1Oare nu are omul o viață plină de trudă1 Vezi Is. 40:2. Termenul ebraic se poate referi și la greutatea serviciului militar. pe pământ?
Oare nu sunt zilele lui ca ale unui zilier1 Sau: mercenar.?
2Ca un rob care tânjește după umbră
sau ca un zilier care își așteaptă plata,
3așa am avut și eu parte de luni de deșertăciune
și nopți de necaz mi s‑au dat.
4Când mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?»
Dar noaptea e așa de lungă și mă frământ până în zori.
5Carnea îmi este acoperită de viermi și de coji pământii;
pielea îmi crapă și supurează.
6Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului
și se sfârșesc fără speranță.
7Adu‑Ți aminte, Dumnezeule, că viața mi‑e doar o suflare!
Ochii mei nu vor mai vedea binele.
8Ochiul care mă privește nu mă va mai vedea;
ochii Tăi vor fi asupra mea, dar eu nu voi mai fi.
9Ca norul care se risipește și trece,
tot așa cel ce se coboară în Locuința Morților9 Ebr.: Șeol [peste tot în carte]. nu se va mai ridica.
10Nu se va mai întoarce la casa lui
și nu‑și va mai cunoaște locul.
11De aceea eu nu voi tăcea,
ci, în necazul duhului meu, voi vorbi,
în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge!
12Sunt eu Marea sau un monstru al mării,
de ai pus o strajă în jurul meu?
13Când zic: «Patul meu mă va mângâia
și așternutul îmi va alina plângerea!»,
14atunci Tu mă înspăimânți cu vise
și mă îngrozești cu vedenii.
15Așa că aș alege mai bine sugrumarea,
mai bine moartea, decât aceste oase.
16Le disprețuiesc…! Nu voi trăi în veci!
Lasă‑mă, căci doar o suflare îmi sunt zilele!
17Ce este omul, ca să‑l apreciezi
și să‑ți îndrepți inima spre el,
18să‑l cercetezi în fiecare dimineață
și să‑l încerci în orice clipă?
19Nu vei înceta oare să te mai uiți la mine
și să mă lași astfel singur, măcar până‑mi înghit saliva?
20Dacă am păcătuit, ce Ți‑am făcut Ție,
Veghetor al oamenilor?
De ce m‑ai luat drept țintă?
Am devenit o povară pentru Tine?
21De ce nu‑mi ierți fărădelegea
și nu‑mi dai la o parte nelegiuirea?
Căci acum mă voi culca în țărână,
mă vei căuta, dar nu voi mai fi.“
1「人生在世豈不像服勞役嗎？
他有生之年豈不像個雇工嗎？
2他像切望陰涼的奴隸，
又如盼望報酬的雇工。
3同樣，我註定要度過虛空的歲月，
熬過悲慘的黑夜。
4我躺在床上，想著何時起來。
長夜漫漫，我輾轉難眠，直到拂曉。
5我身上佈滿蛆蟲、傷疤，
皮膚破裂，流膿不止。
6我的年日飛逝，比梭還快，
轉眼結束，毫無盼望。
7「上帝啊，別忘了我的生命不過是一口氣，
我再也看不見幸福。
8注視我的眼睛將再也看不見我，
你將尋找我，而我已不復存在。
9人死後一去不返，
就像煙消雲散；
10他永不再返回家園，
故土也不再認識他。
11「因此我不再緘默不語，
我要吐露胸中的悲愁，
傾訴心裡的苦楚。
12上帝啊，我豈是大海，豈是海怪，
值得你這樣防範我？
13我以為床鋪是我的安慰，
臥榻可解除我的哀愁，
14你卻用噩夢驚我，
用異象嚇我，
15以致我寧願窒息而死，
也不願這樣活著。
16我厭惡生命，不想永活。
不要管我，因為我的日子都是虛空。
17「人算什麼，你竟這樣看重他，
這樣關注他？
18你天天早上察看他，
時時刻刻考驗他。
19你的視線何時離開我，
給我嚥口唾沫的時間？
20鑒察世人的主啊，
我若犯了罪，又於你何妨？
為何把我當成你的箭靶？
難道我成了你的重擔？
21為何不赦免我的過犯，
饒恕我的罪惡？
我很快將歸於塵土，
你將尋找我，
而我已不復存在。」
