Luca 20 – NTLR & PEV

Nouă Traducere În Limba Română

Luca 20:1-47

Autoritatea lui Isus

(Mt. 21:23-27; Mc. 11:27-33)

1Într‑una din zile, în timp ce Isus dădea învățătură poporului în Templu și vestea Evanghelia, au venit conducătorii preoților și cărturarii, împreună cu bătrânii, 2și L‑au întrebat, zicând:

– Spune‑ne, cu ce autoritate faci aceste lucruri și cine Ți‑a dat această autoritate?

3Isus, răspunzând, le‑a zis:

– Vă voi întreba și Eu un lucru. Spuneți‑Mi: 4botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?

5Ei însă discutau între ei, zicând:

– Dacă vom răspunde: „Din cer!“, va întreba: „Atunci de ce nu l‑ați crezut?“, 6iar dacă vom răspunde: „De la oameni!“, tot poporul ne va ucide cu pietre, fiindcă este convins că Ioan a fost un profet.

7Așa că I‑au răspuns că ei nu știu de unde era.

8Atunci Isus le‑a zis:

– Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.

Pilda viticultorilor

(Mt. 21:33-46; Mc. 12:1-12)

9Apoi a început să spună poporului următoarea pildă:

– Un om a plantat o vie9 Vezi Is. 5:1-7., a arendat‑o unor viticultori și a plecat într‑o călătorie pentru un timp îndelungat. 10La vremea potrivită a trimis un sclav la viticultori, ca să‑i dea din rodul viei.

Viticultorii însă l‑au bătut și l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. 11Stăpânul a trimis un alt sclav, dar și pe acela l‑au bătut și, după ce l‑au umilit, l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. 12A mai trimis un al treilea, dar și pe acesta l‑au rănit și l‑au alungat.

13Atunci stăpânul viei a zis: „Ce să fac? Îl voi trimite pe fiul meu preaiubit. Poate că pe acesta îl vor respecta!“ 14Dar viticultorii, când l‑au văzut, și‑au zis unii altora: „Acesta este moștenitorul! Să‑l omorâm pentru ca moștenirea să fie a noastră!“ 15Și l‑au scos afară din vie și l‑au omorât.

Așadar, ce le va face stăpânul viei? 16El va veni și‑i va nimici pe viticultorii aceia, iar via o va da altora.

Când au auzit ei aceste cuvinte, au zis:

– Să nu se întâmple așa!

17Dar El, uitându‑Se la ei, a zis:

– Atunci ce înseamnă cuvântul acesta care a fost scris:

„Piatra pe care au respins‑o zidarii

a devenit Piatra din capul unghiului.“17 Vezi Ps. 118:22.?

18Oricine cade peste piatra aceea va fi zdrobit, iar pe acela peste care cade ea, îl va spulbera.

19Chiar în ceasul acela cărturarii și conducătorii preoților au căutat să pună mâna pe El, dar le‑a fost frică de popor. Căci știau că împotriva lor spusese această pildă.

Tributul datorat Cezarului

(Mt. 22:15-22; Mc. 12:13-17)

20Atunci L‑au urmărit îndeaproape și au trimis niște oameni perfizi, care se prefăceau că sunt drepți, ca să‑L prindă cu vorba și să‑L poată da astfel pe mâna conducerii și autorității guvernatorului.

21Aceștia L‑au întrebat:

– Învățătorule, știm că vorbești și‑i înveți pe oameni ce este drept, că nu ai în vedere fața oamenilor, 21 Cu sensul de: nu ești părtinitor. ci‑i înveți calea lui Dumnezeu potrivit cu adevărul. 22Se cuvine să plătim tribut Cezarului22, 24-25 Vezi nota de la 2:1. sau nu?

23El însă, observând viclenia lor, le‑a zis:

24– Arătați‑Mi un denar24 Moneda romană cea mai comună în acele vremuri. Pe o parte avea chipul împăratului roman, cu inscripția Ti(berius) Caesar Divi(ni) Augus(ti) F(ilius) Augustus (adică Tiberius, Caesar, fiul Divinului August, Augustus), iar pe cealaltă imaginea Liviei (mama lui Tiberius) cu inscripția Pontifex Maximus (Mare Preot). De vreme ce Augustus a fost declarat divin de către Senatul Roman, Tiberius avea pretenția că este fiu de dumnezeu. Pentru valoarea denarului, vezi nota de la 7:41.! Chipul și inscripția de pe el, ale cui sunt?

Ei au zis:

– Ale Cezarului.

25El le‑a zis:

– Prin urmare, dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!25 Probabil o aluzie la pretenția afirmației de pe monedă. Vezi nota de la 20:24.

26Astfel, ei n‑au putut să‑L prindă cu vorba înaintea poporului și, uimiți de răspunsul Lui, au tăcut.

Despre înviere

(Mt. 22:23-33; Mc. 12:18-27)

27Apoi s‑au apropiat niște saduchei27 Saducheii formau gruparea cea mai influentă pe plan politic, membrii ei făcând parte din familiile preoțești. Ei respingeau învățăturile despre înviere, îngeri și duhuri (vezi F.A. 23:8; Flavius Josephus, Istoria II.8.14 și Antichități XVIII.1.4)., care zic că nu există înviere, și L‑au întrebat:

28– Învățătorule, Moise ne‑a scris: „Dacă fratele cuiva moare, având o soție, dar fără să aibă copii, fratele lui s‑o ia de soție pe văduvă și să‑i ridice un urmaș28 Lit.: o sămânță. fratelui său.“28 Vezi Deut. 25:5-6. În conformitate cu legea leviratului (lat.: levir, cumnat), fiul care avea să se nască era moștenitorul celui decedat, pentru a‑i duce numele mai departe, pentru a nu înstrăina posesiunea familiei și pentru a‑i asigura văduvei un trai liniștit. 29Erau deci șapte frați. Primul, după ce și‑a luat o soție, a murit fără să aibă copii. 30Al doilea a luat‑o de soție pe văduvă, dar și acesta a murit fără să aibă copii. 31Al treilea a luat‑o și el de soție, și tot așa toți cei șapte. Ei n‑au lăsat în urmă copii și au murit. 32La urmă, a murit și femeia. 33Deci, la înviere, soția căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut‑o de soție!

34Isus le‑a zis:

– Oamenii34 Lit.: Fiii, cu referire atât la bărbați, cât și la femei. veacului acestuia se însoară și se mărită, 35dar cei care au fost considerați vrednici să aibă parte de veacul acela și de învierea dintre cei morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită, 36căci ei nici nu mai pot muri, pentru că sunt ca îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37Iar cu privire la faptul că cei morți sunt înviați, însuși Moise a făcut cunoscut acest lucru, acolo unde scrie despre rug, când vorbește despre Domnul ca fiind Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov37 Vezi Ex. 3:6.. 38El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii, căci pentru El toți sunt vii.

39Atunci unii dintre cărturari, răspunzând, au zis:

– Învățătorule, bine ai zis!

40Căci nu mai îndrăzneau să‑L întrebe nimic.

Al cui fiu este Cristos?

(Mt. 22:41-46; Mc. 12:35-37)

41Însă El i‑a întrebat:

– Cum de zic ei despre Cristos că este fiul lui David? 42Căci David însuși, în cartea Psalmilor, spune:

„Domnul I‑a zis Domnului meu42 În TM (Ps. 110:1), termenii pentru Domnul sunt diferiți: Domnul (YHWH) I‑a zis Domnului meu (Adoni). În textul grecesc sunt folosiți aceiași termeni: Domnul (Kurios) I‑a zis Domnului (Kurios) meu.:

«Șezi la dreapta Mea,

43până‑i voi pune pe dușmanii Tăi

scăunaș43 Cu referire la scăunașul pe care un rege își odihnea picioarele, atunci când ședea pe tron (vezi 2 Cron. 9:18; Ps. 110:1). pentru picioarele Tale!»“43 Vezi Ps. 110:1.

44Așadar, David Îl numește „Domn“. Deci cum este El fiul lui?

Modul de viață ipocrit al cărturarilor

(Mt. 23:1-7; Mc. 12:38-39)

45Apoi le‑a vorbit ucenicilor în auzul întregului popor: 46„Păziți‑vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi și care iubesc saluturile în piețe, scaunele de onoare în sinagogi și locurile de onoare la mese. 47Ei devorează casele văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o condamnare mult mai mare.“

La Parola è Vita

Luca 20:1-47

La parabola dei contadini

1Un giorno, mentre Gesù stava insegnando e predicando il Vangelo nel tempio, fu affrontato dai capi sacerdoti e dagli altri capi giudei, insieme con gli anziani. 2Gli chiesero con che diritto facesse quelle cose o chi lʼavesse autorizzato.

3«Prima di rispondere, voglio farvi io una domanda», rispose Gesù. 4«Secondo voi, Giovanni fu mandato da Dio o agiva semplicemente di sua iniziativa?»

5Essi cominciarono a discutere fra di loro: «Se diciamo che il messaggio di Giovanni era dʼispirazione divina, allora Gesù ci chiederà perché non gli abbiamo creduto. 6Se invece diciamo che Giovanni non fu mandato da Dio, la folla ci lincerà senzʼaltro, perché tutti sono convinti che era un profeta».

7Finalmente risposero: «Non lo sappiamo!»

8Allora Gesù disse: «In tal caso, neppure io risponderò alla vostra domanda».

9Poi Gesù si rivolse di nuovo alla folla e raccontò questa parabola: «Un uomo piantò una vigna e lʼaffittò ad alcuni contadini, poi partì per un paese lontano, dove rimase per lungo tempo. 10Al tempo della vendemmia, egli mandò uno dei suoi uomini dai contadini per ritirare la sua parte del raccolto. Ma i contadini lo picchiarono e lo mandarono indietro a mani vuote. 11Allora il padrone mandò un altro servo, ma accadde la stessa cosa; il poveretto fu picchiato e insultato e rimandato indietro a mani vuote. 12Il padrone volle mandare ancora un terzo uomo, che però subì la stessa sorte degli altri. Anchʼegli fu ferito e cacciato via.

13“Che posso fare?” si domandò allora il padrone. “Ma sì… manderò il mio carissimo figlio; senzʼaltro avranno rispetto di lui!”

14Ma quando i contadini videro arrivare il figlio del padrone, dissero: “Questa è lʼoccasione della nostra vita! Quel tipo erediterà la vigna, quando suo padre morirà. Avanti, uccidiamolo, così la proprietà sarà nostra!” 15Lo trascinarono, quindi, fuori dalla vigna e lo uccisero.

Secondo voi, che cosa farà il padrone? 16Ve lo dico io: verrà, ucciderà quei contadini e affitterà la vigna ad altri». «Non sia mai!» esclamarono i presenti.

17Gesù li guardò e disse: «Allora che intendono le Scritture, quando dicono: “La pietra scartata dai costruttori è diventata la pietra più importante”»?

18E aggiunse: «Chi inciamperà in quella pietra sarà frantumato; e quelli su cui cadrà, saranno ridotti in polvere».

Farisei e Sadducei

19Udita la storia di Gesù, i capi sacerdoti e i capi religiosi volevano arrestarlo immediatamente, perché si erano resi conto che stava parlando di loro. Infatti erano proprio loro i malvagi contadini della sua parabola. Tuttavia temevano che, se fossero stati proprio loro ad arrestarlo, si sarebbe scatenata una rivolta.

20Perciò cercarono di fargli dire qualcosa di compromettente da riferire al governatore romano e farlo quindi arrestare.

Considerando questa possibilità, mandarono delle spie dallʼaspetto di brave persone. 21Costoro dissero a Gesù: «Maestro, sappiamo che quello che tu insegni è giusto. Dici sempre la verità e non dai peso allʼapparenza degli uomini, ma insegni la volontà di Dio.

22Ora, dicci: è giusto pagare le tasse al governo romano?»

23Gesù, conoscendo la loro malafede, rispose:

24«Fatemi vedere una moneta. Di chi è il ritratto qui sopra? E di chi è il nome?»

Risposero: «Di Cesare, lʼimperatore romano».

25Allora Gesù concluse: «Quindi, date a Cesare ciò che è di Cesare, e date a Dio tutto ciò che è di Dio!»

26Così fallì il loro tentativo di comprometterlo agli occhi del popolo, anzi, sorpresi dalla sua risposta, non sapevano più che cosa dire.

27Allora alcuni Sadducei, quelli che dicevano che nessuno può risorgere dopo la morte, 28fecero a Gesù questa domanda: «Maestro, le leggi di Mosè stabiliscono che se un uomo muore senza figli, suo fratello dovrà sposarne la vedova e i loro figli apparterranno legalmente al morto, per mantenere il suo nome. 29Dunque, cʼera una famiglia di sette fratelli. Il maggiore si sposò e morì senza lasciare figli. 30Suo fratello, allora, sposò la vedova, ma anchʼegli morì senza figli. 31E così via, uno dopo lʼaltro, tutti e sette i fratelli la sposarono e morirono, sempre senza avere figli. 32Alla fine anche la donna morì. 33Ecco la domanda: alla risurrezione di chi sarà moglie quella donna, dato che tutti i fratelli lʼhanno avuta in moglie?!»

34-35Gesù rispose: «Il matrimonio è per la gente qui sulla terra, ma quando quelli che sono giudicati degni della risurrezione vanno in cielo, non si sposano, 36né possono più morire. In queste cose sono come angeli, e sono figli di Dio, perché sono risorti alla nuova vita dalla morte.

37-38Ma, per quanto riguarda la risurrezione, perfino gli scritti di Mosè ne sono una prova. Perché, quando Mosè descrive come Dio gli apparve nel cespuglio ardente, dice che: “il Signore è il Dio dʼAbramo, il Dio di Isacco e il Dio di Giacobbe”. Dicendo che Dio è il Dio di una persona, significa che questa persona è viva, non morta! Perciò, dal punto di vista di Dio, tutti gli uomini sono vivi».

39«Ben detto, Signore!» approvarono alcuni dottori della legge lì presenti.

40E questo mise fine alle loro domande, perché non avevano più coraggio di farne altre.

41Poi Gesù domandò loro: «Come mai dicono che Cristo, il Messia, deve essere discendente del re Davide? 42-43Davide stesso scrisse nel libro dei Salmi: “Dio disse al mio Signore, il Messia: Siedi alla mia destra, finché non ti abbia messo i nemici sotto i piedi”. 44Comʼè possibile che il Messia sia contemporaneamente discendente e Signore di Davide?»

45Poi, mentre la folla ascoltava, si rivolse ai discepoli e disse: 46«Diffidate di questi dottori della legge, perché a loro piace passeggiare avvolti in vesti dignitose e avere glʼinchini della gente, quando passano per strada. E come ci tengono ai posti dʼonore nelle sinagoghe e nei banchetti! 47Ma perfino mentre recitano lunghe preghiere con grande sfoggio di commozione, architettano i loro intrighi per truffare le vedove delle loro proprietà! Perciò, per questi uomini ci sarà la più severa condanna di Dio!»