Isus vindecă un bolnav de hidropizie
1Într‑o zi de Sabat, Isus a intrat să mănânce în casa unuia dintre conducătorii fariseilor. Ei Îl urmăreau îndeaproape. 2Și iată că înaintea Lui era un om bolnav de dropică2 Sau: hidropizie, boală care se manifestă prin umflare, ca urmare a acumulării de apă în cavitățile naturale și în țesuturi. Era cunoscută în antichitate sub această denumire dată de medicul grec Hipocrate (cca. 460–375 î.Cr.)..
3Isus i‑a întrebat pe învățătorii Legii și pe farisei:
– Este voie să vindeci în ziua de Sabat sau nu?
4Ei însă tăceau. Isus l‑a luat de mână, l‑a vindecat și l‑a lăsat să plece.
5Apoi le‑a zis:
– Cine dintre voi, când îi cade fiul sau boul într‑un puț, nu‑l va scoate imediat afară în ziua de Sabat?
6Și n‑au putut să‑I răspundă nimic la aceste cuvinte.
Smerenie și ospitalitate
7Când i‑a văzut pe cei invitați cum își aleg scaunele de onoare, le‑a spus următoarea pildă:
8– Când ești invitat de cineva la o nuntă, să nu te așezi să mănânci în locul de onoare, ca nu cumva să fi fost invitat, de către gazdă, cineva mai de seamă decât tine, 9iar cel ce te‑a invitat și pe tine, și pe el, să vină să‑ți spună: „Dă locul tău acestui om!“ Atunci, cu rușine, va trebui să ocupi cel din urmă loc. 10Ci tu, când ești invitat, du‑te și așază‑te să mănânci în cel din urmă loc, pentru ca atunci când vine cel ce te‑a invitat, să‑ți spună: „Prietene, mută‑te mai în față!“ Atunci vei avea cinste înaintea tuturor celor ce șed la masă împreună cu tine. 11Căci oricine se înalță pe sine, va fi smerit, și oricine se smerește, va fi înălțat.
12Apoi i‑a zis și celui ce‑L invitase:
– Când dai un prânz sau o cină, nu‑ți invita nici prietenii, nici frații, nici rudele, nici vecinii bogați, ca nu cumva să te invite și ei pe tine și să fii astfel răsplătit. 13Ci tu, când dai un ospăț, invită‑i pe cei săraci, pe cei infirmi, pe cei ologi, pe cei orbi, 14și vei fi fericit, pentru că ei n‑au cu ce să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepți.
Pilda celor invitați la cină
(Mt. 22:1-14)
15Când a auzit acestea, unul dintre cei ce ședeau la masă I‑a zis:
– Fericit este oricine va mânca15 Lit.: va mânca pâine. în Împărăția lui Dumnezeu!
16Dar Isus i‑a răspuns:
– Un om a dat o cină mare și i‑a invitat pe mulți. 17La ora cinei, și‑a trimis sclavul să le spună celor invitați: „Veniți, căci acum toate sunt gata!“ 18Dar toți, unul după altul, au început să se scuze.18 În cultura vremii acest refuz era considerat o foarte mare jignire după ce, inițial, fiecare își confirmase prezența (vezi v. 16-17). Obiceiul era ca oaspeții să primească o invitație inițială, iar apoi, când totul era pregătit, erau anunțați să vină la ospăț. Primul i‑a zis: „Am cumpărat un ogor și am nevoie să mă duc să‑l văd. Te rog să mă scuzi!“ 19Altul i‑a zis: „Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să‑i pun la probă. Te rog să mă scuzi!“ 20Altul i‑a zis: „Tocmai m‑am însurat și de aceea nu pot să vin!“
21Când sclavul s‑a întors, i‑a istorisit stăpânului său aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s‑a mâniat și i‑a zis sclavului său: „Ieși repede pe străzile și pe aleile cetății și adu‑i aici pe cei săraci, pe cei infirmi, pe cei orbi și pe cei ologi!“ 22La urmă, sclavul a zis: „Stăpâne, s‑a făcut ce ai poruncit și tot mai este loc!“ 23Stăpânul i‑a zis atunci sclavului: „Ieși pe drumuri și pe la garduri și silește‑i pe oameni să vină, ca să mi se umple casa! 24Căci vă spun că niciunul dintre acei oameni care fuseseră invitați nu va gusta din cina mea!“
Costul uceniciei
(Mt. 10:37-38; 5:13; Mc. 9:50)
25Împreună cu El mergeau mulțimi mari de oameni. El S‑a întors și le‑a zis: 26„Dacă vine cineva la Mine și nu‑și urăște26 În ideea de a nu‑i iubi mai mult decât pe Dumnezeu (vezi Mt. 10:37). tatăl, mama, soția, copiii, frații, surorile, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu. 27Oricine nu‑și duce crucea și nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu.
28Căci cine dintre voi, dacă vrea să construiască un turn, nu stă mai întâi să calculeze costul, ca să vadă dacă are cu ce să‑l termine? 29Pentru ca nu cumva, după ce‑i pune temelia, să nu‑l poată termina și toți cei care văd aceasta să înceapă să‑și bată joc de el 30și să zică: «Omul acesta a început să construiască și n‑a putut să termine!»
31Sau care rege, când pornește la război împotriva altui rege, nu se așază mai întâi să hotărască dacă este în stare să i se opună cu zece mii de oameni celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii?! 32Dacă nu poate, atunci, în timp ce acesta este încă departe, îi va trimite o solie ca să ceară pace. 33Tot așa, oricine dintre voi, care nu renunță la toate bunurile lui, nu poate fi ucenicul Meu.
34Sarea este bună. Dar dacă sarea și‑a pierdut puterea de a săra, prin ce va fi făcută din nou sărată?! 35Nu mai este de folos nici pentru pământ și nici pentru grămada de gunoi, ci oamenii o aruncă afară. Cel ce are urechi de auzit, să audă!“
Helfen verboten?
1An einem Sabbat war Jesus bei einem angesehenen Pharisäer zum Essen eingeladen. Scharf wurde er von allen Anwesenden beobachtet. 2Vor ihm stand ein Mann, der an Wassersucht14,2 Eine Erkrankung, bei der sich im ganzen Körper große Mengen von Wasser ansammeln, so dass die Gliedmaßen stark geschwollen sind. erkrankt war. 3Jesus fragte die Gesetzeslehrer und Pharisäer: »Erlaubt es das Gesetz, einen Menschen am Sabbat zu heilen, oder nicht?« 4Als sie ihm keine Antwort gaben, fasste Jesus den Kranken bei der Hand, heilte ihn und ließ ihn nach Hause gehen. 5Dann fragte er die Gäste: »Angenommen, euer Kind oder ein Ochse fällt in den Brunnen, was macht ihr dann? Zieht ihr sie nicht sofort heraus, auch wenn gerade Sabbat ist?« 6Darauf konnten sie nichts antworten.
Nicht den eigenen Vorteil suchen
7Als Jesus bemerkte, wie sich die Gäste um die Ehrenplätze drängten, nahm er dies als Beispiel und sagte: 8»Wenn du zu einer Hochzeit eingeladen wirst, dann begib dich nicht gleich oben auf den besten Platz. Es könnte ja noch jemand eintreffen, der angesehener ist als du. 9Mit ihm würde dann der Gastgeber zu dir kommen und sagen: ›Der Platz war für diesen Mann hier bestimmt!‹ Vor allen Gästen müsstest du dich an das Ende des Tisches begeben. 10Wäre es nicht besser, du setzt dich gleich dorthin? Wenn dich dann der Gastgeber begrüßt, wird er vielleicht zu dir sagen: ›Mein Freund, für dich habe ich einen besseren Platz!‹ Du wirst damit vor allen Gästen geehrt. 11Jeder, der sich selbst ehrt, wird gedemütigt werden; aber wer sich selbst erniedrigt, wird geehrt werden.«
12Dann wandte sich Jesus an seinen Gastgeber: »Zu einem Essen solltest du nicht nur deine Freunde, Geschwister, Verwandten oder die reichen Nachbarn einladen. Sie werden dir danken und dich wieder einladen. Dann hast du deine Belohnung schon gehabt.
13Bitte lieber die Armen, Verkrüppelten, Gelähmten und Blinden an deinen Tisch. 14Dann kannst du dich glücklich schätzen, denn du hast Menschen geholfen, die sich dir nicht erkenntlich zeigen können. Gott wird dich dafür belohnen, wenn er die von den Toten auferweckt, die nach seinem Willen gelebt haben.«
Gott lädt ein zu seinem Fest
(Matthäus 22,1‒10)
15Als einer von den Gästen das hörte, rief er Jesus zu: »Was für ein Glück muss das sein, wenn man beim Festmahl in Gottes Reich dabei ist!« 16Jesus antwortete ihm mit einem Gleichnis:
»Ein Mann bereitete ein großes Festessen vor, zu dem er viele Gäste einlud. 17Als alles fertig war, schickte er seinen Diener zu den Eingeladenen und ließ ihnen sagen: ›Kommt! Alles ist vorbereitet!‹ 18Aber jeder hatte auf einmal Ausreden.
Einer sagte: ›Ich habe ein Grundstück gekauft, das muss ich unbedingt besichtigen. Bitte entschuldige mich!‹
19Ein anderer: ›Es geht leider nicht. Ich habe mir fünf Gespanne Ochsen angeschafft. Die muss ich mir jetzt genauer ansehen!‹
20Ein dritter entschuldigte sich: ›Ich habe gerade erst geheiratet und kann deshalb nicht kommen.‹
21Der Diener kehrte zurück und berichtete alles seinem Herrn. Der wurde sehr zornig: ›Geh gleich auf die Straßen und Gassen der Stadt und hol die Bettler, Verkrüppelten, Blinden und Gelähmten herein!‹ 22Der Diener kam zurück und berichtete: ›Herr, ich habe getan, was du mir aufgetragen hast. Aber noch immer sind Plätze frei!‹
23›Geh auf die Landstraßen‹, befahl der Herr, ›und wer auch immer dir über den Weg läuft, den bring her! Alle sind eingeladen. Mein Haus soll voll werden. 24Aber von denen, die ich zuerst eingeladen habe, wird keiner auch nur einen einzigen Bissen bekommen.‹«
Nachfolge erfordert ganzen Einsatz
(Matthäus 10,37‒39)
25Als Jesus sich wieder auf den Weg machte, wurde er von einer großen Menschenmenge begleitet. Er wandte sich zu ihnen um und sagte: 26»Wenn einer mit mir gehen will, so muss ich für ihn wichtiger sein als seine Eltern,14,26 Wörtlich: Wenn einer mir nachfolgen will und hasst nicht seinen Vater und seine Mutter. seine Frau, seine Kinder, seine Geschwister, ja wichtiger als das eigene Leben. Sonst kann er nicht mein Jünger sein. 27Wer nicht bereit ist, sein Kreuz auf sich zu nehmen und mir nachzufolgen, der kann nicht mein Jünger sein.
28Stellt euch vor, jemand möchte einen Turm bauen. Wird er sich dann nicht vorher hinsetzen und die Kosten überschlagen? 29Er wird doch nicht einfach anfangen und riskieren, dass er bereits nach dem Bau des Fundaments aufhören muss. Wer es sieht, würde ihn auslachen 30und sagen: ›Einen Turm wollte er bauen! Aber sein Geld reichte nur für das Fundament!‹
31Oder stellt euch vor, ein König muss gegen einen anderen König in den Krieg ziehen: Wird er dann nicht vorher mit seinen Beratern überlegen, ob seine Armee mit 10.000 Mann die feindlichen Truppen schlagen kann, die mit 20.000 Mann anrücken? 32Wenn nicht, dann wird er, solange die Feinde noch weit entfernt sind, Unterhändler schicken, um über einen Frieden zu verhandeln.
33Überlegt auch ihr vorher, ob ihr wirklich bereit seid, alles für mich aufzugeben und mir nachzufolgen. Sonst könnt ihr nicht meine Jünger sein.
34Salz ist gut und notwendig. Wenn aber das Salz fade geworden ist, wodurch soll es seine Würzkraft wiedergewinnen? 35Es taugt nicht einmal als Dünger für den Acker. Man muss es wegwerfen. Wer Ohren hat, der soll auf meine Worte hören!«
