Răspunsul lui Iov
1Iov a răspuns și a zis:
2„Da, știu că așa este,
dar poate un om să fie drept înaintea lui Dumnezeu?
3Dacă s‑ar certa cineva cu El,
din o mie de întrebări, nu I‑ar putea răspunde nici măcar la una.
4El are o inimă înțeleaptă și o putere mare.
Cine I s‑a împotrivit și a rămas teafăr?
5El mută munții fără ca aceștia să știe,
când îi răstoarnă în mânia Sa.
6El face să se cutremure pământul din locul lui,
și stâlpii lui tremură.
7El vorbește soarelui, iar acesta nu mai răsare;
El pecetluiește lumina stelelor.
8El singur întinde cerurile
și calcă pe valurile mării.
9El a făcut Ursul și Orionul,
Pleiadele și constelațiile sudului.
10El face lucruri mari și nepătrunse,
minuni fără număr.
11Iată, El trece pe lângă mine și nu‑L pot vedea,
trece și nu‑mi dau seama.
12Iată, când El apucă ceva, cine‑L poate opri?
Cine‑I poate spune: «Ce faci?»
13Dumnezeu nu‑Și întoarce mânia;
chiar și ajutoarele lui Rahab13 Monstru al mării, folosit adesea ca nume poetic pentru Egipt (vezi Is. 30:7; și în 27:12). Îi sunt supuse.
14Deci cum pot eu să‑I răspund,
cum pot să‑mi caut cuvintele înaintea Lui?
15Chiar dacă aș fi drept, nu I‑aș putea răspunde,
nu pot decât să caut bunăvoință la Judecătorul meu.
16Dacă L‑aș chema la judecată și mi‑ar răspunde,
n‑aș crede că mi‑a ascultat glasul.
17El mă zdrobește printr‑o furtună
și‑mi înmulțește rănile fără motiv.
18Nu mă lasă să‑mi trag suflarea,
ci mă satură cu lucruri amare.
19Dacă este vorba de putere, iată, El este puternic.
Dacă este vorba de judecată, cine mă va convoca?
20Chiar dacă aș fi drept, gura mea mă va condamna;
oricât de integru aș fi, El mă va dovedi vinovat.
21Sunt integru. Nu‑mi pasă de mine.
Îmi disprețuiesc viața.
22Mi‑e totuna. De aceea zic:
«El îl nimicește și pe cel integru și pe cel rău.»
23Și măcar de‑ar aduce biciul imediat moartea…;
dar El Își bate joc de durerea celui nevinovat.
24Când o țară este dată pe mâna celui rău,
El acoperă ochii judecătorilor ei.
Dacă nu El, atunci cine?
25Zilele mele sunt mai iuți decât alergătorul;
zboară fără să fi văzut binele.
26Trec ca o luntre de papirus pe apă,
ca un vultur care se repede asupra prăzii.
27Dacă zic: «Îmi voi uita plângerea,
îmi voi schimba înfățișarea și voi fi voios»,
28atunci mă cuprinde spaima de toate durerile mele,
pentru că știu că nu mă vei găsi nevinovat.
29Dacă tot voi fi condamnat,
de ce să mă mai trudesc degeaba?
30Chiar dacă m‑aș spăla cu apa zăpezii
și mi‑aș curăța mâinile cu leșie,
31Tu tot m‑ai cufunda în mocirlă,
de s‑ar scârbi și hainele de mine.
32Căci El nu este un om ca mine, ca să‑I răspund,
ca să mergem împreună la judecată.
33Și nu se află nici măcar un mijlocitor între noi,
care să‑și pună mâinile peste noi amândoi,
34ca astfel El să‑Și dea la o parte nuiaua
și să nu mă mai înspăimânte cu groaza Lui.
35Atunci aș vorbi fără să mă mai tem de El,
însă nu așa mi se întâmplă.
Tercer discurso de Job
1Job entonces replicó:
2«Aunque sé muy bien que esto es cierto,
¿cómo puede un mortal justificarse ante Dios?
3Si uno quisiera disputar con él,
de mil cosas no podría responderle una sola.
4Profunda es su sabiduría, vasto su poder.
¿Quién puede desafiarlo y salir bien librado?
5Él mueve montañas sin que estas lo sepan,
y en su enojo las trastorna.
6Él remueve los cimientos de la tierra
y hace que se estremezcan sus columnas.
7Reprende al sol, y su brillo se apaga;
eclipsa la luz de las estrellas.
8Él se basta para extender los cielos;
somete a su dominio las olas del mar.
9Él creó la Osa y el Orión,
las Pléyades y las constelaciones del sur.
10Él realiza maravillas insondables,
portentos que no pueden contarse.
11Si pasara junto a mí, no podría verlo;
si se alejara, no alcanzaría a percibirlo.
12Si de algo se adueñara, ¿quién lo haría desistir?
¿Quién puede cuestionar sus actos?
13Dios no depone el enojo;
aun Rahab y sus secuaces se postran a sus pies.
14»¿Cómo entonces podré yo responderle?
¿Dónde hallar palabras para contradecirle?
15Aunque yo fuera inocente, no puedo defenderme;
de mi juez solo puedo pedir misericordia.
16Y, aunque lo llamara y me respondiera,
no creo que me concediera audiencia.
17Me despedazaría con una tormenta,
y por la menor cosa multiplicaría mis heridas.
18No me dejaría recobrar el aliento;
más bien, me saturaría de amargura.
19Si de fuerza se trata, ¡él es más poderoso!
Si es cuestión de juicio, ¿quién lo9:19 lo (LXX); me (TM). hará comparecer?
20Aun siendo inocente, me condenará mi boca;
aun siendo íntegro, resultaré culpable.
21»Soy intachable, pero ya no me importa;
tengo en poco mi propia vida.
22Todo es lo mismo; por eso digo:
“A buenos y a malos destruye por igual”.
23Si alguna plaga acarrea la muerte repentina,
él se burla de la angustia del inocente.
24Si algún malvado se apodera de un terreno,
él les tapa los ojos a los jueces.
Si no lo hace él, ¿entonces quién?
25»Transcurren mis días con más rapidez que un corredor;
vuelan sin que hayan conocido la dicha.
26Se deslizan como barcas de papiro,
como veloces águilas al caer sobre su presa.
27Si acaso digo: “Olvidaré mi queja,
cambiaré de expresión, esbozaré una sonrisa”,
28me queda el miedo de tanto sufrimiento,
pues bien sé que no me consideras inocente.
29Y, ya que me tienes por culpable,
¿para qué voy a luchar en vano?
30Aunque me restriegue con jabón9:30 jabón. Alt. nieve.
y me limpie las manos con lejía,
31tú me lanzarás al muladar,
¡y hasta mis ropas me aborrecerán!
32»Dios no es hombre como yo,
para que juntos comparezcamos ante un tribunal.
33¡No hay un juez aquí
que decida el caso entre nosotros dos!
34¡No hay quien aleje de mí el báculo divino
para que ya no me asuste su terror!
35Quisiera hablar sin temor,
pero no puedo hacerlo.
