1Oare nu are omul o viață plină de trudă1 Vezi Is. 40:2. Termenul ebraic se poate referi și la greutatea serviciului militar. pe pământ?
Oare nu sunt zilele lui ca ale unui zilier1 Sau: mercenar.?
2Ca un rob care tânjește după umbră
sau ca un zilier care își așteaptă plata,
3așa am avut și eu parte de luni de deșertăciune
și nopți de necaz mi s‑au dat.
4Când mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?»
Dar noaptea e așa de lungă și mă frământ până în zori.
5Carnea îmi este acoperită de viermi și de coji pământii;
pielea îmi crapă și supurează.
6Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului
și se sfârșesc fără speranță.
7Adu‑Ți aminte, Dumnezeule, că viața mi‑e doar o suflare!
Ochii mei nu vor mai vedea binele.
8Ochiul care mă privește nu mă va mai vedea;
ochii Tăi vor fi asupra mea, dar eu nu voi mai fi.
9Ca norul care se risipește și trece,
tot așa cel ce se coboară în Locuința Morților9 Ebr.: Șeol [peste tot în carte]. nu se va mai ridica.
10Nu se va mai întoarce la casa lui
și nu‑și va mai cunoaște locul.
11De aceea eu nu voi tăcea,
ci, în necazul duhului meu, voi vorbi,
în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge!
12Sunt eu Marea sau un monstru al mării,
de ai pus o strajă în jurul meu?
13Când zic: «Patul meu mă va mângâia
și așternutul îmi va alina plângerea!»,
14atunci Tu mă înspăimânți cu vise
și mă îngrozești cu vedenii.
15Așa că aș alege mai bine sugrumarea,
mai bine moartea, decât aceste oase.
16Le disprețuiesc…! Nu voi trăi în veci!
Lasă‑mă, căci doar o suflare îmi sunt zilele!
17Ce este omul, ca să‑l apreciezi
și să‑ți îndrepți inima spre el,
18să‑l cercetezi în fiecare dimineață
și să‑l încerci în orice clipă?
19Nu vei înceta oare să te mai uiți la mine
și să mă lași astfel singur, măcar până‑mi înghit saliva?
20Dacă am păcătuit, ce Ți‑am făcut Ție,
Veghetor al oamenilor?
De ce m‑ai luat drept țintă?
Am devenit o povară pentru Tine?
21De ce nu‑mi ierți fărădelegea
și nu‑mi dai la o parte nelegiuirea?
Căci acum mă voi culca în țărână,
mă vei căuta, dar nu voi mai fi.“
1“人生在世岂不像服劳役吗？
他有生之年岂不像个雇工吗？
2他像切望阴凉的奴隶，
又如盼望报酬的雇工。
3同样，我注定要度过虚空的岁月，
熬过悲惨的黑夜。
4我躺在床上，想着何时起来。
长夜漫漫，我辗转难眠，直到拂晓。
5我身上布满蛆虫、伤疤，
皮肤破裂，流脓不止。
6我的年日飞逝，比梭还快，
转眼结束，毫无盼望。
7“上帝啊，别忘了我的生命不过是一口气，
我再也看不见幸福。
8注视我的眼睛将再也看不见我，
你将寻找我，而我已不复存在。
9人死后一去不返，
就像烟消云散；
10他永不再返回家园，
故土也不再认识他。
11“因此我不再缄默不语，
我要吐露胸中的悲愁，
倾诉心里的苦楚。
12上帝啊，我岂是大海，岂是海怪，
值得你这样防范我？
13我以为床铺是我的安慰，
卧榻可解除我的哀愁，
14你却用噩梦惊我，
用异象吓我，
15以致我宁愿窒息而死，
也不愿这样活着。
16我厌恶生命，不想永活。
不要管我，因为我的日子都是虚空。
17“人算什么，你竟这样看重他，
这样关注他？
18你天天早上察看他，
时时刻刻考验他。
19你的视线何时离开我，
给我咽口唾沫的时间？
20鉴察世人的主啊，
我若犯了罪，又于你何妨？
为何把我当成你的箭靶？
难道我成了你的重担？
21为何不赦免我的过犯，
饶恕我的罪恶？
我很快将归于尘土，
你将寻找我，
而我已不复存在。”
