Răspunsul lui Iov
1Iov a zis:
2„O, dacă mi s‑ar putea cântări durerea
și dacă mi‑ar fi pusă în talere întreaga nenorocire!
3Ar fi mai grele decât nisipul mării;
de aceea mi‑au fost atât de nesăbuite cuvintele.
4Căci săgețile Celui Atotputernic m‑au străpuns,
iar duhul meu le bea otrava.
Spaimele lui Dumnezeu se înșiruie împotriva mea.
5Oare rage măgarul sălbatic când are iarbă
sau mugește boul când are nutreț?
6Se mănâncă oare fără sare ceea ce nu are gust?
Are vreun gust albușul de ou?6 Sensul versului este nesigur.
7Refuz să mă ating de așa ceva;
ele sunt ca o mâncare stricată.7 Lit.: ca o boală a mâncării mele.
8Cine îmi va îndeplini cererea?
O, de mi‑ar împlini Dumnezeu speranța!
9De‑ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească,
să‑Și întindă mâna și să mă nimicească!
10Atunci mi‑ar rămâne măcar această mângâiere
și această bucurie în durerea care nu se mai termină:
că n‑am încălcat cuvintele Celui Sfânt.
11Ce putere mai am ca să mai aștept?
Care mi‑e sfârșitul ca să mai am răbdare?
12Am eu puterea pietrei?
Este oare de bronz carnea mea?
13N‑am rămas eu oare fără niciun ajutor în mine
și n‑a fost alungată orice înțelepciune de la mine?
14Cel ce renunță la bunătate față de prietenul său,
părăsește teama de Cel Atotputernic.
15Frații mei au lucrat cu necredincioșie ca un ued15 Vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar și, în cazul acesta, impredictibil.,
ca șuvoaiele uedurilor care ies din matcă,
16care sunt tulburi din cauza gheții
în care stă ascunsă zăpada.
17Când se‑ncălzește vremea, pâraiele seacă,
când este cald, li se usucă albia.
18Caravanele se întorc din drumul lor;
înaintează în pustietate și pier.
19Caravanele din Tema se uită cu atenție;
călătorii din Șeba le așteaptă cu nerăbdare.
20Sunt rușinați însă pentru că s‑au încrezut în ele;
ajung acolo doar ca să fie dezamăgiți.
21Ca ele sunteți și voi pentru mine:
îmi vedeți spaima și vă temeți.
22Am zis eu vreodată: «Faceți‑mi un dar!»
sau: «Dați mită pentru mine din bogăția voastră!»
23sau: «Scăpați‑mă din mâna vreunui vrăjmaș!»
sau: «Răscumpărați‑mă din mâna vreunui om groaznic!»
24Învățați‑mă și voi tăcea,
arătați‑mi unde am greșit.
25Cât de dureroase sunt cuvintele drepte!
Dar ce dovedește mustrarea voastră?
26Vreți să mă mustrați pentru cuvintele mele
și să luați drept vânt cuvintele unui deznădăjduit?
27Voi vă jucați chiar și cu viața orfanilor,
vă vindeți chiar și prietenul!
28Dar acum uitați‑vă la mine, vă rog!
Oare vă voi minți în față?
29Întoarceți‑vă, nu fiți nedrepți!
Întoarceți‑vă, este vorba de dreptatea mea29 Sau: dreptatea mea rămâne.!
30Este vreo nedreptate pe limba mea?
Nu deosebește cerul gurii mele ce este rău?
Job
1Resposta de Job:
2“Oh! Se a minha tristeza e a minha mágoa se pudessem pesar!
3São mais pesadas do que a areia de milhares de praias;
por isso, falei inconsideradamente.
4Porque o Todo-Poderoso me atingiu com as suas flechas;
as suas setas envenenadas penetraram fundo no meu coração.
Todos os terrores vindos de Deus se abateram sobre mim.
5Quando os jumentos monteses zurram
é porque se lhes acabou a erva verde;
o boi não se põe a mugir de fome se está junto ao pasto.
6Geralmente uma pessoa queixa-se,
se lhe faltar o tempero na comida.
Terá algum gosto a clara do ovo crua?
7Perco mesmo o apetite só de ver;
fico doente ao pensar que teria de a engolir!
8Oh! Se Deus me concedesse aquilo que mais anseio!
9Morrer debaixo da sua mão
e ficar livre do seu aperto que me magoa.
10Uma coisa me dá consolação, apesar de todo o sofrimento:
é que não neguei as palavras do Deus Santo.
11Porque é que a minha própria resistência me mantém vivo?
Como posso ter paciência para ficar à espera de morrer?
12Porventura tenho a resistência da pedra?
É meu o corpo de bronze?
13Estou completamente desamparado;
o sucesso está fora do meu alcance.
14Normalmente é-se misericordioso com um amigo enfraquecido,
a menos que se tenha afastado do temor do Todo-Poderoso!
15Meus irmãos, vocês mostraram-se menos consequentes
que um ribeiro que transborda no vale.
16Corre cheio quando neva e chega o degelo.
17Mas quando o tempo aquece, ele baixa;
com o calor, desaparece completamente.
18Os viajantes procuram-no para se refrescarem,
mas não encontram nada no seu leito e perecem.
19Os que vêm de Tema e de Sabá detêm-se,
para ali se abastecerem de água.
20Mas ficam dececionados, ao chegarem;
sentem-se envergonhados, por terem confiado.
21Assim acontece comigo: estou desiludido;
vocês afastam-se de mim cheios de medo e recusam-me ajuda.
22Mas porquê, afinal?
Já vos pedi alguma vez a mais pequena coisa?
Alguma vez vos roguei que me oferecessem um presente?
23Pedi que me libertassem do inimigo
ou me resgatassem dos opressores?
24Tudo o que pretendo é uma resposta adequada
e então ficarei sossegado.
Digam-me o que é que eu fiz de errado?
25Como são duras as palavras justas e verdadeiras!
Contudo, a vossa crítica não se baseia em factos.
26Querem porventura reprovar as minhas palavras
e tratar como vento as palavras dum homem desesperado?
27Isso seria bater num órfão desamparado
ou vender um amigo.
28Olhem para mim: Mentir-vos-ia eu?
29Parem de me considerar culpado, porque sou uma pessoa reta.
Não sejam tão injustos!
30Não conheço eu bem a diferença entre o bem e o mal?
Não saberia aceitar, se tivesse realmente pecado em alguma coisa?
