Luca 20 – NTLR & SZ-PL

Nouă Traducere În Limba Română

Luca 20:1-47

Autoritatea lui Isus

(Mt. 21:23-27; Mc. 11:27-33)

1Într‑una din zile, în timp ce Isus dădea învățătură poporului în Templu și vestea Evanghelia, au venit conducătorii preoților și cărturarii, împreună cu bătrânii, 2și L‑au întrebat, zicând:

– Spune‑ne, cu ce autoritate faci aceste lucruri și cine Ți‑a dat această autoritate?

3Isus, răspunzând, le‑a zis:

– Vă voi întreba și Eu un lucru. Spuneți‑Mi: 4botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?

5Ei însă discutau între ei, zicând:

– Dacă vom răspunde: „Din cer!“, va întreba: „Atunci de ce nu l‑ați crezut?“, 6iar dacă vom răspunde: „De la oameni!“, tot poporul ne va ucide cu pietre, fiindcă este convins că Ioan a fost un profet.

7Așa că I‑au răspuns că ei nu știu de unde era.

8Atunci Isus le‑a zis:

– Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.

Pilda viticultorilor

(Mt. 21:33-46; Mc. 12:1-12)

9Apoi a început să spună poporului următoarea pildă:

– Un om a plantat o vie9 Vezi Is. 5:1-7., a arendat‑o unor viticultori și a plecat într‑o călătorie pentru un timp îndelungat. 10La vremea potrivită a trimis un sclav la viticultori, ca să‑i dea din rodul viei.

Viticultorii însă l‑au bătut și l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. 11Stăpânul a trimis un alt sclav, dar și pe acela l‑au bătut și, după ce l‑au umilit, l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. 12A mai trimis un al treilea, dar și pe acesta l‑au rănit și l‑au alungat.

13Atunci stăpânul viei a zis: „Ce să fac? Îl voi trimite pe fiul meu preaiubit. Poate că pe acesta îl vor respecta!“ 14Dar viticultorii, când l‑au văzut, și‑au zis unii altora: „Acesta este moștenitorul! Să‑l omorâm pentru ca moștenirea să fie a noastră!“ 15Și l‑au scos afară din vie și l‑au omorât.

Așadar, ce le va face stăpânul viei? 16El va veni și‑i va nimici pe viticultorii aceia, iar via o va da altora.

Când au auzit ei aceste cuvinte, au zis:

– Să nu se întâmple așa!

17Dar El, uitându‑Se la ei, a zis:

– Atunci ce înseamnă cuvântul acesta care a fost scris:

„Piatra pe care au respins‑o zidarii

a devenit Piatra din capul unghiului.“17 Vezi Ps. 118:22.?

18Oricine cade peste piatra aceea va fi zdrobit, iar pe acela peste care cade ea, îl va spulbera.

19Chiar în ceasul acela cărturarii și conducătorii preoților au căutat să pună mâna pe El, dar le‑a fost frică de popor. Căci știau că împotriva lor spusese această pildă.

Tributul datorat Cezarului

(Mt. 22:15-22; Mc. 12:13-17)

20Atunci L‑au urmărit îndeaproape și au trimis niște oameni perfizi, care se prefăceau că sunt drepți, ca să‑L prindă cu vorba și să‑L poată da astfel pe mâna conducerii și autorității guvernatorului.

21Aceștia L‑au întrebat:

– Învățătorule, știm că vorbești și‑i înveți pe oameni ce este drept, că nu ai în vedere fața oamenilor, 21 Cu sensul de: nu ești părtinitor. ci‑i înveți calea lui Dumnezeu potrivit cu adevărul. 22Se cuvine să plătim tribut Cezarului22, 24-25 Vezi nota de la 2:1. sau nu?

23El însă, observând viclenia lor, le‑a zis:

24– Arătați‑Mi un denar24 Moneda romană cea mai comună în acele vremuri. Pe o parte avea chipul împăratului roman, cu inscripția Ti(berius) Caesar Divi(ni) Augus(ti) F(ilius) Augustus (adică Tiberius, Caesar, fiul Divinului August, Augustus), iar pe cealaltă imaginea Liviei (mama lui Tiberius) cu inscripția Pontifex Maximus (Mare Preot). De vreme ce Augustus a fost declarat divin de către Senatul Roman, Tiberius avea pretenția că este fiu de dumnezeu. Pentru valoarea denarului, vezi nota de la 7:41.! Chipul și inscripția de pe el, ale cui sunt?

Ei au zis:

– Ale Cezarului.

25El le‑a zis:

– Prin urmare, dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!25 Probabil o aluzie la pretenția afirmației de pe monedă. Vezi nota de la 20:24.

26Astfel, ei n‑au putut să‑L prindă cu vorba înaintea poporului și, uimiți de răspunsul Lui, au tăcut.

Despre înviere

(Mt. 22:23-33; Mc. 12:18-27)

27Apoi s‑au apropiat niște saduchei27 Saducheii formau gruparea cea mai influentă pe plan politic, membrii ei făcând parte din familiile preoțești. Ei respingeau învățăturile despre înviere, îngeri și duhuri (vezi F.A. 23:8; Flavius Josephus, Istoria II.8.14 și Antichități XVIII.1.4)., care zic că nu există înviere, și L‑au întrebat:

28– Învățătorule, Moise ne‑a scris: „Dacă fratele cuiva moare, având o soție, dar fără să aibă copii, fratele lui s‑o ia de soție pe văduvă și să‑i ridice un urmaș28 Lit.: o sămânță. fratelui său.“28 Vezi Deut. 25:5-6. În conformitate cu legea leviratului (lat.: levir, cumnat), fiul care avea să se nască era moștenitorul celui decedat, pentru a‑i duce numele mai departe, pentru a nu înstrăina posesiunea familiei și pentru a‑i asigura văduvei un trai liniștit. 29Erau deci șapte frați. Primul, după ce și‑a luat o soție, a murit fără să aibă copii. 30Al doilea a luat‑o de soție pe văduvă, dar și acesta a murit fără să aibă copii. 31Al treilea a luat‑o și el de soție, și tot așa toți cei șapte. Ei n‑au lăsat în urmă copii și au murit. 32La urmă, a murit și femeia. 33Deci, la înviere, soția căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut‑o de soție!

34Isus le‑a zis:

– Oamenii34 Lit.: Fiii, cu referire atât la bărbați, cât și la femei. veacului acestuia se însoară și se mărită, 35dar cei care au fost considerați vrednici să aibă parte de veacul acela și de învierea dintre cei morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită, 36căci ei nici nu mai pot muri, pentru că sunt ca îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37Iar cu privire la faptul că cei morți sunt înviați, însuși Moise a făcut cunoscut acest lucru, acolo unde scrie despre rug, când vorbește despre Domnul ca fiind Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov37 Vezi Ex. 3:6.. 38El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii, căci pentru El toți sunt vii.

39Atunci unii dintre cărturari, răspunzând, au zis:

– Învățătorule, bine ai zis!

40Căci nu mai îndrăzneau să‑L întrebe nimic.

Al cui fiu este Cristos?

(Mt. 22:41-46; Mc. 12:35-37)

41Însă El i‑a întrebat:

– Cum de zic ei despre Cristos că este fiul lui David? 42Căci David însuși, în cartea Psalmilor, spune:

„Domnul I‑a zis Domnului meu42 În TM (Ps. 110:1), termenii pentru Domnul sunt diferiți: Domnul (YHWH) I‑a zis Domnului meu (Adoni). În textul grecesc sunt folosiți aceiași termeni: Domnul (Kurios) I‑a zis Domnului (Kurios) meu.:

«Șezi la dreapta Mea,

43până‑i voi pune pe dușmanii Tăi

scăunaș43 Cu referire la scăunașul pe care un rege își odihnea picioarele, atunci când ședea pe tron (vezi 2 Cron. 9:18; Ps. 110:1). pentru picioarele Tale!»“43 Vezi Ps. 110:1.

44Așadar, David Îl numește „Domn“. Deci cum este El fiul lui?

Modul de viață ipocrit al cărturarilor

(Mt. 23:1-7; Mc. 12:38-39)

45Apoi le‑a vorbit ucenicilor în auzul întregului popor: 46„Păziți‑vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi și care iubesc saluturile în piețe, scaunele de onoare în sinagogi și locurile de onoare la mese. 47Ei devorează casele văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o condamnare mult mai mare.“

Słowo Życia

Łukasza 20:1-47

Podważanie autorytetu Jezusa

1Gdy Jezus ponownie znalazł się w świątyni i nauczał lud oraz głosił dobrą nowinę, najwyżsi kapłani, przywódcy religijni i starsi 2zapytali Go:

—Jakim prawem wyrzuciłeś ze świątyni sprzedawców? Kto dał ci taką władzę?

3—Ja też zadam wam pytanie—odparł.

4—Czy chrzest, do którego wzywał Jan Chrzciciel, pochodził od Boga, czy był tylko ludzkim wymysłem?

5Wtedy zaczęli się naradzać nad odpowiedzią:

—Jeśli powiemy, że pochodził od Boga, to zapyta nas: „Czemu go nie przyjęliście?”. 6A jeśli powiemy, że był ludzkim wymysłem, to tłumy obrzucą nas kamieniami, bo wszyscy wierzą, że Jan był prorokiem.

7—Nie potrafimy na to odpowiedzieć—rzekli w końcu.

8—Wobec tego i Ja nie odpowiem na wasze pytanie—odparł Jezus.

Przypowieść o dzierżawcach winnicy

9Następnie, zwracając się do wszystkich, opowiedział przypowieść:

—Pewien człowiek założył winnicę, po czym wynajął ją rolnikom, sam zaś wyjechał na długi czas. 10Gdy nastała pora zbiorów, wysłał jednego ze swoich ludzi, aby odebrał należną mu część plonów. Lecz rolnicy pobili posłańca i odesłali go z pustymi rękami. 11Właściciel wysłał więc innego pełnomocnika, lecz z nim postąpili podobnie—pobili go, znieważyli i odesłali z niczym. 12Potem posłał jeszcze trzeciego, ale jego także zranili i wyrzucili. 13„Co robić?”—zastanawiał się właściciel. „Już wiem! Wyślę mojego ukochanego syna. Przynajmniej jemu chyba okażą szacunek”. 14Lecz rolnicy, widząc nadchodzącego syna, powiedzieli sobie: „To ten, który ma przejąć winnicę. Zabijmy go, a winnica będzie nasza!”. 15Napadli go więc, wywlekli poza winnicę i zabili.

Co zrobi właściciel gdy się o tym dowie?—kontynuował Jezus. 16—Przyjdzie i ukarze wszystkich śmiercią, a winnicę da innym!

—Oby nie!—zawołali słuchacze.

17Wówczas Jezus spojrzał na nich uważnie i rzekł:

—A co znaczą te słowa Pisma:

„Kamień odrzucony przez budujących

stał się kamieniem węgielnym,

najważniejszym w całym budynku!”

18I dodał:

—Każdy, kto upadnie na ten kamień, roztrzaska się o niego, a jeśli on na kogoś spadnie, zetrze go na proch.

19Przywódcy religijni i najwyżsi kapłani zrozumieli, że to ich Jezus miał na myśli, opowiadając przypowieść o złych rolnikach. Dlatego chcieli Go natychmiast aresztować, ale obawiali się reakcji tłumu.

Płacenie podatków

20Postanowili więc sprowokować Go do jakiejś niefortunnej wypowiedzi. Potrzebny był im bowiem pretekst do oskarżenia Go przed rzymskim gubernatorem i aresztowania Go. Wysłali więc szpiegów, udających pobożnych ludzi, 21którzy zadali Mu takie pytanie:

—Nauczycielu! Wiemy, że nauczasz prawdy. Nie dostosowujesz się też do opinii ludzi ani do ich oczekiwań, lecz uczciwie nauczasz prawd Bożych. 22Powiedz nam więc, czy słusznie płacimy podatki Rzymowi, czy nie?

23Jezus, zdając sobie sprawę z ich podstępu, powiedział:

24—Pokażcie mi najpierw monetę. Czyją podobiznę i tytuł na niej widzicie?

—Cezara—odpowiedzieli.

25—Oddajcie więc cezarowi to, co jego, a Bogu—co należy do Boga!

26Nie udało im się więc na oczach ludzi sprowokować Go do jakiejś niefortunnej wypowiedzi na temat podatków. A zaskoczeni Jego odpowiedzią, zamilkli.

Po zmartwychwstaniu

27Wtedy przyszli do Jezusa saduceusze—przedstawiciele ugrupowania nauczającego, że nie będzie zmartwychwstania:

28—Nauczycielu!—zwrócili się do Jezusa. —Prawo Mojżesza naucza: „Jeśli umrze mężczyzna, nie pozostawiając potomstwa, jego brat powinien ożenić się z wdową po zmarłym i mieć z nią potomstwo”. 29Otóż żyło kiedyś siedmiu braci. Najstarszy z nich ożenił się, ale wkrótce zmarł, nie pozostawiając dzieci. 30Wówczas z wdową ożenił się drugi, 31potem trzeci brat, potem następny i kolejny—aż do siódmego—lecz wszyscy zmarli bezdzietnie. 32W końcu umarła także ta kobieta. 33Jeśli rzeczywiście umarli zmartwychwstaną, to czyją będzie wtedy żoną, skoro wszyscy bracia się z nią ożenili?

34—Ludzie żenią się i wychodzą za mąż tylko tu, na ziemi. —odpowiedział Jezus. 35—Natomiast ci, którzy okażą się godnymi nieba i zmartwychwstania, nie będą zawierać małżeństw. 36Pod tym względem będą podobni do aniołów: nie umrą po raz drugi i będą synami Boga, zmartwychwstałymi do nowego życia. 37A to, że umarli zmartwychwstają, udowodnił już Mojżesz. Opisując swoje spotkanie z Bogiem przy płonącym krzaku, nazywa Go „Bogiem Abrahama, Bogiem Izaaka i Bogiem Jakuba”. 38Bóg nie jest przecież Bogiem tych, którzy już nie istnieją!

Dla Niego wszyscy żyją.

39—Nauczycielu! Dobrze odpowiedziałeś!—przyznali stojący tam przywódcy religijni.

40I już nikt nie miał odwagi zadawać Mu więcej pytań.

Mesjasz—Synem Boga

41Wtedy Jezus zapytał ich:

—Dlaczego niektórzy twierdzą, że Mesjasz ma pochodzić z rodu króla Dawida? 42Przecież sam Dawid napisał o Nim w Księdze Psalmów:

„Bóg rzekł do mojego Pana:

Zasiądź po mojej prawej stronie,

43dopóki nie rzucę Ci pod nogi Twoich nieprzyjaciół”.

44Skoro Dawid nazwał Go Panem, to jak Mesjasz może być jego potomkiem?

45Tłum ludzi słuchał tych nauk z wielkim zainteresowaniem. Wtedy Jezus zwrócił się do uczniów:

46—Strzeżcie się przywódców religijnych! Oni lubią nosić wytworne szaty, oczekują wyrazów szacunku ze strony innych ludzi oraz najlepszych miejsc w synagogach i na przyjęciach. 47Bezwstydnie okradają biedne wdowy! Udają przy tym pobożnych i wygłaszają długie modlitwy, aby ukryć, kim są naprawdę. Tym większa spotka ich kara!