Mângâiere pentru poporul lui Dumnezeu
1„Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu!
zice Dumnezeul vostru.
2Vorbiți inimii Ierusalimului
și vestiți‑i că truda lui s‑a sfârșit,
că nelegiuirea lui a fost plătită,
căci a primit din mâna Domnului
o dublă pedeapsă pentru toate păcatele sale!“
3Un glas strigă:
„Pregătiți în pustie calea Domnului;
neteziți în deșert un drum pentru Dumnezeul nostru!
4Orice vale va fi înălțată
și orice munte și deal va fi smerit;
râpa va deveni un loc neted
și locurile aspre vor deveni o câmpie.
5Atunci se va arăta slava Domnului,
și toți oamenii o vor vedea împreună“,
căci gura Domnului a vorbit.
6Un glas zice:
– Vestește!
El a întrebat:
– Ce să vestesc?
– Orice om este ca iarba
și toată splendoarea lui este ca floarea de pe câmp.
7Iarba se usucă, floarea cade,
când suflarea Domnului vine peste ea.
Într-adevăr, ca iarba este poporul!
8Iarba se usucă, iar floarea cade,
însă Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pe vecie!
9Suie‑te pe un munte înalt, Sioane,
aducător de vești bune!
Înalță‑ți glasul cu putere,
Ierusalime, aducător de vești bune!
Înalță‑l, nu te teme!
Spune cetăților lui Iuda:
„Iată‑L pe Dumnezeul vostru!“
10Iată, Stăpânul Domn vine cu putere,
iar brațul Lui stăpânește pentru El.
Plata Lui vine cu El
și răsplata Lui Îl însoțește.
11El Își va paște turma ca un păstor;
Își va strânge mieii în brațe,
îi va lua la piept
și va călăuzi blând oile care alăptează.
12Cine a măsurat apele în palma lui
și a trasat cerurile cu lățimea palmei?
Cine a strâns pulberea pământului într‑o măsură?
Cine a cântărit munții pe cântar
și dealurile pe talere?
13Cine a pătruns Duhul Domnului
și cine L‑a îndrumat ca sfătuitor al Său?
14Cu cine S‑a sfătuit El și cine L‑a făcut priceput?
Cine L‑a învățat calea judecății?
Cine L‑a învățat cunoașterea
și I‑a făcut cunoscută cărarea priceperii?
15Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din găleată,
sunt considerate ca praful de pe talere.
Iată, El ridică insulele ca pe un lucru mărunt.
16Libanul nu este îndeajuns pentru foc
și vietățile lui nu sunt îndeajuns pentru arderea‑de‑tot.
17Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui;
sunt considerate de El
ca fiind mai puțin decât nimicnicie și deșertăciune.
18Cu cine, deci, L‑ați putea asemăna pe Dumnezeu?
Cu ce asemănare L‑ați putea compara?
19Un meșter toarnă chipul,
iar apoi un rafinor îl poleiește cu aur
și îi făurește lănțișoare de argint.
20Cel prea sărac să aducă un dar
alege un lemn ce nu putrezește
și își caută un meșter iscusit
ca să facă un chip cioplit, care să nu se clatine.
21Nu știți? N‑ați auzit?
Nu vi s‑a făcut cunoscut de la început?
N‑ați învățat nimic de la întemeierea pământului?
22El este Cel Ce șade deasupra cercului pământului,
ai cărui locuitori par niște lăcuste.
El este Cel Ce întinde cerurile ca pe un baldachin
și le desfășoară ca pe un cort de locuit.
23El este Cel Ce îi preface pe prinți în nimic,
iar pe conducătorii pământului ca și cum n‑ar exista.
24De abia sunt sădiți,
de abia sunt semănați,
de abia s‑a înrădăcinat trunchiul lor în pământ,
că El și suflă peste ei, uscându‑i,
iar vijelia îi ia ca pe niște paie.
25„Deci, cu cine Mă veți asemăna
ca să fim deopotrivă?“ zice Cel Sfânt.
26Ridicați‑vă ochii spre ceruri și priviți:
Cine a creat toate acestea?
Cel Ce aduce afară oștirea lor, după număr,
chemându‑le pe toate pe nume.
Atât de mare este tăria Lui,
atât de tare este puterea Lui,
că niciuna nu lipsește.
27De ce spui, Iacov,
de ce zici, Israel:
„Calea mea este ascunsă de Domnul
și dreptul meu nu este luat în seamă de Dumnezeul meu?“
28Nu știi? N‑ai auzit?
Domnul este Dumnezeul cel veșnic,
creatorul marginilor pământului.
El nu obosește, nici nu ostenește,
iar priceperea Lui este de nepătruns.
29El dă putere celui obosit
și îl întărește pe cel fără putere.
30Flăcăii vor obosi și vor osteni,
tinerii se vor împiedica și vor cădea,
31dar cei ce nădăjduiesc în Domnul își vor înnoi puterea,
se vor înălța prinzând aripi ca vulturii,
vor alerga și nu vor osteni,
vor umbla și nu vor obosi.
