Leviticul 22 – NTLR & HCV

Nouă Traducere În Limba Română

Leviticul 22:1-33

1Domnul i‑a vorbit lui Moise, zicând: 2„Spune‑le lui Aaron și fiilor săi să aibă respect față de lucrurile sfinte care‑Mi sunt închinate de către fiii lui Israel și să nu batjocorească astfel Numele Meu cel sfânt. Eu sunt Domnul.

3Să le spui: «De‑a lungul generațiilor voastre, dacă vreun bărbat din sămânța voastră se va apropia de lucrurile sfinte, pe care fiii lui Israel le închină Domnului, având pe el o necurăție, atunci sufletul acela să fie nimicit dinaintea Mea. Eu sunt Domnul.

4Niciun bărbat din sămânța lui Aaron, care va avea o rană infecțioasă4 Vezi nota de la 13:2. sau care va suferi de vreo scurgere, să nu mănânce din lucrurile sfinte până nu va fi curat. Oricine va atinge vreun lucru care a devenit necurat din cauza unui trup mort sau a unui bărbat care a avut o scurgere de sămânță, 5oricine va atinge vreun animal care mișună, prin care se poate ajunge necurat, sau vreun om prin care poate ajunge necurat, oricare ar fi necurăția lui, 6acela care va atinge un astfel de lucru va fi necurat până seara. Să nu mănânce din lucrurile sfinte până nu‑și va spăla trupul cu apă. 7La asfințitul soarelui va fi curat. După aceea va putea mânca din lucrurile sfinte, căci acestea sunt hrana sa. 8Să nu mănânce din cadavrul unui animal sau dintr‑un animal sfâșiat de fiare, ca să nu ajungă necurat. Eu sunt Domnul.

9Preoții să păzească îndatoririle față de Mine ca să nu se încarce cu păcat și să moară din cauză că le‑au necinstit. Eu sunt Domnul Care îi sfințesc9 Vezi nota de la 8:10..

10Niciun om care nu este preot să nu mănânce din lucrurile sfinte. Nici peregrinul și nici cel angajat de preot ca zilier să nu mănânce din lucrurile sfinte. 11Dar dacă preotul își va cumpăra un rob cu argintul său, acesta va putea să le mănânce. De asemenea, cei născuți în casa acestuia vor putea să mănânce din hrana lui. 12Dacă fiica unui preot se va căsători cu un bărbat care nu este preot, ea nu va putea mânca din contribuțiile sfinte. 13Dar fiica unui preot care a rămas văduvă sau care este divorțată neavând copii și care s‑a întors în casa tatălui ei ca în tinerețe, va putea să mănânce din hrana tatălui ei. Însă niciun om care nu este preot să nu o mănânce.

14Dacă un om va mânca din lucrurile sfinte fără să‑și dea seama, atunci el va trebui să dea preotului prețul lucrului sfânt și să adauge încă o cincime la el. 15Preoții să nu întineze lucrurile sfinte pe care fiii lui Israel le aduc Domnului, 16dându‑le voie acestora să mănânce din ele, fiindcă ar aduce asupra lor o nelegiuire de care s‑ar face vinovați. Căci Eu sunt Domnul Care îi sfințesc.»“

Jertfele să fie fără meteahnă

17Domnul i‑a vorbit lui Moise, zicând: 18„Vorbește‑le lui Aaron, fiilor săi și tuturor fiilor lui Israel și spune‑le: «Toți bărbații din Casa lui Israel sau dintre străinii din Israel care își vor aduce ofranda ca jertfă pentru împlinirea jurămintelor lor sau ca daruri de bunăvoie, pe care ei le aduc Domnului ca ardere‑de‑tot, 19să ia un mascul fără meteahnă dintre vite, oi sau capre, după cum doresc, și să‑l jertfească. 20Să nu aduceți nicio jertfă care are vreun cusur, pentru că nu va fi primită de la voi. 21Când cineva va aduce Domnului o jertfă de pace21 Vezi nota de la 3:1. pentru împlinirea unui jurământ deosebit sau ca dar de bunăvoie, din cireadă sau din turmă, aceasta să fie fără meteahnă pentru a fi primită. Să nu aibă niciun cusur. 22Cele oarbe, lovite, mutilate, cele care au vreo scurgere, eczeme sau râie să nu le jertfiți Domnului și să nu le puneți pe altar ca jertfe mistuite de foc pentru Domnul. 23Pentru un dar de bunăvoie veți putea aduce un bou23 Putea fi atât mascul, cât și femelă. sau un miel care au un mădular mai lung sau mai scurt, însă ca jertfă pentru împlinirea unui jurământ, el nu va fi primit. 24Orice animal care are vreo parte lovită, zdrobită, sfâșiată sau tăiată să nu‑l jertfiți Domnului. Să nu aduceți asemenea jertfe în țara voastră 25și să nu primiți vreun astfel de animal de la un străin pentru a‑l aduce ca hrană Dumnezeului vostru. Fiindcă sunt mutilate și au cusur, ele nu vor fi primite de la voi.»“

26Domnul i‑a vorbit lui Moise, zicând: 27„Când se naște un vițel, un miel sau un ied, aceștia trebuie să rămână șapte zile cu mama lor, după care, începând cu ziua a opta, pot fi primiți ca jertfă mistuită de foc pentru Domnul. 28Vaca, oaia sau capra să nu le înjunghiați în aceeași zi cu fătul lor.

29Când veți aduce o jertfă de mulțumire pentru Domnul, să o jertfiți în așa fel încât să fie primită de la voi. 30Să fie mâncată în aceeași zi; să nu lăsați nimic din ea până dimineață. Eu sunt Domnul.

31Să păziți poruncile Mele și să le împliniți. Eu sunt Domnul. 32Să nu batjocoriți Numele Meu cel sfânt, ca să fiu sfințit în mijlocul fiilor lui Israel. Eu sunt Domnul Care vă sfințesc, 33Eu, Cel Care v‑am scos din țara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru: Eu sunt Domnul.“

Hindi Contemporary Version

लेवी 22:1-33

1याहवेह ने मोशेह को ये आदेश दिए, 2“अहरोन और उसके पुत्रों को इस्राएल के घराने के उन उपहारों के प्रति, जो उपहार वे मुझे भेंट करते हैं, सावधान रहने को बता दो; कि इसके द्वारा वे मेरे पवित्र नाम को अपवित्र न कर दें; मैं ही याहवेह हूं.

3“उन्हें यह आज्ञा दो, ‘तुम्हारी सारी पीढ़ियों तक, यदि तुम्हारे बीच में से कोई भी व्यक्ति जब वह अशुद्ध है, तब उन भेंटों के समीप आ जाता है, जो इस्राएल के घराने के द्वारा मुझे भेंट किए गए थे, तो उस व्यक्ति को मेरे सामने से अलग कर दिया जाए; मैं ही वह याहवेह हूं.

4“ ‘अहरोन के घराने में से कोई भी व्यक्ति, जो कोढ़ी है, अथवा जिसे किसी प्रकार का स्राव हो रहा हो, तब तक मेरी पवित्र भेंटों में से कुछ न खाए, जब तक वह शुद्ध न हो जाए. और यदि कोई व्यक्ति उस वस्तु को छू लेता है, जो किसी शव को छूने के द्वारा अशुद्ध हो गई है, अथवा यदि किसी व्यक्ति का वीर्य स्खलन हुआ है, 5अथवा यदि कोई व्यक्ति किसी अशुद्ध वस्तु को छू लेता है और उसके द्वारा वह अशुद्ध हो जाता है, अथवा वह किसी अन्य अशुद्ध व्यक्ति के द्वारा अशुद्ध हो जाता है, तो चाहे उसकी कैसी भी अशुद्धता हो; 6तो वह व्यक्ति, जो ऐसी किसी भी वस्तु को छू लेता है, वह शाम तक अशुद्ध रहेगा और स्‍नान करने तक वह पवित्र भेंटों में से किसी वस्तु को न खाए. 7किंतु सूर्य अस्त होने पर वह व्यक्ति शुद्ध हो जाएगा; इसके बाद वह पवित्र भेंटों में से खा सकता है, क्योंकि यह उसका भोजन है. 8वह उस मरे हुए पशु के मांस को न खाए, जिसकी स्वाभाविक मृत्यु हुई हो, अथवा जिसे किसी जंगली जानवर ने फाड़ डाला हो, ऐसा करके वह स्वयं को अशुद्ध न बनाए; क्योंकि मैं ही याहवेह हूं.

9“ ‘वे मेरे इस नियम का पालन करें कि उन्हें पाप का भार न उठाना पड़े और मेरे नियम को अपवित्र करने के द्वारा उनकी मृत्यु न हो जाए; क्योंकि मैं ही याहवेह हूं, जो उन्हें पवित्र करता हूं.

10“ ‘कोई भी, जो पुरोहित के परिवार के बाहर का हो, किसी पवित्र भेंट को न खाए; किसी पुरोहित के साथ रह रहा कोई पराए कुल का रहवासी, अथवा किराये पर लिया गया कोई मज़दूर पवित्र भेंट में से न खाए. 11किंतु यदि कोई पुरोहित धन देकर किसी दास को खरीद लेता है, तो वह दास पवित्र भेंट में से खा सकता है, और वे सब भी जिनका जन्म उसके परिवार में हुआ है, उसके भोजन से खा सकते हैं. 12यदि किसी पुरोहित की पुत्री का विवाह किसी ऐसे व्यक्ति से हो जाए, जो पुरोहित न हो, तो वह कन्या उन चढ़ाई हुई भेंटों में से न खाए. 13किंतु यदि किसी पुरोहित की पुत्री विधवा हो जाए, अथवा उसका तलाक हो जाए, और वह युवावस्था में ही निःसंतान ही अपने पिता के घर लौट आए, तो वह अपने पिता के भोजन में से खा सकती है; किंतु कोई व्यक्ति जो पुरोहित न हो वह इसमें से न खाए.

14“ ‘यदि कोई व्यक्ति अनजाने में पवित्र भेंटों में से खा ले, तो वह इसका पांच गुणा मिलाकर उस पवित्र भेंट को पुरोहित को दे दे. 15वे इस्राएल के घराने द्वारा याहवेह को चढ़ाई हुई पवित्र भेंटों को अपवित्र न करें 16और इस प्रकार उनकी पवित्र भेंटों को खाने के द्वारा दंड उठाने का कारण न बनें; क्योंकि मैं ही याहवेह हूं, जो उन्हें पवित्र करता हूं.’ ”

ग्रहण योग्य बलियां

17याहवेह ने मोशेह को आज्ञा दी, 18“अहरोन, उसके पुत्रों और सारे इस्राएल के घराने को यह आज्ञा दो, ‘इस्राएल के घराने में से कोई व्यक्ति अथवा इस्राएल में कोई परदेशी जब बलि चढ़ाए, चाहे यह बलि किसी शपथ के लिए हो, अथवा उनकी स्वेच्छा बलि हो, वे याहवेह को वह होमबलि के रूप में चढ़ाएं. 19वह तुम्हारे लिए ग्रहण योग्य हो सके, तो ज़रूरी है कि यह बलि निर्दोष नर पशु की हो, चाहे बछड़ा अथवा मेढ़ा अथवा बकरा. 20उस पशु को न चढ़ाया जाए, जिसमें कोई खराबी हो, क्योंकि तुम्हारे पक्ष में यह याहवेह द्वारा ग्रहण नहीं होगा. 21जब कोई व्यक्ति बैलों अथवा भेड़-बकरियों में से किसी विशेष शपथ को पूरा करने, अथवा स्वेच्छा बलि के लिए याहवेह को मेल बलि चढ़ाता है, तो ज़रूरी है कि ग्रहण करने के लिए यह निर्दोष हो; ध्यान रहे कि इसमें कोई खराबी न हो. 22ऐसे पशुओं को, जो अंधे हों, जिनकी हड्डी टूटी हो, जो विकलांग हों, जिसके घावों से स्राव हो रहा हो, जिन्हें चकते हो गए अथवा खाज-खुजली वाले हों, याहवेह को न चढ़ाना और न ही उन्हें वेदी पर अग्निबलि स्वरूप याहवेह के लिए चढ़ाना. 23तुम किसी ऐसे बछड़े अथवा मेमने को स्वेच्छा बलि के लिए चढ़ा सकते हो, जिसका कोई अंग बड़ा अथवा छोटा हो गया हो, किंतु किसी शपथ के लिए यह ग्रहण नहीं होगा. 24किसी भी ऐसे पशु को जिसके अंडकोश चोटिल, कुचले, फटे अथवा कटे हों, याहवेह को न चढ़ाना, और न ही अपने देश में उनकी बलि देना, 25और न ही किसी विदेशी से इसे परमेश्वर के भोजन के रूप में चढ़ाने के लिए ग्रहण करना; क्योंकि उनमें तो उनका बिगड़ा आकार है ही. उनमें दोष है वे तुम्हारे पक्ष में ग्रहण नहीं होंगे.’ ”

26याहवेह ने मोशेह को आज्ञा दी, 27“जब किसी बछड़े, भेड़ अथवा बकरी का जन्म हो, यह सात दिन तक अपनी माता के साथ में रहे, और आठवें दिन के बाद से यह याहवेह के लिए अग्निबलि के रूप में ग्रहण हो जाएगा. 28किंतु चाहे यह बछड़ा हो अथवा भेड़, तुम माता तथा उसके बच्‍चे दोनों का एक ही दिन में वध न करना.

29“जब तुम याहवेह को आभार-बलि चढ़ाओ, तो तुम इसे इस प्रकार भेंट करो कि यह याहवेह को ग्रहण हो. 30इसको उसी दिन खा लिया जाए, तुम सुबह तक इसमें से कुछ भी बचाकर न रखना; मैं ही याहवेह हूं.

31“तुम मेरी आज्ञाओं का पालन कर उनका अनुसरण करना; मैं ही याहवेह हूं. 32तुम मेरे पवित्र नाम को अशुद्ध न करना; मैं इस्राएल के घराने में पवित्र किया जाऊंगा; मैं ही याहवेह हूं, जो तुम्हें पवित्र करता हूं, 33तुम्हें मिस्र से निकालकर लाया हूं, कि तुम्हारे लिए तुम्हारा परमेश्वर हो जाऊं; मैं ही याहवेह हूं.”