Nouă Traducere În Limba Română

Luca 1:1-80

Introducere

1Fiindcă mulți au încercat să alcătuiască o istorisire detaliată despre lucrurile care s‑au împlinit printre noi, 2așa cum ni le‑au încredințat cei ce au fost de la început martori oculari și care au ajuns slujitori ai Cuvântului, 3am decis și eu, după ce am cercetat cu atenție toate lucrurile de la început, să ți le scriu în ordine, preaalesule Teofil, 4ca să cunoști bine certitudinea4 Sau: siguranța; adevărul. lucrurilor4 Lit.: cuvintelor. despre care ai fost învățat prin viu grai.

Anunțarea nașterii lui Ioan Botezătorul

5În zilele lui Irod, regele Iudeei,5 Irod cel Mare, care a domnit între anii 37–4 î.Cr. era un preot pe nume Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia.5 Cf. 1 Cron. 24:1-19, existau 24 de cete preoțești, ceata lui Abia fiind a opta, în ordinea slujirii (v. 10). Soția lui era dintre fiicele lui Aaron și se numea Elisabeta. 6Amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, urmând fără vină toate poruncile și hotărârile drepte ale Domnului. 7Dar nu aveau niciun copil, fiindcă Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în vârstă.

8În timp ce Zaharia era de slujbă, pentru că venise rândul cetei lui să slujească înaintea lui Dumnezeu, 9a fost ales prin sorți, după obiceiul preoției, să intre în Templul Domnului ca să tămâieze. 10La ora tămâierii, toată mulțimea poporului se ruga afară.

11Atunci i s‑a arătat un înger al Domnului, stând în picioare la dreapta altarului tămâierii. 12Când l‑a văzut, Zaharia s‑a tulburat și l‑a cuprins frica.

13Dar îngerul i‑a zis:

– Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu și îi vei pune numele Ioan13 Ioan derivă din ebraicul Iohanan, care înseamnă Domnul este îndurător.. 14El va fi bucuria și veselia ta și mulți se vor bucura de nașterea lui, 15căci el va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea niciodată vin, nici băutură tare și va fi umplut de Duhul Sfânt încă din pântecul mamei lui. 16El îi va întoarce pe mulți dintre fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. 17Va merge înaintea Domnului, în duhul și în puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile taților spre copii17 Vezi Mal. 4:5-6., iar pe cei neascultători să‑i întoarcă la înțelepciunea celor drepți, ca să pregătească Domnului un popor gata pentru El.

18Zaharia l‑a întrebat pe înger:

– După ce voi cunoaște lucrul acesta? Căci eu sunt bătrân, iar soția mea este înaintată în vârstă.

19Îngerul, răspunzând, i‑a zis:

– Eu sunt Gabriel, cel care stă înaintea lui Dumnezeu, și am fost trimis să vorbesc cu tine și să‑ți aduc aceste vești bune19 Cuvântul Evanghelie (care înseamnă Vestea Bună) derivă din același termen grecesc tradus aici cu vești bune. Vezi, de asemenea, textul din 2:10 și nota de la 3:18.. 20Iată că vei fi mut și nu vei mai putea vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că nu ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.

21Oamenii îl așteptau pe Zaharia și se mirau de întârzierea lui în Templu. 22Când a ieșit, nu putea să le vorbească, astfel că ei au înțeles că avusese o viziune în Templu. El le făcea semne întruna și a continuat să rămână mut.

23Când i s‑au terminat zilele de slujbă, s‑a dus acasă. 24După un timp, Elisabeta, soția lui, a rămas însărcinată. Ea s‑a ținut ascunsă timp de cinci luni, zicând: 25„Iată ce mi‑a făcut Domnul atunci când a privit spre mine, înlăturându‑mi disprețul pe care l‑am îndurat între oameni!“

Anunțarea nașterii lui Isus

26În luna a șasea,26 Perioada sarcinii Elisabetei (v. 24, 36). îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într‑o cetate din Galileea, numită Nazaret, 27la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din Casa lui David. Numele fecioarei era Maria.

28Intrând la ea, îngerul a zis:

– Salutare28 Gr.: chaire, verb generic folosit ca formulă de salut atât în comunicarea verbală, cât și în cea scrisă. El mai poate însemna: Bucură‑te! Fii sănătos! Salut! Bun venit! Plecăciune!, ție căreia ți s‑a dat har! Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei!

29Ea a fost foarte tulburată de aceste cuvinte și se gândea ce ar putea să însemne salutul acesta.

30Îngerul i‑a zis:

– Nu te teme, Maria, pentru că ai găsit har înaintea lui Dumnezeu! 31Iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus31 Gr.: Iesous – transcrierea în greacă a termenului ebraic și aramaic Ieșua (care înseamnă Domnul mântuie), o formă prescurtată a lui Ioșua sau Iehoșua (transliterat în limba română ca Iosua). În LXX și în pasajele din F.A. 7:45 și Evr. 4:8 în NT grecesc, numele lui Iosua apare transcris ca Isus.. 32El va fi mare și va fi numit „Fiul Celui Preaînalt“, iar Domnul Dumnezeu Îi va da tronul strămoșului32 Lit.: tatălui. Său, David.32 Vezi 2 Sam. 7:13, 16; Ps. 2:6-7; 89:26-27; Is. 9:6-7. 33Va împărăți peste Casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.

34Maria l‑a întrebat pe înger:

– Cum se va întâmpla lucrul acesta de vreme ce eu nu știu de bărbat?

35Îngerul, răspunzând, i‑a zis:

– Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul Care Se va naște va fi numit „Fiul lui Dumnezeu“35 Sau: De aceea, Cel Care se va naște va fi sfânt și va fi numit; sau: De aceea, Cel Care se va naște va fi numit sfânt, Fiul lui Dumnezeu.. 36Iată că Elisabeta, ruda ta, a conceput și ea un fiu, la bătrânețe. Și ea, care era numită stearpă, este acum în luna a șasea. 37Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este fără putere.37 Sau: Căci la Dumnezeu nu este nimic imposibil.

38Maria a zis:

– Iată‑mă, sunt roaba Domnului! Facă‑mi‑se după cuvântul tău!

Și îngerul a plecat de la ea.

Maria în vizită la Elisabeta

39În zilele acelea, Maria s‑a ridicat și s‑a dus în grabă spre regiunea muntoasă, într‑o cetate a lui Iuda. 40Ea a intrat în casa lui Zaharia și a salutat‑o pe Elisabeta. 41Când Elisabeta a auzit salutul Mariei, copilașul a săltat în pântecul ei, și Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt.

42Ea a strigat cu glas tare și a zis:

– Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău! 43Cum de mi‑a fost dat să vină la mine mama Domnului meu?! 44Căci iată, de îndată ce am auzit sunetul salutului tău, mi‑a săltat copilașul în pântec de bucurie! 45Fericită este cea care a crezut că vor fi împlinite lucrurile care i‑au fost spuse de Domnul!

Cântarea46-55 Cântarea este cunoscută sub numele de Magnificat, termenul latin pentru preamărește. Mariei

46Maria a zis:

– Sufletul meu Îl preamărește pe Domnul

47și mi se bucură nespus duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,

48pentru că a privit cu îndurare la starea smerită a roabei Sale.

Căci iată, de acum încolo, toate generațiile mă vor considera fericită

49pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine.

Numele Lui este sfânt.

50Mila Lui ține din generație în generație

față de cei ce se tem de El.

51El a făcut o minune cu51 Sau: El a arătat putere în; sau: El a înfăptuit un lucru măreț. brațul Său;

i‑a împrăștiat pe cei ce sunt mândri în cugetul inimii lor.

52I‑a dat jos pe cei puternici de pe tronurile lor

și i‑a înălțat pe cei smeriți.

53Pe cei flămânzi i‑a săturat cu bunătăți,

iar pe cei bogați i‑a dat afară cu mâinile goale.

54El l‑a ajutat pe Israel, slujitorul54 Gr.: pais, termen care poate avea și sensul de fiu. Său,

amintindu‑Și de mila Sa,

55așa cum le spusese strămoșilor55, 72 Lit.: taților. noștri,

lui Avraam și seminței55 Termenul grecesc pentru sămânță este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca termenul să exprime, în cele mai multe cazuri, o ambiguitate intenționată. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică același termen, sămânță, lui Isus Cristos, argumentând exegetic că promisiunea făcută lui Avraam își găsește împlinirea supremă în Isus Cristos. lui, în veci!

56Maria a rămas împreună cu Elisabeta aproape trei luni, iar apoi s‑a întors acasă.

Nașterea lui Ioan Botezătorul

57Când i s‑a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un băiat. 58Vecinii și rudele au auzit că Domnul Și‑a arătat nespus de mult mila față de ea și se bucurau împreună cu ea.

59În ziua a opta, au venit să circumcidă copilașul.59 Vezi Lev. 12:3.

Voiau să‑i pună numele Zaharia, după numele tatălui său, 60dar mama lui, răspunzând, a zis:

– Nu, ci se va numi Ioan.

61Ei i‑au zis:

– Nu este nimeni între rudele tale care poartă acest nume.

62Și îi făceau semne tatălui copilului, ca să știe ce nume dorește să‑i dea. 63El a cerut o tăbliță și a scris: „Numele lui este Ioan.“ Și toți au rămas uimiți. 64Deodată i‑a fost deschisă gura și limba, și el vorbea, binecuvântându‑L pe Dumnezeu. 65Pe toți vecinii lor i‑a cuprins frica și în întreaga regiune muntoasă a Iudeei se vorbea despre toate aceste lucruri. 66Toți cei ce le auzeau, le păstrau în inima lor, zicând: „Oare ce va deveni acest copil?“ Căci mâna Domnului era cu el.

Cântarea68-79 Cântarea este cunoscută sub numele de Benedictus, termenul latin pentru binecuvântat. lui Zaharia

67Zaharia, tatăl lui, a fost umplut de Duhul Sfânt și a profețit, zicând:

68– Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,

pentru că a venit în ajutor68, 78 Gr.: episkeptomai, termen care face parte din aceeași familie de cuvinte din care provine și cuvântul intrat în limba română: episcop (care înseamnă a vizita, a cerceta, a priveghea, a supraveghea, a veni în ajutor). și a adus răscumpărare poporului Său.

69El ne‑a ridicat un corn al mântuirii69 Cornul simboliza, printre altele, puterea. Ideea redată aici este că Mesia (în ebraică și aramaică Mașiah; în greacă Christos), descendent al lui David, are puterea de a mântui.

în Casa69 Cu sensul de: dintre urmașii. slujitorului Său David,

70așa cum a spus prin gura sfinților Săi profeți din vechime,

71aducându‑ne eliberare de dușmanii noștri

și din mâna tuturor celor ce ne urăsc.

72El Își arată astfel mila față de strămoșii noștri

și Își amintește de legământul Lui cel sfânt,

73de jurământul pe care i l‑a făcut lui Avraam, tatăl nostru,

potrivit căruia ne va da voie,

74eliberați fiind din mâna dușmanilor noștri,

să‑I slujim fără teamă,

75în sfințenie și dreptate înaintea Lui, în toate zilele noastre.

76Iar tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt;

căci vei merge înaintea Domnului ca să pregătești căile Lui,

77să dai poporului Său cunoștința mântuirii,

prin iertarea păcatelor lui,

78datorită milei duioase a Dumnezeului nostru,

în urma căreia va veni în ajutorul nostru Răsăritul78 Cu referire, cel mai probabil, la Mesia, numit în alte locuri Steaua strălucitoare de dimineață (Apoc. 22:16), Stea…din Iacov (Num. 24:17) sau Soarele dreptății (Mal. 4:2). Același termen grecesc a fost folosit pentru a traduce cuvântul ebraic pentru vlăstar, acolo unde Îl descrie pe Mesia (vezi, de ex., Ier. 23:5 și Zah. 6:12 în versiunea LXX). din înălțime,

79ca să strălucească peste cei aflați în întuneric

și în umbra morții,

ca să ne călăuzească picioarele pe calea păcii.

80Și copilul creștea și se întărea în duh. El a stat în locuri pustii până în ziua prezentării lui înaintea lui Israel.

Swedish Contemporary Bible

Lukas 1:1-80

Inledning

1Många har redan åtagit sig att sammanställa en skildring av allt det som har hänt ibland oss, 2i enlighet med vad vi har fått veta av de ögonvittnen som var med från början och som blev ordets tjänare. 3Men nu har också jag noga gått igenom alla fakta ända från början och bestämt mig för att i rätt ordning skriva ner det för dig, högt ärade Theofilos, 4för att du ska förstå att du kan lita på alla de upplysningar du har fått.

En ängel meddelar att Johannes döparen ska födas

5När Herodes var kung i Judeen, fanns det en präst som hette Sakarias. Han tillhörde Avias avdelning bland prästerna. Också hans hustru Elisabet var en ättling till Aron. 6De var båda rättfärdiga inför Gud och levde klanderfritt efter alla Herrens bud och föreskrifter. 7De hade inga barn, för Elisabet kunde inte få några, och båda hade nu hunnit bli ganska gamla.

8Men en dag, när Sakarias avdelning var i tjänst och han tjänstgjorde som präst inför Gud, 9och man som vanligt kastat lott om vem som skulle få gå in i Herrens tempel och tända rökelse, blev Sakarias utvald. 10Under tiden som rökelseoffret pågick stod allt folket utanför och bad.

11Då fick han se en ängel från Herren stå till höger om rökelsealtaret. 12Sakarias blev förskräckt vid den synen och greps av fruktan. 13Men ängeln sa till honom: ”Var inte rädd, Sakarias! Din bön har blivit hörd. Du och din hustru Elisabet ska få en son, och du ska låta honom heta Johannes1:13 Johannes betyder: Herren visar nåd/förbarmar sig.. 14Han ska bli till glädje och lycka för dig, och många ska glädja sig över hans födelse. 15Han ska bli stor inför Herren. Han ska aldrig smaka vin eller starka drycker, och han ska bli fylld av den heliga Anden redan i moderlivet. 16Han ska få många bland Israels folk att vända tillbaka till Herren, deras Gud. 17Han ska gå framför honom i Elias1:17 Om Elia, se 2 Kung 2:1-11; gå framför honom syftar på Johannes döparens verksamhet före Jesus. ande och kraft. Han ska vända fädernas hjärtan till deras barn och de upproriska till ett rättfärdigt sinnelag, för att förbereda åt Herren ett folk som är berett.”

18Sakarias sa till ängeln: ”Hur kan jag vara säker på detta? Jag är ju en gammal man och min hustru är till åren.”

19Då sa ängeln: ”Jag är Gabriel, och jag står inför Gud. Jag är utsänd för att tala till dig och meddela denna glada nyhet. 20Men du ska bli stum och inte kunna tala förrän detta inträffar, eftersom du inte trodde på mina ord. De ska gå i uppfyllelse när tiden är inne.”

21Utanför stod folket och väntade på att Sakarias skulle komma ut, och man började undra varför han dröjde så länge. 22Då han till slut kom ut, kunde han inte tala till dem, och de förstod av hans gester att han måste ha sett en syn. Han förblev stum.

23När Sakarias hade avslutat sin tjänstgöring, vände han tillbaka hem. 24Och strax efteråt blev hans hustru Elisabet med barn och höll sig undan från folk i fem månader. Hon sa:

25”Tänk vad Herren har gjort med mig. Han har sett till mig, så att jag slipper min skam bland människor.”

En ängel meddelar att Jesus ska födas

26I sjätte månaden sände Gud ängeln Gabriel till staden Nasaret i Galileen, 27till en jungfru1:27 Se not till Matt 1:23. som hette Maria och som var trolovad1:27 Den judiska förlovningen var mer bindande än en nutida förlovning och kunde bara brytas genom en skilsmässa. Något sexuellt umgänge fick inte förekomma. Jfr Matt 1:18-25, där Josefs och Marias förhållande finns närmare beskrivet. med en man som hette Josef, av Davids släkt.

28Ängeln kom in och sa till henne: ”Gläd dig, du högt benådade! Herren är med dig!”

29Maria blev förskräckt och undrade vad ängeln kunde mena. 30Men ängeln sa: ”Var inte rädd, Maria! Du har funnit nåd hos Gud. 31Du ska bli med barn och föda en Son, och du ska låta honom heta Jesus. 32Han ska bli stor och kallas den Högstes Son. Och Herren Gud ska ge honom hans förfader Davids tron. 33Han ska regera över Jakobs släkt1:33 På grekiska: Jakobs hus. Jakob kallades också Israel. Jfr 1 Mos 32:27-28. för evigt, och hans kungamakt ska aldrig ta slut.”

34Då frågade Maria ängeln: ”Men hur ska detta kunna ske? Jag har ju inte varit tillsammans med någon man.”

35Ängeln svarade: ”Den heliga Anden ska komma över dig och den Högstes kraft vila över dig. Därför ska det barn du föder vara heligt och kallas Guds Son. 36Din släkting Elisabet väntar också barn, trots sin höga ålder. Hon, som man sa var steril, är nu i sjätte månaden. 37Ingenting är omöjligt för Gud.”

38Maria sa: ”Jag är Herrens tjänarinna. Låt det bli som du har sagt.” Sedan lämnade ängeln henne.

Maria besöker Elisabet

39Några dagar senare skyndade sig Maria iväg till en stad i Juda bergsbygd. 40Hon gick till Sakarias hus och hälsade på Elisabet.

41När Elisabet hörde Marias hälsning sparkade barnet till i henne, och hon fylldes av den heliga Anden. 42Hon ropade högt: ”Välsignad är du bland kvinnorna, och välsignat är barnet du bär! 43Vilken ära för mig att modern till min Herre kommer på besök! 44I samma stund som jag hörde din hälsning sparkade barnet till av glädje i min mage. 45Lycklig är den som trodde, för vad Herren har sagt ska gå i uppfyllelse.”

46Maria sa:

”Jag vill hylla Herren av hela min själ!

47Min ande jublar över Gud, han som räddar mig!

48Han har sett till sin ringa tjänarinna.

Från den här stunden ska alla generationer prisa mig lycklig.

49Han, den Mäktige, har gjort stora ting med mig.

Heligt är hans namn.

50Hans barmhärtighet är stor mot dem som fruktar honom,

från generation till generation.

51Han har utfört väldiga gärningar med sin arm

och skingrat dem som har övermodiga tankar i sina hjärtan.

52Härskare störtar han från deras troner,

men de ödmjuka upphöjer han.

53Han mättar de hungriga med sin godhet,

men de rika driver han tomhänta bort.

54Han hjälper sin tjänare Israel

och kommer ihåg sin barmhärtighet

55mot Abraham och hans ättlingar för evigt,

som han lovade våra förfäder.”

56Maria stannade hos Elisabet i ungefär tre månader och återvände sedan hem.

Johannes döparens födelse

57För Elisabet var det nu dags att föda, och hon fick en son. 58Hennes grannar och släktingar fick höra om Herrens stora barmhärtighet mot henne, och de gladde sig med henne.

59På åttonde dagen kom de för att omskära pojken. De ville kalla honom Sakarias efter hans far, 60men hans mor sa: ”Nej, han ska heta Johannes.”

61Då sa de: ”Det finns ju ingen annan i din släkt som heter så.” 62Med hjälp av tecken frågade de då fadern vad han ville att pojken skulle heta.

63Han bad om en tavla att skriva på, och till allas förvåning skrev han: ”Han ska heta Johannes.” 64Och i samma stund kunde Sakarias tala igen, och han började lovprisa Gud.

65Alla som bodde däromkring greps av fruktan, och nyheten om vad som hade hänt spreds i hela Judeens bergsbygd. 66De som hörde om händelsen lade det på hjärtat och frågade sig: ”Vad ska det bli av detta barn? Herrens hand var ju med honom.”

67Och hans far Sakarias fylldes av den heliga Anden och profeterade:

68”Välsignad är Herren, Israels Gud,

för han kommer till sitt folk och återlöser det.

69Han reser en mäktig1:69 Ordagrant: Han reser ett räddningens/frälsningens horn… (horn står för makt och styrka). räddare från sin tjänare Davids ätt,

70som han för länge sedan lovade genom sina heliga profeter,

71till räddning från våra fiender,

från alla som hatar oss.

72Han visar barmhärtighet mot våra förfäder

och håller sitt heliga förbund,

73eden han svor vår fader Abraham:

74att rädda oss från våra fienders hand,

så att vi får tjäna honom utan fruktan,

75i helighet och rättfärdighet inför honom så länge vi lever.

76Och du, mitt barn, ska kallas den Högstes profet,

för du ska gå före Herren och bana väg för honom.

77Så ska hans folk veta att räddningen är här

med förlåtelse för deras synder.

78För på grund av vår Guds innerliga barmhärtighet

ska en soluppgång1:78 I Jer 23:5; 33:15 använder Septuaginta det grekiska ordet anatole i betydelsen skott. komma ner till oss från höjden

79och lysa över dem som lever i mörker och dödens skugga

och leda våra steg in på fridens väg.”

80Pojken växte sedan upp och blev andligt stark. Han höll till ute i ödemarken till den dag då han skulle träda fram inför Israel.