Nouă Traducere În Limba Română

Geneza 1:1-31

Istoria creării cerurilor și a pământului

1La început, Dumnezeu1 Ebr.: Elohim, numele divin cel mai frecvent folosit în VT, care exprimă măreția lui Dumnezeu. Deși termenul ebraic este la plural, el funcționează gramatical ca un singular. a creat cerurile1 Termenul ebraic apare întotdeauna la plural, reflectând fie concepția cosmologică ebraică, potrivit căreia există mai mult decât un singur cer, fie un plural de intensitate prin care este evidențiată imensitatea cerului [peste tot în carte]. și pământul. 2Pământul era pustiu2 Sau, posibil, fără formă. și gol. Peste suprafața adâncului era întuneric, iar Duhul lui Dumnezeu plutea peste fața apelor.

3Atunci Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!“ Și a fost lumină. 4Dumnezeu a văzut că lumina era bună și a separat lumina de întuneric. 5Dumnezeu a numit lumina „zi“, iar întunericul l‑a numit „noapte“. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua întâi.

6Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere6 Sau: firmament. în mijlocul apelor și ea să separe apele de ape!“ 7Astfel, Dumnezeu a făcut întinderea și a separat apele care sunt sub întindere de apele care sunt deasupra întinderii. Și așa a fost. 8Dumnezeu a numit întinderea „ceruri“. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a doua.

9Dumnezeu a zis: „Să se adune la un loc apele care sunt sub ceruri și să apară uscatul!“ Și așa a fost. 10Dumnezeu a numit uscatul „pământ“, iar apele care au fost adunate, le‑a numit „mări“. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 11Atunci Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vegetație: plante care să facă sămânță și pomi fructiferi care să facă rod cu sămânță în el pe pământ, după felul lor!“ Și așa a fost. 12Pământul a dat vegetație: plante care fac sămânță, după felul lor, și pomi care fac rod cu sămânță în el, după felul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 13Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a treia.

14Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători pe întinderea cerurilor, care să separe ziua de noapte. Ei să fie pentru semne14 Cu referire la semnele de pe cer (de ex.: eclipsele, alinierea planetelor, constelațiile)., pentru anotimpuri, pentru zile și pentru ani 15și să slujească drept luminători pe întinderea cerurilor, ca să dea lumină pe pământ!“ Și așa a fost. 16Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari: luminătorul cel mare, ca să stăpânească ziua, și luminătorul cel mic, ca să stăpânească noaptea; a făcut și stelele. 17Dumnezeu i‑a așezat pe întinderea cerurilor, ca să dea lumină pe pământ, 18să stăpânească ziua și noaptea și să separe lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 19Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a patra.

20Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de ființe vii și să zboare păsări deasupra pământului, pe suprafața întinderii cerurilor!“ 21Astfel, Dumnezeu a creat făpturile cele mari din ape, orice ființă vie, care se mișcă și de care mișună apele, după felul ei, și orice pasăre înaripată, după felul ei. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 22Dumnezeu le‑a binecuvântat, zicând: „Fiți roditoare, înmulțiți‑vă și umpleți apele mărilor. Să se înmulțească și păsările pe pământ!“ 23Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a cincea.

24Dumnezeu a zis: „Să dea pământul ființe vii, după felul lor: vite,24 Cu referire la toate animalele care mai târziu vor fi domesticite. târâtoare24-26 Sau: animale care mișună; sau: animale care se târăsc. Termenul ebraic face referire la toate celelalte animalele mai mărunte, distincte de vite și de animalele sălbatice mari. De asemenea, termenul poate include și insectele. și vietăți ale pământului, după felul lor!“ Și așa a fost. 25Dumnezeu a făcut vietățile pământului, după felul lor, vitele, după felul lor, și orice târâtoare a pământului, după felul ei. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

Crearea omului

26Atunci Dumnezeu a zis: „Să facem om26-27 Termenul ebraic se referă la ființele umane în general, și nu la o singură persoană. după chipul Nostru, după asemănarea Noastră. Ei să domnească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste orice animal care se târăște pe pământ!“

27Astfel, Dumnezeu l‑a creat pe om după chipul Său,

după chipul lui Dumnezeu l‑a creat;

bărbat și femeie i‑a creat.

28Dumnezeu i‑a binecuvântat și le‑a zis: „Fiți roditori și înmulțiți‑vă, umpleți pământul și supuneți‑l. Domniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice vietate care se târăște pe pământ!“ 29Apoi Dumnezeu a zis: „Iată, v‑am dat orice plantă care face sămânță și care este pe suprafața întregului pământ și orice pom care are fruct cu sămânță în el. Le veți avea ca hrană. 30Iar oricărei vietăți a pământului, oricărei păsări a cerului și oricărui animal care se târăște pe pământ, tuturor acestora deci care au suflare de viață în ele, le‑am dat ca hrană orice plantă verde.“ Și așa a fost.

31Dumnezeu S‑a uitat la tot ce a făcut și iată că toate erau foarte bune. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua a șasea.

Luganda Contemporary Bible

Olubereberye 1:1-31

Entandikwa

11:1 a Yk 1:1-2 b Yob 38:4; Zab 90:2; Is 42:5; 44:24; 45:12, 18; Bik 17:24; Beb 11:3; Kub 4:11Ku lubereberye Katonda yatonda eggulu n’ensi. 21:2 a Yer 4:23 b Zab 104:30Ensi yali njereere nga yeetabuddetabudde, ekizikiza nga kibisse kungulu ku buziba, n’Omwoyo wa Katonda ng’atambulira ku mazzi.

31:3 a Zab 33:6, 9; 148:5; Beb 11:3 b 2Ko 4:6*Awo Katonda n’agamba nti, “Wabeerewo obutangaavu,” ne waba obutangaavu. 4Katonda n’alaba obutangaavu nga bulungi; n’ayawula obutangaavu n’ekizikiza. 51:5 Zab 74:16Katonda obutangaavu n’abuyita emisana, n’ekizikiza n’akiyita ekiro. Ne wabaawo akawungeezi ate ne buba enkya. Olwo lwe lunaku olw’olubereberye.

61:6 Yer 10:12Era Katonda n’agamba nti, “Wabeewo ebbanga lyawule olufu n’amazzi.” 71:7 Yob 38:8-11, 16; Zab 148:4Bw’atyo Katonda n’akola ebbanga okwawula wansi n’amazzi agali waggulu. Ne kiba bwe kityo. 8Katonda ebbanga n’aliyita eggulu. Ne buba akawungeezi, ate ne buba enkya, olwo lwe lunaku olwokubiri.

91:9 Yob 38:8-11; Zab 104:6-9; Nge 8:29; Yer 5:22; 2Pe 3:5Awo Katonda n’ayogera nti, “Amazzi agali wansi w’eggulu gakuŋŋaanire mu kifo kimu, wabeewo olukalu.” Ne kiba bwe kityo. 10Katonda olukalu n’aluyita ensi, amazzi agakuŋŋaanye go n’agayita ennyanja. Katonda n’alaba nga ky’akoze kirungi.

111:11 Zab 65:9-13; 104:14Awo Katonda n’agamba nti, “Ensi ereete ebimera: emiti egizaala ensigo mu ngeri yaagyo, emiti egy’ebibala ebibaamu ensigo mu ngeri yaagyo, gibeere ku nsi.” Ne kiba bwe kityo. 12Ensi n’ereeta ebimera: ebimera eby’ensigo ebya buli ngeri, n’emiti egy’ebibala ebya buli ngeri n’ebijja ku nsi. Katonda n’alaba nga ky’akoze kirungi. 13Ne buba akawungeezi ate ne buba enkya. Olwo lwe lunaku olwokusatu.

141:14 a Zab 74:16 b Yer 10:2 c Zab 104:19Awo Katonda n’agamba nti, “Wabeewo ebyaka mu bbanga ly’eggulu, okwawula emisana n’ekiro; bibeerenga obubonero okwawulanga ebiro, n’ennaku, n’emyaka. 15Bibeere ebyaka ku ggulu, bireetere ensi obutangaavu.” Ne kiba bwe kityo. 161:16 a Zab 136:8 b Zab 136:9 c Yob 38:7, 31-32; Zab 8:3; Is 40:26Katonda n’akola ebyaka ebinene bibiri, ekyaka ekisinga obunene kifugenga emisana, n’ekitono kifugenga ekiro, n’akola n’emmunyeenye. 17Awo Katonda n’abiteeka mu bbanga ly’eggulu byakenga ku nsi, 181:18 Yer 33:20, 25enjuba efugenga emisana, omwezi gufugenga ekiro, era byawulenga obutangaavu n’ekizikiza. Katonda n’alaba ng’ekyo kirungi. 19Ne buba akawungeezi, ate ne buba enkya. Olwo lwe lunaku olwokuna.

20Katonda n’ayogera nti, “Amazzi galeete ebibinja by’ebiramu, n’ebinyonyi bibuukenga waggulu mu bbanga.” 211:21 Zab 104:25-26Bw’atyo Katonda n’akola ebitonde eby’omu nnyanja ebinene ennyo, na buli kiramu ekya buli ngeri eky’omu nnyanja, na buli kinyonyi ekibuuka. Katonda n’alaba nga ky’akoze kirungi. 221:22 nny 28; Lub 8:17Bw’atyo Katonda n’abiwa omukisa n’agamba nti, “Muzaale mwale, mujjuze amazzi g’ennyanja, n’ebinyonyi byale ku nsi.” 23Ne buba akawungeezi, ate ne buba enkya; olwo lwe lunaku olwokutaano.

24Katonda n’ayogera nti, “Ensi ereete ebiramu ebya buli ngeri: ente, n’ebyewalula, n’ensolo ez’omu nsiko eza buli ngeri.” Bwe kityo bwe kyali. 251:25 Yer 27:5Katonda n’atonda ensolo ez’oku nsi eza buli ngeri, n’ente eza buli ngeri, na buli ekyewalula ku ttaka ekya buli ngeri. Katonda n’alaba nga ky’akoze kirungi.

261:26 a Zab 100:3 b Lub 9:6; Yak 3:9 c Zab 8:6-8Awo Katonda n’agamba nti, “Tukole omuntu mu kifaananyi kyaffe mu ngeri yaffe. Bafugenga ebyennyanja eby’omu nnyanja, n’ebinyonyi eby’omu bbanga, n’ensolo zonna, n’ensi yonna, era bafugenga na buli ekyewalulira ku nsi kyonna.”

271:27 a 1Ko 11:7 b Lub 5:2; Mat 19:4*; Mak 10:6*Bw’atyo Katonda n’atonda omuntu mu kifaananyi kye,

mu kifaananyi kya Katonda mwe yamutondera;

n’abatonda omusajja n’omukazi.

281:28 Lub 9:1, 7; Lv 26:9Katonda n’abawa omukisa, n’abagamba nti, “Mwale mujjuze ensi, mugifugenga. Mufugenga ebyennyanja ebiri mu nnyanja, n’ebinyonyi eby’omu bbanga na buli kiramu ekitambula ku nsi.”

291:29 Zab 104:14Awo Katonda n’agamba nti, “Laba mbawadde buli kimera eky’ensigo ekiri ku nsi na buli muti ogw’ensigo mu kibala kyagwo. Munaabiryanga. 301:30 Zab 104:14, 27; 145:15Mbawadde na buli nsolo ey’oku nsi, na buli kinyonyi eky’omu bbanga na buli ekyewalula, na buli ekissa omukka mbiwa buli kimera, okuba emmere yaabyo.” Bwe kityo bwe kyali.

311:31 a Zab 104:24 b 1Ti 4:4Awo Katonda n’alaba byonna by’akoze nga birungi nnyo. Ne buba akawungeezi, ate ne buba enkya, olwo lwe lunaku olwomukaaga.