Nouă Traducere În Limba Română

Iuda 1:1-25

1Iuda, rob al lui Isus Cristos și frate al lui Iacov, către cei chemați, care sunt iubiți de Dumnezeu Tatăl și păstrați pentru1 Sau: păziți de. Isus Cristos: 2mila, pacea și dragostea să vă fie înmulțite!

Condamnarea învățătorilor falși

3Preaiubiților, în timp ce căutam cu toată nerăbdarea să vă scriu despre mântuirea de care avem parte împreună, m‑am simțit nevoit să vă scriu și să vă încurajez să luptați pentru credința care le‑a fost încredințată sfinților o dată pentru totdeauna. 4Căci s‑au strecurat între voi unii oameni, scriși demult pentru condamnarea aceasta, oameni neevlavioși, care schimbă harul Dumnezeului nostru în depravare și‑L neagă pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Cristos.

5Doresc să vă aduc aminte, deși voi știți toate acestea o dată pentru totdeauna, că Domnul a salvat poporul din țara Egiptului,5 Unele mss. conțin: Doresc să vă aduc aminte, deși voi știți toate acestea, că Domnul a salvat poporul din țara Egiptului o dată pentru totdeauna. dar la urmă i‑a nimicit pe cei care n‑au crezut. 6Iar pe îngerii care nu și‑au păstrat poziția de autoritate, ci și‑au părăsit propria locuință, El i‑a păstrat în lanțuri veșnice, în beznă, pentru ziua cea mare a judecății. 7Tot astfel, Sodoma și Gomora și cetățile dimprejur, care s‑au dedat la preacurvii7 Gr.: ekporneo, un verb aflat la un aspect intensiv, obținut prin prefixul ek plasat înaintea verbului porneo. El se referă la perversiuni sexuale extreme. în același fel ca aceștia și s‑au dus după un alt fel de trup7 După toate probabilitățile, autorul face referire la practicile homosexuale., sunt arătate acum ca exemplu, suferind pedeapsa unui foc veșnic.

8Tot așa și acești visători pângăresc trupul, resping autoritatea și batjocoresc cele slăvite. 9Nici chiar arhanghelul Mihail, când îl înfrunta pe diavol9 Gr.: diabolos, care înseamnă bârfitor, defăimător, calomniator. și discuta aprins cu el pentru trupul lui Moise, n‑a îndrăznit să aducă împotriva lui vreo acuzație defăimătoare, ci a zis doar: „Domnul să te mustre!“9 Incidentul descris de Iuda nu se regăsește nicăieri în Biblie, iar părerile privind proveniența acestui citat sunt împărțite. Unii exegeți sunt de părere că Iuda citează dintr‑o carte apocrifă numită Înălțarea lui Moise. Ei consideră că referirea la această carte neinclusă în canonul biblic nu afectează cu nimic credibilitatea epistolei lui Iuda, deoarece și Pavel citează din poeții greci pentru a‑și susține argumentele (vezi F.A. 17:28). Potrivit acestor exegeți, faptul că Iuda citează dintr‑o scriere apocrifă nu înseamnă neapărat că aceasta trebuie considerată a fi în totalitate inspirată divin. Alți exegeți susțin că Iuda preia o informație care s‑a transmis prin tradiția orală sau prin cea scrisă. O ultimă categorie de exegeți afirmă că această informație i‑a fost revelată lui Iuda pe cale supranaturală, de către Același Duh Sfânt Care l‑a inspirat să scrie întreaga scrisoare. 10Aceștia însă batjocoresc lucrurile pe care nu le înțeleg și sunt nimiciți tocmai prin lucrurile pe care le știu din instinct, ca viețuitoarele fără rațiune. 11Vai de ei! Căci au urmat calea lui Cain. S‑au aruncat în rătăcirea lui Balaam pentru o răsplată și au pierit ca în răzvrătirea lui Core. 12Ei sunt niște pete de murdărie la mesele voastre de dragoste, ospătându‑se fără rușine împreună cu voi, hrănindu‑se doar pe ei înșiși; sunt niște nori fără apă, purtați de vânt, niște pomi tomnatici neroditori, de două ori morți, dezrădăcinați, 13niște valuri sălbatice ale mării, spumegându‑și rușinile, niște stele rătăcitoare, cărora le este păstrată pe vecie bezna întunericului.

14Și despre aceștia a profețit Enoh, al șaptelea de la Adam, zicând: „Iată, Domnul vine cu zeci de mii de sfinți ai Săi, 15ca să facă judecată împotriva tuturor și să dovedească vinovat15 Verbul grecesc poate fi tradus și cu a mustra, a expune, a da în vileag, a aduce la lumină. orice suflet pentru toate lucrările lor neevlavioase pe care le‑au înfăptuit în neevlavia lor și pentru toate cuvintele grele pe care acei păcătoși neevlavioși le‑au rostit împotriva Lui.“15 Iuda citează din Cartea lui Enoh, o scriere care, deși nu a fost inclusă în canon, se bucura de o largă acceptare atât în contextul iudaic, cât și în cel creștin (mulți dintre Părinții Bisericii o citează în scrierile lor). Unii erudiți sunt de părere că această carte a fost scrisă în sec. al IV‑lea î.Cr. 16Ei sunt cârtitori, critici, umblă după poftele lor; gura lor rostește lăudăroșenii16 Sau: lucruri „extraordinare“ (vezi nota următoare). și admiră16 Cu referire la faptul că aceștia se dedau la lingușiri față de cei preocupați de cosmetică. În lumea antică exista o mare preocupare pentru înfățișare atât la bărbați cât și la femei, în special între aristocrați și cei bogați. Cei care își manifestau admirația pentru înfățișarea acestora se puteau bucura de diverse favoruri sociale sau materiale. fețele oamenilor16 Sau: îi uimesc pe oameni (probabil cu referire la puternica impresie pe care învățăturile lor o lăsau asupra celor ce‑i ascultau – vezi nota precedentă). pentru propriile foloase.

Îndemnuri pentru cei credincioși

17Însă voi, preaiubiților, amintiți‑vă cuvintele spuse mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Cristos. 18Ei vă spuneau că în vremea din urmă vor fi batjocoritori care vor umbla potrivit cu propriile lor pofte neevlavioase. 19Ei sunt aceia care produc dezbinări, sunt firești și nu au Duhul. 20Însă voi, preaiubiților, să vă zidiți pe credința voastră preasfântă și să vă rugați prin Duhul Sfânt. 21Păziți‑vă21 Sau: Mențineți‑vă. pe voi înșivă în dragostea lui Dumnezeu, așteptând mila Domnului nostru Isus Cristos, spre viață veșnică! 22Aveți milă de cei ce se îndoiesc; 23pe alții salvați‑i smulgându‑i din foc; de alții aveți milă, dar cu teamă, urând până și cămașa mânjită de carne23 Cu referire la natura păcătoasă.!

24Iar a Celui Ce poate să vă păzească de cădere și să vă facă să stați fără cusur și cu bucurie înaintea slavei Lui, 25a singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru prin Isus Cristos, Domnul nostru, a Lui să fie slava, măreția, puterea și autoritatea, înaintea oricărui veac, acum și pentru toți vecii25 Adică, din veșnicie în veșnicie.! Amin.

Hindi Contemporary Version

यहूदाह 1:1-25

1मसीह येशु के दास और याकोब के भाई यहूदाह की ओर से,

तुम सबको, जो परमेश्वर पिता के द्वारा बुलाए गए हैं और प्रेम पात्र हो और मसीह येशु के लिए सुरक्षित रखे गए हो:

2कृपा, शांति और प्रेम अधिकता में मिलते जाएं.

पत्र लिखने का उद्देश्य

3प्रियों, हालांकि मैं बहुत ही उत्सुक था कि तुमसे हम सभी को मिले समान उद्धार का वर्णन करूं किंतु अब मुझे यह ज़रूरी लग रहा है कि मैं तुम्हें उस विश्वास की रक्षा के प्रयास के लिए प्रेरित करूं, जो पवित्र लोगों को सदा के लिए एक ही बार में सौंप दिया गया है. 4तुम्हारे बीच कुछ ऐसे व्यक्ति चुपचाप घुस आए हैं, जिनके लिए यह दंड बहुत पहले ही तय कर दिया गया था. ये वे भक्तिहीन हैं, जो हमारे एकमात्र स्वामी व प्रभु मसीह येशु को अस्वीकार करते हुए परमेश्वर के अनुग्रह को बिगाड़कर कामुकता में बदल देते हैं.

5हालांकि तुम इस सच्चाई से पहले से ही परिचित हो, तो भी यहां मेरा उद्देश्य तुम्हें यह याद दिलाना है कि प्रभु ने अपनी प्रजा को मिस्र से छुड़ाने के बाद अन्ततः उन्हीं में से उन लोगों का विनाश कर दिया, जो विश्वास से दूर हो गए थे. 6जिस प्रकार परमेश्वर ने उन स्वर्गदूतों को भीषण न्याय के दिन तक के लिए सदाकाल के लिए जंजीरों से बंधे, अंधकार में रख छोड़ा है, जिन्होंने अपने आचार नियमों का उल्लंघन करके अपने राजपद तथा घर को त्याग दिया, 7उसी प्रकार सोदोम और गोमोरा और आस-पास के नगरों को, जो इनके समान व्यभिचारी हो गये और अप्राकृतिक वासना का अनुसरण करने लगे और अग्नि के दंड के भोगी होकर अन्यों के लिये उदाहरण ठहरें.

8फिर भी ये स्वप्नदर्शी, शरीर को उसी प्रकार अशुद्ध करते हैं, प्रभुत्व को अस्वीकार करते हैं और स्वर्गीय प्राणियों की निंदा करते हैं. 9प्रधान स्वर्गदूत मीख़ाएल तक ने, जब वह मोशेह के शव के विषय में शैतान से वाद-विवाद कर रहा था, उसे लांछित कर अपमानित नहीं किया, परंतु सिर्फ इतना ही कहा, “प्रभु ही तुझे फटकारें.” 10ये लोग जिन विषयों को नहीं समझते, उन्हीं की बुराई करते और जिन विषयों को मूल रूप से अचेतन पशुओं की तरह समझते हैं, उन्हीं के द्वारा नाश हो जाते हैं.

11धिक्कार है इन पर! जिन्होंने काइन का मार्ग अपना लिया; धन के लालच के कारण उन्होंने वही गलती की, जो बिलआम ने की थी और उसी प्रकार नाश हुए जिस प्रकार विद्रोही कोराह.

12ये लोग समुद्र में छिपी हुई विनाशकारी चट्टानें हैं, जो तुम्हारे प्रेम-भोजों में प्रेम जताते हुए सिर्फ अपनी संतुष्टि के लिए बेशर्म हो भाग लेते हैं. ये निर्जल बादल हैं जिन्हें हवा उड़ा ले जाती है. यह शरद ऋतु के फलहीन और जड़ से गिरे हुए पेड़ हैं, जिनकी दोहरी मृत्यु हुई है. 13ये समुद्र की प्रचंड लहरों के समान हैं, जो अपनी लज्जा फेन के रूप में उछालते हैं. ये मार्ग से भटके हुए तारागण हैं, जिनके लिए अनंत काल के लिए घोर अंधकार तय किया गया है.

14हनोख ने भी, जो आदम की सातवीं पीढ़ी में थे, इनके विषय में भविष्यवाणी की थी: “देखो, प्रभु अपने हज़ारों पवित्र लोगों के साथ आए 15कि सबका न्याय करें और दुष्टों को उनके सभी बुरे कामों के लिए, जो उन्होंने बुराई से किए हैं और दुष्ट पापियों को, जिन्होंने परमेश्वर के विरोध में कड़वे वचन इस्तेमाल किए हैं, दोषी ठहराएं.” 16ये वे हैं, जो कुड़कुड़ाते रहते हैं, सदा दोष खोजते रहते हैं तथा जो वासना-लिप्त, घमंडी और अपने लाभ के लिए चापलूसी करनेवाले हैं.

एक चेतावनी

17इसलिये प्रियो, यह आवश्यक है कि तुम हमारे प्रभु मसीह येशु के प्रेरितों की पहले से की गई घोषणाओं को याद रखो. 18वे तुमसे कहते थे, “अंतिम दिनों में ऐसे लोग होंगे, जिनका स्वभाव उनकी अभक्ति की अभिलाषाओं के अनुसार होगा.” 19ये लोग फूट डालनेवाले, सांसारिक और आत्मा से रहित हैं.

20किंतु प्रियो, तुम स्वयं को अपने अति पवित्र विश्वास में बढ़ाते जाओ. पवित्रात्मा में प्रार्थना करते हुए 21अनंत काल के जीवन के लिए हमारे प्रभु मसीह येशु की दया की बड़ी आशा से प्रतीक्षा करते हुए स्वयं को परमेश्वर के प्रेम में स्थिर बनाए रखो.

22जो विश्वास में अस्थिर हैं, उनके लिए दया दिखाओ, 23बाकियों को आग में से झपटकर निकाल लो, दया करते हुए सावधान रहो, यहां तक कि शरीर के द्वारा कलंकित वस्त्रों से भी घृणा करो.

स्तुति गान

24अब वह जो ठोकर खाने से तुम्हारी रक्षा करने और अपनी महिमामय उपस्थिति में आनंदपूर्वक तुम्हें निर्दोष प्रस्तुत करने में समर्थ हैं, 25उन अतुल्य परमेश्वर हमारे उद्धारकर्ता की महिमा, वैभव, पराक्रम और राज्य, मसीह येशु हमारे प्रभु के द्वारा जैसी सनातन काल से थी, अब है, युगानुयुग बनी रहे, आमेन.