Neamurile rămase în Canaan
1Iată care sunt neamurile pe care le‑a lăsat Domnul pentru ca, prin ele, să‑l pună la încercare pe Israel, pe toți aceia care nu luaseră parte la toate războaiele din Canaan. 2El a lăsat acele neamuri, doar pentru ca generațiile fiilor lui Israel să cunoască și să învețe războiul, mai ales cei care nu‑l cunoscuseră dinainte.
3Așadar, neamurile acestea erau: filistenii cu cei cinci domnitori ai lor, toți canaaniții, sidonienii, hiviții care locuiau pe muntele Liban, de la muntele Baal-Hermon până la Lebo-Hamat.3 Sau: intrarea în Hamat. 4Ele au fost folosite pentru a‑l pune la încercare pe Israel, astfel încât El să știe dacă vor asculta de poruncile Domnului, pe care El le‑a încredințat părinților lor prin Moise. 5Și astfel fiii lui Israel au locuit printre canaaniți, hitiți, amoriți, periziți, hiviți și iebusiți. 6Le‑au luat pe fetele acestora de soții, le‑au dat pe fetele lor fiilor acestora și au slujit dumnezeilor lor.
Otniel
7Fiii lui Israel au făcut ce este rău în ochii Domnului. L‑au uitat pe Domnul, Dumnezeul lor, și au slujit baalilor7 Vezi nota de la 2:11. și așerelor. 8Domnul S‑a aprins de mânie împotriva lui Israel și i‑a vândut în mâna lui Cușan-Rișatayim, regele din Aram-Naharaim8 NV Mesopotamiei.. Fiii lui Israel i‑au slujit lui Cușan-Rișatayim timp de opt ani. 9Atunci fiii lui Israel au strigat către Domnul, iar Domnul le‑a ridicat un izbăvitor, care i‑a izbăvit: pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele mai mic al lui Caleb. 10Duhul Domnului a fost peste el și el a judecat10 Cu sensul de a conduce. Israelul. A ieșit la război și Domnul l‑a dat în mâna lui pe Cușan-Rișatayim, regele Aramului. Mâna lui a fost puternică împotriva lui Cușan-Rișatayim. 11Astfel, țara a avut liniște timp de patruzeci de ani. Apoi Otniel, fiul lui Chenaz, a murit.
Ehud
12Fiii lui Israel au făcut din nou ce este rău în ochii Domnului, astfel că Domnul a întărit stăpânirea lui Eglon, regele Moabului, asupra lor, pentru că au făcut ce este rău în ochii Domnului. 13El i‑a chemat pe fiii lui Amon și pe amalekiți să i se alăture și împreună au pornit la război. L‑a învins pe Israel și a luat în stăpânire Cetatea Palmierilor13 Ierihonul.. 14Astfel, fiii lui Israel i‑au slujit lui Eglon, regele Moabului, timp de optsprezece ani.
15Fiii lui Israel au strigat din nou către Domnul, și Domnul le‑a ridicat un alt izbăvitor: pe Ehud, fiul beniamitului Ghera, care era stângaci. Fiii lui Israel au trimis, prin el, tributul pentru Eglon, regele Moabului. 16Ehud și‑a făcut o sabie cu două tăișuri, având o lungime de un cot16 Aproximativ 0,5 m., și a fixat‑o sub haină, pe coapsa dreaptă. 17Apoi a dat tributul la Eglon, regele Moabului, care era un bărbat foarte gras. 18După ce a terminat de înmânat tributul, i‑a trimis înapoi pe oamenii care aduseseră tributul împreună cu el.
19După aceea, el însuși a făcut cale întoarsă de la idolii de piatră19, 26 Sau: carierele de piatră. care erau aproape de Ghilgal și i‑a zis lui Eglon:
– Maiestate, am un mesaj numai pentru tine!
Regele a zis:
– Tăcere!
Și toți cei ce stăteau în jurul lui au ieșit afară.
20Ehud s‑a apropiat de el. Acesta stătea singur în odaia lui de sus cea răcoroasă. Ehud i‑a zis: „Am un mesaj din partea lui Dumnezeu pentru tine!“ Regele s‑a ridicat de pe tron. 21Ehud și‑a întins mâna stângă, a luat sabia de pe coapsa dreaptă și i‑a înfipt‑o în pântec. 22Chiar și mânerul a intrat după lamă. Grăsimea s‑a strâns în jurul lamei, căci Ehud nu i‑a mai scos sabia din pântec, iar murdăria22 Sensul termenului ebraic este nesigur. i‑a ieșit afară. 23Ehud a ieșit prin verandă23 Sensul termenului ebraic este nesigur., a închis după el ușile odăii de sus și a tras zăvorul.
24După ce a ieșit el, au venit slujitorii regelui, s‑au uitat și iată că ușile odăii de sus erau închise cu zăvorul. Ei și‑au zis: „Cu siguranță că el își acoperă picioarele24 Eufemism ebraic cu sensul de a‑și face nevoile. în camera răcoroasă!“ 25Și s‑au tot învârtit prin preajmă până când și‑au pierdut răbdarea. Când au văzut că nu deschide ușile odăii de sus, au luat cheia, au deschis și iată că stăpânul lor zăcea mort pe pământ.
26În timp ce ei așteptau, Ehud a fugit, a trecut de idolii de piatră și a scăpat în Seira. 27De îndată ce a ajuns acolo, a sunat din trâmbiță27 Ebr.: șofar, un instrument de suflat făcut din corn de berbec (ebr.: yyobel), care nu avea o funcție muzicală, ci era folosit pentru a transmite anumite semnale în închinare, în adunările publice sau în război. pe muntele lui Efraim. Fiii lui Israel au coborât împreună cu el de pe munte, acesta fiind în fruntea lor.
28El le‑a zis: „Urmați‑mă, căci Domnul i‑a dat în mâinile voastre pe moabiți, dușmanii voștri!“ Ei au coborât după el, au ocupat vadurile Iordanului, care duc spre Moab și n‑au lăsat pe nimeni să treacă. 29Au ucis atunci în jur de zece mii de moabiți, toți bărbați robuști și bine antrenați. Niciun om nu a scăpat.
30În ziua aceea, Moabul a fost supus de către Israel, și astfel țara a avut liniște timp de optzeci de ani.
Șamgar
31După el a urmat Șamgar, fiul lui Anat31 Sau: Șamgar, un mare războinic. Dat fiind că în mitologia canaanită, Anat era o zeiță războinică, epitetul de fiu al lui Anat poate însemna un mare războinic. Este posibil și ca Șamgar să fi provenit din Bet‑Anat (vezi 1:33).. El a ucis șase sute de filisteni cu o țepușă de mânat vite și l‑a izbăvit astfel pe Israel.
Gott prüft Israel durch die anderen Völker Kanaans
1-2Der Herr ließ einige Völker im Land Kanaan bleiben, um Israel auf die Probe zu stellen. Auch wollte er die neue Generation lehren, wie man Krieg führt. Denn sie hatte die Eroberung Kanaans nicht miterlebt.
Folgende Völker wohnten weiter im Land: 3die Philister mit ihren fünf Fürsten, die Kanaaniter und Sidonier und alle Hiwiter im Libanongebirge zwischen dem Berg Baal-Hermon und der Gegend von Hamat. 4Durch sie wollte der Herr die Israeliten prüfen und sehen, ob sie seine Gebote befolgten, die er ihren Vorfahren durch Mose gegeben hatte.
Die Richter als Anführer und Befreier Israels
(Kapitel 3,5–16,31)
Der Richter Otniël
5Die Israeliten lebten mitten unter den Kanaanitern, Hetitern, Amoritern, Perisitern, Hiwitern und Jebusitern. 6Sie vermischten sich mit diesen Völkern und dienten ihren Götzen. 7Sie taten, was dem Herrn missfiel, vergaßen ihn und verehrten den Gott Baal und die Göttin Aschera.
8Da wurde der Herr zornig auf sein Volk und gab es in die Gewalt Kuschan-Rischatajims, des Königs von Nord-Mesopotamien. Acht Jahre lang wurde es von ihm unterdrückt.
9Als die Israeliten zum Herrn um Hilfe schrien, schenkte er ihnen einen Befreier: Otniël, den Sohn von Kenas, den jüngeren Bruder von Kaleb. 10Der Geist des Herrn kam über Otniël, und so wurde er zum Richter für das Volk Israel. Er führte das israelitische Heer in die Schlacht, und der Herr half ihm, Kuschan-Rischatajim, den König von Nord-Mesopotamien, zu besiegen.
11Vierzig Jahre lang herrschte Frieden. Dann starb Otniël, der Sohn von Kenas, 12und die Israeliten taten wieder, was dem Herrn missfiel. Darum ließ er Eglon, den König von Moab, zu einem mächtigen Feind Israels werden. 13Eglon verbündete sich mit den Ammonitern und Amalekitern, führte Krieg gegen die Israeliten und besiegte sie. Er nahm die Palmenstadt Jericho ein 14und unterwarf Israel achtzehn Jahre lang.
Die List des Richters Ehud
15Die Israeliten schrien zum Herrn um Hilfe, und wieder gab er ihnen einen Befreier: Ehud, den Sohn von Gera aus dem Stamm Benjamin, einen Linkshänder. Ihn sandten die Israeliten zum Moabiterkönig Eglon, um den Tribut zu entrichten. 16Ehud fertigte ein zweischneidiges Schwert an, das etwa 30 Zentimeter lang war, und schnallte es sich an der rechten Seite um. Mit der Waffe unter seinem Gewand versteckt, 17brachte er den Tribut zu König Eglon, der ein sehr dicker Mann war. 18Dann schickte er die Männer fort, die ihn als Lastträger begleitet hatten. 19-20Auch er verließ den Palast und ging in Richtung Gilgal. Als er dort die Stelle erreichte, wo die Götterstatuen standen, kehrte er noch einmal zu Eglon zurück.
Der König saß gerade im kühlen Obergemach, das nur für ihn bestimmt war. Ehud trat ein und sagte zu ihm: »Ich habe eine geheime Botschaft für dich!« »Lasst uns allein!«, befahl der König seinen Dienern. Als sie hinausgegangen waren, sagte Ehud: »Die Botschaft, die ich für dich habe, ist von Gott!« Eglon stand auf. 21Da packte Ehud mit der linken Hand das Schwert, das er an der rechten Seite trug, zog es hervor und stieß es Eglon in den Bauch. 22Die Klinge drang so tief ein, dass das Fett den Griff umschloss und die Spitze zwischen den Beinen wieder herauskam. Ehud ließ das Schwert stecken 23und trat in die Halle hinaus. Er schloss die Tür, sperrte sie zu3,23 Die Verse 22 und 23 sind nicht sicher zu deuten. 24und floh.
Bald darauf kamen Eglons Diener und merkten, dass der Raum verschlossen war. »Der König muss sicher gerade austreten«, sagten sie zueinander 25und warteten eine Weile, doch die Tür ging nicht auf. Schließlich kam es ihnen merkwürdig vor. Sie holten den Schlüssel und öffneten das Obergemach. Dort fanden sie den König tot am Boden liegen.
26Ehud aber war entkommen, während die Diener gewartet hatten. Er hatte bereits die Götterstatuen bei Gilgal hinter sich gelassen und floh weiter nach Seïra. 27Dort im Gebirge Ephraim ließ er das Horn blasen, um die Israeliten zur Schlacht zu versammeln. Sie folgten ihm ins Jordantal. 28»Mir nach!«, rief er. »Der Herr gibt euch den Sieg über die Moabiter!« Sie zogen mit Ehud hinab und besetzten die Jordanübergänge, um den Feinden den Fluchtweg abzuschneiden. 29Dann kämpften sie gegen die Moabiter und töteten an die 10.000 gute, erfahrene Soldaten, keiner entkam.
30So mussten sich die Moabiter der Macht der Israeliten beugen, und achtzig Jahre lang herrschte Frieden.
Schamgars Heldentat
31Nach Ehud gab es einen weiteren Mann, der Israel vor seinen Feinden rettete: Schamgar, den Sohn von Anat. Er tötete 600 Philister, nur mit einem Stock bewaffnet, den man sonst zum Viehtreiben benutzte.
