Leviticul 14 – NTLR & YCB

Nouă Traducere În Limba Română

Leviticul 14:1-57

Curățirea diferitelor boli ale pielii

1Domnul i‑a vorbit lui Moise, zicând: 2„Iată care este legea cu privire la cel infectat în ziua curățirii lui: să fie adus înaintea preotului. 3Preotul să iasă afară din tabără, să se uite, iar dacă cel infectat a fost vindecat de rana infecțioasă3 Vezi nota de la 13:2 [peste tot în capitol]., 4preotul să poruncească a se lua pentru cel ce trebuie curățit două păsări vii și curate, lemn de cedru, fir de culoare cărămizie și isop. 5Preotul să poruncească să fie înjunghiată una dintre păsări într‑un vas de pământ, deasupra unei ape curgătoare. 6Să ia pasărea vie și s‑o înmoaie împreună cu lemnul de cedru, firul cărămiziu și isopul în sângele păsării care a fost înjunghiată deasupra apei curgătoare. 7Să‑l stropească de șapte ori pe cel ce trebuie curățit de infecție, după care să‑l declare curat și să dea drumul păsării vii pe câmp.

8Cel ce trebuie curățit va trebui să‑și spele hainele, să‑și radă tot părul și să se scalde în apă; apoi va fi curat. După aceea va putea să vină în tabără, dar va trebui să stea șapte zile în afara cortului său. 9În ziua a șaptea să‑și radă tot părul: părul de pe cap, barba și sprâncenele; să‑și radă tot părul. Apoi să‑și spele hainele, să‑și scalde trupul în apă și va fi curat.

10În ziua a opta să ia doi miei fără meteahnă și o mielușea de un an fără meteahnă, trei zecimi dintr‑o efă10 O efă măsura aproximativ 22 l; aproximativ 6,5 l. de făină aleasă, ca dar de mâncare amestecat cu untdelemn, și un log10, 12, 15, 21, 24 Un log măsura aproximativ 0,3 l. de untdelemn. 11Preotul care face curățirea să‑l aducă pe omul care trebuie curățit înaintea Domnului, la intrarea în Cortul Întâlnirii.

12Preotul să ia unul din miei, să‑l aducă jertfă pentru vină împreună cu logul de untdelemn și să le legene ca jertfă legănată înaintea Domnului. 13Să înjunghie mielul în locul în care sunt înjunghiate jertfele pentru păcat și arderile‑de‑tot, adică într‑un loc sfânt. La fel ca jertfa pentru vină, și jertfa pentru păcat13 Vezi 4:1–5:13 și 5:14-19 în ce privește diferența între cele două tipuri de jertfă. va fi a preotului, căci acestea sunt preasfinte. 14Preotul să ia din sângele jertfei pentru vină și să‑l pună pe lobul urechii celui ce trebuie curățit, pe degetul mare al mâinii lui drepte și pe degetul mare al piciorului său drept. 15Preotul să ia din logul de untdelemn, să‑și toarne în palma stângă, 16să‑și pună degetul mâinii drepte în untdelemnul din palma mâinii stângi și, cu degetul, să stropească din untdelemn de șapte ori înaintea Domnului. 17Din untdelemnul care‑i mai rămâne în palmă, preotul să ungă lobul urechii drepte a celui ce trebuie curățit, degetul mare al mâinii lui drepte, degetul mare al piciorului său drept și, de asemenea, să arunce cu ulei peste sângele jertfei pentru vină. 18Restul untdelemnului din palma preotului să fie pus pe capul celui ce trebuie curățit. Apoi preotul să facă ispășire în locul acelui om înaintea Domnului.

19Preotul să aducă jertfa pentru păcat ca să facă ispășire pentru cel ce trebuie curățit de necurăția sa. La urmă, va trebui să înjunghie arderea‑de‑tot. 20Preotul va aduce arderea‑de‑tot și darul de mâncare pe altar. Așa va face preotul ispășire pentru acel om, și acesta din urmă va fi curat.

21Dacă este sărac și nu poate aduce toate aceste lucruri, atunci să ia un singur miel ca jertfă pentru vină, jertfă ce trebuie legănată, ca să se facă ispășire pentru el. De asemenea, să mai ia a zecea parte dintr‑o efă21 Vezi nota de la 5:11. de făină aleasă, amestecată cu untdelemn pentru darul de mâncare și un log de untdelemn. 22Să ia și două turturele sau doi pui de porumbel, după cât poate, unul ca jertfă pentru păcat, iar celălalt ca ardere‑de‑tot.

23În cea de‑a opta zi să le aducă la preot pentru curățirea lui, la intrarea în Cortul Întâlnirii, înaintea Domnului; 24preotul să ia mielul jertfei pentru vină și logul de untdelemn și să le legene ca jertfă legănată înaintea Domnului. 25Apoi să înjunghie mielul jertfei pentru vină și să ia din sângele acestuia ca să ungă lobul urechii drepte a celui ce trebuie curățit, degetul mare al mâinii lui drepte și degetul mare al piciorului său drept. 26După aceea va trebui ca preotul să‑și toarne niște untdelemn în palma mâinii stângi 27și, cu degetul de la mâna dreaptă, să stropească cu untdelemnul din palma sa stângă, de șapte ori înaintea Domnului. 28Preotul să ungă cu untdelemnul din palma sa lobul urechii drepte a celui ce trebuie curățit, degetul mare al mâinii lui drepte, degetul mare al piciorului său drept și locul unde a fost pus sângele jertfei pentru vină. 29Restul uleiului din palmă să‑l pună pe capul celui care trebuie curățit și să facă astfel ispășire în locul lui înaintea Domnului. 30Apoi să aducă una dintre turturele sau unul dintre puii de porumbei, după cum poate, 31unul ca jertfă pentru păcat și altul ca ardere‑de‑tot, împreună cu darul de mâncare, iar preotul să facă ispășire înaintea Domnului în locul celui ce se curățește.

32Aceasta este legea pentru cel ce are rana infecțioasă și care nu poate aduce jertfele obișnuite pentru curățirea lui.“

Curățirea mucegaiului de pe case și haine

33Domnul le‑a vorbit lui Moise și Aaron, zicând: 34„Când veți intra în țara Canaan, pe care am să v‑o dau în stăpânire, dacă voi trimite o pată infecțioasă34 Vezi nota de la 13:47. Aici este vorba de mucegai [peste tot în capitol]. în vreo casă din țara pe care o veți stăpâni, 35atunci stăpânul casei să anunțe preotul, zicând: «Mi se pare că este ceva ca o pată în casa mea.» 36Înainte de a merge să cerceteze pata, preotul să poruncească să se scoată tot ce este în casă, ca nu cumva tot ce se află în casă să devină necurat. După aceea preotul va putea să intre și să cerceteze casa. 37Să se uite la pată, iar dacă pata de pe zidurile casei are niște gropițe verzui sau roșiatice care par mai adânci decât suprafața peretelui, 38preotul să iasă până la intrarea casei și să o închidă pentru șapte zile. 39În a șaptea zi, preotul să vină din nou s‑o cerceteze. Dacă pata s‑a întins pe zidurile casei, 40preotul să poruncească să se scoată pietrele atinse de pată și să fie aruncate într‑un loc necurat în afara cetății. 41Apoi să pună să se răzuiască tot interiorul casei și tot ce s‑a răzuit să se arunce într‑un loc necurat, în afara cetății. 42După aceea, să se ia alte pietre, să se pună în locul celor scoase și să se tencuiască iarăși casa.

43Dacă pata apare din nou în casă, după ce au fost scoase pietrele și după ce casa a fost răzuită și tencuită, 44preotul să meargă încă o dată și s‑o cerceteze. Dacă pata s‑a întins pe casă, atunci este o pată infecțioasă permanentă; casa este deci necurată. 45Să dărâme casa – pietrele, lemnul și toată tencuiala – și să le ducă într‑un loc necurat în afara cetății.

46Toți aceia care au intrat în casă în timp ce era închisă, să fie necurați până seara, 47și toți aceia care au dormit sau au mâncat în casă, să‑și spele hainele.

48Dar dacă preotul vine și vede că pata nu s‑a întins pe casă după ce aceasta a fost tencuită, atunci el s‑o declare curată, căci pata s‑a dus. 49Pentru curățirea casei să ia două păsări, lemn de cedru, fir de culoare cărămizie, isop 50și să înjunghie una din păsări într‑un vas de pământ, deasupra unei ape curgătoare. 51Să ia lemnul de cedru, isopul, firul cărămiziu și pasărea vie, să le înmoaie în sângele păsării înjunghiate, apoi în apa curgătoare și să stropească de șapte ori casa. 52Să curățească astfel casa cu sângele păsării, cu apă proaspătă, cu pasărea vie, cu lemnul de cedru, cu isopul și cu firul cărămiziu. 53După aceea să‑i dea drumul păsării celei vii în afara cetății, pe întinderea câmpului. Astfel va face ispășire pentru casă și ea va fi curată. 54Aceasta este legea pentru orice fel de rană infecțioasă, pentru eczemă, 55pentru infecția de pe haine și de pe case, 56pentru umflături, erupții și pete. 57Ea arată când un lucru este necurat sau când un lucru este curat. Aceasta este legea pentru infecții.“

Bíbélì Mímọ́ Yorùbá Òde Òn

Lefitiku 14:1-57

Ìwẹ̀nùmọ́ kúrò nínú ààrùn ẹ̀tẹ̀ tó mú awọ ara

1Olúwa sọ fún Mose pé, 214.2-32: Mt 8.4; Mk 1.44; Lk 5.14; 17.14.“Èyí ni àwọn ìlànà fún ẹni tí ààrùn ẹ̀tẹ̀ bá mú ní àkókò ìwẹ̀nùmọ́ rẹ̀, bí a bá mú un tọ àlùfáà wá. 3Kí àlùfáà yẹ̀ ẹ́ wò ní ẹ̀yìn ibùdó bí ara rẹ̀ bá ti yá kúrò nínú ààrùn ẹ̀tẹ̀ náà. 4Kí àlùfáà pàṣẹ pé kí a mú ààyè ẹyẹ mímọ́ méjì, igi kedari, òdòdó àti ẹ̀ka hísópù wá fún ẹni tí a fẹ́ wẹ̀mọ́. 5Kí àlùfáà pàṣẹ pé kí wọn pa ọ̀kan nínú àwọn ẹyẹ náà sórí omi tí ó mọ́ tó wà nínú ìkòkò amọ̀. 6Lẹ́yìn náà kí ó ri ààyè ẹyẹ pẹ̀lú igi kedari, òdòdó àti ẹ̀ka hísópù bọ inú ẹ̀jẹ̀ ẹyẹ tí a ti pa sínú omi náà. 7Ìgbà méje ni kí o wọ́n omi yìí sí ara ẹni tí a fẹ́ wẹ̀mọ́ kúrò nínú ààrùn ara náà kí ó ju ààyè ẹyẹ náà sílẹ̀ ní ìta gbangba.

8“Ẹni tí a fẹ́ wẹ̀mọ́ náà gbọdọ̀ fọ aṣọ rẹ̀, fá gbogbo irun rẹ̀, kí ó sì wẹ̀, lẹ́yìn èyí ó ti di mímọ́. Lẹ́yìn náà ó le wá sínú ibùdó ṣùgbọ́n kí ó wà lẹ́yìn àgọ́ rẹ̀ ní ọjọ́ méje. 9Kí ó fá gbogbo irun rẹ̀ ní ọjọ́ keje: irun orí rẹ̀, irùngbọ̀n rẹ̀, irun ìpéǹpéjú rẹ̀, àti gbogbo irun rẹ̀ tókù. Kí ó fọ aṣọ rẹ̀, kí ó sì wẹ̀, yóò sì mọ́.

10“Ní ọjọ́ kẹjọ kí ó mú àgbò aláìlábùkù méjì àti abo ọ̀dọ́-àgùntàn ọlọ́dún kan tí wọn kò ní àlébù wá, pẹ̀lú ìdámẹ́wàá nínú mẹ́wàá òṣùwọ̀n ìyẹ̀fun tí à pòpọ̀ mọ́ òróró fún ọrẹ ohun jíjẹ àti òṣùwọ̀n lógù òróró kan. 11Àlùfáà tí ó pè é ní mímọ́: yóò mú ẹni náà tí a ó sọ di mímọ́ àti ọrẹ rẹ̀ wá síwájú Olúwa ní ẹnu-ọ̀nà àgọ́ ìpàdé.

12“Kí àlùfáà mú ọ̀kan nínú àwọn àgbò àti lógù òróró kí ó sì fi rú ẹbọ ẹ̀bi. Kí ó sì fì wọ́n níwájú Olúwa gẹ́gẹ́ bí ẹbọ fífì. 13Kí ó pa àgbò náà ní ibi mímọ́ níbi tí wọ́n ti ń pa ẹran ẹbọ ẹ̀ṣẹ̀ àti ọrẹ ẹbọ sísun. Bí ẹbọ ẹ̀ṣẹ̀, ẹbọ ẹ̀bi náà jẹ́ ti àlùfáà: ó jẹ́ mímọ́ jùlọ. 14Kí àlùfáà mú nínú ẹ̀jẹ̀ ẹbọ ẹ̀bi náà kí ó fi sí etí ọ̀tún ẹni náà tí a ó wẹ̀mọ́, kí ó tún fi sí àtàǹpàkò ọwọ́ ọ̀tún rẹ̀ àti orí àtàǹpàkò ẹsẹ̀ ọ̀tún rẹ̀. 15Àlùfáà yóò sì mú díẹ̀ nínú lógù òróró, yóò sì dà á sí àtẹ́lẹwọ́ òsì ara rẹ̀. 16Yóò sì ti ìka ìfábẹ̀lá ọ̀tún rẹ̀ bọ inú òróró àtẹ́lẹwọ́ rẹ̀, yóò sì wọ́n díẹ̀ nínú rẹ̀ níwájú Olúwa nígbà méje. 17Àlùfáà yóò mú lára òróró tí ó kù ní àtẹ́lẹwọ́ rẹ̀ yóò fi sí etí ọ̀tún, àtàǹpàkò ọwọ́ ọ̀tún àti àtàǹpàkò ẹsẹ̀ ọ̀tún ẹni tí à ó wẹ̀mọ́, lórí ẹ̀jẹ̀ ẹbọ ẹ̀bi. 18Àlùfáà yóò fi òróró tí ó kù ní àtẹ́lẹwọ́ rẹ̀ ra orí ẹni tí a ó wẹ̀mọ́, yóò sì ṣe ètùtù fún un níwájú Olúwa.

19“Àlùfáà yóò sì rú ẹbọ ẹ̀ṣẹ̀: yóò ṣe ètùtù fún ẹni tí a ó wẹ̀ kúrò nínú àìmọ́ rẹ̀, lẹ́yìn náà àlùfáà yóò pa ẹran ọrẹ ẹbọ sísun. 20Kí àlùfáà kí ó sì rú ẹbọ sísun, àti ẹbọ ohun jíjẹ lórí pẹpẹ, kí àlùfáà kí ó sì ṣe ètùtù fún un: Òun yóò sì di mímọ́.

21“Bí ẹni náà bá jẹ́ tálákà tí kò sì le è kó gbogbo nǹkan wọ̀nyí wá, kí ó mú ọ̀dọ́ àgbò kan bí ẹbọ ẹ̀bi, tí yóò fì, láti ṣe ètùtù fún un, pẹ̀lú ìdámẹ́wàá òṣùwọ̀n ìyẹ̀fun dídára, a pò mọ́ òróró fún ọrẹ ohun jíjẹ òṣùwọ̀n lógù òróró 22àti àdàbà méjì tàbí ẹyẹlé méjì èyí tí agbára rẹ̀ ká, ọ̀kan fún ẹbọ ẹ̀ṣẹ̀ àti èkejì fún ẹbọ sísun.

23“Kí ó mú wọn wá ní ọjọ́ kẹjọ fún ìwẹ̀nùmọ́ rẹ̀ síwájú àlùfáà ní ẹnu-ọ̀nà àgọ́ ìpàdé níwájú Olúwa. 24Àlùfáà náà yóò sì mú ọ̀dọ́-àgùntàn ẹbọ ẹ̀bi pẹ̀lú lógù òróró yóò sì fì wọ́n níwájú Olúwa bí ẹbọ fífì. 25Kí ó pa ọ̀dọ́-àgùntàn ẹbọ ẹ̀bi kí ó sì mú lára ẹ̀jẹ̀ rẹ̀. Kí ó fi sí etí ọ̀tún, àtàǹpàkò ọwọ́ ọ̀tún àti àtàǹpàkò ẹsẹ̀ ọ̀tún ẹni tí a ó ṣe ìwẹ̀nùmọ́ fún. 26Àlùfáà yóò sì da díẹ̀ lára òróró náà sí àtẹ́lẹwọ́ òsì ara rẹ̀. 27Yóò sì fi ìka ìfábẹ̀lá ọ̀tún rẹ̀ wọ́n òróró tí ó wà ní àtẹ́lẹwọ́ òsì rẹ̀ nígbà méje níwájú Olúwa. 28Àlùfáà yóò sì mú lára òróró ọwọ́ rẹ̀ sí etí ọ̀tún, àtàǹpàkò ọwọ́ ọ̀tún àti àtàǹpàkò ẹsẹ̀ ọ̀tún ẹni tí a ń ṣe ìwẹ̀nùmọ́ fún ní ibi kan náà tí wọ́n ta ẹ̀jẹ̀ ẹbọ ẹ̀bi sí. 29Kí àlùfáà fi ìyókù nínú òróró ọwọ́ rẹ̀ sí orí ẹni náà tí a ń ṣe ìwẹ̀nùmọ́ fún: láti ṣe ètùtù fún un ní iwájú Olúwa. 30Lẹ́yìn náà kí ó fi àdàbà tàbí ọmọ ẹyẹlé rú ẹbọ níwọ̀n tí agbára rẹ̀ mọ. 31Ọ̀kan fún ẹbọ ẹ̀ṣẹ̀ àti èkejì fún ẹbọ sísun pẹ̀lú ẹbọ ohun jíjẹ: Àlùfáà yóò sì ṣe ètùtù níwájú Olúwa ní ipò ẹni tí a fẹ́ wẹ̀mọ́.”

32Òfin nìyí fún ẹnikẹ́ni tí ó bá ní ààrùn ara tí ó le ran tí kò sì lágbára láti rú ẹbọ tí ó yẹ fún ìwẹ̀nùmọ́ bí a ti fi lélẹ̀.

Ìwẹ̀nùmọ́ kúrò nínú ẹ̀tẹ̀ ní inú ilé

33Olúwa sọ fún Mose àti Aaroni pé. 34“Nígbà tí ẹ bá dé ilẹ̀ Kenaani tí mo fi fún yín ní ìní, tí mo sì fi ààrùn ẹ̀tẹ̀ sínú ilé kan ní ilẹ̀ ìní yín. 35Kí ẹni tí ó ní ilé náà lọ sọ fún àlùfáà pé, ‘Èmi tí rí ohun tí ó jọ ààrùn ẹ̀tẹ̀ ní ilé mi.’ 36Àlùfáà yóò pàṣẹ kí ẹnikẹ́ni tàbí ohunkóhun má ṣe wà nínú ilé náà, kí ó tó lọ yẹ ẹ̀tẹ̀ náà wò, kí ohunkóhun nínú ilé náà má bá à di àìmọ́. Lẹ́yìn èyí àlùfáà yóò wọlé lọ láti yẹ ilé náà wò. 37Yóò yẹ ààrùn náà wò, bí ààrùn náà bá ti wà lára ògiri ilé náà nípa ààmì àwọ̀ ewé tàbí ààmì pupa tí ó sì jinlẹ̀, ju ara ògiri lọ. 38Àlùfáà yóò jáde kúrò nínú ilé náà, yóò sì ti ìlẹ̀kùn ilé náà pa fún ọjọ́ méje. 39Àlùfáà yóò padà wá yẹ ilé náà wò ní ọjọ́ keje. Bí ààrùn náà bá ti tàn ká ara ògiri. 40Àlùfáà yóò pàṣẹ kí a yọ àwọn òkúta tí ààrùn náà ti bàjẹ́ kúrò kí a sì kó wọn dànù sí ibi tí a kà sí àìmọ́ lẹ́yìn ìlú. 41Yóò sì mú kí wọ́n ha ògiri inú ilé náà yíká. Gbogbo ohun tí wọ́n fi rẹ́ ilé náà tí ó ti ha ni kí wọ́n kó dànù sí ibi tí a kà sí àìmọ́ lẹ́yìn ìlú náà. 42Òkúta mìíràn ni kí wọ́n fi dípò àwọn tí a ti yọ dànù, kí wọ́n sì rẹ́ ilé náà pẹ̀lú àwọn ohun ìrẹ́lé tuntun.

43“Bí ààrùn yìí bá tún farahàn lẹ́yìn tí a ti yọ àwọn òkúta wọ̀nyí tí a sì ti ha ilé náà ti a sì tún rẹ́ ẹ. 44Àlùfáà yóò tún lọ yẹ̀ ẹ́ wò bí ààrùn náà bá tún gbilẹ̀ sí i nínú ilé náà: ẹ̀tẹ̀ apanirun ni èyí, ilé náà jẹ́ aláìmọ́. 45Wíwó ni kí a wó o, gbogbo òkúta ilé náà, àwọn igi àti gbogbo ohun tí a fi rẹ́ ẹ ni kí a kó jáde nínú ìlú sí ibi tí a kà sí àìmọ́.

46“Ẹni tí ó bá wọ inú ilé náà lẹ́yìn tí a ti tì í, yóò di aláìmọ́ títí ìrọ̀lẹ́. 47Ẹni tí ó bá sùn nínú ilé náà tàbí tí ó bá jẹun nínú rẹ̀ gbọdọ̀ fọ aṣọ rẹ̀.

48“Bí àlùfáà bá wá yẹ̀ ẹ́ wò tí ààrùn náà kò gbilẹ̀ mọ́ lẹ́yìn tí a ti rẹ́ ilé náà: kí àlùfáà pe ilé náà ní mímọ́, torí pé ààrùn náà ti lọ. 49Láti sọ ilé yìí di mímọ́. Àlùfáà yóò mú ẹyẹ méjì àti igi kedari òdòdó àti hísópù. 50Yóò sì pa ọ̀kan nínú àwọn ẹyẹ náà sórí omi tí ó mọ́ nínú ìkòkò amọ̀. 51Kí ó ri igi kedari, hísópù, òdòdó àti ààyè ẹyẹ náà bọ inú ẹ̀jẹ̀ òkú ẹyẹ àti omi tí ó mọ́ náà kí ó fi wọ́n ilẹ̀ náà lẹ́ẹ̀méje. 52Yóò fi ẹ̀jẹ̀ ẹyẹ náà, omi tí ó mọ́, ààyè ẹyẹ, igi kedari, hísópù àti òdòdó sọ ilé náà di mímọ́. 53Kí àlùfáà ju ààyè ẹyẹ náà sílẹ̀ lẹ́yìn ìlú. Báyìí ni yóò ṣe ètùtù fún ilé náà. Ilé náà yóò sì mọ́.”

54Àwọn wọ̀nyí ni ìlànà fún èyíkéyìí ààrùn àwọ̀ ara tí ó le è ràn ká (ẹ̀tẹ̀), fún làpálàpá, 55àti fún ẹ̀tẹ̀ nínú aṣọ, àti ti ilé, 56fún ìwú, fún èélá àti ibi ara dídán. 57Láti mú kí a mọ̀ bóyá nǹkan mọ́ tàbí kò mọ́.

Ìwọ̀nyí ni àwọn òfin fún ààrùn àwọ̀ ara tí ó ń ràn ká àti ẹ̀tẹ̀.