Ezechia îi cere sfat lui Isaia
(2 Regi 19:1-19)
1Când regele Ezechia a auzit lucrul acesta, și‑a sfâșiat hainele, s‑a acoperit cu un sac și s‑a dus la Casa Domnului. 2I‑a trimis la profetul Isaia, fiul lui Amoț, pe Eliachim, cel ce răspundea de palat, pe scribul Șebna și pe cei bătrâni dintre preoți, acoperiți toți cu saci.
3Ei i‑au zis:
– Așa vorbește Ezechia: „Aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă și de rușine, căci copiii sunt gata să iasă din pântec, dar nu mai este nicio putere pentru a le da naștere. 4Poate că Domnul, Dumnezeul tău, a auzit cuvintele lui Rab‑Șache, care a fost trimis de stăpânul său, împăratul Asiriei, pentru a‑L batjocori pe Dumnezeul cel Viu și poate că Domnul, Dumnezeul tău, îl va mustra pentru cuvintele pe care le‑a auzit. De aceea înalță o rugăciune pentru cei care au mai rămas!“
5Când slujitorii regelui Ezechia au venit la Isaia, 6acesta le‑a zis:
– Să‑i spuneți astfel stăpânului vostru: „Așa vorbește Domnul: «Să nu te temi din cauza cuvintelor pe care le‑ai auzit și cu care slujitorii împăratului Asiriei M‑au blasfemiat. 7Iată, voi pune în el un duh și astfel, la auzirea unui zvon, se va întoarce în țara lui. Și‑l voi face să cadă ucis de sabie în țara lui.»“
8Când Rab‑Șache a auzit că împăratul Asiriei plecase din Lachiș, s‑a întors și l‑a găsit pe acesta luptând împotriva Libnei.
9După aceea, împăratul Asiriei a auzit că Tirhaka, regele din Cuș9 De fapt, un faraon din Cuș (Etiopia și teritoriile învecinate), deoarece în vremea aceea Egiptul era condus de o dinastie cușită (etiopiană)., a ieșit să lupte împotriva lui. Când a auzit lucrul acesta a trimis mesageri la Ezechia, zicând: 10„Așa să‑i vorbiți lui Ezechia, regele lui Iuda: «Nu‑L lăsa pe Dumnezeul tău, în Care te încrezi, să te amăgească, zicând: ‘Ierusalimul nu va fi dat în mâna împăratului Asiriei.’ 11Iată, ai auzit ce au făcut împărații Asiriei tuturor țărilor cucerite, dându‑le spre nimicire11 Ebr.: haram/herem, termen care în contextul relației dintre Israel și Dumnezeu se referă la un lucru, un animal sau o persoană care erau închinate irevocabil Domnului, fie cu scopul nimicirii, precum în cazul acesta, fie ca dar, precum în alte cazuri. Ceea ce era herem îi aparținea de acum Domnului, fiind interzis uzului profan. Practica aceasta era întâlnită însă și la alte popoare din Orient.. Vei scăpa tu oare? 12Și‑au salvat, oare, dumnezeii neamurile pe care părinții mei le‑au distrus: pe Gozan, pe Haran, pe Rețef și pe fiii lui Eden, care erau în Tel‑Asar? 13Unde este regele Hamatului, regele Arpadului și regele cetății Sefarvayim, al Henei sau al Ivei?»“
Rugăciunea lui Ezechia
14Ezechia a luat scrisoarea din mâna mesagerilor și a citit‑o. Apoi s‑a suit la Casa Domnului și a întins scrisoarea înaintea Domnului. 15Ezechia s‑a rugat Domnului, zicând: 16„O, Doamne al Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor! Tu ești singurul Dumnezeu al tuturor regatelor pământului! Tu ai făcut cerurile și pământul! 17Doamne, pleacă‑Ți urechea și ascultă! Doamne, deschide‑Ți ochii și privește! Auzi toate cuvintele pe care Sanherib le‑a trimis ca să‑L batjocorească pe Dumnezeul cel Viu!
18Doamne, este adevărat că împărații Asiriei au pustiit toate țările și teritoriul lor, 19și că le‑au aruncat dumnezeii în foc, însă ei i‑au distrus pentru că nu erau Dumnezeu, ci lucrări făcute de mâna omului; erau doar lemn și piatră. 20Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, izbăvește‑ne din mâna lui, ca să știe toate regatele pământului că doar Tu ești Domnul!“
Profeția lui Isaia asupra lui Sanherib
(2 Regi 19:20-34)
21Atunci Isaia, fiul lui Amoț, a trimis la Ezechia să i se spună: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Pentru că Mi te‑ai rugat cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei, 22iată care este cuvântul pe care l‑a rostit Domnul împotriva acestuia:
Fecioara, fiica Sionului,
te disprețuiește și își bate joc de tine.
Fiica Ierusalimului
dă din cap în timp ce fugi.22 Lit.: după tine.
23Pe Cine ai batjocorit și ai blasfemiat tu?
Împotriva Cui ți‑ai ridicat glasul?
Împotriva Cui ți‑ai înălțat mândru privirea?
Împotriva Sfântului lui Israel!
24Prin slujitorii tăi L‑ai batjocorit pe Stăpânul
și ai zis:
‘Cu mulțimea carelor mele
am urcat pe înălțimile munților
până la cele mai înalte piscuri ale Libanului!
I‑am tăiat cei mai înalți cedri
și cei mai aleși chiparoși.
Am ajuns la cele mai înalte piscuri
și la pădurea cea mai deasă.
25Am săpat fântâni
și am băut apă,
și cu tălpile picioarelor mele
am secat toate pâraiele Egiptului.’
26N‑ai auzit?
Eu l‑am făcut demult;
din zile străvechi l‑am întocmit.
Acum însă l‑am adus să se împlinească,
astfel încât tu să prefaci cetățile fortificate
în mormane de dărâmături.
27Locuitorii lor sunt neputincioși,
sunt înspăimântați și făcuți de rușine.
Au ajuns ca iarba de pe câmp
și ca verdeața fragedă,
ca iarba de pe acoperișuri,
care se usucă înainte să crească.
28Dar Eu știu unde stai,
când ieși și când intri
și cât ești de furios pe Mine.
29Pentru că te‑ai mâniat pe Mine
și pentru că trufia ta a ajuns la urechile Mele,
voi pune veriga Mea în nasul tău
și zăbala Mea în gura ta
și te voi întoarce
pe drumul pe care ai venit.
30Acesta va fi semnul pentru tine, Ezechia:
anul acesta o să mâncați ce va crește de la sine,
iar în al doilea an – ce va răsări din ce a rămas.
Dar în al treilea an veți semăna și veți secera,
veți planta vii și le veți mânca roadele.
31Supraviețuitorii Casei lui Iuda, cei rămași,
vor prinde iarăși rădăcini dedesubt
și vor da rod deasupra.
32Căci din Ierusalim va ieși o rămășiță
și din muntele Sion o ceată de supraviețuitori.
Râvna Domnului Oștirilor va face lucrul acesta.»
33De aceea așa vorbește Domnul cu privire la împăratul Asiriei:
«Nu va intra în cetatea aceasta
și nu va trage nicio săgeată acolo.
Nu va veni în fața ei cu vreun scut
și nu va ridica împotriva ei nicio rampă de asalt.
34Pe drumul pe care a venit, pe acela se va întoarce
și nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul.
35Eu voi apăra cetatea aceasta, ca s‑o izbăvesc,
de dragul Meu și de dragul lui David, robul Meu.»“
(2 Regi 19:35-37; 2 Cron. 32:21)
36Îngerul36 Vezi Gen. 16:7-13. Domnului a ieșit și a omorât în tabăra Asiriei o sută optzeci și cinci de mii de oameni. Când ceilalți s‑au sculat dis‑de‑dimineață, iată că toți erau niște trupuri moarte. 37Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, și‑a ridicat tabăra și a plecat. El s‑a întors la Ninive și a locuit acolo.
38În timp ce se închina în templul zeului său Nisrok38 Posibil o altă formă a numelui lui Nusku, zeu al luminii și al focului în mitologia orientală., fiii săi, Adra-Melek și Sarețer, l‑au ucis cu sabia și au fugit în țara Ararat. Și în locul lui a domnit fiul său Esar-Hadon38 Împărat al Asiriei și peste Babilon, 681–669 î.Cr..
Der Herr ermutigt Hiskia
(2. Könige 19,1‒7)
1Als König Hiskia das hörte, zerriss auch er seine Kleider und hüllte sich in ein Trauergewand. Dann ging er in den Tempel des Herrn. 2Den Palastverwalter Eljakim, den Hofsekretär Schebna und einige führende Priester schickte er in Trauergewändern zum Propheten Jesaja, dem Sohn von Amoz. 3»Wir haben dir etwas von Hiskia auszurichten«, begannen sie. »Er lässt dir sagen: Heute ist ein schrecklicher Tag, die Assyrer haben uns schwer beleidigt. Das ist die Strafe für unsere Sünden. Die Lage ist so ernst wie bei einer Geburt, wenn die Mutter keine Kraft mehr hat, ihr Kind zu gebären. 4Doch vielleicht hat der Herr, dein Gott, alle Lästerungen des Rabschake gehört. Der Gesandte des assyrischen Königs hat den lebendigen Gott verhöhnt! Sicher hat der Herr seine Worte gehört und bestraft ihn dafür. O Jesaja, bete für uns, bete für die Überlebenden!«
5Als sie Hiskias Botschaft ausgerichtet hatten, 6gab Jesaja ihnen gleich eine Antwort für den König mit: »So spricht der Herr: Hab keine Angst vor den Drohungen, die du gehört hast. Lass dich nicht einschüchtern, wenn die Boten des assyrischen Königs über mich lästern! 7Ich will ihn dazu bringen, dass er seine Truppen von hier abzieht. Er wird ein Gerücht hören und darüber so beunruhigt sein, dass er umgehend in sein Land zurückkehrt. Dort lasse ich ihn durch das Schwert umkommen.«
Sanheribs Drohungen – Hiskias Gebet
(2. Könige 19,8‒19; 2. Chronik 32,17)
8Der Rabschake kehrte zu König Sanherib zurück, der inzwischen wieder von Lachisch aufgebrochen war und nun die Stadt Libna belagerte.
9Sanherib hörte, der äthiopische König Tirhaka sei mit einem Heer unterwegs, um die Assyrer anzugreifen. Da schickte er noch einmal eine Gesandtschaft zu König Hiskia und ließ ihm einen Brief überbringen. 10»Überschätze deinen Gott nicht«, hieß es darin, »lass dich nicht von ihm täuschen, wenn er dir sagt: ›Jerusalem wird nicht fallen, der assyrische König kann die Stadt nicht einnehmen!‹ 11Du weißt doch, wie die assyrischen Könige gegen ihre Feinde vorgehen: Ihre Länder verwüsten sie, und die Bewohner metzeln sie nieder. Und da solltest gerade du verschont bleiben? 12Wurden denn Städte wie Gosan, Haran oder Rezef von ihren Göttern beschützt? Wie war es mit den Leuten von Eden, die in Telassar wohnten? Kein Gott half ihnen, als meine Vorgänger sie vernichteten! 13Und wo sind heute die Könige von Hamat und Arpad, Sefarwajim, Hena und Awa?«
14Die Boten überbrachten Hiskia das Schreiben. Er las es und ging damit in den Tempel. Dort breitete er den Brief vor dem Herrn aus 15und begann zu beten:
16»Allmächtiger Gott, du Gott Israels, der du über den Keruben thronst, du allein bist Gott über alle Königreiche der Welt. Himmel und Erde hast du geschaffen. 17Herr, erhöre mich! Sieh doch, wie schlimm es um uns steht! Höre, wie Sanherib dich, den lebendigen Gott, verhöhnt. 18Es ist wahr, Herr: Die assyrischen Könige haben die Länder aller ihrer Feinde verwüstet. 19Sie haben deren Götter ins Feuer geworfen, denn es waren ja keine lebendigen Götter, sondern nur Figuren aus Holz oder Stein, von Menschen gemacht. Darum konnten die Assyrer sie verbrennen. 20Nun bitte ich dich, Herr, unser Gott: Rette uns aus der Gewalt des assyrischen Königs! Alle Länder der Erde sollen erkennen, dass du allein der Herr bist!«
Gottes Antwort auf den Spott des assyrischen Königs
(2. Könige 19,20‒37; 2. Chronik 32,20‒21)
21Da schickte Jesaja, der Sohn von Amoz, einen Boten zu König Hiskia, der ihm sagen sollte: »So spricht der Herr, der Gott Israels: Ich habe dein Gebet wegen Sanherib gehört. 22Höre nun, was ich zum König von Assyrien sage:
Die Stadt Zion hat bloß Verachtung und Spott für dich übrig! Ganz Jerusalem schüttelt den Kopf über dich. 23Weißt du überhaupt, wen du verhöhnt und gelästert hast? Weißt du, mit wem du dich angelegt hast? Mit dem heiligen Gott Israels! 24Durch deine Boten hast du mich, den Herrn, verspottet. Du prahlst:
›Mit meinen vielen Streitwagen habe ich die Berge bezwungen, bis zum höchsten Gipfel des Libanon bin ich vorgestoßen. Seine mächtigen Zedern habe ich gefällt und die schönsten Zypressen abgeholzt. Ich erreichte seine entlegensten Höhen und drang in jedes Dickicht seiner Wälder vor. 25Wo es kein Wasser gab, habe ich mir Brunnen gegraben, um daraus zu trinken. Und auch die Nilarme in Ägypten waren kein Hindernis für mich: Unter meinen Schritten trockneten sie aus.‹
26Du König von Assyrien, weißt du es denn nicht? Womit du jetzt prahlst, das habe ich schon in grauer Vorzeit geplant, seit langem ist es vorbereitet! Nur darum habe ich zugelassen, dass du befestigte Städte einreißt und sie in Trümmerhaufen verwandelst. 27Ihre Einwohner waren machtlos gegen dich, du hast Schrecken und Schande über sie gebracht. Sie waren wie junges Grün auf dem Feld, wie zartes Gras auf Lehmdächern, das im heißen Ostwind verdorrt. 28Ich kenne dich ganz genau. Ich weiß, ob du sitzt oder stehst. Ich sehe, wann du kommst und wann du gehst. Ich weiß auch, wie du gegen mich wütest. 29Dein Prahlen habe ich gehört. Weil du so gegen mich tobst, will ich dir einen Ring durch die Nase ziehen und meinen Zaum ins Maul legen. Dann treibe ich dich den Weg wieder zurück, den du gekommen bist.
30Dir, Hiskia, gebe ich ein Zeichen, an dem du erkennen kannst, dass ich mein Versprechen halte: In diesem und im nächsten Jahr müsst ihr von dem leben, was auf euren Feldern von allein nachwächst. Doch im übernächsten Jahr könnt ihr wieder säen und ernten, Weinberge anlegen und ihre Früchte essen wie früher. 31Die Bewohner von Juda, die diese schwere Zeit überstehen, werden in Frieden in ihrer Heimat leben können wie Pflanzen, die Wurzeln schlagen und Frucht bringen. 32Denn in Jerusalem wird ein Rest meines Volkes übrig bleiben und vom Berg Zion aus das Land wieder bevölkern. Ich, der Herr, der allmächtige Gott, sorge dafür und verfolge leidenschaftlich mein Ziel.
33Ich sage dir auch, was mit dem assyrischen König geschehen wird: Seine Truppen werden Jerusalem mit keinem Fuß betreten. Sie werden keinen einzigen Pfeil abschießen und nicht im Schutz ihrer Schilde gegen die Stadtmauer anstürmen. Nicht einmal einen Belagerungswall werden sie aufschütten. 34Die Assyrer werden Jerusalem nicht stürmen, sondern auf demselben Weg abziehen, den sie gekommen sind. Darauf gebe ich, der Herr, mein Wort. 35Um meiner Ehre willen beschütze ich diese Stadt. Ich rette sie, weil ich es meinem Diener David versprochen habe.«
36Da ging der Engel des Herrn in das Lager der Assyrer und tötete 185.000 Soldaten. Am nächsten Morgen war alles mit Leichen übersät.
37Da ließ Sanherib zum Aufbruch blasen, zog seine Truppen ab und kehrte nach Assyrien zurück. Er blieb in der Hauptstadt Ninive. 38Eines Tages, als er im Tempel seines Gottes Nisroch betete, stachen ihn seine Söhne Adrammelech und Sarezer mit dem Schwert nieder. Die beiden flohen in das Land Ararat, und Asarhaddon, ein anderer Sohn von Sanherib, wurde sein Nachfolger.
