Anul de îndurare al Domnului
1Duhul Stăpânului Domn este peste Mine,
căci Domnul M‑a uns
ca să aduc celor sărmani vestea bună.
El M‑a trimis să‑i vindec1 Lit.: să‑i bandajez. pe cei cu inima zdrobită,
să vestesc celor captivi eliberarea
și celor legați – izbăvirea,
2să proclam anul de îndurare2 Aluzie la Anul de veselie sau Anul jubiliar (vezi Lev. 25:8-55), an în care sclavii erau eliberați, datoriile erau anulate și fiecare își primea înapoi proprietatea pierdută. al Domnului
și ziua răzbunării Dumnezeului nostru,
să‑i mângâi pe toți cei ce bocesc,
3să‑i întăresc pe cei ce bocesc în Sion –
să le dau coroană în loc de cenușă,
uleiul bucuriei în locul bocetului,
mantaua laudei în locul duhului mâhnit.
Vor fi numiți stejari ai dreptății,
o plantație a Domnului, ca să‑I arate slava.
4Ei vor rezidi vechile ruine,
vor ridica locurile devastate în trecut
și vor restaura cetățile aflate în ruină,
pe acelea care au rămas devastate din generație în generație.
5Străinii vor rămâne și vă vor paște turmele,
iar fiii străinului vă vor fi plugari și vieri.
6Voi însă veți fi chemați preoți ai Domnului,
veți fi numiți slujitori ai Dumnezeului nostru;
vă veți înfrupta din bogățiile neamurilor
și vă veți lăuda cu bogățiile lor.
7În locul rușinii lor, vor primi o porție dublă
și în locul ocării, se vor bucura de moștenirea lor.
Astfel, ei vor moșteni o parte dublă în țara lor
și bucuria veșnică va fi a lor.
8Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea,
Eu urăsc jaful și nedreptatea;
îi voi răsplăti cu credincioșie
și voi încheia un legământ veșnic cu ei.
9Sămânța9 Vezi nota de la 53:10. lor va fi cunoscută printre neamuri
și descendenții lor printre popoare.
Toți cei ce‑i vor vedea vor recunoaște
că ei sunt o sămânță care a fost binecuvântată de Domnul.“
10Sunt copleșit de bucurie în Domnul
și sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul meu,
căci El m‑a îmbrăcat cu hainele mântuirii
și m‑a acoperit cu mantia dreptății
ca pe un mire care se încununează cu o mitră
și ca pe o mireasă care se împodobește cu bijuteriile ei.
11Căci așa cum pământul face să răsară vlăstarul
și așa cum grădina face să încolțească ceea ce este semănat,
tot așa Stăpânul Domn va face ca dreptatea și lauda
să răsară înaintea tuturor neamurilor.