Luca 24 – NTLR & NIRV

Învierea lui Isus

(Mt. 28:1-10; Mc. 16:1-8; In. 20:1-9)

1Dar în prima zi a săptămânii, dimineața, foarte devreme, ele au venit la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră. 2Au găsit rostogolită piatra de la intrarea mormântului, 3iar când au intrat, n‑au găsit trupul Domnului Isus. 4În timp ce erau nedumerite de acest lucru, iată că doi bărbați în haine strălucitoare au stat lângă ele. 5Îngrozite, ele și‑au plecat fețele la pământ. Dar ei le‑au zis: „De ce‑L căutați pe Cel Viu între cei morți? 6Nu este aici, ci a fost înviat! Amintiți‑vă ce v‑a spus pe când era încă în Galileea, 7când zicea că Fiul Omului trebuie să fie predat în mâinile păcătoșilor și să fie răstignit, iar a treia zi să învie.“ 8Și ele și‑au amintit cuvintele Lui.

9Când s‑au întors de la mormânt, i‑au anunțat toate aceste lucruri pe cei unsprezece și pe toți ceilalți. 10Cele care le‑au spus apostolilor aceste lucruri erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria – mama lui Iacov – și celelalte care erau împreună cu ele. 11Însă cuvintele acestea li s‑au părut basme, și nu le‑au crezut pe femei. 12Petru însă s‑a ridicat și a alergat la mormânt. Când s‑a aplecat să se uite înăuntru, a văzut doar fâșiile de pânză. Apoi a plecat acasă, uimit de ce s‑a întâmplat.

Pe drumul spre Emmaus

13În aceeași zi, iată că doi dintre ei se duceau spre un sat numit Emmaus, care era la o distanță de șaizeci de stadii13 Aproximativ 11 km. O stadie (gr.: stadios) măsura aproximativ 185 m. de Ierusalim. 14Aceștia discutau unul cu altul despre toate lucrurile care se întâmplaseră. 15În timp ce ei discutau și se întrebau, Isus Însuși S‑a apropiat și mergea alături de ei. 16Dar ochii lor erau împiedicați să‑L recunoască.

17El i‑a întrebat:

– Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi, mergând?

Ei s‑au oprit, mohorâți, 18iar unul dintre ei, pe nume Cleopa, răspunzând, I‑a zis:

– Tu ești singurul străin în Ierusalim, de nu știi ce s‑a întâmplat în el în zilele acestea?!

19El i‑a întrebat:

– Ce anume?

Ei I‑au răspuns:

– Cele privitoare la Isus din Nazaret, Care era un profet puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor. 20Și cum conducătorii preoților și conducătorii noștri L‑au dat să fie condamnat la moarte și L‑au răstignit. 21Noi însă speram că El este Cel Ce urma să‑l răscumpere pe Israel. Da, și pe lângă toate acestea, iată că aceasta este a treia zi de când s‑au întâmplat aceste lucruri! 22Mai mult, niște femei de‑ale noastre ne‑au lăsat înmărmuriți. Ele au fost dis‑de‑dimineață la mormânt 23și nu I‑au mai găsit trupul. Când au venit, ne‑au spus că au avut o viziune cu îngeri care le‑au spus că El trăiește. 24Unii din cei ce erau cu noi s‑au dus la mormânt și au găsit exact așa cum au spus femeile, dar pe El nu L‑au văzut.

25El le‑a zis:

– O, nesăbuiți și înceți la inimă mai sunteți când este vorba să credeți tot ce au spus profeții! 26Nu trebuia oare să sufere Cristosul aceste lucruri și să intre în slava Lui?

27Și, începând de la Moise și de la toți profeții, le‑a interpretat ce era scris cu privire la El în toate Scripturile.

28Când s‑au apropiat de satul în care mergeau, El S‑a făcut că vrea să meargă mai departe.

29Dar ei au stăruit de El, zicând:

– Rămâi cu noi, pentru că este spre seară și ziua este deja pe sfârșite!

Astfel, El a intrat să rămână cu ei. 30În timp ce ședea la masă cu ei, a luat pâinea și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt‑o și le‑a dat‑o. 31Atunci li s‑au deschis ochii și L‑au recunoscut, dar El S‑a făcut nevăzut dinaintea lor. 32Ei și‑au zis unul altuia: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum, când ne deschidea Scripturile?“ 33Și s‑au ridicat chiar în ceasul acela și s‑au întors la Ierusalim. Ei i‑au găsit pe cei unsprezece și pe cei care erau împreună cu ei, adunați laolaltă 34și zicând că într-adevăr Domnul a înviat și i S‑a arătat lui Simon. 35Și le‑au istorisit ce s‑a întâmplat pe drum și cum li S‑a făcut cunoscut la frângerea pâinii.

Isus li Se arată ucenicilor

(In. 20:19-23)

36În timp ce spuneau ei aceste lucruri, El Însuși a stat în mijlocul lor și le‑a zis: „Pace vouă!“ 37Îngroziți și înspăimântați, ei credeau că văd un duh. 38El le‑a zis: „De ce sunteți tulburați și de ce vi se ridică îndoieli în inima voastră? 39Uitați‑vă la mâinile și la picioarele Mele: Eu Însumi sunt! Atingeți‑Mă și vedeți: un duh n‑are carne și oase, așa cum vedeți că am Eu!“ 40Și zicând aceasta, le‑a arătat mâinile și picioarele Sale. 41Dar pentru că ei, de bucurie, tot nu credeau și erau uimiți, le‑a zis: „Aveți aici ceva de mâncare?“ 42I‑au dat o bucată de pește fript și un fagure de miere, 43iar El le‑a luat și le‑a mâncat înaintea lor.

44Apoi le‑a zis: „Acestea sunt lucrurile pe care vi le spuneam când încă eram cu voi, și anume că trebuie să se împlinească tot ceea ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi44 Adică Vechiul Testament, care era împărțit în trei secțiuni: Legea, Profeții și Scrierile, Psalmii constituind prima și cea mai mare porțiune a Scrierilor..“ 45Atunci le‑a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile, 46și le‑a zis: „Așa este scris, și anume Cristosul trebuia să sufere46 Vezi Ps. 22; Is. 53. și să învie dintre cei morți a treia zi46 Vezi Ps. 16:9-11; Is. 53:10-11; Iona 1:17 comparat cu Mt. 12:40., 47iar pocăința spre iertarea păcatelor să fie proclamată, în Numele Lui, tuturor neamurilor, începând din Ierusalim. 48Voi sunteți martori ai acestor lucruri. 49Iată, trimit peste voi promisiunea Tatălui Meu. Voi însă rămâneți în cetate până când veți fi îmbrăcați cu putere de sus!“

Înălțarea la cer

(Mc. 16:19-20; F.A. 1:9-11)

50Apoi i‑a condus afară, până spre Betania, și, ridicându‑Și mâinile, i‑a binecuvântat. 51În timp ce‑i binecuvânta, Isus S‑a depărtat de ei și a fost luat în cer. 52Ei I s‑au închinat și apoi s‑au întors la Ierusalim cu mare bucurie. 53Și tot timpul erau în Templu, lăudându53 Unele mss conțin: lăudându‑L, iar altele binecuvântându‑L. Alte mss combină cei doi termeni.-L și binecuvântându‑L pe Dumnezeu.

Amin.