Laudă pentru eliberarea de sub opresiune
1O, Doamne, Tu ești Dumnezeul meu!
Te voi înălța și voi aduce mulțumiri Numelui Tău,
căci ai făcut lucruri minunate,
lucruri plănuite demult,
care s‑au împlinit cu credincioșie.
2Ai prefăcut cetatea într‑un morman de moloz,
citadela într‑o ruină.
Fortăreața străinilor nu mai este o cetate;
ea nu va mai fi niciodată rezidită.
3De aceea popoarele puternice Te vor slăvi;
cetățile neamurilor groaznice se vor teme de Tine.
4Căci Tu ai fost un refugiu pentru cel sărac,
un refugiu pentru cel nevoiaș în necazul său,
un adăpost în furtună
și o umbră în mijlocul caniculei,
atunci când suflarea celor groaznici
era ca furtuna împotriva unui zid,
5ca arșița soarelui într‑un loc uscat.
Tu aduci la tăcere zarva străinilor
și, așa cum căldura este domolită de umbra unui nor,
tot astfel și cântarea celor groaznici încetează.
6Domnul Oștirilor va pregăti
pe muntele acesta, pentru toate popoarele,
un ospăț cu cărnuri grase,
un ospăț cu vinuri bune –
cărnuri pline de măduvă
și vinuri limpezite.
7Pe muntele acesta El va nimici vălul
care acoperă toate popoarele,
învelitoarea care înfășoară toate neamurile.
8El va înghiți moartea pentru totdeauna.
Stăpânul Domn va șterge lacrimile de pe toate fețele
și va îndepărta de pe tot pământul disprețul poporului Său,
căci Domnul a vorbit.
9În ziua aceea se va zice:
„Iată, Acesta este Dumnezeul nostru.
Am nădăjduit în El, și El ne‑a mântuit.
Acesta este Domnul în Care am nădăjduit.
Să fim veseli și să ne bucurăm în mântuirea Sa!“
10Mâna Domnului se va odihni pe muntele acesta.
Moabiții însă vor fi călcați de El în picioare10 Sau: vor fi călcați în picioare acolo unde se află.,
așa cum este călcat în picioare paiul în bălegar.
11Își vor întinde mâinile în mijlocul lui,
cum își întinde înotătorul mâinile să înoate.
Mândria lor va fi doborâtă
în pofida îndemânării11 Sensul termenului ebraic este nesigur. mâinilor lor.
12El va dărâma fortificațiile înalte ale zidurilor tale,
le va doborî
și le va arunca la pământ,
chiar în țărână.
Awit sa Pagdayeg
1Ginoo, ikaw ang akong Dios! Daygon ug pasidunggan ko ikaw kay katingalahan gayod ang imong gipanghimo. Gituman mo gayod ang mga plano nga gihimo mo niadtong unang panahon. 2Giguba mo ang pinarilan nga mga lungsod sa mga langyaw. Gibungkag mo ang lig-on nga mga bahin sa ilang lungsod, ug dili na kini mapatindog pag-usab. 3Busa pasidunggan ka sa gamhanang mga katawhan, ug tahoron sa mapintas nga mga kanasoran. 4Ikaw ang dalangpanan sa mga kabos panahon sa ilang kalisod ug pagpanginahanglan. Silonganan ka panahon sa bagyo ug ting-init. Kay ang pagsulong sa mapintas nga mga tawo sama sa bagyo nga mohapak sa paril, 5ug sama sa kainit sa disyerto. Apan gipahilom mo ang kaguliyang sa mga langyaw. Gipahunong mo ang pagkanta sa mapintas nga mga tawo, sama sa init nga nawala kay gitabonan sa panganod.
6Dinhi sa Bukid sa Zion, mangandam ang Ginoo nga Makagagahom ug usa ka kombira alang sa tanang katawhan. Mga lamiang pagkaon ug labing maayong ilimnon ang iyang andamon. 7Ug dinhi usab sa maong bukid, kuhaon niya ang kasubo25:7 kasubo: sa literal, tabon, nga gisul-ob sa mga tawo sa unang panahon sa panahon sa pagsubo. sa mga katawhan sa tanang nasod. 8Wad-on sa Ginoong Dios ang gahom sa kamatayon ug pahiran niya ang mga luha sa tanang katawhan. Kuhaon niya ang pagkatinamay sa iyang katawhan sa tibuok kalibotan. Mao kini ang giingon sa Ginoo.
9Kon mahitabo na kini, moingon ang mga katawhan: “Siya ang atong Dios! Misalig kita kaniya, ug giluwas niya kita. Siya ang Ginoo nga atong gisaligan. Maglipay kita ug magsadya kay giluwas niya kita.”
10Sa pagkatinuod, tabangan sa Ginoo kining Bukid sa Zion, apan silotan niya ang Moab. Tunob-tunoban niya kini sama sa dagami nga gitunob-tunoban diha sa taehan. 11Maningkamot sila nga makalingkawas nianang kahimtanga sama sa pagkapay-kapay sa tawo nga nagalangoy diha sa tubig. Apan bisan pag maayo silang molangoy, lumsan gihapon sila sa Ginoo. Ipaubos niya sila sa ilang pagkagarboso. 12Lumpagon niya ang ilang habog ug lig-ong mga paril hangtod nga magkatag kini sa yuta.
