Cântarea Deborei
1În ziua aceea, Debora și Barak, fiul lui Abinoam, au cântat, zicând:
2„Când căpeteniile s‑au așezat în fruntea lui Israel,
poporul a mers de bunăvoie!
Binecuvântați‑L pe Domnul!
3Ascultați, regi! Luați aminte, domnitori!
Eu, da eu, voi cânta Domnului3 Sau: despre Domnul,
voi cânta spre lauda Domnului,
Dumnezeul lui Israel:
4Doamne, când ai ieșit din Seir,
când ai mărșăluit din ținutul Edomului,
pământul s‑a cutremurat, cerurile au picurat
și norii au turnat ape!
5Munții s‑au scurs dinaintea Domnului, Cel al Sinaiului,
dinaintea Domnului, Dumnezeul lui Israel!
6În zilele lui Șamgar, fiul lui Anat6 Vezi nota de la 3:31.,
în zilele Iaelei,
drumurile erau părăsite,
și drumeții călătoreau pe căi ocolite.
7Încetase viața din satele lui Israel, se sfârșise,7 Sau: Conducătorii lui Israel au căzut, au căzut, sensul versului ebraic fiind nesigur.
până când m‑am ridicat eu7 Sau: te‑ai ridicat tu; sau: s‑a ridicat; (și în ultima parte a versetului)., Debora,
m‑am ridicat ca o mamă în Israel.
8Când el și‑a ales dumnezei noi,
războiul8 Sensul termenului ebraic este nesigur. era la porți,
dar nu se vedea nici scut și nici suliță
printre patruzeci de mii în Israel!
9Inima mea este alături de legiuitorii lui Israel,
de cei din popor care s‑au oferit de bunăvoie.
Binecuvântați‑L pe Domnul!
10Voi, cei ce încălecați pe măgărițe albe,
cei ce stați pe covoare,
cei ce umblați pe drum,
luați aminte 11la vocea arcașilor de lângă adăpătoare.
Acolo ei istorisesc faptele drepte ale Domnului,
faptele drepte ale sătenilor Lui în Israel!
Atunci poporul Domnului a coborât la porți.
12Trezește‑te, trezește‑te, Debora!
Trezește‑te, trezește‑te și cântă o cântare!
Ridică‑te, Barak, fiu al lui Abinoam,
și ia‑ți captivii!
13Atunci un supraviețuitor a coborât la cei măreți;13 Sau: Atunci un supraviețuitor al celor măreți a coborât.
poporul Domnului a coborât la mine cu cei viteji13 Sau: la mine ca niște viteji. Sau: la mine împotriva celor viteji..
14Au venit din Efraim;
rădăcina lor este în Amalek.
După tine a venit Beniamin, cu poporul tău.
Din Machir au coborât legiuitorii
și din Zabulon, cei care îndrumă cu toiagul scribului.
15Conducătorii mei din Isahar au fost cu Debora
și, precum Isahar, așa și Barak,
fiind trimis în urma lui în vale.
În ținuturile lui Ruben însă
s‑a ținut mare sfat15-16 Lit.: au fost mari cercetări ale inimii, ideea fiind aceea că rubeniții și probabil și alte seminții nu au răspuns cu hotărâre sau în unanimitate chemării la luptă.!
16De ce ai rămas printre staule16 Sau: desagi. Sensul termenului ebraic este nesigur.
ca să asculți behăitul turmelor?
În ținuturile lui Ruben
mare a fost sfatul!
17Ghilad a rămas de cealaltă parte a Iordanului.
Iar Dan, de ce a rămas la corăbii?
Așer a rămas pe coasta mării
și s‑a așezat pe limanurile lui.
18Zabulon este un popor
care și‑a riscat viața până la moarte;
Neftali la fel, pe dealurile țării.
19Regii au venit și s‑au luptat.
Regii Canaanului s‑au luptat atunci
la Taanah, lângă apele Meghido.
N‑au luat niciun câștig,
nici măcar un pic de argint.
20Stelele din ceruri s‑au luptat,
s‑au luptat din înaltul căilor lor cu Sisera.
21Râul Chișon i‑a luat,
vechiul râu, râul Chișon.
Mărșăluiește, suflete al meu, cu tărie!21 Sau: Calcă pe grumazurile celor tari!
22Atunci copitele cailor au izbit pământul;
armăsarii au alergat în galop, în galopul lor răsunător.
23«Blestemați pe Meroza!», a zis Îngerul Domnului.
«Să blestemați amarnic pe locuitorii ei,
căci nu au venit în ajutorul Domnului,
în ajutorul Domnului
împotriva celor viteji.»
24Cea mai binecuvântată femeie este Iael,
soția chenitului Heber,
cea mai binecuvântată dintre femeile ce locuiesc în corturi.
25El i‑a cerut apă, dar ea i‑a dat lapte;
într‑o cupă măreață i‑a adus iaurt.
26Apoi mâna și‑a întins‑o spre țăruș,
și dreapta ei spre ciocanul lucrătorului;
l‑a lovit pe Sisera, i‑a sfărâmat capul,
l‑a zdrobit și i‑a străpuns tâmpla.
27El a căzut și s‑a ghemuit,
la picioarele ei s‑a plecat adânc,
a căzut și s‑a ghemuit;
în locul în care s‑a ghemuit, acolo a căzut ucis!
28Pe fereastră, printre zăbrele,
mama lui Sisera se uita și bocea:
«De ce întârzie carele lui să vină?
De ce rămâne în urmă zgomotul carelor lui?»
29Prințesele ei înțelepte îi răspund
și ea își răspunde singură:
30«Oare nu își caută și își împart ei prada?
O femeie, două femei de fiecare bărbat;
pradă de stofă colorată pentru Sisera,
pradă de stofă colorată, brodată;
câte două stofe colorate,
brodate, pentru grumazul prădătorului.»
31Așa să piară toți dușmanii Tăi, Doamne!
Dar cei ce‑L iubesc să fie ca soarele care răsare în puterea lui!“
Apoi țara a avut liniște timp de patruzeci de ani.
La canción de Débora
1Aquel día Débora y Barac, hijo de Abinoán, entonaron este canto:
2«Cuando los príncipes de Israel toman el mando,
cuando el pueblo se ofrece voluntariamente,
¡bendito sea el Señor!
3»¡Oigan, reyes! ¡Escuchen, gobernantes!
Yo cantaré, cantaré al Señor;
tocaré música al Señor, el Dios de Israel.
4»Oh Señor, cuando saliste de Seír,
cuando marchaste desde los campos de Edom,
tembló la tierra, fluyeron los cielos,
las nubes derramaron agua.
5Temblaron las montañas al ver al Señor, el Dios del Sinaí;
al ver al Señor, el Dios de Israel.
6»En los días de Samgar, hijo de Anat,
en los días de Jael, los viajeros abandonaron los caminos
y se fueron por sendas torcidas.
7Los campesinos de Israel desaparecieron;
desaparecieron hasta que yo me levanté.
¡Yo, Débora, me levanté como una madre en Israel!
8Dios eligió nuevos líderes,
cuando la guerra llegó a las puertas de la ciudad,
pero no se veía ni un escudo ni una lanza
entre cuarenta mil hombres de Israel.
9Mi corazón está con los príncipes de Israel,
con los voluntarios del pueblo.
¡Bendito sea el Señor!
10»Ustedes, los que montan asnas blancas
y se sientan sobre tapices,
y ustedes, los que andan por el camino,
consideren 11la voz de los que cantan en los abrevaderos,
donde relatan los actos de justicia del Señor,
los actos de justicia para con sus campesinos en Israel.
»Entonces el pueblo del Señor
descendió a las puertas de la ciudad.
12¡Despierta, despierta, Débora!
¡Despierta, despierta, y entona una canción!
¡Levántate, Barac!
Lleva cautivos a tus prisioneros, hijo de Abinoán.
13»Los sobrevivientes descendieron con los nobles;
el pueblo del Señor vino a mí con los valientes.
14Algunos venían de Efraín, cuyas raíces estaban en Amalec;
Benjamín estaba con el pueblo que te seguía.
Desde Maquir bajaron capitanes;
desde Zabulón, los que llevan el bastón de mando.
15Con Débora estaban los príncipes de Isacar;
Isacar estaba con Barac,
y tras él se lanzó hasta el valle.
En los distritos de Rubén
hay grandes resoluciones.
16¿Por qué permaneciste entre los corrales
escuchando los silbidos para llamar a los rebaños?
En los distritos de Rubén
hay grandes titubeos.
17Galaad habitó más allá del Jordán.
Y Dan, ¿por qué se quedó junto a los barcos?
Aser se quedó en la costa del mar;
permaneció en sus ensenadas.
18El pueblo de Zabulón arriesgó la vida,
como hizo Neftalí en las alturas del campo.
19»Los reyes llegaron y pelearon;
entonces los reyes de Canaán lucharon en Tanac,
junto a las aguas de Meguido,
pero no se llevaron botín de plata.
20Desde los cielos lucharon las estrellas,
desde sus senderos lucharon contra Sísara.
21El torrente Quisón los arrastró;
el torrente antiguo, el torrente Quisón.
¡Marcha, alma mía, con vigor!
22Resonaron entonces los cascos equinos;
¡galopan, galopan sus briosos corceles!
23“Maldice a Meroz —dijo el ángel del Señor—.
Maldice a sus habitantes con dureza,
porque no vinieron en ayuda del Señor,
en ayuda del Señor y de sus valientes”.
24»¡Sea Jael, esposa de Héber el quenita,
la más bendita entre las mujeres,
la más bendita entre las mujeres que habitan en tiendas de campaña!
25Sísara pidió agua, Jael le dio leche;
en taza de nobles le ofreció natas.
26Su mano izquierda tomó la estaca;
su mano derecha, el mazo de trabajo.
Golpeó a Sísara, le machacó la cabeza
y lo remató atravesándole las sienes.
27A los pies de ella se desplomó;
allí cayó y quedó tendido.
Cayó desplomado a sus pies;
allí donde cayó, quedó muerto.
28»Por la ventana se asoma la madre de Sísara;
tras la celosía clama a gritos:
“¿Por qué se demora su carro en venir?
¿Por qué se atrasa el estruendo de sus carros?”.
29Las más sabias de sus damas le responden,
y ella se repite a sí misma:
30“Seguramente se están repartiendo el botín arrebatado al enemigo:
una muchacha o dos para cada guerrero;
telas de colores como botín para Sísara;
una tela, dos telas, de colores bordadas para mi cuello.
¡Todo esto como botín!”.
31»¡Así perezcan todos tus enemigos, oh Señor!
Pero los que te aman sean como el sol
cuando sale en todo su esplendor».
Entonces el país tuvo paz durante cuarenta años.
