Robul Domnului
1Iată, Robul Meu, pe Care Îl sprijin,
Alesul Meu, în Care sufletul Meu Își găsește plăcerea!
Voi pune Duhul Meu peste El,
iar El va aduce neamurilor judecata.
2Nu va striga, nici nu‑Și va ridica vocea
și nu‑Și va face glasul să fie auzit pe stradă.
3Nu va rupe trestia zdrobită
și nu va stinge mucul care încă mai fumegă,
ci cu credincioșie va aduce judecata.
4El nu va slăbi și nu va fi zdrobit,
până nu va așeza judecata pe pământ.
Și insulele vor aștepta Legea Lui.“
5Așa vorbește Dumnezeu, Domnul
Care a creat cerurile și le‑a întins,
Care a desfășurat pământul împreună cu resursele lui,
Care dă suflare oamenilor de pe el
și duh celor ce umblă pe el:
6„Eu, Domnul, Te‑am chemat prin dreptate.
Te voi ține de mână;
Te voi păzi și Te voi face
un legământ pentru popor
și o lumină pentru neamuri,
7ca să deschizi ochii orbilor,
să eliberezi pe prizonieri din captivitate
și din temniță pe cei ce stau în întuneric.
8Eu sunt Domnul. Acesta este Numele Meu!
Nu‑Mi voi da slava altuia
și nici lauda cuvenită Mie, chipurilor cioplite!
9Iată, cele dintâi lucruri s‑au împlinit
și acum vestesc altele noi;
înainte să se împlinească
vi le fac cunoscute.“
O cântare de laudă în cinstea Domnului
10Cântați Domnului o cântare nouă!
Cântați‑I laudele de la marginile pământului,
voi, care coborâți pe mare, și tot ceea ce este în ea,
insule și locuitorii lor!
11Să‑și ridice glasul pustia și cetățile ei,
așezările locuite de Chedar!
Să strige de bucurie locuitorii din Sela,
să strige de pe vârfurile munților!
12Să‑L slăvească pe Domnul
și să vestească lauda Lui pe insule!
13Domnul va înainta ca un viteaz;
asemenea unui războinic Își stârnește râvna:
strigă, scoate un strigăt de luptă
și triumfă asupra dușmanilor săi.
14„Am tăcut pentru multă vreme,
am păstrat tăcerea și M‑am abținut,
dar acum, ca o femeie care naște,
voi striga, voi gâfâi și voi geme.
15Voi pustii munții și dealurile,
le voi usca toată verdeața!
Voi preface râurile în insule15 Sau: țărmuri.
și voi seca iazurile!
16Îi voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei,
pe cărări neștiute de ei îi voi conduce.
Voi preface întunericul dinaintea lor în lumină,
iar povârnișurile în loc neted.
Acestea sunt lucrurile pe care le voi face pentru ei;
nu‑i voi părăsi!
17Dar cei ce se încred în chipuri cioplite,
cei ce zic chipurilor turnate: «Voi sunteți dumnezeii noștri!»
vor da înapoi, vor fi acoperiți de rușine.
Neascultarea lui Israel
18Ascultați, surzilor!
Priviți, orbilor, și vedeți!
19Cine este orb, dacă nu robul Meu
și surd ca mesagerul pe care l‑am trimis?
Cine este orb precum cel aflat în legământ de pace cu Mine,
orb ca robul Domnului?
20Vezi multe lucruri, dar nu le iei în seamă;
ai deschis urechile, dar nu asculți cu adevărat.“
21Domnul a dorit, în numele dreptății Sale,
să‑Și înalțe Legea și s‑o facă glorioasă.
22Dar acest popor este prădat și jefuit;
prinși în capcană, în gropi sunt cu toții
și ascunși în temnițe;
au devenit o pradă pe care nu este nimeni s‑o scape,
ceva de jefuit despre care nimeni nu zice:
„Dă‑l înapoi!“
23Cine dintre voi însă va lua aminte la aceasta?
Cine va lua seama și va asculta pe viitor?
24Cine l‑a dat pe Iacov pradă tâlharilor
și pe Israel pe mâna jefuitorilor?
Oare nu Domnul,
împotriva Căruia am păcătuit?
Ei n‑au vrut să umble pe căile Lui
și să asculte de Legea Lui.
25De aceea a turnat peste ei văpaia mâniei Lui
și ferocitatea războiului;
i‑a înconjurat cu flăcări, dar tot n‑au înțeles;
i‑a mistuit, dar tot n‑au luat în seamă.
Guds udvalgte tjener
1Herren siger: „Se min tjener, som jeg holder i min hånd, min udvalgte, som jeg er fuldt tilfreds med. Jeg lægger min Ånd på ham, han skal bringe retfærdighed til alle folkeslag. 2Han går ikke rundt og skændes, han råber ikke op i gaderne. 3Et knækket siv brækker han ikke af. Et lys, der brænder svagt, puster han ikke ud. Han fører retfærdigheden igennem til sejr. 4Han giver ikke op og lader sig ikke kue. Han sørger for, at retfærdigheden vil sejre på jorden. Fremmede folkeslag ser frem til, hvad han vil lære dem.”
5Herren skabte himlen og jorden og alt, hvad der er i dem, og han giver liv og ånde til hele skabningen. Han er Gud, og han siger til sin tjener:
6„Jeg udvalgte dig til at gøre min retfærdighed og godhed kendt. Jeg holder dig i min hånd, og jeg våger over dig. Du skal oprette en pagt med mit folk og blive et lys for alle folkeslag. 7Du skal åbne de blindes øjne og sætte dem i frihed, som er fanget i fortvivlelsens mørke.
8Jeg er Herren, det er mit navn! Ingen afguder kan sammenlignes med mig, og det er mig og ikke dem, der skal æres. 9Alt, hvad jeg forudsagde, er gået i opfyldelse. Nu vil jeg forudsige nye ting. Jeg fortæller jer, hvad der vil ske, før det sker.”
En lovprisningssang om Herrens storhed og sejr
10Syng en ny sang for Herren! Lad lovsang lyde overalt på jorden! Syng, du hav! Syng, alle I, som bor i fjerne lande! 11Syng med, I ørkenbyer, Kedars lejre og Selas beboere! Stem i, alle I, som bor i bjergene! 12Lad alle give Herren ære, lad de fjerne lande synge hans pris!
13Herren står frem som en vældig kriger og viser sin vrede. Han udstøder et voldsomt krigsråb og udfordrer sine fjender til kamp.
Herren lover at hjælpe sit folk
14„Længe har jeg forholdt mig tavs og lagt bånd på mig selv,” siger Herren. „Men nu giver jeg luft for min vrede, skriger som en fødende kvinde. 15Jeg gør bakker og bjerge øde, afsvider alle grønne planter. Jeg stopper flodernes vandstrømme og lader vandhullerne tørre ud. 16Jeg fører mit blinde folk ad veje, de aldrig før har gået. Jeg sender mit lys ind i det mørke, de befinder sig i, og jeg jævner vejen foran dem. Jeg lader dem ikke i stikken, men opfylder mine løfter. 17De, som tror på afguderne og sætter deres lid til dem, skal skamfulde trække sig tilbage.
Israels folks blindhed og straf
18I døve, hør efter! I blinde, luk øjnene op! 19Hvem er mere blind end mit eget folk, som skulle være mit sendebud? Hvem er mere døv end min udvalgte tjener? 20I har set mange undere, men er ikke blevet klogere. I har hørt mange ord fra mig, men endnu ikke fattet dem.”
21Herren er retfærdig, og han ønskede at vise sin storhed gennem sine love. 22Men Israels folk blev udplyndret, fanget og lagt i lænker. De blev fjendernes bytte, og ingen reddede dem. 23Er der ingen, som vil tage ved lære af fortiden, så de kan se, hvad der vil ske i fremtiden? 24Hvem var det, som udleverede Israel til røvere og voldsmænd? Det var Herren selv, ham, som vi syndede imod, for vi nægtede at følge hans veje og adlyde hans love. 25Derfor måtte han vise sin vrede imod sit folk og lade dem bukke under i krig. Men selv da ødelæggelsen var over dem, ville de ikke tage ved lære og erkende deres synd.
