Pilda văduvei stăruitoare
1Le‑a spus apoi o pildă despre faptul că trebuie să se roage întotdeauna și să nu se descurajeze.
2El a zis:
– Într‑o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea și de oameni nu‑i era rușine. 3În cetatea aceea era și o văduvă care tot venea la el și‑i zicea: „Fă‑mi dreptate în disputa cu acuzatorul meu!“ 4Pentru o vreme n‑a vrut să‑i facă dreptate, dar după aceea și‑a zis: „Chiar dacă nu mă tem de Dumnezeu și nici de oameni nu mi‑e rușine, 5totuși, pentru că această văduvă mă tot deranjează, îi voi face dreptate, ca să nu mai vină la nesfârșit și să mă bată la cap!“
6Apoi Domnul a zis:
– Să auziți ce zice judecătorul cel nedrept! 7Și oare Dumnezeu nu le va face dreptate aleșilor Săi, care strigă zi și noapte către El, cu toate că întârzie față de ei?! 8Vă spun că le va face dreptate în curând! Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credință8 Lit.: credința. pe pământ?
Pilda fariseului și a colectorului de taxe
9A mai spus și următoarea pildă pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt drepți și îi disprețuiau pe ceilalți:
10– Doi oameni s‑au dus la Templu să se roage; unul era fariseu, iar celălalt era vameș. 11Fariseul stătea în picioare și se ruga în11 Sau: despre. sine însuși astfel: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că eu nu sunt precum ceilalți oameni – tâlhari, nedrepți, adulterini – sau ca și vameșul acesta! 12Eu postesc de două ori pe săptămână12 Vezi nota de la 5:33. și dau zeciuială din tot ceea ce câștig!“ 13Vameșul însă stătea la distanță și nu îndrăznea nici măcar să‑și ridice ochii spre cer, ci se bătea pe piept, zicând: „Dumnezeule, îndură‑Te de mine, păcătosul!“ 14Eu vă spun că mai degrabă acesta s‑a coborât acasă îndreptățit, decât celălalt. Căci oricine se înalță pe sine, va fi smerit, iar cel ce se smerește, va fi înălțat!
Isus și copilașii
(Mt. 19:13-15; Mc. 10:13-16)
15I‑au adus și niște copilași ca să Se atingă de ei15 Cu scopul de a‑i binecuvânta (vezi Mc. 10:16)., dar ucenicii, când au văzut aceasta, i‑au mustrat.
16Isus însă i‑a chemat la Sine și a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu‑i opriți, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei! 17Adevărat vă spun că oricine nu primește ca un copilaș Împărăția lui Dumnezeu, nicidecum nu va intra în ea!“
Isus și conducătorul bogat
(Mt. 19:16-30; Mc. 10:17-31)
18Un anumit conducător L‑a întrebat, zicând:
– Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viață veșnică?
19Isus i‑a zis:
– De ce Mă numești „bun“? Nimeni nu este bun, decât Unul: Dumnezeu.19 Afirmația lui Isus este interpretată în moduri diferite: 1) unii comentatori consideră că Isus, deși știa foarte bine că este Dumnezeu, îi spune tânărului aceste cuvinte pentru a da dovadă de smerenie. 2) Alții susțin că, prin această afirmație, Isus neagă faptul că este bun și că este Dumnezeu. 3) O altă categorie de comentatori sunt de părere că întrebarea este una retorică, având rolul de a‑l determina pe tânăr să‑și clarifice îndoielile, să se gândească mai bine la cine este, de fapt, Isus și să acționeze în consecință. Cu alte cuvinte, Isus îi spune acestuia: „De vreme ce Mă numești «bun» și știm cu toții că doar Dumnezeu este bun, presupun că știi foarte bine cine sunt.“ Această interpretare se încadrează cel mai bine în logica întregului context (v. 18-30): dacă Isus nu este bun și nu este Dumnezeu, atunci de ce I s‑ar adresa astfel, de ce L‑ar întreba cum poate să moștenească viață veșnică și, în cele din urmă, de ce și‑ar vinde toată averea ca să‑L urmeze? Dar dacă tânărul crede cu adevărat ceea ce spune, – că Isus este bun și, prin urmare, este Dumnezeu –, atunci se merită să facă orice sacrificiu ca să‑L urmeze. De asemenea, afirmația lui Isus trebuie înțeleasă atât în contextul evangheliei lui Marcu (vezi și 2:7, 10; 12:36-37; 14:62), cât și în contextul întregului NT, unde se menționează explicit că Isus Cristos este Dumnezeu, este Una cu Tatăl (vezi, de ex., In. 1:1; 10:30; 14:9; Flp. 2:5-9; Evr. 1:3 etc.). 20Cunoști poruncile: „Să nu comiți adulter“, „Să nu ucizi“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta.“
21El a spus:
– Pe toate acestea le‑am păzit încă din tinerețea mea21 În iudaism un om devenea responsabil de păzirea poruncilor lui Dumnezeu la vârsta de 13 ani..
22Auzind aceasta, Isus i‑a zis:
– Îți mai lipsește un singur lucru: vinde tot ce ai și împarte săracilor, și vei avea astfel o comoară în ceruri. Apoi vino, urmează‑Mă!
23Când a auzit el aceste lucruri, s‑a întristat foarte tare, pentru că era foarte bogat.
24Isus a văzut că se întristase foarte tare și a zis:
– Cât de greu este pentru cei ce au bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! 25Căci este mai ușor să treacă o cămilă prin deschizătura acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu!
26Cei ce au auzit aceasta au zis:
– Atunci cine poate fi mântuit?
27El a zis:
– Ceea ce este imposibil pentru oameni este posibil pentru Dumnezeu.
28Atunci Petru I‑a zis:
– Iată, noi le‑am lăsat pe ale noastre și Te‑am urmat.
29El le‑a răspuns:
– Adevărat vă spun că nu este nimeni care să‑și fi lăsat casa sau soția sau frații sau părinții sau copiii de dragul Împărăției lui Dumnezeu 30și care să nu primească mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul care vine, viață veșnică.
Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa
(Mt. 20:17-19; Mc. 10:32-34)
31Apoi i‑a luat deoparte pe cei doisprezece și le‑a zis: „Iată că ne suim spre Ierusalim și toate cele scrise prin profeți despre Fiul Omului se vor împlini. 32Căci El va fi dat pe mâna neamurilor, va fi batjocorit, chinuit, scuipat 33și, după ce‑L vor biciui, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.“
34Ei n‑au înțeles nimic din aceste lucruri. Vorbirea aceasta era ascunsă de ei și nu pricepeau ce li se spunea.
Isus vindecă un orb lângă Ierihon
(Mt. 20:29-34; Mc. 10:46-52)
35În timp ce Isus Se apropia de Ierihon, un orb ședea lângă drum, cerșind. 36Când a auzit mulțimea trecând, orbul a întrebat ce se întâmplă. 37L‑au înștiințat că trece Isus nazarineanul.
38Atunci el a început să strige, zicând:
– Isuse, Fiul lui David38 Titlu mesianic [peste tot în carte]. Vezi 2 Sam. 7:12-16; Is. 9:6-7. În iudaism exista o tradiție care spunea că Fiul lui David (Solomon, mai întâi, și apoi Mesia) are mari puteri de a vindeca (vezi Flavius Josephus, Antichități, 8.2.5)., ai milă de mine!
39Cei ce mergeau înainte, îl mustrau ca să tacă, dar el striga și mai tare:
– Fiul lui David, ai milă de mine!
40Isus S‑a oprit și a poruncit să fie adus la El.
Când orbul s‑a apropiat, Isus l‑a întrebat:
41– Ce dorești să fac pentru tine?
El I‑a răspuns:
– Doamne, să‑mi recapăt vederea!
42Isus a zis:
– Recapătă‑ți vederea! Credința ta te‑a vindecat42 Vezi nota de la 7:50..
43Deodată el și‑a recăpătat vederea și L‑a urmat pe Isus, slăvindu‑L pe Dumnezeu. Tot poporul care văzuse acest lucru a dat laudă lui Dumnezeu.
Gelijkenissen van Jezus
1Jezus vertelde zijn leerlingen een gelijkenis om duidelijk te maken dat men altijd moet blijven bidden, net zolang tot het antwoord komt. 2‘In een stad was een rechter,’ begon Hij, ‘een goddeloze man die zich van niemand iets aantrok. 3Een weduwe uit die stad kwam telkens bij hem. Zij vroeg hem uitspraak te doen in een conflict tussen haar en haar tegenpartij. 4In het begin wilde hij lange tijd niets doen. Maar ten slotte begon ze op zijn zenuwen te werken. “Voor God ben ik niet bang,” dacht hij bij zichzelf. “En ik trek me van niemand iets aan. 5Maar ik heb schoon genoeg van die vrouw! Ik zal zorgen dat ze haar recht krijgt. Straks doet ze mij nog wat!” 6Als die onrechtvaardige rechter zoiets kan zeggen, 7zal God zeker recht doen aan zijn kinderen die Hem er dag en nacht om smeken! Zal Hij hen laten wachten? Nee! 8Hij zal hen vlug antwoorden. Maar het is de vraag of Ik, de Mensenzoon, bij de mensen geloof zal vinden als Ik terugkom.’
9Daarna vertelde Hij een gelijkenis speciaal bedoeld voor degenen die opschepten over hun eigen goedheid en die op al de anderen neerkeken. 10‘Twee mannen gingen naar de tempel om te bidden. De ene was een Farizeeër die erg met zichzelf was ingenomen. De andere was een tolontvanger. 11De Farizeeër stond rechtop en zei dit gebed: “Dank u, God, dat ik niet zo ben als alle zondaars. En zeker niet zoals die tolontvanger daar! Ik bedrieg niemand. Ik pleeg geen overspel. 12Ik vast twee maal per week. En ik geef U tien procent van alles wat ik verdien.” 13Maar de tolontvanger stond helemaal achterin de tempel. Hij durfde niet eens omhoog te kijken, terwijl hij aan het bidden was. Hij sloeg zich van berouw en verdriet op de borst en zei: “God, ik ben een zondaar. Wilt U mij in genade aannemen?” 14Onthoud dit goed: die tolontvanger had vergeving van God ontvangen, toen hij naar huis ging. Maar die Farizeeër niet! Want wie erop uit is meer eer te krijgen dan hem toekomt, zal worden vernederd. Maar wie nederig is, zal eer ontvangen.’
Jezus zegent de kinderen
15Op een dag brachten enkele mensen hun kleine kinderen bij Hem. Zij wilden graag dat Hij ze zou aanraken en zegenen. De leerlingen zeiden echter dat ze moesten weggaan. 16Maar Jezus riep de kinderen bij Zich en zei tegen zijn leerlingen: ‘Laat die kinderen toch bij Mij komen! Houd ze niet tegen. Want het Koninkrijk van God is voor wie is zoals zij. 17Het is zelfs zo dat wie niet het eenvoudige geloof van een kind heeft, niet eens in het Koninkrijk van God kan komen.’
Het eeuwige leven
18Een vooraanstaande Jood kwam bij Hem met de vraag: ‘Goede Meester, wat moet ik doen om het eeuwige leven te krijgen?’ 19‘Beseft u wel wat u zegt, als u Mij goed noemt?’ vroeg Jezus. ‘Er is toch niemand goed behalve God? 20En wat uw vraag betreft, u weet best wat u moet doen. U mag geen overspel plegen. U mag niemand doodslaan. U mag niet stelen. U mag anderen niet vals beschuldigen. Heb eerbied voor uw vader en moeder.’ 21De man antwoordde: ‘Van jongs af aan heb ik mij aan al die voorschriften gehouden.’ 22‘Toch is er iets dat u nog niet hebt gedaan,’ zei Jezus. ‘Verkoop alles wat u hebt en geef het geld aan de armen. Daardoor krijgt u een schat in de hemel. Kom daarna terug en ga met Mij mee.’ 23Toen de man dat hoorde, ging hij heel verdrietig weg, want hij was erg rijk. 24Jezus keek hem na en zei: ‘Wat is het voor rijke mensen moeilijk om in het Koninkrijk van God te komen! 25Het is voor een kameel gemakkelijker om door het oog van een naald te gaan, dan voor een rijke om het Koninkrijk van God binnen te gaan.’ 26‘Maar wie kan dan wel gered worden?’ vroegen de mensen die het hadden gehoord. 27Hij antwoordde: ‘Wat bij de mensen niet kan, kan wel bij God.’
28Petrus zei: ‘U weet dat wij alles hebben verlaten om U te volgen.’ 29‘Ja,’ antwoordde Jezus. ‘En wie huis, vrouw, broers, ouders of kinderen verlaat ter wille van het Koninkrijk van God, 30zal nu al vele malen meer terugkrijgen. En in de toekomst krijgt hij het eeuwige leven.’
31Hij nam de twaalf apart en zei: ‘Zoals jullie weten, gaan we naar Jeruzalem. Alles wat de profeten over Mij, de Mensenzoon, hebben geschreven, zal in vervulling gaan. 32Ik zal in handen van de ongelovigen vallen. Ze zullen Mij bespotten, mishandelen en in mijn gezicht spugen. 33Ze zullen Mij afranselen en doden. Maar op de derde dag zal Ik weer levend worden.’ 34Ze konden dit niet begrijpen en hadden geen idee wat Hij ermee bedoelde.
35Niet ver van de stad Jericho zat een blinde man langs de weg te bedelen. 36Toen hij zoveel mensen hoorde voorbijgaan, vroeg hij wat er aan de hand was. 37‘Jezus van Nazareth komt eraan,’ zei men. 38De man begon onmiddellijk te roepen: ‘Jezus! Zoon van David! Heb medelijden met mij!’ 39De mensen die voor Jezus uit liepen, zeiden tegen hem dat hij zijn mond moest houden. Maar hij trok zich er niets van aan en begon nog harder te schreeuwen: ‘Zoon van David! Heb medelijden met mij!’ 40Jezus bleef staan. ‘Breng die blinde man eens bij Mij,’ zei Hij. 41Hij vroeg hem: ‘Wat wilt u van Mij?’ ‘Here,’ zei de man. ‘Ik wil zo graag weer zien.’ 42En Jezus zei: ‘Goed. Nu kunt u weer zien. Door uw geloof bent u genezen.’ 43De man kon op dat moment weer zien. Hij ging met Jezus mee en prees God. De mensen die het hadden gezien, begonnen ook God te prijzen.
