1Oare nu are omul o viață plină de trudă1 Vezi Is. 40:2. Termenul ebraic se poate referi și la greutatea serviciului militar. pe pământ?
Oare nu sunt zilele lui ca ale unui zilier1 Sau: mercenar.?
2Ca un rob care tânjește după umbră
sau ca un zilier care își așteaptă plata,
3așa am avut și eu parte de luni de deșertăciune
și nopți de necaz mi s‑au dat.
4Când mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?»
Dar noaptea e așa de lungă și mă frământ până în zori.
5Carnea îmi este acoperită de viermi și de coji pământii;
pielea îmi crapă și supurează.
6Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului
și se sfârșesc fără speranță.
7Adu‑Ți aminte, Dumnezeule, că viața mi‑e doar o suflare!
Ochii mei nu vor mai vedea binele.
8Ochiul care mă privește nu mă va mai vedea;
ochii Tăi vor fi asupra mea, dar eu nu voi mai fi.
9Ca norul care se risipește și trece,
tot așa cel ce se coboară în Locuința Morților9 Ebr.: Șeol [peste tot în carte]. nu se va mai ridica.
10Nu se va mai întoarce la casa lui
și nu‑și va mai cunoaște locul.
11De aceea eu nu voi tăcea,
ci, în necazul duhului meu, voi vorbi,
în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge!
12Sunt eu Marea sau un monstru al mării,
de ai pus o strajă în jurul meu?
13Când zic: «Patul meu mă va mângâia
și așternutul îmi va alina plângerea!»,
14atunci Tu mă înspăimânți cu vise
și mă îngrozești cu vedenii.
15Așa că aș alege mai bine sugrumarea,
mai bine moartea, decât aceste oase.
16Le disprețuiesc…! Nu voi trăi în veci!
Lasă‑mă, căci doar o suflare îmi sunt zilele!
17Ce este omul, ca să‑l apreciezi
și să‑ți îndrepți inima spre el,
18să‑l cercetezi în fiecare dimineață
și să‑l încerci în orice clipă?
19Nu vei înceta oare să te mai uiți la mine
și să mă lași astfel singur, măcar până‑mi înghit saliva?
20Dacă am păcătuit, ce Ți‑am făcut Ție,
Veghetor al oamenilor?
De ce m‑ai luat drept țintă?
Am devenit o povară pentru Tine?
21De ce nu‑mi ierți fărădelegea
și nu‑mi dai la o parte nelegiuirea?
Căci acum mă voi culca în țărână,
mă vei căuta, dar nu voi mai fi.“
1A humanidade é obrigada a lutar.
A vida duma pessoa é longa e dura;
os seus dias são semelhantes aos dum assalariado.
2É como um escravo que suspira pela sombra, pelo fim do dia;
como um assalariado, que suspira pelo seu salário.
3A mim também me deram meses de frustração,
com longas e pesadas noites.
4Quando vou para a cama penso:
‘Oh! Se fosse já de manhã!’
E assim me agito até que o Sol nasce.
5Tenho a pele cheia de vermes e de terra;
A minha carne abre-se com chagas, cheias de pus.
6Os meus dias passam mais rápido
que a lançadeira do tecelão que não para;
um segue-se ao outro sem esperança alguma.
7Lembra-te de que a minha vida é como o vento que passa sem deixar rasto;
nada fica de bom.
8Estão a ver-me, neste momento,
mas não será por muito mais tempo;
em breve estarão a ver apenas um morto.
9Da mesma forma que a nuvem se desfaz e desaparece,
assim os que descem ao mundo dos mortos7.9 No hebraico, Sheol, é traduzido, ao longo do livro, por mundo dos mortos. Segundo o pensamento hebraico do Antigo Testamento, é o lugar dos mortos, mas não necessariamente como um sepulcro ou sepultura, que é um lugar de morte e definhamento, mas sim um lugar de existência consciente, embora sombria e infeliz., se vão para sempre.
10Vão-se para sempre das suas famílias, dos seus lares;
nunca mais serão vistos.
11Ah! Deixa-me expressar a minha angústia!
Quero sentir-me livre para dizer
toda a amargura que me vai na alma.
12Ó Deus, serei eu o mar ou algum grande animal marinho,
para que ponhas um guarda sempre a meu lado?
13Tento esquecer a minha miséria no sono.
14Mas tu horrorizas-me com pesadelos.
15Preferia antes morrer estrangulado,
a continuar a viver sempre assim.
16Desprezo a minha vida;
não quero viver para sempre!
Deixa-me sozinho,
pois os meus dias não têm sentido.
17Que vale um simples homem,
para que lhe dês tanta atenção?
18Será obrigatório que sejas o seu inquisidor logo de manhã
e fiques a experimentá-lo cada momento do dia?
19Porque não me deixas só,
nem mesmo o tempo de engolir a saliva?
20Feriu-te o meu pecado, ó meu Deus, guarda da humanidade?
Por que razão fizeste de mim o teu alvo preferido,
tornando-me a vida num pesado fardo?
21Porque não perdoas, enfim, o meu pecado
e não o atiras para longe?
Porque em breve jazerei debaixo da terra, morto;
quando forem à minha procura, já terei desaparecido.”
