Leviticul 7 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Leviticul 7:1-38

Jertfa pentru vină

1În ce privește legea jertfei pentru vină, aceasta este o jertfă preasfântă. 2Animalul adus ca jertfă pentru vină să fie înjunghiat în locul în care se înjunghie animalul adus ca ardere‑de‑tot, după care sângele să‑i fie stropit pe altar, de jur împrejur. 3Apoi să fie adusă ca jertfă toată grăsimea ei – grăsimea cozii și grăsimea de pe măruntaie – 4cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și de pe coapse, precum și membrana ficatului, care va trebui luată odată cu rinichii. 5Preotul să le ardă pe altar, ca jertfă mistuită de foc pentru Domnul. Aceasta este o jertfă pentru vină. 6Fiecare bărbat dintre preoți să mănânce din ea într‑un loc sfânt, căci este o jertfă preasfântă.

7Ca jertfa pentru vină, așa este și la jertfa pentru păcat, existând aceeași lege pentru amândouă. Ele vor fi ale preotului care face ispășirea. 8De asemenea, preotul care aduce arderea‑de‑tot a cuiva, poate păstra pentru sine pielea animalului jertfit ca ardere‑de‑tot. 9Orice dar de mâncare copt în cuptor și tot ce este gătit în tigaie sau pe grătar să‑i rămână preotului care îl aduce. 10Dar orice dar de mâncare amestecat cu untdelemn sau uscat să fie al tuturor fiilor lui Aaron, fiecare să primească la fel ca fratele său.

Jertfa de pace

11Aceasta este legea cu privire la jertfa de pace11, 13-37 Vezi nota de la 3:1., pe care cineva o va aduce Domnului: 12dacă o va aduce drept mulțumire, să aducă alături de jertfa de mulțumire niște turte nedospite, amestecate cu untdelemn, plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn, și turte din făină aleasă, bine frământată, amestecate cu untdelemn. 13Alături de jertfa de pace adusă ca mulțumire, să aducă drept ofrandă și turte de pâine dospită. 14Din fiecare ofrandă să aducă drept contribuție pentru Domnul câte o turtă. Aceasta va fi a preotului care stropește sângele jertfei de pace. 15Carnea jertfei de mulțumire din jertfa lui de pace să fie mâncată în ziua în care este adusă ca ofrandă. Să nu se lase nimic din ea până dimineață.

16Dar dacă ofranda pe care o aduce este în vederea împlinirii unui jurământ16 A unei promisiuni de a aduce Domnului un dar, ca răspuns la ajutorul dat într‑o situație anume. sau este un dar de bunăvoie, aceasta să fie mâncată în ziua în care este adusă, iar ce a mai rămas să se mănânce în ziua următoare. 17Ceea ce va mai rămâne din carnea jertfei până a treia zi să fie ars în foc. 18Dacă cineva mănâncă din carnea jertfei lui de pace a treia zi, nu va fi acceptată și nu i se va lua în considerare celui ce a adus‑o. Este necurată, iar cel ce o mănâncă va purta pedeapsa pentru nelegiuirea lui.

19Carnea care a fost atinsă de ceva necurat să nu fie mâncată, ci să fie arsă în foc. Însă carnea curată poate fi mâncată de oricine este curat. 20Cât despre cel care va mânca din carnea jertfei de pace a Domnului când este necurat, acela să fie nimicit din poporul său. 21Dacă cineva va atinge un lucru necurat, fie vreo necurăție omenească, fie vreun animal necurat sau orice alt lucru spurcat, și va mânca apoi din jertfa de pace a Domnului, să fie nimicit din poporul său.»“

Grăsimea și sângele interzise

22Domnul i‑a vorbit lui Moise, zicând: 23„Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Să nu mâncați grăsime de bou, de oaie sau de capră. 24Grăsimea de la cadavrul unui animal sau grăsimea unui animal care a fost sfâșiat de fiare poate fi folosită la orice altceva, dar să n‑o mâncați nicidecum. 25Dacă cineva dintre voi va mânca grăsimea unui animal din care a fost adusă o jertfă mistuită de foc pentru Domnul, cel care o va mânca să fie nimicit din poporul său. 26Să nu consumați niciun fel de sânge, al vreunei păsări sau al vreunui animal, în niciuna din locuințele voastre. 27Orice persoană care va consuma vreun fel de sânge va fi nimicit din poporul său.»“

Partea preotului din jertfa de pace

28Domnul i‑a vorbit lui Moise, zicând: 29„Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Cel ce aduce Domnului jertfa lui de pace, să aducă Domnului ofranda lui chiar din jertfa lui de pace. 30Cu mâinile lui să aducă jertfele mistuite de foc. Să aducă grăsimea împreună cu pieptul, iar pieptul să fie legănat înaintea Domnului ca o jertfă legănată. 31Preotul să ardă grăsimea pe altar, iar pieptul să fie al lui Aaron și al fiilor săi. 32Spata dreaptă de la jertfele voastre de pace s‑o dați preotului drept contribuție. 33Acela dintre fiii lui Aaron care aduce sângele și grăsimea jertfei de pace să oprească spata dreaptă ca parte a lui. 34Căci Eu am luat de la fiii lui Israel, din jertfele lor de pace, pieptul jertfei legănate și spata adusă drept contribuție și le‑am dat preotului Aaron și fiilor săi, de la fiii lui Israel, printr‑o hotărâre veșnică.»“

35Aceasta este partea lui Aaron și partea fiilor săi din jertfele mistuite de foc pentru Domnul, din ziua în care El i‑a adus ca să slujească Domnului ca preoți. 36Domnul a poruncit ca această parte să le fie dată de către fiii lui Israel, din ziua când El i‑a uns. Aceasta este o hotărâre veșnică de‑a lungul generațiilor lor.

37Aceasta este legea cu privire la arderea‑de‑tot, darul de mâncare, jertfa pentru păcat, jertfa pentru vină, jertfa în vederea învestirii în slujire și jertfa de pace, 38pe care Domnul i‑a poruncit‑o lui Moise pe muntele Sinai, atunci când le‑a spus fiilor lui Israel să‑și aducă jertfele înaintea Domnului, în pustia Sinai.