Mângâiere pentru poporul lui Dumnezeu
1„Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu!
zice Dumnezeul vostru.
2Vorbiți inimii Ierusalimului
și vestiți‑i că truda lui s‑a sfârșit,
că nelegiuirea lui a fost plătită,
căci a primit din mâna Domnului
o dublă pedeapsă pentru toate păcatele sale!“
3Un glas strigă:
„Pregătiți în pustie calea Domnului;
neteziți în deșert un drum pentru Dumnezeul nostru!
4Orice vale va fi înălțată
și orice munte și deal va fi smerit;
râpa va deveni un loc neted
și locurile aspre vor deveni o câmpie.
5Atunci se va arăta slava Domnului,
și toți oamenii o vor vedea împreună“,
căci gura Domnului a vorbit.
6Un glas zice:
– Vestește!
El a întrebat:
– Ce să vestesc?
– Orice om este ca iarba
și toată splendoarea lui este ca floarea de pe câmp.
7Iarba se usucă, floarea cade,
când suflarea Domnului vine peste ea.
Într-adevăr, ca iarba este poporul!
8Iarba se usucă, iar floarea cade,
însă Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pe vecie!
9Suie‑te pe un munte înalt, Sioane,
aducător de vești bune!
Înalță‑ți glasul cu putere,
Ierusalime, aducător de vești bune!
Înalță‑l, nu te teme!
Spune cetăților lui Iuda:
„Iată‑L pe Dumnezeul vostru!“
10Iată, Stăpânul Domn vine cu putere,
iar brațul Lui stăpânește pentru El.
Plata Lui vine cu El
și răsplata Lui Îl însoțește.
11El Își va paște turma ca un păstor;
Își va strânge mieii în brațe,
îi va lua la piept
și va călăuzi blând oile care alăptează.
12Cine a măsurat apele în palma lui
și a trasat cerurile cu lățimea palmei?
Cine a strâns pulberea pământului într‑o măsură?
Cine a cântărit munții pe cântar
și dealurile pe talere?
13Cine a pătruns Duhul Domnului
și cine L‑a îndrumat ca sfătuitor al Său?
14Cu cine S‑a sfătuit El și cine L‑a făcut priceput?
Cine L‑a învățat calea judecății?
Cine L‑a învățat cunoașterea
și I‑a făcut cunoscută cărarea priceperii?
15Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din găleată,
sunt considerate ca praful de pe talere.
Iată, El ridică insulele ca pe un lucru mărunt.
16Libanul nu este îndeajuns pentru foc
și vietățile lui nu sunt îndeajuns pentru arderea‑de‑tot.
17Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui;
sunt considerate de El
ca fiind mai puțin decât nimicnicie și deșertăciune.
18Cu cine, deci, L‑ați putea asemăna pe Dumnezeu?
Cu ce asemănare L‑ați putea compara?
19Un meșter toarnă chipul,
iar apoi un rafinor îl poleiește cu aur
și îi făurește lănțișoare de argint.
20Cel prea sărac să aducă un dar
alege un lemn ce nu putrezește
și își caută un meșter iscusit
ca să facă un chip cioplit, care să nu se clatine.
21Nu știți? N‑ați auzit?
Nu vi s‑a făcut cunoscut de la început?
N‑ați învățat nimic de la întemeierea pământului?
22El este Cel Ce șade deasupra cercului pământului,
ai cărui locuitori par niște lăcuste.
El este Cel Ce întinde cerurile ca pe un baldachin
și le desfășoară ca pe un cort de locuit.
23El este Cel Ce îi preface pe prinți în nimic,
iar pe conducătorii pământului ca și cum n‑ar exista.
24De abia sunt sădiți,
de abia sunt semănați,
de abia s‑a înrădăcinat trunchiul lor în pământ,
că El și suflă peste ei, uscându‑i,
iar vijelia îi ia ca pe niște paie.
25„Deci, cu cine Mă veți asemăna
ca să fim deopotrivă?“ zice Cel Sfânt.
26Ridicați‑vă ochii spre ceruri și priviți:
Cine a creat toate acestea?
Cel Ce aduce afară oștirea lor, după număr,
chemându‑le pe toate pe nume.
Atât de mare este tăria Lui,
atât de tare este puterea Lui,
că niciuna nu lipsește.
27De ce spui, Iacov,
de ce zici, Israel:
„Calea mea este ascunsă de Domnul
și dreptul meu nu este luat în seamă de Dumnezeul meu?“
28Nu știi? N‑ai auzit?
Domnul este Dumnezeul cel veșnic,
creatorul marginilor pământului.
El nu obosește, nici nu ostenește,
iar priceperea Lui este de nepătruns.
29El dă putere celui obosit
și îl întărește pe cel fără putere.
30Flăcăii vor obosi și vor osteni,
tinerii se vor împiedica și vor cădea,
31dar cei ce nădăjduiesc în Domnul își vor înnoi puterea,
se vor înălța prinzând aripi ca vulturii,
vor alerga și nu vor osteni,
vor umbla și nu vor obosi.
Hotet från Babylon, befrielse och återuppbyggnad
(40:1—66:24)
Tröst för Guds folk
1Trösta, trösta mitt folk,
säger er Gud.
2”Uppmuntra Jerusalem
och säg att dess trältjänst är över,
dess skuld är försonad,
och Herren har gett det dubbelt igen
för alla dess synder.”
3En röst ropar:
”Bana väg genom ödemarken för Herren!
Jämna en väg genom vildmarken för vår Gud!
4Varje dal ska höjas,
alla berg och höjder sänkas.
Oländig mark ska jämnas
och kullar bli till slätt.
5Herrens härlighet ska visa sig,
och alla människor ska få se den.”
Herren har talat.
6En röst säger:
”Förkunna!”
Jag frågar:
”Vad ska jag förkunna?”
”Människan40:6 Ordagrant: Allt kött är som gräset,
och all hennes prakt är
som ängsblomman.
7Gräset torkar
och blomman vissnar,
när Herrens vind blåser på dem.
Ja, människorna är gräs.
8Gräset torkar och blomman vissnar,
men vår Guds ord består i evighet.”
9Gå upp på ett högt berg,
du Sion, som bringar glada nyheter,
höj din röst, du som kommer med glädjebud,
höj din röst, Jerusalem,
ropa, var inte rädd!
Tala om för städerna i Juda:
”Se, er Gud!”
10Ja, Herren, Herren kommer med kraft,
och han ska regera med makt.
Han har med sig sin lön,
hans arbetslön går före honom.
11Han vallar sin hjord som en herde.
Lammen samlar han i sina armar
och bär dem i sin famn,
och varsamt leder han tackorna.
12Vem kan mäta vattnen i sin kupade hand
och himlarna med sina fingrar?
Vem kan lägga jordens stoft i ett mått,
och vem väger bergen och höjderna på en våg?
13Vem kan granska Herrens Ande?
Vem kan ge honom råd?
14Vem rådfrågar han
för att få upplysning
och undervisning om den rätta vägen?
Vem kan ge honom kunskap
och visa honom insiktens väg?
15Folken är bara som en droppe i en spann,
som damm i vågskålen.
Han väger öar som om de var fint damm.
16Libanons skogar räcker inte till ved,
dess djur inte till brännoffer.
17Folken på jorden är ingenting inför honom.
I hans ögon betyder de ingenting.
18Vem kan ni då likna Gud vid?
Vad kan ni jämföra honom med?
19Med en avgud
som gjuts av en hantverkare
och som guldsmeden drar över med guld
och gör silverkedjor åt? 40:19 I slutet av v. 19 och i början av v. 20 är grundtextens innebörd osäker.
20Den fattige som inte kan ge ett sådant offer
väljer ett stycke trä som inte ruttnar,
och anlitar en skicklig hantverkare
som ställer upp en avgudabild
som inte faller omkull.
21Förstår ni inte? Har ni inte hört?
Har det inte berättats för er från början?
Har ni inte insett det
sedan jorden grundlades?
22Han sitter högt ovanför jordens rund,
och dess befolkning är
som gräshoppor för honom.
Han breder ut himlarna som en duk
och spänner upp den som ett tält att bo i.
23Han gör furstarna till intet
och jordens domare till ingenting.
24Knappt har de hunnit planteras,
knappt sås, knappt slå rot,
förrän han blåser på dem,
och de vissnar
och förs bort av stormvinden som agnar.
25”Vem kan ni jämföra mig med?
Vem är lik mig?” frågar den Helige.
26Se upp mot himlen!
Vem har skapat allt detta?
Han leder stjärnornas skaror
och kallar var och en av dem vid namn.
Hans makt och styrka är så stor
att inte en enda av dem fattas.
27Hur kan du, Jakob, säga,
och du, Israel, klaga:
”Herren ser inte till mig,
min Gud tar sig inte an min sak?”
28Vet du inte, har du inte hört
att Herren är en evig Gud,
som har skapat hela jorden?
Han blir aldrig trött och svag.
Ingen kan utforska hans förstånd.
29Han ger kraft åt den trötte
och styrka åt den svage.
30Unga kan bli trötta och utmattade,
och unga män kan falla.
31Men de som hoppas på Herren
får ny kraft,
de får vingar som örnar.
De springer utan att bli trötta
och vandrar utan att mattas.
