1Oare nu are omul o viață plină de trudă1 Vezi Is. 40:2. Termenul ebraic se poate referi și la greutatea serviciului militar. pe pământ?
Oare nu sunt zilele lui ca ale unui zilier1 Sau: mercenar.?
2Ca un rob care tânjește după umbră
sau ca un zilier care își așteaptă plata,
3așa am avut și eu parte de luni de deșertăciune
și nopți de necaz mi s‑au dat.
4Când mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?»
Dar noaptea e așa de lungă și mă frământ până în zori.
5Carnea îmi este acoperită de viermi și de coji pământii;
pielea îmi crapă și supurează.
6Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului
și se sfârșesc fără speranță.
7Adu‑Ți aminte, Dumnezeule, că viața mi‑e doar o suflare!
Ochii mei nu vor mai vedea binele.
8Ochiul care mă privește nu mă va mai vedea;
ochii Tăi vor fi asupra mea, dar eu nu voi mai fi.
9Ca norul care se risipește și trece,
tot așa cel ce se coboară în Locuința Morților9 Ebr.: Șeol [peste tot în carte]. nu se va mai ridica.
10Nu se va mai întoarce la casa lui
și nu‑și va mai cunoaște locul.
11De aceea eu nu voi tăcea,
ci, în necazul duhului meu, voi vorbi,
în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge!
12Sunt eu Marea sau un monstru al mării,
de ai pus o strajă în jurul meu?
13Când zic: «Patul meu mă va mângâia
și așternutul îmi va alina plângerea!»,
14atunci Tu mă înspăimânți cu vise
și mă îngrozești cu vedenii.
15Așa că aș alege mai bine sugrumarea,
mai bine moartea, decât aceste oase.
16Le disprețuiesc…! Nu voi trăi în veci!
Lasă‑mă, căci doar o suflare îmi sunt zilele!
17Ce este omul, ca să‑l apreciezi
și să‑ți îndrepți inima spre el,
18să‑l cercetezi în fiecare dimineață
și să‑l încerci în orice clipă?
19Nu vei înceta oare să te mai uiți la mine
și să mă lași astfel singur, măcar până‑mi înghit saliva?
20Dacă am păcătuit, ce Ți‑am făcut Ție,
Veghetor al oamenilor?
De ce m‑ai luat drept țintă?
Am devenit o povară pentru Tine?
21De ce nu‑mi ierți fărădelegea
și nu‑mi dai la o parte nelegiuirea?
Căci acum mă voi culca în țărână,
mă vei căuta, dar nu voi mai fi.“
1“क्या ऐहिक जीवन में मनुष्य श्रम करने के लिए बंधा नहीं है?
क्या उसका जीवनकाल मज़दूर समान नहीं है?
2उस दास के समान, जो हांफते हुए छाया खोजता है,
उस मज़दूर के समान, जो उत्कण्ठापूर्वक अपनी मज़दूरी मिलने की प्रतीक्षा करता है.
3इसी प्रकार मेरे लिए निरर्थकता के माह
तथा पीड़ा की रातें निर्धारित की गई हैं.
4मैं इस विचार के साथ बिछौने पर जाता हूं, ‘मैं कब उठूंगा?’
किंतु रात्रि समाप्त नहीं होती. मैं प्रातःकाल तक करवटें बदलता रह जाता हूं.
5मेरी खाल पर कीटों एवं धूल की परत जम चुकी है,
मेरी खाल कठोर हो चुकी है, उसमें से स्राव बहता रहता है.
6“मेरे दिनों की गति तो बुनकर की धड़की की गति से भी अधिक है,
जब वे समाप्त होते हैं, आशा शेष नहीं रह जाती.
7यह स्मरणीय है कि मेरा जीवन मात्र श्वास है;
कल्याण अब मेरे सामने आएगा नहीं.
8वह, जो मुझे आज देख रहा है, इसके बाद नहीं देखेगा;
तुम्हारे देखते-देखते मैं अस्तित्वहीन हो जाऊंगा.
9जब कोई बादल छुप जाता है, उसका अस्तित्व मिट जाता है,
उसी प्रकार वह अधोलोक में प्रवेश कर जाता है, पुनः यहां नहीं लौटता.
10वह अपने घर में नहीं लौटता;
न ही उस स्थान पर उसका अस्तित्व रह जाता है.
11“तब मैं अपने मुख को नियंत्रित न छोड़ूंगा;
मैं अपने हृदय की वेदना उंडेल दूंगा,
अपनी आत्मा की कड़वाहट से भरके कुड़कुड़ाता रहूंगा.
12परमेश्वर, क्या मैं सागर हूं, अथवा सागर का विकराल जल जंतु,
कि आपने मुझ पर पहरा बैठा रखा है?
13यदि मैं यह विचार करूं कि बिछौने पर तो मुझे सुख संतोष प्राप्त हो जाएगा,
मेरे आसन पर मुझे इन पीड़ाओं से मुक्ति प्राप्त हो जाएगी,
14तब आप मुझे स्वप्नों के द्वारा भयभीत करने लगते हैं
तथा दर्शन दिखा-दिखाकर आतंकित कर देते हैं;
15कि मेरी आत्मा को घुटन हो जाए,
कि मेरी पीड़ाएं मेरे प्राण ले लें.
16मैं अपने जीवन से घृणा करता हूं; मैं सर्वदा जीवित रहना नहीं चाहता हूं.
छोड़ दो मुझे अकेला; मेरा जीवन बस एक श्वास तुल्य है.
17“प्रभु, मनुष्य है ही क्या, जिसे आप ऐसा महत्व देते हैं,
जिसका आप ध्यान रखते हैं,
18हर सुबह आप उसका परीक्षण करते,
तथा हर पल उसे परखते रहते हैं?
19क्या आप अपनी दृष्टि मुझ पर से कभी न हटाएंगे?
क्या आप मुझे इतना भी अकेला न छोड़ेंगे, कि मैं अपनी लार को गले से नीचे उतार सकूं?
20प्रभु, आप जो मनुष्यों पर अपनी दृष्टि लगाए रखते हैं, क्या किया है मैंने आपके विरुद्ध?
क्या मुझसे कोई पाप हो गया है?
आपने क्यों मुझे लक्ष्य बना रखा है?
क्या, अब तो मैं अपने ही लिए एक बोझ बन चुका हूं?
21तब आप मेरी गलतियों को क्षमा क्यों नहीं कर रहे,
क्यों आप मेरे पाप को माफ नहीं कर रहे?
क्योंकि अब तो तुझे धूल में मिल जाना है;
आप मुझे खोजेंगे, किंतु मुझे नहीं पाएंगे.”
