這是萬軍之耶和華說的。」