Discursul lui Elihu
1Acești trei oameni au încetat să‑i mai răspundă lui Iov, pentru că el se considera drept.1 Lit.: el era drept în ochii săi. 2Atunci Elihu, fiul lui Barachel buzitul, din clanul lui Ram, s‑a aprins de mânie. El s‑a mâniat pentru că acesta se îndreptățea pe sine înaintea lui Dumnezeu. 3S‑a aprins de mânie și pe cei trei prieteni ai lui Iov pentru că aceștia nu mai găseau nimic de răspuns și totuși îl condamnau pe Iov. 4Elihu așteptase să‑i vorbească lui Iov la urmă, pentru că aceștia erau mai în vârstă decât el. 5Dar, văzând că cei trei oameni nu mai au nimic de zis, s‑a mâniat. 6Elihu, fiul lui Barachel buzitul, a răspuns și a zis:
„Eu sunt tânăr,
iar voi sunteți în vârstă.
De aceea m‑am ferit
și m‑am temut să vă spun părerea mea.
7Mi‑am zis: «Să vorbească zilele,
și mulțimea anilor să facă cunoscută înțelepciunea!»
8Dar există un Duh în om,
suflarea Celui Atotputernic, care‑i dă pricepere.
9Nu vârsta te face înțelept,
nu bătrânețea te face să înțelegi ce este drept.
10De aceea zic: «Ascultați‑mă!
Îmi voi spune și eu părerea!»
11Iată, v‑am așteptat cuvintele,
v‑am ascultat rostirile pricepute
în timp ce vă căutați vorbele.
12V‑am ascultat cu atenție
și iată că niciunul nu a dovedit că Iov a greșit,
niciunul dintre voi nu a răspuns cuvintelor lui.
13Să nu spuneți: «Am găsit înțelepciunea.
Să‑l confrunte Dumnezeu, nu un om.»
14El nu și‑a îndreptat cuvintele împotriva mea
și nu‑i voi răspunde folosind cuvântările voastre.
15Sunt înspăimântați, nu mai răspund nimic;
au rămas fără cuvinte.
16Și am așteptat. Dar pentru că ei nu mai vorbesc,
pentru că stau acolo fără să răspundă,
17voi răspunde și eu, la rândul meu,
îmi voi spune și eu părerea.
18Căci sunt plin de cuvinte;
duhul pântecului meu nu‑mi dă pace.
19Iată că pântecul meu este ca un vin care n‑a fost aerisit19 Lit.: deschis.,
ca niște burdufuri noi, gata să plesnească.
20Voi vorbi ca să găsesc ușurare.
Îmi voi deschide gura și voi răspunde.
21Nu voi fi părtinitor,
nu voi linguși pe nimeni.
22Nici nu știu să lingușesc;
Creatorul meu m‑ar lua într‑o clipă.
Elihu blander sig i samtalen
1De tre venner besluttede, at de ikke ville sige mere, for Job blev ved med at hævde sin uskyld.
2Men der var en fjerde ven, som havde lyttet til samtalen uden at sige noget. Han hed Elihu og var søn af Barakel af Rams slægt fra byen Buz. Han var opbragt over, at Job ville retfærdiggøre sig selv overfor Gud. 3Han var også vred på de tre venner, fordi de fordømte Job uden at kunne svare på hans spørgsmål. 4Fordi Elihu var yngre end de andre, ventede han, mens de talte med Job. 5Men da de tre venner ikke kunne give ham svar på tiltale, kunne Elihu ikke længere beherske sin vrede. Han sagde:
6„Jeg er meget yngre end jer,
så derfor holdt jeg mig tilbage
og tøvede med at sige min mening.
7Jeg tænkte: ‚Lad de ældre tale,
for livserfaring giver visdom.’
8Men det er Guds Ånd, der giver indsigt,
når det drejer sig om åndelige ting.
9Altså er det ikke kun et spørgsmål om alder.
De ældre er ikke nødvendigvis de klogeste.
10Derfor siger jeg: ‚Hør også på mig.
Lad mig sige, hvad jeg er kommet frem til.’
11Jeg ventede altså, mens I talte,
og lyttede til jeres kloge kommentarer,
mens I ledte efter ordene.
12Jeg lyttede meget opmærksomt,
men ingen af jer kunne overbevise Job
eller besvare hans spørgsmål.
13Sig nu ikke: ‚Han er for snedig for os.
Det bliver Guds sag at overbevise ham.’
14Hvis Job havde henvendt sig til mig,
ville jeg bestemt ikke have svaret ham, som I gjorde.
15Men nu er jeres ord sluppet op,
og I aner ikke, hvad I skal svare.
16Skal jeg da pænt sidde og vente på,
at I finder på noget at sige?
17Nej, nu vil jeg fortælle jer, hvad jeg mener,
sige, hvad selv en ung som jeg er klar over.
18Jeg er fuld af ord, der presser sig på,
og ånden i mit indre må have luft.
19Jeg er som en vinsæk, der er ved at sprænges
på grund af kraften fra den gærende vin.
20Jeg må give luft for mine indestængte ord,
åbne min mund og tale frit fra leveren.
21Jeg vil ikke tage parti for nogen af jer,
og jeg vil ikke smigre folk.
22Nej, jeg vil ikke gøre brug af smiger,
for så ville Gud straffe mig.
