O mântuire veșnică pentru Sion
1Ascultați‑Mă, voi, care urmăriți dreptatea,
voi, care‑L căutați pe Domnul!
Priviți spre stânca din care ați fost ciopliți
și spre groapa din care ați fost scoși!
2Uitați‑vă la Avraam, părintele vostru,
și la Sara care v‑a născut!
Când l‑am chemat, era doar el singur,
dar Eu l‑am binecuvântat și l‑am înmulțit!
3Domnul va mângâia într-adevăr Sionul,
va mângâia toate ruinele lui;
îi va face pustia ca Edenul,
și deșertul asemenea grădinii Domnului:
bucurie și veselie se vor afla în el,
mulțumire și cântare.
4Ia aminte la Mine, poporul Meu!
Pleacă‑ți urechea la Mine, neamul Meu!
Căci Legea va ieși de la Mine,
iar dreptatea Mea o voi face dintr-odată
o lumină pentru popoare!
5Dreptatea Mea este aproape,
mântuirea Mea a ieșit,
iar brațele Mele vor judeca popoarele.
Insulele așteaptă
și nădăjduiesc în brațul Meu.
6Ridicați‑vă ochii spre ceruri
și priviți în jos spre pământ!
Căci cerurile se vor risipi6 Lit.: vor fi rupte în bucăți. ca fumul,
pământul se va învechi ca o haină,
iar cei ce trăiesc pe el vor muri ca țânțarii.
Mântuirea Mea însă va fi pe vecie,
și dreptatea Mea nu va fi zdrobită.
7Ascultați‑Mă, voi, care cunoașteți dreptatea,
tu, popor, care ai în inimă Legea Mea!
Nu te teme de disprețul oamenilor,
nu te înspăimânta de insultele lor,
8căci îi va mânca molia ca pe o haină,
viermele îi va mânca așa cum mănâncă lâna.
Dreptatea Mea însă va dăinui pe vecie,
iar mântuirea Mea va fi pentru toate generațiile.“
9Trezește‑Te! Trezește‑Te! Îmbracă‑Te în putere,
braț al Domnului!
Trezește‑Te ca în zilele din vechime,
ca în generațiile de demult!
Nu ești Tu Acela Care l‑ai tăiat pe Rahab în bucăți,
Care l‑ai străpuns pe monstru?
10Nu ești Tu Acela Care ai uscat marea,
apele marelui adânc,
Care ai făcut un drum în adâncurile mării,
o cale de trecere pentru cei răscumpărați?
11Răscumpărații Domnului se vor întoarce
și vor intra în Sion cu strigăte de bucurie.
O bucurie veșnică va fi pe capul lor;
bucuria și veselia îi vor copleși,
iar durerea și suspinul vor fugi de la ei.
12„Eu, Eu sunt Cel Ce vă mângâi!
Cine ești tu, ca să te temi de omul care moare,
de fiul omului care este făcut ca iarba,
13și să uiți de Domnul, Creatorul tău,
Care a întins cerurile
și a întemeiat pământul,
și să‑ți fie frică neîncetat, toată ziua,
înaintea mâniei asupritorului care urmărește să distrugă?
Unde este mânia asupritorului?
14Cel subjugat va fi eliberat curând;
el nu va muri în temniță14 Sau: în groapă.
și nici nu‑i va lipsi pâinea.
15Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău,
Cel Care stârnește marea și face să‑i urle valurile –
Domnul Oștirilor este Numele Său.
16Am pus cuvintele Mele în gura ta
și te‑am acoperit cu umbra mâinii Mele,
ca să așez16 Lit.: ca să plantez. cerurile, să pun temeliile pământului
și să zic Sionului: «Tu ești poporul Meu!»“
Cupa mâniei Domnului
17Trezește‑te! Trezește‑te!
Ridică‑te, Ierusalime,
tu, care ai băut din mâna Domnului cupa mâniei Lui,
care ai sorbit până la drojdii potirul amețelii!
18Între toți fiii pe care i‑a născut,
nu este niciunul care să‑l călăuzească;
între toți fiii pe care i‑a crescut,
nu este niciunul care să‑l apuce de mână.
19Aceste două nenorociri au venit peste tine:
pustiirea și nimicirea, foametea și sabia.
Cine mai poate să plângă pentru tine?
Cine te mai poate mângâia?
20Fiii tăi zac leșinați la fiecare colț de uliță,
ca o antilopă prinsă în laț.
Sunt plini de mânia Domnului
și de mustrarea Dumnezeului tău.
21De aceea, ascultă aceasta, tu, care ești asuprit,
tu, care ești beat, dar nu de vin!
22Așa vorbește Stăpânul tău,
Domnul și Dumnezeul tău,
Apărătorul poporului Său:
„Iată, ți‑am luat din mână cupa amețelii,
iar din potirul mâniei Mele
nu vei mai bea vreodată!
23O voi pune în mâna celor ce te chinuie,
a celor care ți‑au zis:
«Apleacă‑te, ca să putem călca peste tine!»
Ți‑ai făcut atunci spatele ca pământul
și ca un drum pe care ei să umble!“
Befrielsen er på vej
1Herren siger: „Hør efter, I, som søger Herren og ønsker at gøre hans vilje. Tænk på det stenbrud, I stammer fra—den klippegrund, I blev hugget løs fra. 2Tænk på jeres forfar Abraham og på Sara, jeres stammor. Abraham havde ingen børn, da jeg kaldte ham. Men jeg velsignede ham og gjorde ham til et stort folk.”
3Herren vil velsigne det ødelagte Jerusalem og gøre ødemarken til en dejlig have. Der bliver fryd og glæde, lovsang og strengespil.
4Herren siger: „Hør efter, mit folk, lyt til mig, for jeg vil undervise jer. Min retfærdighed bringer lys til folkeslagene. 5Snart vil jeg befri jer, retfærdighedens sejr er nær. Jeg tager herredømmet over folkeslagene. Fjerne lande venter på, at jeg skal gribe ind. 6Se op mod himlen. Se ud over jorden. Himlen skal engang forsvinde som røg, jorden skal slides op som et stykke tøj, og menneskene på den skal dø som fluer. Men den frelse, jeg bringer, gælder for evigt, min retfærdighed vil aldrig få ende.
7Lyt til mig, I, som ved, hvad retfærdighed er, og som har min lov i jeres hjerter: Vær ikke bange for menneskers hån og spottende ord. 8For de er som gamle klude, der ædes op af møl, som uld, der fortæres af insekter. Men min retfærdighed varer evigt, min frelse gælder fra slægt til slægt.”
9Vågn op, Herre, og vis din magt. Rejs dig og ifør dig al din kraft som i ældgamle dage, da du fældede Egyptens uhyre og gennemborede Nilens drage. 10Var det ikke dig, der skabte en vej gennem havet, som dit befriede folk kunne gå på?
11Herrens befriede folk skal vende hjem. De går med jubel mod Zion. De fyldes med fryd og varig glæde. Lidelse og jammer er forbi.
12Herren siger: „Jeg er den, der trøster jer. Hvorfor er I da så bange for dødelige mennesker, der visner som græsset og snart er borte? 13Hvordan kan I glemme jeres Skaber, som udspændte himmelhvælvingen og grundlagde jorden. Hvorfor vil I stadig leve i frygt for jeres vrede undertrykkere? 14Snart skal I befries fra jeres lænker. I skal ikke dø i fangenskabet, og I kommer ikke til at sulte. 15Jeg er Herren, jeres Gud, den Almægtige. Jeg bestemmer over havets brusende bølger. 16Jeg er den, der har lagt mine ord i din mund og holdt min beskyttende hånd over dig. Det var mig, som udspændte himmelhvælvingen og grundlagde jorden. Og jeg er den, som siger til Israel: Du er mit folk!”
Lidelsens bæger
17Vågn op, Jerusalem, rejs dig op! Du har drukket nok af Herrens vredes bæger. Du har tømt det til sidste dråbe. 18Ingen af de sønner, du fødte, tog dig ved hånden og kom dig til hjælp. 19Katastrofen ramte dig i dobbelt mål, og der var ingen til at trøste dig. Landet blev ødelagt af krigen, og folket sultede. 20Dine børn lå hjælpeløse i gaderne, som antiloper fanget i en fælde. Det var Herrens vrede, som ramte dem. 21Men hør nu efter, du, som ligger hjælpeløs og er segnet om, dog ikke på grund af vin. 22Herren har omsorg for sit folk. Han siger: „Se, nu tager jeg lidelsens bæger ud af din hånd. Jeg vil ikke længere være vred på dig. 23I stedet rækker jeg det til dine plageånder, som tvang dig til at lægge dig på maven i støvet, så de kunne trampe hen over dig.”
