Judecători 1 – NTLR & HOF

Nouă Traducere În Limba Română

Judecători 1:1-36

Neascultarea semințiilor lui Israel

(Ios. 15:15-19)

1După moartea lui Iosua, fiii lui Israel L‑au întrebat pe Domnul, zicând:

– Care dintre noi să se suie primul împotriva canaaniților ca să se lupte cu ei?

2Domnul a răspuns:

– Iuda să se suie. Iată că am dat țara în mâna lui!

3Iuda i‑a zis lui Simeon, fratele său:

– Suie‑te cu mine în teritoriul care mi‑a căzut la sorț, ca să ne luptăm împotriva canaaniților, după care voi merge și eu cu tine în teritoriul care ți‑a căzut la sorț!

Și Simeon s‑a dus cu el.

4Astfel, cei din Iuda s‑au suit și Domnul i‑a dat pe canaaniți și pe periziți în mâinile lor. Ei au ucis la Bezek zece mii de bărbați. 5Acolo l‑au găsit pe Adoni-Bezek, au luptat împotriva lui și i‑au învins pe canaaniți și pe periziți. 6Adoni-Bezek a reușit să scape, dar ei l‑au urmărit, l‑au prins și i‑au tăiat degetele mari de la mâini și de la picioare.

7Atunci Adoni-Bezek a zis: „Șaptezeci de regi, cu degetele cele mari de la mâini și de la picioare tăiate, au fost folosiți să adune firimituri de sub masa mea! După cum am făcut eu, tot așa mi‑a răsplătit și mie Dumnezeu!“ L‑au dus la Ierusalim și a murit acolo. 8Fiii lui Iuda au luptat împotriva Ierusalimului și l‑au cucerit. Ei l‑au trecut prin ascuțișul sabiei și au dat foc cetății.

9După aceea fiii lui Iuda au coborât ca să se lupte cu canaaniții care locuiau la munte, în Neghev9 Ținutul pustiu din sudul Canaanului, între Beer-Șeba și Kadeș-Barnea. Termenul neghev este folosit adesea pentru a indica sudul, având acest sens în unele pasaje biblice. și în zona deluroasă9 Ebr.: Șefelah, zona cu dealuri joase, piemontană, situată între centrul muntos al Canaanului și țărmul Mediteranei.. 10Mai întâi au mărșăluit împotriva canaaniților care locuiau la Hebron (numele Hebronului era atunci Chiriat-Arba). Acolo i‑au învins pe Șeșai, pe Ahiman și pe Talmai. 11De acolo au mărșăluit împotriva locuitorilor Debirului (înainte Debirul purta numele de Chiriat-Sefer).

12Caleb a zis: „Aceluia care va ataca și va cuceri Chiriat-Seferul îi voi da de soție pe fiica mea Acsa!“ 13Otniel, fiul lui Chenaz, fratele mai mic al lui Caleb, a cucerit cetatea, iar Caleb i‑a dat‑o de soție pe fiica lui, Acsa. 14Odată, venind la Otniel, Acsa l‑a îndemnat să‑i ceară tatălui ei un teren. Când ea s‑a dat jos de pe măgar, Caleb a întrebat‑o:

– Ce dorești?

15Ea i‑a răspuns:

– Dă‑mi o binecuvântare, căci mi‑ai dat un teritoriu în Neghev. Dăruiește‑mi și izvoare de ape!

Și astfel Caleb i‑a dat izvoarele de sus și izvoarele de jos.

16Fiii chenitului, socrul lui Moise, s‑au suit din Cetatea Palmierilor16 Ierihonul., împreună cu fiii lui Iuda, în pustia lui Iuda, care se află la sud de Arad. Ei au călătorit și au locuit împreună cu poporul.

17Apoi Iuda a mărșăluit împreună cu fratele său Simeon și i‑au atacat pe canaaniții care locuiau la Țefat. Au dat spre nimicire17 Ebr.: haram/herem, termen care se referă la un lucru, un animal sau o persoană care erau închinate irevocabil Domnului, fie cu scopul nimicirii, precum în cazul acesta, fie ca dar, precum în alte cazuri. Ceea ce era herem îi aparținea de acum Domnului, fiind interzis uzului profan. cetatea și i‑au pus numele Horma17 Horma înseamnă Nimicire.. 18De asemenea, Iuda a cucerit Gaza cu teritoriul ei, Așchelon cu teritoriul lui și Ekron cu teritoriul lui.

19Domnul a fost cu Iuda și acesta a luat în stăpânire muntele19, 34 Zona muntoasă din centrul Canaanului, situată între Valea Iordanului și zona deluroasă (pentru zona deluroasă vezi nota de la Deut. 1:7)., dar nu i‑a putut alunga pe locuitorii din câmpie pentru că aveau care de fier19 De fapt, care din lemn cu anumite elemente metalice, cum ar fi osiile.. 20Au dat lui Caleb cetatea Hebron, așa cum spusese Moise, și el i‑a alungat de acolo pe cei trei fii ai lui Anac.

21Fiii lui Beniamin nu i‑au alungat pe iebusiții care locuiau în Ierusalim și astfel iebusiții au locuit în Ierusalim până în ziua aceasta.

22Casa lui Iosif s‑a suit și ea împotriva Betelului, și Domnul a fost cu ei. 23Când Casa lui Iosif a cercetat Betelul (numele cetății era cândva Luz), 24cercetașii au văzut un om ieșind din cetate și i‑au zis: „Arată‑ne, te rugăm, intrarea în cetate și îți vom arăta îndurare!“ 25După ce le‑a arătat intrarea în cetate, ei au trecut‑o prin ascuțișul sabiei, însă pe omul acela împreună cu tot clanul lui l‑au lăsat să plece. 26Omul acela a ajuns în țara hitiților și a zidit o cetate căreia i‑a pus numele Luz, nume care i‑a rămas până în ziua aceasta.

27Dar cei din Manase nu i‑au alungat pe locuitorii din Bet‑Șan și pe cei din satele dimprejurul ei27 Lit.: pe fiicele ei., nici pe locuitorii din Taanah și pe cei din satele dimprejurul ei, nici pe locuitorii din Dor, Ibleam și Meghido și nici pe cei din satele dimprejurul lor, astfel încât canaaniții au continuat să locuiască în aceste ținuturi. 28Când Israel a ajuns puternic, el i‑a folosit pe canaaniți la corvoadă, dar nu i‑a alungat.

29Cei din Efraim nu i‑au alungat nici ei pe canaaniții care locuiau în Ghezer și astfel, canaaniții au locuit printre ei.

30Cei din Zabulon nu i‑au alungat pe locuitorii din Chitron, nici pe locuitorii din Nahalol și, prin urmare, canaaniții au locuit printre ei, fiind puși la corvoadă.

31Cei din Așer nu i‑au alungat nici pe locuitorii din Aco, nici pe locuitorii din Sidon, din Ahlab, din Aczib, din Helba, din Afek și din Rehob. 32Astfel, așeriții au locuit printre canaaniți, locuitorii acelor ținuturi, pentru că nu i‑au alungat.

33Cei din Neftali nu i‑au alungat nici pe locuitorii din Bet‑Șemeș, nici pe locuitorii din Bet‑Anat, ci au locuit printre canaaniți, locuitorii acelor ținuturi. Totuși, locuitorii din Bet‑Șemeș și din Bet‑Anat au fost puși la corvoadă.

34Amoriții i‑au împins pe fiii lui Dan înspre munte și nu le‑au dat voie să coboare la câmpie. 35Amoriții au continuat să locuiască la muntele Heres, la Aialon și la Șaalbim, dar cei care i‑au asuprit au fost cei din Casa lui Iosif, aceștia punându‑i la corvoadă. 36Teritoriul amoriților se întindea de la Înălțimea Scorpionului36 Ebr.: Akrabbim până la Sela și în sus.

Hoffnung für Alle

Richter 1:1-36

Israel und seine Nachbarvölker im Land Kanaan

(Kapitel 1,1–3,4)

Israel erobert einen Teil des südlichen Kanaan

1Als Josua gestorben war, fragten die Israeliten den Herrn: »Welcher Stamm soll als erster losziehen und die Kanaaniter angreifen?« 2Der Herr antwortete: »Der Stamm Juda soll beginnen! Ihr werdet sehen: Ich gebe das Land in seine Gewalt.«

3Da forderten die Männer von Juda den Stamm Simeon auf: »Kommt mit! Helft uns, die Kanaaniter aus dem Gebiet zu vertreiben, das uns zugeteilt wurde! Dann werden auch wir euch helfen, euer Gebiet einzunehmen.« Die Männer von Simeon schlossen sich denen von Juda an. 4Sie zogen in den Kampf, und der Herr schenkte ihnen den Sieg über die Kanaaniter und die Perisiter. Bei Besek schlugen sie das feindliche Heer, das 10.000 Mann stark war.

5Dort stießen sie auch auf Adoni-Besek, den Herrscher über dieses Gebiet, und kämpften mit ihm. Als er merkte, dass die Kanaaniter und Perisiter die Schlacht verloren, 6ergriff er die Flucht. Doch die Israeliten jagten ihm nach und fassten ihn. Sie hieben ihm die Daumen und die großen Zehen ab. 7Da sagte Adoni-Besek: »Siebzig Königen habe ich die Daumen und die großen Zehen abhacken lassen. Sie mussten die Abfälle unter meinem Tisch für sich zum Essen aufsammeln. Nun zahlt Gott mir heim, was ich getan habe.« Man brachte ihn nach Jerusalem, und dort starb er.

8Die Männer des Stammes Juda griffen Jerusalem an und eroberten es. Sie töteten die Bewohner mit dem Schwert und steckten die Stadt in Brand. 9Danach zogen sie weiter und kämpften gegen die Kanaaniter in der südlichen Steppe, im Bergland und in der Gegend, die sich von dort bis zum Mittelmeer erstreckt. 10Sie griffen Hebron an, das früher Kirjat-Arba hieß, und besiegten dort die Kanaaniter Scheschai, Ahiman und Talmai mit ihren Sippen. 11Dann zogen sie zur Stadt Debir, die man damals noch Kirjat-Sefer nannte.

12Kaleb, der judäische Heerführer, versprach seinen Männern: »Wer Kirjat-Sefer erobert, der erhält meine Tochter Achsa zur Frau!« 13Kalebs jüngerem Bruder Otniël, dem Sohn von Kenas, gelang es, die Stadt einzunehmen. Dafür sollte er Achsa zur Frau bekommen. 14Achsa drängte Otniël, Kaleb um einen Acker zu bitten. Als sie dann am Tag der Hochzeit mit ihrem Vater auf dem Weg zu Otniël war, sprang sie plötzlich vom Esel ab. »Was ist los?«, fragte Kaleb. 15»Gib mir zum Abschied deinen Segen und ein Geschenk!«, bat sie. »Du lässt mich in das trockene Südland ziehen, darum gib mir doch bitte auch ein paar Wasserstellen!« Da schenkte er ihr von seinem Besitz die oberen und unteren Quellen.

16Die Keniter, die Nachkommen von Moses Schwiegervater, waren einst mit dem Stamm Juda aus der Palmenstadt1,16 Vermutlich die Stadt Jericho. Vgl. Kapitel 3,13; 5. Mose 34,3; 2. Chronik 28,15. in die Wüste Juda südlich von Arad gekommen und hatten sich dort angesiedelt.

17Die Männer der Stämme Juda und Simeon zogen nun weiter und nahmen die kanaanitische Stadt Zefat ein. Sie vernichteten alle Bewohner nach Gottes Befehl und gaben dem Ort den Namen Horma (»Vernichtung«). 18Dann eroberten die judäischen Soldaten die Städte Gaza, Aschkelon und Ekron mit den umliegenden Gebieten.1,18 Oder nach der griechischen Übersetzung: Die Städte Gaza, Aschkelon und Ekron mit den umliegenden Gebieten konnten die judäischen Soldaten jedoch nicht erobern. – Vgl. Kapitel 3,3. 19Der Herr stand ihnen bei und half ihnen, das Bergland einzunehmen. Es gelang ihnen jedoch nicht, die Bewohner der Küstenebene zu vertreiben, denn diese besaßen eiserne Streitwagen. 20Kaleb erhielt die Stadt Hebron, wie Mose es befohlen hatte. Er vertrieb von dort die drei Nachkommen von Anak mit ihren Sippen.

21Der Stamm Benjamin ließ die Jebusiter in Jerusalem wohnen. Bis heute leben sie dort neben den Benjaminitern.

Der Norden Kanaans wird nur zum Teil erobert

22-23Auch die Stämme Ephraim und Manasse brachen auf und zogen nach Bethel, das früher Lus hieß. Als sie die Gegend auskundschaften wollten, um die Stadt zu erobern, stand der Herr ihnen bei: 24Ihre Späher entdeckten einen Mann, der gerade die Stadt verließ. Sie hielten ihn an und sagten: »Zeig uns, wie wir nach Bethel hineinkommen! Dafür werden wir dich verschonen.« 25Da zeigte er ihnen einen unbewachten Zugang zur Stadt. Sie drangen ein und töteten alle Einwohner mit dem Schwert. Nur den Mann und seine Verwandten ließen sie am Leben. 26Er ging ins Land der Hetiter und gründete dort eine Stadt namens Lus, die heute noch so genannt wird.

27Die Einwohner der Städte Bet-Schean, Taanach, Dor, Jibleam, Megiddo und der umliegenden Orte vertrieb der Stamm Manasse nicht, und so konnten die Kanaaniter dort weiterhin wohnen. 28Als das Volk Israel mächtig wurde, machte es sie zu Fronarbeitern, doch es verbannte sie nicht aus ihrem Land.

29Die Ephraimiter gestatteten den Kanaanitern aus Geser, in ihrem Gebiet zu bleiben.

30Der Stamm Sebulon vertrieb die Kanaaniter nicht aus Kitron und Nahalol. Sie blieben als Fronarbeiter dort.

31Und auch der Stamm Asser schickte weder die Einwohner von Akko fort noch die von Sidon, Mahaleb, Achsib, Helba, Afek und Rehob. 32So lebte Asser mitten unter den Kanaanitern, die das Land schon vorher bewohnt hatten.

33Der Stamm Naftali vertrieb die Einwohner von Bet-Schemesch und Bet-Anat nicht, sondern siedelte sich unter den Einheimischen an. Er verpflichtete die beiden Städte aber zum Frondienst.

34Die Daniter versuchten, die Ebene in Besitz zu nehmen, wurden aber von den Amoritern in die Berge zurückgedrängt. 35Die Amoriter weigerten sich, aus Har-Heres, Ajalon und Schaalbim zu weichen. Doch die Stämme Ephraim und Manasse gewannen die Oberhand und zwangen sie zur Fronarbeit.

36Die Grenze der Amoriter begann am Skorpionensteig und führte von dort über den Felsen und weiter hinauf.