Credința centurionului
(Mt. 8:5-13)
1După ce Isus a terminat de spus toate aceste cuvinte în auzul poporului, a intrat în Capernaum. 2Un sclav al unui centurion2 Ofițer roman subaltern, comandant peste aproximativ 100 de oameni., sclav pe care acesta îl aprecia, era bolnav, aproape de moarte. 3Când centurionul a auzit despre Isus, i‑a trimis la El pe niște bătrâni3 Cei mai respectați bărbați ai comunității. ai iudeilor, ca să‑L roage să vină și să‑i vindece sclavul. 4Ei au venit la Isus și L‑au rugat stăruitor, zicând: „Este vrednic să‑i îndeplinești această cerere, 5căci iubește neamul nostru și el ne‑a construit sinagoga.“
6Isus a plecat împreună cu ei, dar n‑ajunsese prea departe de casă când centurionul i‑a trimis pe prietenii lui ca să‑I spună: „Doamne, nu Te mai deranja, căci nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu! 7De aceea nici nu m‑am considerat vrednic să vin eu însumi la Tine! Prin urmare, spune un cuvânt și fă astfel ca slujitorul meu să fie vindecat!7 Sau: Ci spune un cuvânt și să fie vindecat slujitorul meu! 8Căci și eu sunt un om pus sub autoritate și am soldați în subordinea mea. Îi spun unuia: «Du‑te!», și el se duce; și altuia: «Vino!», și el vine; și sclavului meu: «Fă asta!», și el face.“
9Isus a rămas uimit de el când a auzit aceste lucruri și S‑a întors spre mulțimea care‑L urma, zicând: „Vă spun că nici chiar în Israel n‑am găsit atâta credință!“
10Când cei trimiși s‑au întors acasă, l‑au găsit pe sclav însănătoșit.
Învierea fiului văduvei din Nain
11Curând după aceea, Isus S‑a dus într‑o cetate numită Nain, iar ucenicii Lui și o mare mulțime de oameni au mers cu El. 12Când S‑a apropiat de poarta cetății, iată că era dus la mormânt un mort, singurul fiu al mamei lui, care era văduvă. O mulțime destul de mare din cetate era împreună cu ea. 13Când a văzut‑o Domnul, I s‑a făcut milă de ea și i‑a zis: „Nu plânge!“
14Apoi S‑a apropiat și a atins sicriul14 De fapt, un fel de targă., iar cei care‑l duceau s‑au oprit. Isus a zis: „Tinere, ție îți vorbesc: ridică‑te!“ 15Cel mort s‑a ridicat și a început să vorbească, iar Isus l‑a dat mamei sale.
16Pe toți i‑a cuprins frica și Îl slăveau pe Dumnezeu, zicând: „Un mare profet S‑a ridicat între noi!“ și „Dumnezeu a venit în ajutorul16 Vezi nota de la 1:68. poporului Său!“ 17Vestea aceasta despre El s‑a răspândit în toată Iudeea17 Nu neapărat cu referire la regiunea cu același nume, ci la Iudeea ca patrie a iudeilor. și în întreaga vecinătate.
Isus și Ioan Botezătorul
(Mt. 11:2-19)
18Ucenicii lui Ioan l‑au anunțat pe acesta cu privire la toate aceste lucruri.
Ioan i‑a chemat pe doi dintre ucenicii săi 19și i‑a trimis la Domnul cu un mesaj, zicând:
– Tu ești Cel Care urmează să vină sau să așteptăm pe altul?
20Ei au venit deci la Isus și I‑au zis:
– Ioan Botezătorul ne‑a trimis la Tine să Te întrebăm: „Tu ești Cel Care urma să vină sau să așteptăm pe altul?“
21Chiar în ceasul acela Isus i‑a vindecat pe mulți de boli, de chinuri și de duhuri rele, și multor orbi le‑a dăruit vederea.
22Isus, răspunzând, le‑a zis:
– Duceți‑vă și anunțați‑l pe Ioan cu privire la lucrurile pe care le‑ați văzut și le‑ați auzit: cei orbi văd, cei ologi umblă, cei leproși22 Vezi prima notă de la 5:12. sunt curățiți22 Vezi a doua notă de la 5:12., cei surzi aud, cei morți sunt înviați, iar celor săraci li se vestește Evanghelia.22 Vezi Is. 29:18-21; 35:5-6; 61:1. 23Fericit este cel care nu se poticnește în Mine!
24După ce au plecat mesagerii lui Ioan, Isus a început să le vorbească mulțimilor despre Ioan: „Ce ați ieșit să vedeți în pustie? O trestie clătinată de vânt? 25Atunci, ce ați ieșit să priviți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine deosebite și trăiesc în lux sunt în palate! 26Atunci, ce ați ieșit să priviți? Un profet? Vă spun că da, și chiar mai mult decât un profet! 27Acesta este cel despre care a fost scris:
«Iată, îl trimit înaintea feței Tale pe mesagerul Meu,
care‑Ți va pregăti calea înaintea Ta!27 Vezi Mal. 3:1.»
28Vă spun că, între cei născuți din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan. Totuși, cel mai mic în Împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el.28 Isus face o comparație între reprezentanții a două ere, a două legăminte. Ioan Botezătorul face parte din era veche, a vechiului legământ, care a fost una pregătitoare. Noua eră, în care este inaugurată Împărăția lui Dumnezeu, este superioară celei vechi, la fel și reprezentanții ei; vezi Mt. 11:13.“
29Tot poporul care L‑a auzit, chiar și vameșii, au recunoscut dreptatea lui Dumnezeu, fiindcă fuseseră botezați cu botezul lui Ioan. 30Însă fariseii și învățătorii Legii au respins scopul30 Sau: planul. lui Dumnezeu pentru ei înșiși, nelăsându‑se botezați de el.
31„Așadar, cu cine îi voi asemăna pe oamenii acestei generații și asemenea cui sunt ei? 32Sunt asemenea unor copii care stau în piață și strigă unii la alții, zicând:
«V‑am cântat din fluier,
dar n‑ați dansat!
V‑am cântat de jale,
dar n‑ați bocit!»
33Căci a venit Ioan Botezătorul, nici mâncând pâine, nici bând vin, iar voi ziceți: «Are demon!» 34A venit Fiul Omului mâncând și bând, iar voi ziceți: «Iată un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor34 Vezi nota de la 5:30.!» 35Totuși, înțelepciunea a fost îndreptățită prin toți copiii ei.“
Femeia păcătoasă și pilda cu cei doi datornici
(Mt. 26:6-13; Mc. 14:3-9; In. 12:1-8)
36Unul dintre farisei L‑a rugat pe Isus să mănânce cu el. El a intrat în casa fariseului și S‑a așezat să mănânce. 37Și iată că o femeie păcătoasă din cetate, aflând că El era la masă în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu parfum. 38Stând în spate, lângă picioarele lui Isus, și plângând, ea a început să‑I stropească picioarele cu lacrimile ei și să le șteargă cu părul ei; și‑I săruta picioarele și I le ungea cu parfum.
39Când a văzut acest lucru, fariseul care‑L chemase la masă și‑a zis:
– Dacă Acesta ar fi profet, ar ști cine și ce fel de femeie este cea care‑L atinge, ar ști că este o păcătoasă!
40Isus, răspunzând, i‑a zis:
– Simone, am ceva să‑ți spun!
El a zis:
– Spune, Învățătorule!
41– Un anume cămătar avea doi datornici. Unul îi datora cinci sute de denari41 Plata obișnuită pentru o zi de muncă în Orientul Mijlociu, în sec. I, era de un denar pe zi (soldații romani primeau, de asemenea, un denar pe zi). Prin urmare, această datorie reprezenta salariul pe 20 de luni de muncă, luând în calcul șase zile lucrătoare pe săptămână., iar celălalt, cincizeci. 42Fiindcă n‑aveau cu ce să plătească, i‑a iertat pe amândoi. Prin urmare, care dintre ei îl va iubi mai mult?
43Simon, răspunzând, a zis:
– Presupun că acela căruia i‑a iertat mai mult!
Isus i‑a zis:
– Ai judecat corect.
44Apoi, întorcându‑Se către femeie, i‑a zis lui Simon:
– Vezi femeia aceasta? Eu am intrat în casa ta și tu nu Mi‑ai dat apă pentru spălat picioarele, dar ea Mi‑a stropit picioarele cu lacrimile ei și Mi le‑a șters cu părul ei. 45Tu nu Mi‑ai dat sărutare, dar ea, de când am intrat, nu încetează să‑Mi sărute picioarele. 46Tu nu Mi‑ai uns capul cu ulei, dar ea Mi‑a uns picioarele cu parfum. 47De aceea îți spun că păcatele ei cele multe sunt iertate. Astfel, ea a iubit mult. Dar cel căruia i se iartă puțin, iubește puțin.
48Apoi i‑a zis femeii:
– Păcatele îți sunt iertate!
49Cei ce ședeau la masă49 Israeliții și celelalte popoare din Orientul Mijlociu obișnuiau să mănânce în poziție semi-culcată, stând întinși pe podea și având în apropierea lor o masă scundă; corpul lor era poziționat perpendicular cu masa, cu capul mai aproape de masă decât picioarele [peste tot în carte]. au început să‑și zică între ei: „Cine este Acesta Care iartă și păcatele?!“
50Dar El i‑a zis femeii:
– Credința ta te‑a mântuit. Du‑te în pace!
La victoire sur la mort
(Mt 8.5-13)
1Après avoir dit au peuple tout ce qu’il avait à lui dire, Jésus se rendit à Capernaüm.
2Un officier romain avait un esclave malade, qui était sur le point de mourir. Or, son maître tenait beaucoup à lui. 3Quand il entendit parler de Jésus, l’officier envoya auprès de lui quelques responsables juifs pour le supplier de venir guérir son esclave. 4Ils vinrent trouver Jésus et ils le prièrent instamment : Cet homme, disaient-ils, mérite vraiment que tu lui accordes cette faveur. 5En effet, il aime notre peuple : il a même fait bâtir notre synagogue à ses frais.
6Jésus partit avec eux. Il n’était plus qu’à une faible distance de la maison quand l’officier envoya des amis pour lui dire : Seigneur, ne te donne pas tant de peine, car je ne remplis pas les conditions7.6 Ou : je ne suis pas digne. Voir Mt 8.8. pour te recevoir dans ma maison. 7C’est la raison pour laquelle je n’ai pas osé venir en personne te trouver. Mais, dis un mot et mon serviteur sera guéri. 8Car, moi-même, je suis un officier subalterne, mais j’ai des soldats sous mes ordres, et quand je dis à l’un : « Va ! », il va. Quand je dis à un autre : « Viens ! », il vient. Quand je dis à mon esclave : « Fais ceci ! », il le fait.
9En entendant ces paroles, Jésus fut rempli d’admiration pour cet officier : il se tourna vers la foule qui le suivait et dit : Je vous l’assure, nulle part en Israël, je n’ai trouvé une telle foi !
10Les envoyés de l’officier s’en retournèrent alors à la maison où ils trouvèrent l’esclave en bonne santé.
11Ensuite7.11 Certains manuscrits ont : le lendemain., Jésus se rendit dans une ville appelée Naïn7.11 Ville du sud-est de la Galilée, à une douzaine de kilomètres de Nazareth.. Ses disciples et une grande foule l’accompagnaient. 12Comme il arrivait à la porte de la ville, il rencontra un convoi funèbre : on enterrait le fils unique d’une veuve. Beaucoup d’habitants de la ville suivaient le cortège. 13Le Seigneur vit la veuve et il fut pris de pitié pour elle ; il lui dit : Ne pleure pas !
14Puis il s’approcha de la civière et posa sa main sur elle. Les porteurs s’arrêtèrent.
– Jeune homme, dit-il, je te l’ordonne, lève-toi !
15Le mort se redressa, s’assit et se mit à parler. Jésus le rendit à sa mère. 16Saisis d’une profonde crainte, tous les assistants louaient Dieu et disaient : Un grand prophète est apparu parmi nous !
Et ils ajoutaient : Dieu est venu prendre soin de son peuple !
17Cette déclaration concernant Jésus se répandit dans toute la Judée et dans les régions environnantes.
Jésus et Jean-Baptiste
(Mt 11.2-11)
18Jean fut informé par ses disciples de tout ce qui se passait. Il appela alors deux d’entre eux 19et les envoya auprès du Seigneur pour demander : Es-tu celui qui devait venir7.19 Voir Mt 11.3 et la note., ou bien devons-nous en attendre un autre ?
20Ces hommes se présentèrent à Jésus et lui dirent : C’est Jean-Baptiste qui nous envoie. Voici ce qu’il te fait demander : « Es-tu celui qui devait venir, ou bien devons-nous en attendre un autre ? »
21Or, au moment où ils arrivaient, Jésus guérit plusieurs personnes de diverses maladies et infirmités. Il délivra des gens qui étaient sous l’emprise d’esprits mauvais et rendit la vue à plusieurs aveugles. 22Il répondit alors aux envoyés : Retournez auprès de Jean et racontez-lui ce que vous avez vu et entendu : les aveugles voient, les paralysés marchent normalement, les lépreux sont purifiés, les sourds entendent, les morts ressuscitent, la Bonne Nouvelle est annoncée aux pauvres7.22 Es 35.5 ; 61.1.. 23Heureux celui qui ne perdra pas la foi à cause de moi !
24Après le départ des messagers de Jean, Jésus saisit cette occasion pour parler de Jean à la foule : Qu’êtes-vous allés voir au désert ? Un roseau agité çà et là par le vent ? 25Qui donc êtes-vous allés voir ? Un homme habillé avec élégance ? Ceux qui portent des habits somptueux et qui vivent dans le luxe habitent les palais royaux. 26Mais qu’êtes-vous donc allés voir au désert ? Un prophète ? Oui, assurément, et même bien plus qu’un prophète, c’est moi qui vous le dis. 27Car c’est celui dont il est écrit :
J’enverrai mon messager devant toi,
il te préparera le chemin7.27 Ml 3.1..
28Je vous l’assure : parmi tous les hommes qui sont nés d’une femme, il n’y en a pas de plus grand que Jean. Et pourtant, le plus petit dans le royaume de Dieu est plus grand que lui.
(Mt 11.16-19)
29Tous les gens du peuple et tous les collecteurs d’impôts qui ont écouté le message de Jean et se sont fait baptiser par lui ont reconnu que Dieu est juste. 30Mais les pharisiens et les enseignants de la Loi, qui ont refusé de se faire baptiser par lui, ont rejeté la volonté de Dieu à leur égard.
31A qui donc pourrais-je comparer les gens de notre temps ? A qui ressemblent-ils ? 32Ils sont comme des enfants assis sur la place du marché qui se crient les uns aux autres :
Quand nous avons joué de la flûte,
vous n’avez pas dansé !
Et quand nous avons chanté des airs de deuil,
vous ne vous êtes pas mis à pleurer !
33En effet, Jean-Baptiste est venu, il ne mangeait pas de pain, il ne buvait pas de vin. Qu’avez-vous dit alors ? « Il a un démon en lui ! ».
34Le Fils de l’homme est venu, il mange et boit, et vous vous écriez : « Cet homme ne pense qu’à faire bonne chère et à boire du vin, il est l’ami des collecteurs d’impôts et des pécheurs notoires. »
35Cependant, la sagesse de Dieu est reconnue comme telle par ceux qui la reçoivent.
L’amour, fruit du pardon
36Un pharisien invita Jésus à manger. Jésus se rendit chez lui et se mit à table. 37Survint une femme connue dans la ville pour sa vie dissolue. Comme elle avait appris que Jésus mangeait chez le pharisien, elle avait apporté un flacon d’albâtre7.37 Pierre blanchâtre dans laquelle on taillait des vases à parfum. rempli de parfum. 38Elle se tint derrière lui, à ses pieds7.38 Comme dans toute l’Antiquité, les invités étaient allongés sur des sortes de divans, les pieds vers l’extérieur du cercle.. Elle pleurait ; elle se mit à mouiller de ses larmes les pieds de Jésus ; alors elle les essuya avec ses cheveux et, en les embrassant, elle versait le parfum sur eux.
39En voyant cela, le pharisien qui l’avait invité se dit : Si cet homme était vraiment un prophète, il saurait quelle est cette femme qui le touche, que c’est quelqu’un qui mène une vie dissolue.
40Jésus lui répondit à haute voix : Simon, j’ai quelque chose à te dire.
– Oui, Maître, parle, répondit le pharisien.
41– Il était une fois un prêteur à qui deux hommes devaient de l’argent. Le premier devait cinq cents pièces d’argent ; le second cinquante7.41 Il s’agit de deniers. Le denier représentait le salaire journalier d’un ouvrier agricole.. 42Comme ni l’un ni l’autre n’avaient de quoi rembourser leur dette, il fit cadeau à tous deux de ce qu’ils lui devaient. A ton avis, lequel des deux l’aimera le plus ?
43Simon répondit : Celui, je suppose, auquel il aura remis la plus grosse dette.
– Voilà qui est bien jugé, lui dit Jésus.
44Puis, se tournant vers la femme, il reprit : Tu vois cette femme ? Eh bien, quand je suis entré dans ta maison, tu ne m’as pas apporté d’eau pour me laver les pieds7.44 Ce que les règles de l’hospitalité lui suggéraient.; mais elle, elle me les a arrosés de ses larmes et les a essuyés avec ses cheveux. 45Tu ne m’as pas accueilli en m’embrassant, mais elle, depuis que je suis entré, elle n’a cessé de couvrir mes pieds de baisers. 46Tu n’as pas versé d’huile parfumée sur ma tête, mais elle, elle a versé du parfum sur mes pieds. 47C’est pourquoi je te le dis : ses nombreux péchés lui ont été pardonnés, c’est pour cela qu’elle m’a témoigné tant d’amour. Mais celui qui a eu peu de choses à se faire pardonner ne manifeste que peu d’amour !
48Puis il dit à la femme : Tes péchés te sont pardonnés.
49Les autres invités se dirent en eux-mêmes : « Qui est donc cet homme qui ose pardonner les péchés ? »
50Mais Jésus dit à la femme : Parce que tu as cru en moi, tu es sauvée ; va en paix.
