1Cel drept piere
și nimeni nu pune la inimă.
Oamenii devotați sunt luați
și nimeni nu înțelege
că cei drepți sunt luați
pentru a fi cruțați de nenorocire.
2Cei ce umblă drept
vor avea parte de pace
și se vor odihni în culcușurile lor.
3„Cât despre voi, veniți încoace,
fii de prezicătoare3 Vezi nota de la Lev. 19:26.,
sămânță din bărbat adulter și femeie prostituată!
4De cine vă bateți joc?
Împotriva cui rânjiți
și scoateți limba?
Nu sunteți decât niște copii ai fărădelegii,
sămânță a minciunii,
5care vă aprindeți de poftă printre stejari
și sub orice copac verde,
care vă sacrificați copiii în văi5 Sau: ueduri; Vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar, iar aici, un loc de sacrificiu pentru a obține apă.,
printre crăpăturile stâncilor.
6Idolii din pietrele netede ale uedului6 Vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar care netezea pietrele din albie.
sunt moștenirea ta;
ei, da, ei sunt soarta ta.
Lor le torni jertfe de băutură
și le aduci daruri de mâncare.
Să fiu Eu oare îndurător
la vederea acestor fapte?
7Ți‑ai așezat patul pe un munte înalt și semeț
și acolo te‑ai urcat ca să aduci jertfă.
8În spatele ușii și al unuia din stâlpii ei
ți‑ai așezat aducerea-aminte.
Căci, uitând de Mine, ți‑ai dezvelit patul,
te‑ai urcat în el și l‑ai lărgit.
Ai făcut legământ cu ei,
le‑ai iubit patul,
ai privit goliciunea.8 Lit.: mâna.
9Ai călătorit până la rege9 Sau: la Moleh. cu untdelemn,
ți‑ai înmulțit parfumurile,
ți‑ai trimis ambasadori până departe,
i‑ai trimis chiar până în Locuința Morților.
10Ai obosit de atâta drum,
dar nu zici: «Renunț!»
Găsești încă viață în mâna ta
și de aceea nu ești sleit.
11De cine te‑ai înspăimântat
și te‑ai temut atât, încât să minți,
să nu‑ți mai amintești de Mine
și să nu pui la inimă?
Am tăcut multă vreme
și de aceea nu te temi de Mine.
12Voi face cunoscute însă dreptatea ta și faptele tale,
dar ele nu‑ți vor fi de folos.
13Când vei striga după ajutor,
să te scape grămezile tale de idoli!
Pe toți îi va duce însă vântul,
îi va lua o suflare.
Dar cel ce se adăpostește în Mine va moșteni țara
și va stăpâni muntele Meu cel sfânt.“
Cei ce se căiesc vor fi mângâiați
14Se va zice:
„Construiți! Construiți! Pregătiți calea!
Înlăturați orice obstacol din calea poporului Meu!“
15Căci așa vorbește Cel Măreț și Înălțat,
Cel Ce trăiește veșnic și al Cărui Nume este sfânt:
„Eu locuiesc într‑un loc înalt și sfânt,
dar sunt și cu cel zdrobit și smerit în duh,
ca să înviorez duhurile celor smeriți
și să învigorez inimile celor zdrobiți.
16Nu voi certa pe vecie
și nu voi fi pentru totdeauna mânios,
pentru că atunci duhul și sufletele pe care le‑am făcut
ar leșina înaintea Mea.
17M‑am mâniat pentru nelegiuirea câștigului său nedrept;
l‑am lovit și, de mânie, Mi‑am ascuns fața.
Dar el a continuat, răzvrătit,
să umble pe calea inimii lui.
18I‑am văzut căile, dar îl voi vindeca,
îl voi călăuzi, și‑i voi aduce mângâiere,
lui și celor ce‑l bocesc.
19Voi fi Cel Ce creează rod pe buze.
Pace, pace celui de departe și celui de aproape,
zice Domnul. Eu îl voi vindeca!
20Dar cei răi sunt ca marea agitată,
care nu se poate liniști
și ale cărei valuri aruncă numai noroi și mâl.
21Pentru cei răi nu este pace“, zice Dumnezeul meu.
1Праведник гине
и никога то не узбуђује.
И смерни људи бивају одвођени
и нико не разабире
да праведник бива одведен пред зло,
2да уђе у мир.
Почивају на лежајима својим
ко је ишао исправно.
3„А сад се примакните амо,
синови гатарини,
потомство прељубничко, смрдљиво.
4Над ким се шегачите?
Над ким се бекељите?
Плазите језик?
Нисте ли ви деца бунтовна,
потомство лажљиваца,
5који се успаљују међу храстовима,
под сваким дрветом зеленим,
жртвујући децу по долинама,
под каменим раселинама?“
Пророк тугује због идолопоклонства
6„На вододерини твоја је рака.
Оне, оне су твоји међаши.
Управо њима изливаш жртве наливне,
спаљујеш житну жртву.
Зар оне да ми се свиде?
7На гору високу и уздигнуту
свој си лежај поставила,
па си се тамо попела
да кољеш жртву закланицу.
8Уз врата и довратке
свој си запис поставила.
Далеко од мене си разоткрила
и на висине лежај свој наместила,
те се погађала са онима које волиш
да легнеш с њима, да осетиш снагу.
9И ходочастиш цару у помазању,
и умножаваш своја мира;
и послала си своје известиоце издалека
и спустила до Света мртвих.
10Изнурила си себе многим путовањима својим.
Ниси рекла: ’То је таштина!’
Стекла си јакост нову,
зато ослабила ниси.
11Па кога си се уплашила и побојала,
те си слагала?
И ниси се мене сетила,
ниси себи на срце ставила.
Нисам ли ја ћутао и од века,
па се мене побојала ниси?
12Ја ћу објавити твоју правду,
и дела ти твоја користити неће.
13Кад завичеш, нека те изведу чете твоје.
А све њих ће ветар однети, таштина узети.
Међутим, који се у мене уздају
земљу ће баштинити
и моју свету гору поседовати.“
Песма утешна
14Тада ће се говорити:
„Насипајте! Насипајте! Пут поравнајте!
Мом народу сметње с пута уклоните!“
15Јер говори Вишњи и Уздигнути,
настањени трајно, а име му је Светитељ:
„Мој стан је узвишеност и светиња,
а са скрушеним сам и с духом пониженим,
да оживим пониженима дух,
да оживим скрушенима срце.
16Јер се нећу препирати довека,
нити ћу се љутити непрестано,
јер би испред лица мојега ослабио дух
и душе које сам саздао.
17Кривица његова је грабеж.
Зато сам се наљутио,
и зато га ударио, и у љутини се сакрио;
а он је отишао одметнички,
како га срце његово одвуче.
18Путеве његове сам видео.
И излечићу га и довести,
и умирићу срце оних који га теше
и који с њим тугују.
19Стварам речи уснама да проговоре:
Мир! Мир удаљеноме и блискоме
– говори Господ, и њега ћу излечити.
20А опаки су као море усталасало,
што се успокојити не може,
и из вода својих исталасава
муљ и блато.
21Нема мира опакима
– говори Бог мој.
