Pilda văduvei stăruitoare
1Le‑a spus apoi o pildă despre faptul că trebuie să se roage întotdeauna și să nu se descurajeze.
2El a zis:
– Într‑o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea și de oameni nu‑i era rușine. 3În cetatea aceea era și o văduvă care tot venea la el și‑i zicea: „Fă‑mi dreptate în disputa cu acuzatorul meu!“ 4Pentru o vreme n‑a vrut să‑i facă dreptate, dar după aceea și‑a zis: „Chiar dacă nu mă tem de Dumnezeu și nici de oameni nu mi‑e rușine, 5totuși, pentru că această văduvă mă tot deranjează, îi voi face dreptate, ca să nu mai vină la nesfârșit și să mă bată la cap!“
6Apoi Domnul a zis:
– Să auziți ce zice judecătorul cel nedrept! 7Și oare Dumnezeu nu le va face dreptate aleșilor Săi, care strigă zi și noapte către El, cu toate că întârzie față de ei?! 8Vă spun că le va face dreptate în curând! Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credință8 Lit.: credința. pe pământ?
Pilda fariseului și a colectorului de taxe
9A mai spus și următoarea pildă pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt drepți și îi disprețuiau pe ceilalți:
10– Doi oameni s‑au dus la Templu să se roage; unul era fariseu, iar celălalt era vameș. 11Fariseul stătea în picioare și se ruga în11 Sau: despre. sine însuși astfel: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că eu nu sunt precum ceilalți oameni – tâlhari, nedrepți, adulterini – sau ca și vameșul acesta! 12Eu postesc de două ori pe săptămână12 Vezi nota de la 5:33. și dau zeciuială din tot ceea ce câștig!“ 13Vameșul însă stătea la distanță și nu îndrăznea nici măcar să‑și ridice ochii spre cer, ci se bătea pe piept, zicând: „Dumnezeule, îndură‑Te de mine, păcătosul!“ 14Eu vă spun că mai degrabă acesta s‑a coborât acasă îndreptățit, decât celălalt. Căci oricine se înalță pe sine, va fi smerit, iar cel ce se smerește, va fi înălțat!
Isus și copilașii
(Mt. 19:13-15; Mc. 10:13-16)
15I‑au adus și niște copilași ca să Se atingă de ei15 Cu scopul de a‑i binecuvânta (vezi Mc. 10:16)., dar ucenicii, când au văzut aceasta, i‑au mustrat.
16Isus însă i‑a chemat la Sine și a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu‑i opriți, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei! 17Adevărat vă spun că oricine nu primește ca un copilaș Împărăția lui Dumnezeu, nicidecum nu va intra în ea!“
Isus și conducătorul bogat
(Mt. 19:16-30; Mc. 10:17-31)
18Un anumit conducător L‑a întrebat, zicând:
– Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viață veșnică?
19Isus i‑a zis:
– De ce Mă numești „bun“? Nimeni nu este bun, decât Unul: Dumnezeu.19 Afirmația lui Isus este interpretată în moduri diferite: 1) unii comentatori consideră că Isus, deși știa foarte bine că este Dumnezeu, îi spune tânărului aceste cuvinte pentru a da dovadă de smerenie. 2) Alții susțin că, prin această afirmație, Isus neagă faptul că este bun și că este Dumnezeu. 3) O altă categorie de comentatori sunt de părere că întrebarea este una retorică, având rolul de a‑l determina pe tânăr să‑și clarifice îndoielile, să se gândească mai bine la cine este, de fapt, Isus și să acționeze în consecință. Cu alte cuvinte, Isus îi spune acestuia: „De vreme ce Mă numești «bun» și știm cu toții că doar Dumnezeu este bun, presupun că știi foarte bine cine sunt.“ Această interpretare se încadrează cel mai bine în logica întregului context (v. 18-30): dacă Isus nu este bun și nu este Dumnezeu, atunci de ce I s‑ar adresa astfel, de ce L‑ar întreba cum poate să moștenească viață veșnică și, în cele din urmă, de ce și‑ar vinde toată averea ca să‑L urmeze? Dar dacă tânărul crede cu adevărat ceea ce spune, – că Isus este bun și, prin urmare, este Dumnezeu –, atunci se merită să facă orice sacrificiu ca să‑L urmeze. De asemenea, afirmația lui Isus trebuie înțeleasă atât în contextul evangheliei lui Marcu (vezi și 2:7, 10; 12:36-37; 14:62), cât și în contextul întregului NT, unde se menționează explicit că Isus Cristos este Dumnezeu, este Una cu Tatăl (vezi, de ex., In. 1:1; 10:30; 14:9; Flp. 2:5-9; Evr. 1:3 etc.). 20Cunoști poruncile: „Să nu comiți adulter“, „Să nu ucizi“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta.“
21El a spus:
– Pe toate acestea le‑am păzit încă din tinerețea mea21 În iudaism un om devenea responsabil de păzirea poruncilor lui Dumnezeu la vârsta de 13 ani..
22Auzind aceasta, Isus i‑a zis:
– Îți mai lipsește un singur lucru: vinde tot ce ai și împarte săracilor, și vei avea astfel o comoară în ceruri. Apoi vino, urmează‑Mă!
23Când a auzit el aceste lucruri, s‑a întristat foarte tare, pentru că era foarte bogat.
24Isus a văzut că se întristase foarte tare și a zis:
– Cât de greu este pentru cei ce au bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! 25Căci este mai ușor să treacă o cămilă prin deschizătura acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu!
26Cei ce au auzit aceasta au zis:
– Atunci cine poate fi mântuit?
27El a zis:
– Ceea ce este imposibil pentru oameni este posibil pentru Dumnezeu.
28Atunci Petru I‑a zis:
– Iată, noi le‑am lăsat pe ale noastre și Te‑am urmat.
29El le‑a răspuns:
– Adevărat vă spun că nu este nimeni care să‑și fi lăsat casa sau soția sau frații sau părinții sau copiii de dragul Împărăției lui Dumnezeu 30și care să nu primească mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul care vine, viață veșnică.
Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa
(Mt. 20:17-19; Mc. 10:32-34)
31Apoi i‑a luat deoparte pe cei doisprezece și le‑a zis: „Iată că ne suim spre Ierusalim și toate cele scrise prin profeți despre Fiul Omului se vor împlini. 32Căci El va fi dat pe mâna neamurilor, va fi batjocorit, chinuit, scuipat 33și, după ce‑L vor biciui, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.“
34Ei n‑au înțeles nimic din aceste lucruri. Vorbirea aceasta era ascunsă de ei și nu pricepeau ce li se spunea.
Isus vindecă un orb lângă Ierihon
(Mt. 20:29-34; Mc. 10:46-52)
35În timp ce Isus Se apropia de Ierihon, un orb ședea lângă drum, cerșind. 36Când a auzit mulțimea trecând, orbul a întrebat ce se întâmplă. 37L‑au înștiințat că trece Isus nazarineanul.
38Atunci el a început să strige, zicând:
– Isuse, Fiul lui David38 Titlu mesianic [peste tot în carte]. Vezi 2 Sam. 7:12-16; Is. 9:6-7. În iudaism exista o tradiție care spunea că Fiul lui David (Solomon, mai întâi, și apoi Mesia) are mari puteri de a vindeca (vezi Flavius Josephus, Antichități, 8.2.5)., ai milă de mine!
39Cei ce mergeau înainte, îl mustrau ca să tacă, dar el striga și mai tare:
– Fiul lui David, ai milă de mine!
40Isus S‑a oprit și a poruncit să fie adus la El.
Când orbul s‑a apropiat, Isus l‑a întrebat:
41– Ce dorești să fac pentru tine?
El I‑a răspuns:
– Doamne, să‑mi recapăt vederea!
42Isus a zis:
– Recapătă‑ți vederea! Credința ta te‑a vindecat42 Vezi nota de la 7:50..
43Deodată el și‑a recăpătat vederea și L‑a urmat pe Isus, slăvindu‑L pe Dumnezeu. Tot poporul care văzuse acest lucru a dat laudă lui Dumnezeu.
1Un giorno, Gesù raccontò ai discepoli una storia per insegnar loro che bisogna pregare, pregare sempre, senza stancarsi, finché non si è esauditi:
2«In una città viveva un giudice, un uomo che non temeva Dio e non aveva rispetto per nessuno. 3Nella stessa città cʼera anche una vedova che si recava spesso dal giudice, chiedendo che le fosse resa giustizia, per un torto che aveva subìto. 4-5Per qualche tempo il giudice non ne volle sapere, ma lʼinsistenza dellʼaltra gli dava fastidio. Alla fine pensò: “Non temo Dio, e neppure gli uomini, ma questa donna mi sta proprio seccando! Vedrò che le sia fatta giustizia, così finalmente non verrà più a scocciarmi!”»
6Poi il Signore aggiunse: «Se perfino un cattivo giudice arriva a convincersi, dietro forti insistenze, 7volete che Dio non faccia sicuramente giustizia ai suoi figli che lo implorano giorno e notte? 8Certamente sì! Risponderà loro con prontezza. Ma quando io, il Messia, tornerò, quanti ne troverò che hanno fede (e pregano)?».
9Poi raccontò questa storia, diretta a certuni che in cuor loro sono convinti di essere giusti e disprezzano gli altri: 10«Due uomini andarono al tempio a pregare. Uno era un Fariseo ipocrita e pieno di sé, lʼaltro un esattore delle tasse disonesto. 11Lʼorgoglioso Fariseo se ne stava in piedi e pregava così: “Grazie Dio, perché non sono un peccatore come tutti gli altri, specialmente come quellʼesattore delle tasse là in fondo! Perché non imbroglio la gente, non commetto adulterio, 12digiuno due volte la settimana e offro al tempio la decima parte di tutto ciò che guadagno”.
13Lʼesattore, intanto, se ne stava a distanza e non osava neppure alzare gli occhi al cielo, mentre pregava, ma, battendosi il petto per il dolore, diceva: “O Dio, abbi pietà di me, peccatore!” 14Ebbene, ve lo dico io: fu questo peccatore, e non il Fariseo, a ritornare a casa perdonato! Perché lʼorgoglioso sarà umiliato, ma lʼumile sarà onorato!».
15Un giorno portarono a Gesù dei bambini, perché li toccasse e li benedicesse. Ma i discepoli cominciarono a sgridare quelli che li portavano.
16-17Gesù, invece, richiamò i bambini vicino a sé e disse ai discepoli: «Lasciate che i piccoli vengano da me, non mandateli via, perché il Regno di Dio appartiene a chi ha le stesse qualità di questi bambini. Chi non accoglie il Regno di Dio come un bambino, non vi entrerà».
18Una volta, uno dei capi religiosi gli fece questa domanda: «Buon Maestro, che devo fare per entrare in cielo?».
19«Ti rendi conto di ciò che dici, quando mi chiami “buono”?» gli chiese Gesù. «Soltanto Dio è veramente buono e nessun altro.
20Ma per quanto riguarda la tua domanda, tu sai bene che cosa dicono i dieci comandamenti: non commettere adulterio, non uccidere, non rubare, non dire il falso, onora i tuoi genitori e così via…» 21Lʼuomo rispose: «Ho sempre obbedito a tutti questi comandamenti fin da quando ero molto piccolo!».
22«Cʼè ancora una cosa che ti manca», aggiunse Gesù. «Vendi tutto ciò che hai e dà il denaro ai poveri. Così avrai un tesoro nel cielo; poi vieni e seguimi!».
23A queste parole, lʼuomo se ne andò via tristemente, perché era molto ricco.
24Gesù lo seguì con lo sguardo, mentre sʼallontanava, e disse ai discepoli: «Comʼè difficile per un ricco entrare nel Regno di Dio! 25È più facile che un cammello passi per la cruna di un ago, che un ricco entri nel Regno di Dio!»
26Quelli che lo ascoltavano, esclamarono: «Ma se è così difficile, chi dunque può essere salvato?».
27Gesù rispose: «Dio può fare ciò che per gli uomini è impossibile!».
28Allora, Pietro disse: «Ecco, noi abbiamo lasciato tutto e ti abbiamo seguito!» 29-30E Gesù replicò: «Vi assicuro che chiunque ha fatto come voi e ha lasciato casa, moglie, fratelli, genitori e figli per amore del Regno di Dio, sarà ricompensato molto di più in questa vita, e riceverà la vita eterna nel mondo che verrà».
31Poi, dopo aver riunito i dodici intorno a sé, Gesù disse loro: «Come sapete, stiamo andando a Gerusalemme. Quando saremo là, si avvereranno le predizioni che hanno scritto gli antichi profeti sul mio conto.
32Sarò consegnato ai pagani, che mi derideranno, mʼinsulteranno e mi sputeranno addosso. 33Poi mi frusteranno e mi uccideranno. Ma il terzo giorno risusciterò dalla morte».
34Essi però non capivano una parola di ciò che diceva. Per loro era come se parlasse per indovinelli.
35Mentre sʼavvicinavano a Gerico, videro un cieco che se ne stata seduto a lato della strada a chiedere lʼelemosina. 36Quando sentì passare la folla, il cieco chiese che cosa stesse accadendo. 37Gli dissero che stava passando Gesù di Nazaret. 38Il povero uomo allora cominciò a gridare: «Gesù, Figlio di Davide, abbi pietà di me!»
39La folla, che precedeva Gesù, cercò di farlo tacere, ma egli gridava ancora più forte: «Gesù, Figlio di Davide, abbi pietà di me!»
40Quando Gesù arrivò allʼaltezza del cieco si fermò: «Portatemi quellʼuomo là in fondo!» disse. Poi gli chiese: 41«Che cosa vuoi da me?» «Signore», implorò il cieco, «faʼ che io veda!»
42Allora Gesù disse: «Ebbene, che tu veda! La tua fede ti ha salvato». 43Immediatamente lʼuomo riacquistò la vista e seguì Gesù, lodando Dio. E tutti quelli che avevano assistito al miracolo glorificavano il Signore.